ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3441/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2502 din 4 decembrie 2007, Tribunalul Bihor, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul R.I. și s-a admis acțiunea formulată și precizată de reclamantul C.G., în contradictoriu cu pârâții SC V.P. SRL și SC P.S.C. SRL, respingându-se față de pârâtul R.I. ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. S-a constatat că reclamantului C.G.

i se cuvine cota de ½ parte din suma de 749.474 lei, reprezentând contravaloarea părților sociale deținute în calitate de asociat retras la cele două societăți pârte, sumă ce a fost actualizată în raport de indicele de inflație de la data retragerii din societate, până la data efectuării raportului de contraexpertiză, respectiv 24 octombrie 2007. Prin aceeași sentință, pârâtele au fost obligate să plătească reclamantului următoarele sume: SC V.P. SRL – suma de 115.759 lei și SC P.S.C. SRL - suma de 258.978 lei; reprezentând contravaloarea părților sociale cuvenite acestuia în calitate de asociat retras din cele două societăți, sume ce vor fi actualizate în continuare de la data de 24 octombrie 2007, până la plata efectivă.

Celelalte pretenții ale reclamantului au fost respinse ca nefondate, fiind respinsă și cererea privind plata cheltuielilor de judecată. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a fost asociat cu părți sociale egale cu pârâtul R.I. la societățile comerciale pârâte până la data retragerii sale constatată prin sentința nr. 479/2002 a tribunalului Bihor, rămasă definitivă prin decizia nr. 407/2002 a Curții de Apel Oradea. Conform raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză și a completărilor la acest raport s-a constatat că reclamantului i se cuvine cota de ½ din suma de 749.474 lei (contravaloare părți sociale deținute ca asociat, sumă actualizată) din care 115.759 lei de la SC V.P.

SRL și 258.978 lei de la SC P.S.C. SRL. Întrucât concluziile raportului de contraexpertiză s-au întemeiat pe cele două rapoarte de expertiză (în construcții și evaluări bunuri) care au cuprins inclusiv răspunsurile la obiecțiunile formulate de părți, instanța nu a luat în considerare susținerile reclamantului în sensul că suma cuvenită ar fi în cuantum de 710.588,9 lei. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul R.I. s-a constatat că este întemeiată, iar cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de reclamant s-a avut în vedere faptul că pârâții au recunoscut pretențiile reclamantului la termenul stabilit de art. 275 C. proc. civ.

Apelul formulat de reclamant împotriva sentinței a fost admis prin decizia nr. 28 din 25 martie 2008 dată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, care a schimbat sentința în parte, în sensul că a obligat pârâtele la plata sumei de 12.026,6 lei cheltuieli de judecată parțiale în favoarea reclamantului, menținând restul dispozițiilor sentinței. Apelul formulat de pârâte a fost anulat ca netimbrat. În considerentele deciziei, s-a reținut că- la încuviințarea administrării expertizelor solicitate – prima instanță nu a îngrădit drepturile procesuale ale reclamantului, iar modul în care sunt stabilite obiectivele expertizelor este atributul instanței de judecată.

Astfel, s-a constatat că în cadrul primului obiectiv încuviințat al expertizei – evaluarea patrimoniului societății V. – s-au avut în vedere și participațiile pe care aceasta le deținea la alte societăți, la data retragerii reclamantului, nefiind necesară o evaluare distinctă, iar cu privire la acțiunile cumpărate de societate s-a avut în vedere că ele reprezintă 24,54% din acțiunile reprezentând 70% din capitalul social al SC A. SA Oradea. De asemenea, s-a reținut că lucrarea de contraexpertiză contabilă este efectuată în conformitate cu prevederile legale, reținându-se corect valoarea utilajelor, mașinilor, echipamentelor și mijloacelor de transport – la 31 decembrie 2000- ca fiind 71.424 ron, valoare obținută prin raportarea uzurii fizice și morale în cei trei ani de folosință, la valoarea inițială a acestora.

La stabilirea valorilor patrimoniilor celor două societăți au fost avute în vedere prețurile de piață la zi, însă această raportare a avut în vedere prețul de piață al bunurilor la momentul la care s-a retras reclamantul din cele două societăți, acela fiind momentul în raport de care se stabilesc drepturile ce i se cuvin. În consecință s-a considerat că prima instanță a reținut în mod corect contravaloarea despăgubirilor ce i se cuvin reclamantului ca urmare a retragerii din cele două societăți pârâte, cuantum ce rezultă din contraexpertiza contabilă și care are la bază valorile stabilite de experți în evaluarea bunurilor mobile și în construcții. În ce privește respingerea cererii de obligare a societăților pârâte în solidar cu pârâtul R.I.

la plata pretențiilor s-a avut în vedere că pârâtul nu are calitate procesuală pasivă câtă vreme obligația de plată a drepturilor cuvenite asociatului retras revine societăților, la al căror capital a avut aport. Referitor la modul de soluționare a cererii de acordarea cheltuielilor de judecată s-a reținut că reclamantul era îndreptățit la acordarea parțială a acestora, respectiv a sumei de 12.026,2 ron (1/2 din taxa de timbru, onorariu de experți și onorariul de avocat efectiv achitat), neputându-se vorbi de recunoașterea pretențiilor reclamantului în condițiile art. 275 C. proc. civ., în contextul în care pârâtele au fost de acord să-l despăgubească pe reclamant însă, nu cu suma cerută de acesta prin cererea de chemare în judecată.

S-a considerat că cererea de acordare a onorariului de succes în sumă de 6.000 ron a fost respinsă corect întrucât acesta nu a fost achitat efectiv. Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs prin care a invocat motivele de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora susține următoarele: 1) Evaluarea contravalorii părților sociale cuvenite ca urmare a retragerii din societate are la bază expertize subiective și părtinitoare, care au fost întocmite cu nerespectarea dispozițiilor legale. În susținerea acestei critici se reiau pe larg aspectele legate de obiectivele stabilite de instanță pentru expertizele și contraexpertiza efectuată în cauză, de variantele propuse de experți, precum și de completările efectuate la expertize.

De asemenea se susține că instanța apelului nu a analizat susținerile reclamantului, iar lucrarea întocmită de expert este nulă pentru că susține recurentul, nu s-a ținut cont de obiectivele stabilite de instanță în privința reactualizării părților sociale și nu s-a respectat metodologia valorii de evaluare stabilită prin Ordinul M.F. nr. 1376/2007. 2) Instanțele au încălcat și au aplicat greșit legea atunci când au reținut că nu există solidaritate între debitorii intimați, în raport de prevederile art. 1062, art. 1155, art. 1551 C. civ. și art. 106 C. com., mai ales că societățile au fost înființate împreună cu pârâtul R.I. Recurentul mai susține că instanțele au trecut ușor peste faptul că evaluarea echipamentelor nu se putea face scriptic de experții contabili, ci de experții tehnici astfel că, nu trebuia să se ia în considerare contraexpertiza efectuată în cauză.

3) Cheltuielile de judecată trebuiau acordate la toate instanțele, atât cele efectiv suportate, cât și cele certe, chiar dacă nu au fost efectiv încasate. În completarea motivelor de recurs se susține că stabilirea echitabilă a echivalentului bănesc cuvenit ca urmare a retragerii din societate nu poate fi realizată decât cu respectarea normelor arătate ca fiind încălcate și îndeosebi ale art. 224 alin. (2) Legea nr. 31/1990. Intimații - pârâți au depus întâmpinare la 17 noiembrie 2008 prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, considerând că hotărârile anterioare s-au întemeiat corect pe concluziile raportului de contraexpertiză. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Se impune a se preciza că, în continuare vor fi supuse controlului judiciar numai acele aspecte din cererea recurentului care se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ., nu și acele susțineri ce vizează situația de fapt stabilită de instanțele anterioare ori aprecierea dată probelor sau modul în care au fost evaluate drepturile asociatului retras în cadrul expertizelor, date fiind atribuțiile instanței de recurs care sunt limitate numai la cercetarea motivelor de nelegalitate. Cu privire la aspectele invocate de recurent ca fiind de natură a atrage nulitatea expertizelor, în contextul în care acestea vizează modalitatea de evaluare ce ține de stabilirea situației de fapt Înalta Curte va constata de asemenea că analizarea acestor aspecte ar impune aprecieri cu privire la o pretinsă netemeinicie a hotărârii atacate și ar excede atribuțiilor instanței de recurs.

Cu ocazia administrării probelor constând în expertizele și contraexpertiza dispuse în cauză, instanțele au procedat cu respectarea drepturilor procesuale ale reclamantului. Nefondată este și critica ce vizează respingerea cererii reclamantei de obligare a celor două societăți pârâte – în solidar – cu pârâtul R.I. la plata drepturilor cuvenite ca urmare a retragerii din societate a reclamantului, nefiind aplicabile prevederile art. 42 C. com. Pe de altă parte, instanțele anterioare au reținut în mod corect că pârâtul nu are calitate procesuală pasivă în cauză, acesta neavând nici o obligație în calitatea sa de asociat în societate față de pretențiile reclamantului. Obligația de plată a drepturilor cuvenite acestuia incumbă celor două societăți pârâte în cadrul cărora reclamantul a avut calitatea de asociat și la al căror capital social și-a adus aportul.

În ce privește pretinsa încălcare a prevederilor art. 224 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, deși nu se arată în concret în ce a constat aceasta, Înalta Curte consideră că este nefondată, în condițiile în care instanțele au stabilit suma corespunzătoare valorii drepturilor cuvenite din patrimoniul societății. În fine, instanța apelului a făcut aplicarea corectă și a prevederilor art. 274 C. proc. civ. în sensul că a acordat toate cheltuielile dovedite ca efectiv efectuate de reclamant, procedând corect la înlăturarea din cuantumul acestora a onorariu de succes, în contextul în care acesta nu a fost încasat efectiv. Pentru considerentele expuse urmează ca în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă ca nefondat recursul reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul C.G. împotriva deciziei nr. 28 din 25 martie 2008 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2008.