ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3441/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3441/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 2502 din 4 decembrie 2007,

Tribunalul Bihor, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal,

s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul R.I.

și s-a admis acțiunea formulată și precizată de reclamantul C.G., în

contradictoriu cu pârâții SC V.P. SRL și SC P.S.C. SRL, respingându-se față de

pârâtul R.I. ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate

procesuală pasivă.

S-a constatat că

reclamantului C.G. i se cuvine cota de ½ parte din suma de 749.474 lei,

reprezentând contravaloarea părților sociale deținute în calitate de asociat

retras la cele două societăți pârte, sumă ce a fost actualizată în raport de

indicele de inflație de la data retragerii din societate, până la data

efectuării raportului de contraexpertiză, respectiv 24 octombrie 2007.

Prin aceeași sentință,

pârâtele au fost obligate să plătească reclamantului următoarele sume: SC V.P.

SRL – suma de 115.759 lei și SC P.S.C. SRL - suma de 258.978 lei; reprezentând

contravaloarea părților sociale cuvenite acestuia în calitate de asociat retras

din cele două societăți, sume ce vor fi actualizate în continuare de la data de

24 octombrie 2007, până la plata efectivă.

Celelalte pretenții ale

reclamantului au fost respinse ca nefondate, fiind respinsă și cererea privind

plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut că reclamantul a fost asociat cu părți sociale egale

cu pârâtul R.I. la societățile comerciale pârâte până la data retragerii sale

constatată prin sentința nr. 479/2002 a tribunalului Bihor, rămasă definitivă

prin decizia nr. 407/2002 a Curții de Apel Oradea.

Conform raportului de

expertiză contabilă efectuat în cauză și a completărilor la acest raport s-a

constatat că reclamantului i se cuvine cota de ½ din suma de 749.474 lei

(contravaloare părți sociale deținute ca asociat, sumă actualizată) din care

115.759 lei de la SC V.P. SRL și 258.978 lei de la SC P.S.C. SRL.

Întrucât concluziile

raportului de contraexpertiză s-au întemeiat pe cele două rapoarte de expertiză

(în construcții și evaluări bunuri) care au cuprins inclusiv răspunsurile la

obiecțiunile formulate de părți, instanța nu a luat în considerare susținerile

reclamantului în sensul că suma cuvenită ar fi în cuantum de 710.588,9 lei.

Cu privire la excepția

lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul R.I. s-a constatat că

este întemeiată, iar cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de

reclamant s-a avut în vedere faptul că pârâții au recunoscut pretențiile

reclamantului la termenul stabilit de art. 275 C. proc. civ.

Apelul formulat de reclamant

împotriva sentinței a fost admis prin decizia nr. 28 din 25 martie 2008 dată de

Curtea de Apel Oradea, secția comercială de contencios administrativ și fiscal,

care a schimbat sentința în parte, în sensul că a obligat pârâtele la plata

sumei de 12.026,6 lei cheltuieli de judecată parțiale în favoarea

reclamantului, menținând restul dispozițiilor sentinței.

Apelul formulat de pârâte a

fost anulat ca netimbrat.

În considerentele deciziei,

s-a reținut că- la încuviințarea administrării expertizelor solicitate – prima

instanță nu a îngrădit drepturile procesuale ale reclamantului, iar modul în

care sunt stabilite obiectivele expertizelor este atributul instanței de

judecată.

Astfel, s-a constatat că în

cadrul primului obiectiv încuviințat al expertizei – evaluarea patrimoniului

societății V. – s-au avut în vedere și participațiile pe care aceasta le

deținea la alte societăți, la data retragerii reclamantului, nefiind necesară o

evaluare distinctă, iar cu privire la acțiunile cumpărate de societate s-a avut

în vedere că ele reprezintă 24,54% din acțiunile reprezentând 70% din capitalul

social al SC A. SA Oradea.

De asemenea, s-a reținut că

lucrarea de contraexpertiză contabilă este efectuată în conformitate cu

prevederile legale, reținându-se corect valoarea utilajelor, mașinilor,

echipamentelor și mijloacelor de transport – la 31 decembrie 2000- ca fiind

71.424 ron, valoare obținută prin raportarea uzurii fizice și morale în cei

trei ani de folosință, la valoarea inițială a acestora.

La stabilirea valorilor

patrimoniilor celor două societăți au fost avute în vedere prețurile de piață

la zi, însă această raportare a avut în vedere prețul de piață al bunurilor la

momentul la care s-a retras reclamantul din cele două societăți, acela fiind

momentul în raport de care se stabilesc drepturile ce i se cuvin.

În consecință s-a considerat

că prima instanță a reținut în mod corect contravaloarea despăgubirilor ce i se

cuvin reclamantului ca urmare a retragerii din cele două societăți pârâte,

cuantum ce rezultă din contraexpertiza contabilă și care are la bază valorile

stabilite de experți în evaluarea bunurilor mobile și în construcții.

În ce privește respingerea

cererii de obligare a societăților pârâte în solidar cu pârâtul R.I. la plata

pretențiilor s-a avut în vedere că pârâtul nu are calitate procesuală pasivă

câtă vreme obligația de plată a drepturilor cuvenite asociatului retras revine

societăților, la al căror capital a avut aport.

Referitor la modul de

soluționare a cererii de acordarea cheltuielilor de judecată s-a reținut că

reclamantul era îndreptățit la acordarea parțială a acestora, respectiv a sumei

de 12.026,2 ron (1/2 din taxa de timbru, onorariu de experți și onorariul de

avocat efectiv achitat), neputându-se vorbi de recunoașterea pretențiilor

reclamantului în condițiile art. 275 C. proc. civ., în contextul în care

pârâtele au fost de acord să-l despăgubească pe reclamant însă, nu cu suma

cerută de acesta prin cererea de chemare în judecată.

S-a considerat că cererea de

acordare a onorariului de succes în sumă de 6.000 ron a fost respinsă corect

întrucât acesta nu a fost achitat efectiv.

Împotriva acestei decizii,

reclamantul a declarat recurs prin care a invocat motivele de nelegalitate

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., în

dezvoltarea cărora susține următoarele:

1) Evaluarea contravalorii

părților sociale cuvenite ca urmare a retragerii din societate are la bază

expertize subiective și părtinitoare, care au fost întocmite cu nerespectarea

dispozițiilor legale.

În susținerea acestei

critici se reiau pe larg aspectele legate de obiectivele stabilite de instanță

pentru expertizele și contraexpertiza efectuată în cauză, de variantele propuse

de experți, precum și de completările efectuate la expertize.

De asemenea se susține că

instanța apelului nu a analizat susținerile reclamantului, iar lucrarea

întocmită de expert este nulă pentru că susține recurentul, nu s-a ținut cont

de obiectivele stabilite de instanță în privința reactualizării părților

sociale și nu s-a respectat metodologia valorii de evaluare stabilită prin

Ordinul M.F. nr. 1376/2007.

2) Instanțele au încălcat și

au aplicat greșit legea atunci când au reținut că nu există solidaritate între

debitorii intimați, în raport de prevederile art. 1062, art. 1155, art. 1551 C.

civ. și art. 106 C. com., mai ales că societățile au fost înființate împreună

cu pârâtul R.I.

Recurentul mai susține că

instanțele au trecut ușor peste faptul că evaluarea echipamentelor nu se putea

face scriptic de experții contabili, ci de experții tehnici astfel că, nu

trebuia să se ia în considerare contraexpertiza efectuată în cauză.

3) Cheltuielile de judecată

trebuiau acordate la toate instanțele, atât cele efectiv suportate, cât și cele

certe, chiar dacă nu au fost efectiv încasate.

În completarea motivelor de

recurs se susține că stabilirea echitabilă a echivalentului bănesc cuvenit ca

urmare a retragerii din societate nu poate fi realizată decât cu respectarea

normelor arătate ca fiind încălcate și îndeosebi ale art. 224 alin. (2) Legea nr.

31/1990.

Intimații - pârâți au depus

întâmpinare la 17 noiembrie 2008 prin care au solicitat respingerea recursului

ca nefondat, considerând că hotărârile anterioare s-au întemeiat corect pe

concluziile raportului de contraexpertiză.

Recursul este nefondat

pentru următoarele considerente:

Se impune a se preciza că,

în continuare vor fi supuse controlului judiciar numai acele aspecte din

cererea recurentului care se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute

de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., nu și acele susțineri ce vizează situația

de fapt stabilită de instanțele anterioare ori aprecierea dată probelor sau

modul în care au fost evaluate drepturile asociatului retras în cadrul

expertizelor, date fiind atribuțiile instanței de recurs care sunt limitate

numai la cercetarea motivelor de nelegalitate.

Cu privire la aspectele

invocate de recurent ca fiind de natură a atrage nulitatea expertizelor, în

contextul în care acestea vizează modalitatea de evaluare ce ține de stabilirea

situației de fapt Înalta Curte va constata de asemenea că analizarea acestor

aspecte ar impune aprecieri cu privire la o pretinsă netemeinicie a hotărârii

atacate și ar excede atribuțiilor instanței de recurs. Cu ocazia administrării

probelor constând în expertizele și contraexpertiza dispuse în cauză,

instanțele au procedat cu respectarea drepturilor procesuale ale reclamantului.

Nefondată este și critica ce

vizează respingerea cererii reclamantei de obligare a celor două societăți

pârâte – în solidar – cu pârâtul R.I. la plata drepturilor cuvenite ca urmare a

retragerii din societate a reclamantului, nefiind aplicabile prevederile art. 42

C. com.

Pe de altă parte, instanțele

anterioare au reținut în mod corect că pârâtul nu are calitate procesuală

pasivă în cauză, acesta neavând nici o obligație în calitatea sa de asociat în

societate față de pretențiile reclamantului.

Obligația de plată a drepturilor

cuvenite acestuia incumbă celor două societăți pârâte în cadrul cărora

reclamantul a avut calitatea de asociat și la al căror capital social și-a adus

aportul.

În ce privește pretinsa

încălcare a prevederilor art. 224 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, deși nu se

arată în concret în ce a constat aceasta, Înalta Curte consideră că este

nefondată, în condițiile în care instanțele au stabilit suma corespunzătoare

valorii drepturilor cuvenite din patrimoniul societății.

În fine, instanța apelului a

făcut aplicarea corectă și a prevederilor art. 274 C. proc. civ. în sensul că a

acordat toate cheltuielile dovedite ca efectiv efectuate de reclamant,

procedând corect la înlăturarea din cuantumul acestora a onorariu de succes, în

contextul în care acesta nu a fost încasat efectiv.

Pentru considerentele expuse

urmează ca în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă ca

nefondat recursul reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul C.G. împotriva deciziei nr. 28 din 25 martie 2008 a Curții de

Apel Oradea, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 noiembrie 2008.