ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5251/2005

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Bihor, la data de 19 februarie 2001 reclamanta M.C.L. a chemat în judecată pe B.G. și SC I.I. SRL pentru a se constata că de comun acord au rezoluționat actul adițional autentificat la 20 iulie 1998, să se dispună radierea mențiunilor făcute în temeiul acestuia la O.R.C. și restabilirea situației anterioare. În subsidiar, în măsura în care se va reține că actul adițional își produce în continuare efectele, a solicitat obligarea pârâților la plata drepturilor bănești ce i se cuvin reprezentând contravaloarea aportului la constituirea capitalului social la patrimoniul societății precum și altor drepturi ce îi revin potrivit prevederilor legale așa cum vor fi stabilite pe baza probatoriului.

Tribunalul Bihor Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința comercială nr. 2992/ COM din 11 decembrie 2003 a admis în parte acțiunea reclamantei M.C.L. și în consecință a obligat pârâtul B.G. să-i plătească 29.350.894 lei contravaloare părți sociale, actualizate cu indicele de inflație de la data plății, iar pe de altă parte pârâta SC I.I. SRL Oradea să-i plătească 19.404.000 lei dividende actualizate cu rata inflației la data plății. Prin aceeași sentință a respins cererea de rezoluțiune a actului adițional și a obligat pârâții la 21.660.294 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că expertiza efectuată de experții contabili B.E., M.A., B.A.

face o analiză amplă a drepturilor ce i se cuvin reclamantei luând în calcul și majorarea de capital ce s-a efectuat anterior actului de cesionare a părților sociale. Împotriva sentinței anterior menționată au declarat apel reclamanta M.C.L. și pârâții SC I.I. SRL și B.G., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin apelul declarat, reclamanta a solicitat admiterea căii sale de atac, modificarea în parte a sentinței, în sensul reactualizării la zi a drepturilor bănești cuvenite prin evaluarea activelor societății obligarea pârâților intimați la plata cheltuielilor de judecată, arătând că numai astfel se pot stabili în mod real drepturile bănești la zi ce i se cuvin. Pârâtul B.G.

a solicitat prin apelul declarat schimbarea în tot a hotărârii apelate în sensul înlăturării obligației de plată față de reclamantă a sumei de 29.350.894 lei cât și a obligației de plată a cheltuielilor de judecată. Pârâtul menționează că nu se opune reținerii obligației sale de plată privind suma de 850.000 lei. Pârâta SC I.I. SRL a solicitat admiterea apelului, modificarea hotărârii atacate, în sensul obligării societății doar la suma de 2.998.900 lei cu titlu de părți din patrimoniul social aferent părților, sociale ale reclamantei și la 1.346.400 lei cu titlu de dividende cuvenite reclamantei la data de 21 decembrie 2000. De asemeni a solicitat înlăturarea obligației de plată a cheltuielilor de judecată în sumă de 21.660.294 lei și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în ambele instanțe.

Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 79/C/2004/A din 1 iunie 2004 a respins ca nefondate apelurile declarate de părți, reținând în esență cu privire la apelul reclamantei că drepturile bănești cuvenite acesteia au fost corect stabilite de instanța de fond avându-se în vedere datele din statutul societății, contractul de societate și balanța de verificare din 31 octombrie 2000 iar potrivit contraexpertizei s-a reținut că majorarea capitalului social de la 17.350 lei la 250.500 mii lei s-a realizat prin evaluarea activului, fără contribuții bănești ale asociaților. Referitor la apelul pârâtei SC I.I.

SRL, instanța de apel a reținut că argumentele invocate de aceasta pentru înlăturarea contraexpertizei reținută de prima instanță sunt nefondate și că în mod corect instanța de fond a înlăturat expertiza efectuată de către experta U.P., câtă vreme aceasta, la fel ca și apelanta, face confuzie între patrimoniul societății și capitalul social. În ceea ce privește apelul pârâtului B.G., instanța de apel a reținut că instanța de fond corect a reținut obligarea acestuia la plata sumei de 29.350.894 lei, astfel cum a rezultat din contraexpertiză, câtă vreme acestuia i-au fost cesionate cele 17 părți sociale. Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel, în termen legal pârâții au declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Recurenta – pârâtă SC I.I. SRL Oradea, prin motivele de recurs formulate arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 67 alin. (2) și dispozițiilor art. 221 din Legea nr. 31/1990, a art. 23 – 25 din O.G. nr. 2/2000 și a art. 208 și următoarele C. proc. civ., motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin hotărârea recurată instanța de apel nu s-a pronunțat asupra probelor administrate de pârâtă în apel, respectiv cu privire la actele adiționale de majorare de capital, motiv de recurs prevăzut de pct. 10 al art. 304 C. proc. civ. În contextul acestui motiv, recurenta arată că în instanța de apel a produs probe din care rezultă falsitatea concluziilor raportului de expertiză contabilă întocmită de cei trei experți, în sensul că majorarea capitalului social s-a făcut prin reevaluarea activelor societății și nu prin aportul în natură a asociatului străin B.G.

Potrivit considerentelor hotărârii recurate, stabilirea drepturilor reclamantei s-a făcut avându-se în vedere datele existente în statutul societății, contractul de societate și balanța de verificare din 31 octombrie 2000 precum și concluziile expertizei potrivit cărora „majorarea capitalului social de la 17.350 mii lei la 250.000 lei sa realizat prin reevaluare activului, fără contribuții bănești ale asociaților”, ori față de actele depuse la dosarul cauzei judecata apelului, această concluzie este cu totul greșită și ea arată că instanța de apel a înlăturat fără motivare aceste acte. Recurenta arată că potrivit notelor de ședință din 27 aprilie 2004 și anexelor care le însoțeau, întreaga majorare de capital a subscrisei respectiv de la 17.350.000 lei a 250.250.000 lei s-a făcut succesiv, exclusiv prin aportul în natură a asociatului B.G.

Deci arată recurenta, toate majorările de capital s-au făcut în natură prin aportul exclusiv al asociatului B.G., participarea reclamantei – intimată la capitalul social rămânând de la data constituirii societății până la data cesiunii celor 17 părți sociale a câte 50.000 lei fiecare în sumă de 850.000 lei, de la 4,9 % la data constituirii la 0,34 % la momentul cesiunii părților sociale și retragerii din societate. Recurenta consideră greșită argumentarea soluției de respingere a apelului pe reiterarea ideii cuprinse și în sentința instanței de fond în sensul că atât ea cât și expertul contabil U.P. fac confuzie între patrimoniul societății și capitalul social.

Cu privire la dividendele ce se vor plăti asociaților, arată recurenta, dispozițiile art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 prevăd că se vor plăti proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat și cota de participare a reclamantei la capitalul social de 250.250.000 lei este de 0,34 % ceea ce corespunde unor drepturi în valoare totală de 1.346.400 lei, dat fiind că nici prin actul constitutiv și nici prin actele adiționale ulterioare părțile nu au prevăzut o altă modalitate de distribuire a dividendelor. În cauză, arată recurenta este incident și motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., dat fiind că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

Printr-un ultim motiv de recurs, pârâta arată că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la cererea sa de înlăturare a obligației de plată a cheltuielilor de judecată în ceea ce privește taxa de timbru, calculată și plătită de către reclamantă la pretenții de 150.000.000 lei, potrivit precizării la acțiune, cu toate că acțiunea reclamantei a fost admisă numai în parte pentru suma de 48.000.000 lei, iar potrivit art. 276 C. proc. civ., nu putea fi obligată la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

Pentru motivele invocate recurenta – pârâtă a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii apelului pârâtei împotriva sentinței instanței de fond și schimbarea acestei hotărâri în sensul obligării sale la plata față de intimata – reclamantă doar a sumelor de 2.998.900 lei cu titlu de parte din patrimoniul social aferent părților sociale ale reclamantei și 1.346.400 lei dividende cuvenite la 31 decembrie 2000 cu obligarea reclamantei la cheltuieli de judecată în sumă de 21.660.294 lei sau în subsidiar reducerea acestora proporțional sumelor acordate. Recurentul B.G., prin recursul declarat critică decizia atacată pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin motivele de recurs formulate pârâtul arată: - hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, interpretează greșit actul dedus judecății ca fiind o cesiune făcută de societate nu de asociat, este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 970 C. civ., a art. 7 lit. d), art. 186, art. 197 din Legea nr. 31/1990 cât și a dispozițiilor actelor constitutive ale societății, de asemenea instanța de apel nu a luat în considerare actele adiționale prezentate în instanță de către pârâtă SC I.I. SRL cu privire la modalitatea de majorare a capitalului social.

- având în vedere dispozițiile art. 197 din Legea nr. 31/1990 soluția instanței de apel este nelegală în măsura în care reține că cesiunea celor 17 părți sociale a fost făcută de societate și nu de asociatul cedent, atunci când stabilește că valoarea acestor părți sociale este de 29.350.894 lei, fiind egală cu partea din patrimoniu aferentă celor 17 părți sociale cât și atunci când reține un aport al reclamantei – intimată la capitalul social de 4,9 % în loc de 0,34 %. - instanța de apel nu face distincție între capitalul social constituit prin aporturile asociaților reprezentate de părți sociale de o anumită valoare nominală nepurtătoare de dobânzi, care se pot transmite între asociați prin cesiune și patrimoniul societății ca o universalitate de bunuri, drepturi și obligații care sunt proprietatea societății și cu privire la care fiecare asociat are doar un drept virtual proporțional cu cota de participare la capitalul social.

- hotărârea este nelegală și prin prisma încălcării dispozițiilor art. 275 C. proc. civ., privind acordarea cheltuielilor de judecată, recurentul menționând că deși nu s-a opus la plata contravalorii părților sociale cesionate a fost obligat la cheltuieli de judecată aferente sumei de 150.000.000 lei. Recurentul conchide solicitând ca în măsura în care i se va respinge capătul principal al prezentului recurs să i se admită cererea de recalculare a cheltuielilor de judecată acordate la instanța de fond, proporțional cu măsura admiterii acțiunii. Pentru motivele invocate recurentul B.G.

a solicitat admiterea recursului modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii apelului său, schimbarea hotărârii instanței de fond în sensul înlăturării obligației de plată față de reclamantă a sumei de 29.350.894 lei cât și a obligației de plată a cheltuielilor de judecată și înlocuirea acestor obligații cu plata sumei de 850.000 lei cu titlu de contravaloarea părții sociale cesionate. Examinând cele două recursuri sub aspectul îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și în raport de motivele invocate de recurent, instanța constată că nu sunt îndeplinite nici unul din cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., considerent pentru care va respinge ambele recursuri.

Astfel prima critică formulată de pârâta SC I.I. SRL ce se referă la încălcarea dispozițiilor art. 208 C. proc. civ., în sensul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra viciilor formale ale expertizei contabile întocmită de cei trei experți, nu poate fi primită întrucât faptul că onorariul stabilit pentru contraexpertiză nu s-a achitat prin intermediul B.L.E. ci direct în contul expertului, nu atrage nevalabilitatea expertizei, după cum nu afectează cu nimic concluziilor acesteia, faptul că reclamanta ar fi fost citată în calitate de administrator al societății. Referitor la contraexpertiza efectuată în această cauză trebuie menționat că a avut în vedere activul net determinat pe baza balanței de verificare încheiată la data de 31 octombrie 2000, deci instanța de apel corect a reținut că lucrarea făcută de cei trei experți a stabilit corect drepturile ce i se cuvin reclamantei.

Critica recurentei cu privire la obligarea sa, la plata tuturor cheltuielilor de judecată, nu este întemeiată întrucât în cauză s-a făcut dovada achitării onorariului aprobat pentru contraexpertiză astfel că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. Referitor la motivele de recurs invocate de pârâtul B.G. se reține că nu sunt întemeiate, în mod corect a fost obligat la plata celor 17 părți sociale cesionate de către reclamantă, astfel cum a rezultat din contraexpertiza efectuată în cauză. Nu poate fi reținut nici motivul de recurs ce privește acordarea cheltuielilor de judecată, cheltuieli ce au reprezentat taxa de timbru și onorariu de expert. Pentru toate aceste considerente recursurile pârâților vor fi respinse, conform art. 312 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de pârâtele SC I.I. SRL Oradea și B.G., împotriva deciziei nr. 79/C/2004 – A din 1 iunie 2004 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și contencios administrativ, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2005.