ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5251/2005

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la Tribunalul Bihor, la data de 19 februarie 2001 reclamanta M.C.L.

a chemat în judecată pe B.G. și SC I.I. SRL pentru a se constata că de comun

acord au rezoluționat actul adițional autentificat la 20 iulie 1998, să se

dispună radierea mențiunilor făcute în temeiul acestuia la O.R.C. și

restabilirea situației anterioare.

În subsidiar, în măsura în care se

va reține că actul adițional își produce în continuare efectele, a solicitat

obligarea pârâților la plata drepturilor bănești ce i se cuvin reprezentând

contravaloarea aportului la constituirea capitalului social la patrimoniul

societății precum și altor drepturi ce îi revin potrivit prevederilor legale

așa cum vor fi stabilite pe baza probatoriului.

Tribunalul Bihor Oradea, secția comercială

și de contencios administrativ, prin sentința comercială nr. 2992/ COM din 11

decembrie 2003 a admis în parte acțiunea reclamantei M.C.L. și în consecință a

obligat pârâtul B.G. să-i plătească 29.350.894 lei contravaloare părți sociale,

actualizate cu indicele de inflație de la data plății, iar pe de altă parte

pârâta SC I.I. SRL Oradea să-i plătească 19.404.000 lei dividende actualizate

cu rata inflației la data plății.

Prin aceeași sentință a respins

cererea de rezoluțiune a actului adițional și a obligat pârâții la 21.660.294

lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că expertiza efectuată de experții contabili B.E., M.A., B.A. face o

analiză amplă a drepturilor ce i se cuvin reclamantei luând în calcul și

majorarea de capital ce s-a efectuat anterior actului de cesionare a părților

sociale.

Împotriva sentinței anterior

menționată au declarat apel reclamanta M.C.L. și pârâții SC I.I. SRL și B.G.,

criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin apelul declarat, reclamanta a

solicitat admiterea căii sale de atac, modificarea în parte a sentinței, în

sensul reactualizării la zi a drepturilor bănești cuvenite prin evaluarea

activelor societății obligarea pârâților intimați la plata cheltuielilor de

judecată, arătând că numai astfel se pot stabili în mod real drepturile bănești

la zi ce i se cuvin.

Pârâtul B.G. a solicitat prin apelul

declarat schimbarea în tot a hotărârii apelate în sensul înlăturării obligației

de plată față de reclamantă a sumei de 29.350.894 lei cât și a obligației de

plată a cheltuielilor de judecată. Pârâtul menționează că nu se opune reținerii

obligației sale de plată privind suma de 850.000 lei.

Pârâta SC I.I. SRL a solicitat

admiterea apelului, modificarea hotărârii atacate, în sensul obligării

societății doar la suma de 2.998.900 lei cu titlu de părți din patrimoniul

social aferent părților, sociale ale reclamantei și la 1.346.400 lei cu titlu

de dividende cuvenite reclamantei la data de 21 decembrie 2000. De asemeni a

solicitat înlăturarea obligației de plată a cheltuielilor de judecată în sumă

de 21.660.294 lei și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată

în ambele instanțe.

Curtea de Apel Oradea, secția comercială

și de contencios administrativ, prin decizia nr. 79/C/2004/A din 1 iunie 2004 a

respins ca nefondate apelurile declarate de părți, reținând în esență cu

privire la apelul reclamantei că drepturile bănești cuvenite acesteia au fost

corect stabilite de instanța de fond avându-se în vedere datele din statutul

societății, contractul de societate și balanța de verificare din 31 octombrie

2000 iar potrivit contraexpertizei s-a reținut că majorarea capitalului social

de la 17.350 lei la 250.500 mii lei s-a realizat prin evaluarea activului, fără

contribuții bănești ale asociaților.

Referitor la apelul pârâtei SC I.I.

SRL, instanța de apel a reținut că argumentele invocate de aceasta pentru

înlăturarea contraexpertizei reținută de prima instanță sunt nefondate și că în

mod corect instanța de fond a înlăturat expertiza efectuată de către experta U.P.,

câtă vreme aceasta, la fel ca și apelanta, face confuzie între patrimoniul

societății și capitalul social.

În ceea ce privește apelul pârâtului

B.G., instanța de apel a reținut că instanța de fond corect a reținut obligarea

acestuia la plata sumei de 29.350.894 lei, astfel cum a rezultat din

contraexpertiză, câtă vreme acestuia i-au fost cesionate cele 17 părți sociale.

Împotriva hotărârii pronunțată de

instanța de apel, în termen legal pârâții au declarat recurs, criticând-o

pentru netemeinicie și nelegalitate.

Recurenta – pârâtă SC I.I. SRL

Oradea, prin motivele de recurs formulate arată că hotărârea a fost dată cu

încălcarea dispozițiilor art. 67 alin. (2) și dispozițiilor art. 221 din Legea nr.

31/1990, a art. 23 – 25 din O.G. nr. 2/2000 și a art. 208 și următoarele C.

proc. civ., motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Prin hotărârea recurată instanța de

apel nu s-a pronunțat asupra probelor administrate de pârâtă în apel, respectiv

cu privire la actele adiționale de majorare de capital, motiv de recurs

prevăzut de pct. 10 al art. 304 C. proc. civ.

În contextul acestui motiv,

recurenta arată că în instanța de apel a produs probe din care rezultă

falsitatea concluziilor raportului de expertiză contabilă întocmită de cei trei

experți, în sensul că majorarea capitalului social s-a făcut prin reevaluarea

activelor societății și nu prin aportul în natură a asociatului străin B.G.

Potrivit considerentelor hotărârii

recurate, stabilirea drepturilor reclamantei s-a făcut avându-se în vedere

datele existente în statutul societății, contractul de societate și balanța de

verificare din 31 octombrie 2000 precum și concluziile expertizei potrivit

cărora „majorarea capitalului social de la 17.350 mii lei la 250.000 lei sa

realizat prin reevaluare activului, fără contribuții bănești ale asociaților”,

ori față de actele depuse la dosarul cauzei judecata apelului, această

concluzie este cu totul greșită și ea arată că instanța de apel a înlăturat

fără motivare aceste acte.

Recurenta arată că potrivit notelor

de ședință din 27 aprilie 2004 și anexelor care le însoțeau, întreaga majorare

de capital a subscrisei respectiv de la 17.350.000 lei a 250.250.000 lei s-a

făcut succesiv, exclusiv prin aportul în natură a asociatului B.G.

Deci arată recurenta, toate

majorările de capital s-au făcut în natură prin aportul exclusiv al asociatului

B.G., participarea reclamantei – intimată la capitalul social rămânând de la

data constituirii societății până la data cesiunii celor 17 părți sociale a

câte 50.000 lei fiecare în sumă de 850.000 lei, de la 4,9 % la data

constituirii la 0,34 % la momentul cesiunii părților sociale și retragerii din

societate.

Recurenta consideră greșită

argumentarea soluției de respingere a apelului pe reiterarea ideii cuprinse și

în sentința instanței de fond în sensul că atât ea cât și expertul contabil U.P.

fac confuzie între patrimoniul societății și capitalul social.

Cu privire la dividendele ce se vor

plăti asociaților, arată recurenta, dispozițiile art. 67 alin. (2) din Legea

nr. 31/1990 prevăd că se vor plăti proporțional cu cota de participare la

capitalul social vărsat și cota de participare a reclamantei la capitalul

social de 250.250.000 lei este de 0,34 % ceea ce corespunde unor drepturi în

valoare totală de 1.346.400 lei, dat fiind că nici prin actul constitutiv și

nici prin actele adiționale ulterioare părțile nu au prevăzut o altă modalitate

de distribuire a dividendelor.

În cauză, arată recurenta este

incident și motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., dat fiind că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

Printr-un ultim motiv de recurs,

pârâta arată că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la cererea sa de

înlăturare a obligației de plată a cheltuielilor de judecată în ceea ce

privește taxa de timbru, calculată și plătită de către reclamantă la pretenții

de 150.000.000 lei, potrivit precizării la acțiune, cu toate că acțiunea

reclamantei a fost admisă numai în parte pentru suma de 48.000.000 lei, iar

potrivit art. 276 C. proc. civ., nu putea fi obligată la plata tuturor

cheltuielilor de judecată.

Pentru motivele invocate recurenta –

pârâtă a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate în

sensul admiterii apelului pârâtei împotriva sentinței instanței de fond și

schimbarea acestei hotărâri în sensul obligării sale la plata față de intimata

– reclamantă doar a sumelor de 2.998.900 lei cu titlu de parte din patrimoniul

social aferent părților sociale ale reclamantei și 1.346.400 lei dividende

cuvenite la 31 decembrie 2000 cu obligarea reclamantei la cheltuieli de

judecată în sumă de 21.660.294 lei sau în subsidiar reducerea acestora proporțional

sumelor acordate.

Recurentul B.G., prin recursul

declarat critică decizia atacată pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin motivele de recurs formulate

pârâtul arată:

- hotărârea nu cuprinde motivele pe

care se sprijină, interpretează greșit actul dedus judecății ca fiind o cesiune

făcută de societate nu de asociat, este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 970

C. civ., a art. 7 lit. d), art. 186, art. 197 din Legea nr. 31/1990 cât și a

dispozițiilor actelor constitutive ale societății, de asemenea instanța de apel

nu a luat în considerare actele adiționale prezentate în instanță de către

pârâtă SC I.I. SRL cu privire la modalitatea de majorare a capitalului social.

- având în vedere dispozițiile art. 197

din Legea nr. 31/1990 soluția instanței de apel este nelegală în măsura în care

reține că cesiunea celor 17 părți sociale a fost făcută de societate și nu de

asociatul cedent, atunci când stabilește că valoarea acestor părți sociale este

de 29.350.894 lei, fiind egală cu partea din patrimoniu aferentă celor 17 părți

sociale cât și atunci când reține un aport al reclamantei – intimată la

capitalul social de 4,9 % în loc de 0,34 %.

- instanța de apel nu face

distincție între capitalul social constituit prin aporturile asociaților

reprezentate de părți sociale de o anumită valoare nominală nepurtătoare de

dobânzi, care se pot transmite între asociați prin cesiune și patrimoniul

societății ca o universalitate de bunuri, drepturi și obligații care sunt

proprietatea societății și cu privire la care fiecare asociat are doar un drept

virtual proporțional cu cota de participare la capitalul social.

- hotărârea este nelegală și prin

prisma încălcării dispozițiilor art. 275 C. proc. civ., privind acordarea

cheltuielilor de judecată, recurentul menționând că deși nu s-a opus la plata

contravalorii părților sociale cesionate a fost obligat la cheltuieli de

judecată aferente sumei de 150.000.000 lei.

Recurentul conchide solicitând ca în

măsura în care i se va respinge capătul principal al prezentului recurs să i se

admită cererea de recalculare a cheltuielilor de judecată acordate la instanța

de fond, proporțional cu măsura admiterii acțiunii.

Pentru motivele invocate recurentul B.G.

a solicitat admiterea recursului modificarea hotărârii recurate în sensul

admiterii apelului său, schimbarea hotărârii instanței de fond în sensul

înlăturării obligației de plată față de reclamantă a sumei de 29.350.894 lei

cât și a obligației de plată a cheltuielilor de judecată și înlocuirea acestor

obligații cu plata sumei de 850.000 lei cu titlu de contravaloarea părții

sociale cesionate.

Examinând cele două recursuri sub

aspectul îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și în

raport de motivele invocate de recurent, instanța constată că nu sunt

îndeplinite nici unul din cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.,

considerent pentru care va respinge ambele recursuri.

Astfel prima critică formulată de

pârâta SC I.I. SRL ce se referă la încălcarea dispozițiilor art. 208 C. proc.

civ., în sensul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra viciilor formale

ale expertizei contabile întocmită de cei trei experți, nu poate fi primită

întrucât faptul că onorariul stabilit pentru contraexpertiză nu s-a achitat

prin intermediul B.L.E. ci direct în contul expertului, nu atrage

nevalabilitatea expertizei, după cum nu afectează cu nimic concluziilor

acesteia, faptul că reclamanta ar fi fost citată în calitate de administrator

al societății.

Referitor la contraexpertiza

efectuată în această cauză trebuie menționat că a avut în vedere activul net

determinat pe baza balanței de verificare încheiată la data de 31 octombrie

2000, deci instanța de apel corect a reținut că lucrarea făcută de cei trei

experți a stabilit corect drepturile ce i se cuvin reclamantei.

Critica recurentei cu privire la

obligarea sa, la plata tuturor cheltuielilor de judecată, nu este întemeiată

întrucât în cauză s-a făcut dovada achitării onorariului aprobat pentru

contraexpertiză astfel că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.

Referitor la motivele de recurs

invocate de pârâtul B.G. se reține că nu sunt întemeiate, în mod corect a fost

obligat la plata celor 17 părți sociale cesionate de către reclamantă, astfel

cum a rezultat din contraexpertiza efectuată în cauză.

Nu poate fi reținut nici motivul de

recurs ce privește acordarea cheltuielilor de judecată, cheltuieli ce au

reprezentat taxa de timbru și onorariu de expert.

Pentru toate aceste considerente

recursurile pârâților vor fi respinse, conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

pârâtele SC I.I. SRL Oradea și B.G., împotriva deciziei nr. 79/C/2004 – A din 1

iunie 2004 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și contencios administrativ,

ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 4 noiembrie 2005.