ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3474/2003

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiune, reclamanta B.A. a chemat în

judecată S.A. F.C., solicitând obligarea pârâtei la plata contravalorii

părților sociale, compuse din depuneri în bani și cota parte din fondurile fixe

ale unității, la valoarea reactualizată, cu dobânda legală de la data rămânerii

definitive a hotărârii până la data efectuării plății.

Judecătoria Carei, prin sentința civilă nr. 2682

din 27 decembrie 2000, a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească

reclamantului suma de 4.630.099 lei, reprezentând părți sociale reactualizate,

conform raportului de expertiză D.I., cu dobânda legală de la data rămânerii

definitive a hotărârii, până la efectuarea plății.

S-a reținut că reclamanta a intrat în societate,

aducând ca aport social partea ce i-a revenit în urma lichidării fostului

C.A.P. În aplicarea art. 34 din Legea nr. 36/1991, la ieșirea din societate,

este corect ca societatea să fie obligată să-i restituie partea socială

actualizată, cunoscut fiind că, de la constituirea societății profitul acesteia

nu era împărțit sub formă de dividende ci a fost reținut pentru fondul de

dezvoltare, pârâta majorându-și patrimoniul prin cumpărare de mijloace fixe.

Prin decizia civilă nr. 433/2 mai 2001,

Tribunalul Satu Mare a admis apelul declarat de pârâtă, a schimbat în parte

sentința în sensul admiterii în parte a acțiunii, obligând pârâta să plătească

reclamantului suma de 347.000 lei, reprezentând drepturi ale asociatului

retras, actualizată, cu indicele de inflație pe perioada cuprinsă între 1

ianuarie 2000 și data plății.

Instanța de apel a reținut că, potrivit

dispozițiilor art. 15 din Statutul societății agricole și art. 30 alin. (2),

art. 34 din Legea nr. 36/1991, societatea agricolă este obligată să restituie

asociaților ieșiți din societate, părțile sociale deținute, la care se va

adăuga sau scădea partea cuvenită din profitul sau pierderea societății în

conformitate cu bilanțul aprobat de adunarea generală pentru finele anului în

care a încetat activitatea de asociat, în cauză răspunzând acestor elemente,

numai expertiza I.T.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia civilă nr. 1297/26

septembrie 2001, a admis recursul declarat de reclamant, a casat decizia

atacată și, rejudecând în fond cauza, a păstrat în totalitate sentința civilă

nr. 2682 din 27 decembrie 2000 pronunțată de Judecătoria Carei.

Împotriva acestor hotărâri, în temeiul art. 330

pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, considerând că au fost

pronunțate cu încălcarea esențială a legii, fiind și vădit netemeinice.

În dezvoltarea motivelor recursului în anulare

se susține în esență că :

- drepturile cuvenite asociaților retrași sunt

reglementate de art. 30 alin. (2) și art. 34 din Legea nr. 36/1991, situație în

care se ține seama, exclusiv, de valoarea stabilită prin statut sau, dacă este

cazul, cea modificată prin hotărârea adunării generale a asociaților, nefiind

posibilă, deci, stabilirea valorii părților sociale cuvenite asociatului

retras, prin aplicarea indicelui de inflație sau prin raportarea acestora la

valoarea întregului patrimoniu al societății;

- pe de altă parte, instanțele au încălcat

dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., impunându-se completarea

probațiunii, în sensul determinării dobânzii cuvenite reclamantului.

Recursul în anulare nu este întemeiat.

Este adevărat că potrivit art. 34 din Legea nr. 36/1991

societatea este obligată să restituie părțile sociale, la care se va adăuga

partea cuvenită din profitul sau pierderea societății, potrivit bilanțului

aprobat de adunarea generală pentru finele anului în care a încetat calitatea

de asociat și că, raportat la această dispoziție, în Statutul societății s-a prevăzut

că părțile sociale se restituie în condițiile art. 34 din Legea nr. 36/1991,

după cum, de asemenea, în art. 15 – statut – se prevede că, societatea este

obligată să restituie părțile sociale, la care se va adăuga sau scădea partea

cuvenită din profitul sau pierderea societății, potrivit bilanțului aprobat de

adunarea generală pentru finele anului în care a încetat calitatea de asociat.

Dar faptul că legea nu prevede, astfel, vreo modalitate sau un criteriu de

reevaluare a părților sociale la data retragerii (după cum se susține în

recursul în anulare), nu înseamnă că, la restituirea părților sociale, trebuie

să se țină seama, exclusiv, de valoarea stabilită prin statut sau, dacă este

cazul, de cea modificată prin hotărârea adunării generale a asociaților,

neputând fi stabilită această valoare prin aplicarea indicelui de inflație sau

prin raportarea acestora la valoarea întregului patrimoniu al societății (cum

de asemenea se susține în recurs).

Indiscutabil, la data retragerii din societate,

valoarea părților sociale deținute de asociat (ca parte a capitalului social)

constituie o creanță, datorată de societate.

Tocmai de aceea, ca principiu, prima instanță a

apreciat în mod corect, în raport de lipsa unei mențiuni din textul citat al

Legii nr. 36/1991 privind posibilitatea actualizării, că la data adoptării

legii legiuitorul nu a anticipat evaluarea în timp a devalorizării leului,

fiind deci corect ca societatea să fie obligată să restituie partea socială

actualizată, în speță cunoscut fiind că de la constituirea societății profitul

acesteia nu s-a împărțit cu titlu de dividende ci a fost reținut pentru

dezvoltare (majorarea patrimoniului).

Contrar, ar însemna ca în situația, de

necontestat, a deprecierii monedei naționale, să se revină la aplicarea principiului

nominalismului monetar, aceasta însemnând pentru ipoteza de față, nu o

reevaluare a creanței ci, obligația creditorului de a primi aceeași sumă,

indiferent dacă puterea de cumpărare s-a schimbat.

Așa fiind, corect instanța de fond a reținut, întru

stabilirea valorii actualizate a părților sociale, condițiile expertizei D.I.,

care, actualizând valoric capitalul social, a stabilit, corespunzător, și

valoarea datorată a părților sociale – care, indiscutabil – conform și

Statutului societății (art. 6) constituie parte din acesta.

Cum în cauză s-au efectuat trei expertize,

instanța reținând, motivat, concluziile expertizei menționate, nu poate fi

primită nici susținerea privind lipsa de rol activ a instanței raportat la

prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., după cum, în ce privește dobânda,

față de formularea cererii, corect aceasta nu a fost stabilită ca modalitate de

calcul și cuantum.

Așa fiind, față de cele arătate, recursul în

anulare urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul în

anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 1297 din 26 septembrie 2001 a Curții

de Apel Oradea, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  19 septembrie 2003.