ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3474/2003

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiune, reclamanta B.A. a chemat în judecată S.A. F.C., solicitând obligarea pârâtei la plata contravalorii părților sociale, compuse din depuneri în bani și cota parte din fondurile fixe ale unității, la valoarea reactualizată, cu dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data efectuării plății. Judecătoria Carei, prin sentința civilă nr. 2682 din 27 decembrie 2000, a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 4.630.099 lei, reprezentând părți sociale reactualizate, conform raportului de expertiză D.I., cu dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii, până la efectuarea plății.

S-a reținut că reclamanta a intrat în societate, aducând ca aport social partea ce i-a revenit în urma lichidării fostului C.A.P. În aplicarea art. 34 din Legea nr. 36/1991, la ieșirea din societate, este corect ca societatea să fie obligată să-i restituie partea socială actualizată, cunoscut fiind că, de la constituirea societății profitul acesteia nu era împărțit sub formă de dividende ci a fost reținut pentru fondul de dezvoltare, pârâta majorându-și patrimoniul prin cumpărare de mijloace fixe. Prin decizia civilă nr. 433/2 mai 2001, Tribunalul Satu Mare a admis apelul declarat de pârâtă, a schimbat în parte sentința în sensul admiterii în parte a acțiunii, obligând pârâta să plătească reclamantului suma de 347.000 lei, reprezentând drepturi ale asociatului retras, actualizată, cu indicele de inflație pe perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2000 și data plății.

Instanța de apel a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 15 din Statutul societății agricole și art. 30 alin. (2), art. 34 din Legea nr. 36/1991, societatea agricolă este obligată să restituie asociaților ieșiți din societate, părțile sociale deținute, la care se va adăuga sau scădea partea cuvenită din profitul sau pierderea societății în conformitate cu bilanțul aprobat de adunarea generală pentru finele anului în care a încetat activitatea de asociat, în cauză răspunzând acestor elemente, numai expertiza I.T. Curtea de Apel Oradea, prin decizia civilă nr. 1297/26 septembrie 2001, a admis recursul declarat de reclamant, a casat decizia atacată și, rejudecând în fond cauza, a păstrat în totalitate sentința civilă nr. 2682 din 27 decembrie 2000 pronunțată de Judecătoria Carei.

Împotriva acestor hotărâri, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, considerând că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, fiind și vădit netemeinice. În dezvoltarea motivelor recursului în anulare se susține în esență că : - drepturile cuvenite asociaților retrași sunt reglementate de art. 30 alin. (2) și art. 34 din Legea nr. 36/1991, situație în care se ține seama, exclusiv, de valoarea stabilită prin statut sau, dacă este cazul, cea modificată prin hotărârea adunării generale a asociaților, nefiind posibilă, deci, stabilirea valorii părților sociale cuvenite asociatului retras, prin aplicarea indicelui de inflație sau prin raportarea acestora la valoarea întregului patrimoniu al societății; - pe de altă parte, instanțele au încălcat dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., impunându-se completarea probațiunii, în sensul determinării dobânzii cuvenite reclamantului. Recursul în anulare nu este întemeiat. Este adevărat că potrivit art. 34 din Legea nr. 36/1991 societatea este obligată să restituie părțile sociale, la care se va adăuga partea cuvenită din profitul sau pierderea societății, potrivit bilanțului aprobat de adunarea generală pentru finele anului în care a încetat calitatea de asociat și că, raportat la această dispoziție, în Statutul societății s-a prevăzut că părțile sociale se restituie în condițiile art. 34 din Legea nr. 36/1991, după cum, de asemenea, în art. 15 – statut – se prevede că, societatea este obligată să restituie părțile sociale, la care se va adăuga sau scădea partea cuvenită din profitul sau pierderea societății, potrivit bilanțului aprobat de adunarea generală pentru finele anului în care a încetat calitatea de asociat.

Dar faptul că legea nu prevede, astfel, vreo modalitate sau un criteriu de reevaluare a părților sociale la data retragerii (după cum se susține în recursul în anulare), nu înseamnă că, la restituirea părților sociale, trebuie să se țină seama, exclusiv, de valoarea stabilită prin statut sau, dacă este cazul, de cea modificată prin hotărârea adunării generale a asociaților, neputând fi stabilită această valoare prin aplicarea indicelui de inflație sau prin raportarea acestora la valoarea întregului patrimoniu al societății (cum de asemenea se susține în recurs). Indiscutabil, la data retragerii din societate, valoarea părților sociale deținute de asociat (ca parte a capitalului social) constituie o creanță, datorată de societate.

Tocmai de aceea, ca principiu, prima instanță a apreciat în mod corect, în raport de lipsa unei mențiuni din textul citat al Legii nr. 36/1991 privind posibilitatea actualizării, că la data adoptării legii legiuitorul nu a anticipat evaluarea în timp a devalorizării leului, fiind deci corect ca societatea să fie obligată să restituie partea socială actualizată, în speță cunoscut fiind că de la constituirea societății profitul acesteia nu s-a împărțit cu titlu de dividende ci a fost reținut pentru dezvoltare (majorarea patrimoniului). Contrar, ar însemna ca în situația, de necontestat, a deprecierii monedei naționale, să se revină la aplicarea principiului nominalismului monetar, aceasta însemnând pentru ipoteza de față, nu o reevaluare a creanței ci, obligația creditorului de a primi aceeași sumă, indiferent dacă puterea de cumpărare s-a schimbat.

Așa fiind, corect instanța de fond a reținut, întru stabilirea valorii actualizate a părților sociale, condițiile expertizei D.I., care, actualizând valoric capitalul social, a stabilit, corespunzător, și valoarea datorată a părților sociale – care, indiscutabil – conform și Statutului societății (art. 6) constituie parte din acesta. Cum în cauză s-au efectuat trei expertize, instanța reținând, motivat, concluziile expertizei menționate, nu poate fi primită nici susținerea privind lipsa de rol activ a instanței raportat la prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., după cum, în ce privește dobânda, față de formularea cererii, corect aceasta nu a fost stabilită ca modalitate de calcul și cuantum.

Așa fiind, față de cele arătate, recursul în anulare urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 1297 din 26 septembrie 2001 a Curții de Apel Oradea, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2003.