ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3475/2003

Asupra recursului în anulare  de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 778/2000,

reclamanta P.I. a chemat în judecată pârâta S.A. F.C., prin reprezentanții

legali, solicitând obligarea acesteia la restituirea către reclamantă a

părților sociale avute la societatea pârâtă, alcătuite din depuneri în bani,

precum și cota parte din fondurile fixe ale societății, la valoarea

reactualizată, cu plata dobânzilor legale datorate de la data pronunțării până

la data efectivă a plății.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că a fost membră a societății pârâte, dar între timp a ieșit din

societate, astfel că aceasta este datoare să-i plătească contravaloarea

părților sociale avute, care se compun din drepturi bănești și cota parte din

fondurile fixe, la valoarea actualizată.

Cu toate că reclamanta a încercat

soluționarea pe cale amiabilă,   nu s-a reușit  acest lucru și astfel, pârâta a

fost somată, dar este de acord să restituie numai valoarea părților sociale

depuse.

Prin sentința civilă nr. 2625 din 21

decembrie 2000, Judecătoria Carei a admis acțiunea și a obligat pârâta să-i

plătească reclamantei suma de 4.064.591 lei reprezentând contravaloarea

părților sociale reactualizate, cu dobânda legală de la data pronunțării

sentinței și până la efectuarea plății.

Tribunalul Satu Mare, secția civilă,

prin decizia nr. 474 din 15 mai 2001, a admis apelul pârâtei S.A. F.C.,

declarat împotriva sentinței pe care a schimbat-o în parte, în sensul admiterii

în parte a acțiunii, iar pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma

de 304.000 lei, reprezentând părțile sociale reactualizate cu indicele de

inflație pe perioada cuprinsă între 1 septembrie 1998 și data efectuării

plății.

Curtea de Apel Oradea, secția

civilă, prin decizia nr. 1299 din 17 septembrie 2001 a admis recursul introdus

de reclamantă, împotriva hotărârii pronunțate de tribunal, pe care a casat-o

și, rejudecând cauza în fond, a păstrat în totalitate sentința civilă nr. 2625

din 21 decembrie 2000 a Judecătoriei Carei.

În conformitate cu prevederile art.

27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 pct. 2 din C. proc. civ.,

astfel cum a fost modificat și completat, Procurorul general al Parchetului de

pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva

celor trei hotărâri pronunțate în cauză, considerând că au fost pronunțate cu

încălcarea esențială a legii, fiind și vădit netemeinice.

În dezvoltarea motivelor recursului

în anulare se susține în esență că:

- drepturile cuvenite asociaților

retrași sunt reglementate de art. 30 alin. (2) și art. 34 din Legea nr. 36/1991,

situație în care se ține seama, exclusiv, de valoarea stabilită prin statut

sau, dacă este cazul, cea modificată prin hotărârea adunării generale a

asociaților, nefiind posibilă deci, stabilirea valorii părților sociale

cuvenite asociatului retras, prin aplicarea indicelui de inflație sau prin

raportarea acestora la valoarea întregului patrimoniu al societății;

- pe de altă parte, instanțele au

încălcat dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., impunându-se

completarea probațiunii, în sensul determinării dobânzii cuvenite

reclamantului;

Recursul în anulare nu este

întemeiat.

Este adevărat că potrivit art. 34

din Legea nr. 36/1991, societatea este obligată să restituie părțile sociale,

la care se va adăuga partea cuvenită din profitul sau pierderea societății

potrivit bilanțului din adunarea generală pentru finele anului în care a

încetat calitatea de asociat și că, raportat la această dispoziție, în statutul

societății s-a prevăzut că părțile sociale se restituie în condițiile art. 34

din Legea nr. 36/1991 după cum, de asemenea în art. 15 – statut – se prevede că

societatea este obligată să restituie părțile sociale, la care se va adăuga sau

scădea partea cuvenită din profitul sau pierderea societății, potrivit

bilanțului aprobat de adunarea generală pentru finele anului în care a încetat

calitatea de asociat.

Dar faptul că legea nu prevede

astfel, vreo modalitate sau un criteriu de reevaluare a părților sociale la

data retragerii (după cum se susține în recursul în anulare), nu înseamnă că,

la restituirea părților sociale, trebuie să se țină seama exclusiv, de valoarea

stabilită prin statut sau, dacă este cazul, de cea modificată prin hotărârea

adunării generale a asociaților, neputând fi stabilită această valoare prin

aplicarea indicelui de inflație sau prin raportarea acestora la valoarea

întregului patrimoniu al societății (cum de asemenea se susține în recurs).

Indiscutabil, la data retragerii din

societate, valoarea părților sociale deținute de asociat (ca parte a

capitalului social) constituie o creanță datorată de societate.

Tocmai de aceea, ca principiu, prima

instanță a apreciat în mod corect, în raport de lipsa unei mențiuni din textul

citat al Legii nr. 36/1991 privind posibilitatea actualizării, că la data

adoptării legii, legiuitorul nu a anticipat evoluția în timp a devalorizării

leului, fiind deci corect ca societatea să fie obligată să restituie partea

socială actualizată, în speță cunoscut fiind că, de la constituirea societății,

profitul acesteia nu s-a împărțit cu titlu de dividende, ci a fost reținut

pentru dezvoltare (majorarea patrimoniului).

Contrar, ar însemna ca, în situația

de necontestat, a deprecierii monedei naționale, să se revină la aplicarea

principiului nominalismului monetar, aceasta însemnând pentru ipoteza de față,

nu o reevaluare a creanței ci, obligația creditorului de a primi aceeași sumă,

indiferent dacă puterea de cumpărare s-a schimbat.

Așa fiind, corect instanța de fond a

reținut, întru stabilirea valorii actualizate a părților sociale, concluziile

expertului Dan Ioan, care, actualizând valoric capitalul social, a stabilit,

corespunzător, și valoarea datorată a părților sociale, - care, indiscutabil –

conform și statutului societății (art. 6) constituie parte din acesta.

Cum în cauză s-au efectuat trei expertize,

instanța reținând, motivat, concluziile expertizei menționate, nu poate fi

primită nici susținerea privind lipsa de rol activ a instanței raportat la

prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., după cum, în ce privește dobânda,

față de formularea cererii, corect aceasta nu a fost stabilită, ca modalitate

de calcul și cuantum.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul în

anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 1299 din 26 septembrie 2001 a Curții

de Apel Oradea, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  19 septembrie 2003.