ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3475/2003

Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 778/2000, reclamanta P.I. a chemat în judecată pârâta S.A. F.C., prin reprezentanții legali, solicitând obligarea acesteia la restituirea către reclamantă a părților sociale avute la societatea pârâtă, alcătuite din depuneri în bani, precum și cota parte din fondurile fixe ale societății, la valoarea reactualizată, cu plata dobânzilor legale datorate de la data pronunțării până la data efectivă a plății. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a fost membră a societății pârâte, dar între timp a ieșit din societate, astfel că aceasta este datoare să-i plătească contravaloarea părților sociale avute, care se compun din drepturi bănești și cota parte din fondurile fixe, la valoarea actualizată.

Cu toate că reclamanta a încercat soluționarea pe cale amiabilă, nu s-a reușit acest lucru și astfel, pârâta a fost somată, dar este de acord să restituie numai valoarea părților sociale depuse. Prin sentința civilă nr. 2625 din 21 decembrie 2000, Judecătoria Carei a admis acțiunea și a obligat pârâta să-i plătească reclamantei suma de 4.064.591 lei reprezentând contravaloarea părților sociale reactualizate, cu dobânda legală de la data pronunțării sentinței și până la efectuarea plății. Tribunalul Satu Mare, secția civilă, prin decizia nr. 474 din 15 mai 2001, a admis apelul pârâtei S.A. F.C., declarat împotriva sentinței pe care a schimbat-o în parte, în sensul admiterii în parte a acțiunii, iar pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 304.000 lei, reprezentând părțile sociale reactualizate cu indicele de inflație pe perioada cuprinsă între 1 septembrie 1998 și data efectuării plății.

Curtea de Apel Oradea, secția civilă, prin decizia nr. 1299 din 17 septembrie 2001 a admis recursul introdus de reclamantă, împotriva hotărârii pronunțate de tribunal, pe care a casat-o și, rejudecând cauza în fond, a păstrat în totalitate sentința civilă nr. 2625 din 21 decembrie 2000 a Judecătoriei Carei. În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 pct. 2 din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat și completat, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva celor trei hotărâri pronunțate în cauză, considerând că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, fiind și vădit netemeinice.

În dezvoltarea motivelor recursului în anulare se susține în esență că: - drepturile cuvenite asociaților retrași sunt reglementate de art. 30 alin. (2) și art. 34 din Legea nr. 36/1991, situație în care se ține seama, exclusiv, de valoarea stabilită prin statut sau, dacă este cazul, cea modificată prin hotărârea adunării generale a asociaților, nefiind posibilă deci, stabilirea valorii părților sociale cuvenite asociatului retras, prin aplicarea indicelui de inflație sau prin raportarea acestora la valoarea întregului patrimoniu al societății; - pe de altă parte, instanțele au încălcat dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., impunându-se completarea probațiunii, în sensul determinării dobânzii cuvenite reclamantului; Recursul în anulare nu este întemeiat.

Este adevărat că potrivit art. 34 din Legea nr. 36/1991, societatea este obligată să restituie părțile sociale, la care se va adăuga partea cuvenită din profitul sau pierderea societății potrivit bilanțului din adunarea generală pentru finele anului în care a încetat calitatea de asociat și că, raportat la această dispoziție, în statutul societății s-a prevăzut că părțile sociale se restituie în condițiile art. 34 din Legea nr. 36/1991 după cum, de asemenea în art. 15 – statut – se prevede că societatea este obligată să restituie părțile sociale, la care se va adăuga sau scădea partea cuvenită din profitul sau pierderea societății, potrivit bilanțului aprobat de adunarea generală pentru finele anului în care a încetat calitatea de asociat.

Dar faptul că legea nu prevede astfel, vreo modalitate sau un criteriu de reevaluare a părților sociale la data retragerii (după cum se susține în recursul în anulare), nu înseamnă că, la restituirea părților sociale, trebuie să se țină seama exclusiv, de valoarea stabilită prin statut sau, dacă este cazul, de cea modificată prin hotărârea adunării generale a asociaților, neputând fi stabilită această valoare prin aplicarea indicelui de inflație sau prin raportarea acestora la valoarea întregului patrimoniu al societății (cum de asemenea se susține în recurs). Indiscutabil, la data retragerii din societate, valoarea părților sociale deținute de asociat (ca parte a capitalului social) constituie o creanță datorată de societate.

Tocmai de aceea, ca principiu, prima instanță a apreciat în mod corect, în raport de lipsa unei mențiuni din textul citat al Legii nr. 36/1991 privind posibilitatea actualizării, că la data adoptării legii, legiuitorul nu a anticipat evoluția în timp a devalorizării leului, fiind deci corect ca societatea să fie obligată să restituie partea socială actualizată, în speță cunoscut fiind că, de la constituirea societății, profitul acesteia nu s-a împărțit cu titlu de dividende, ci a fost reținut pentru dezvoltare (majorarea patrimoniului). Contrar, ar însemna ca, în situația de necontestat, a deprecierii monedei naționale, să se revină la aplicarea principiului nominalismului monetar, aceasta însemnând pentru ipoteza de față, nu o reevaluare a creanței ci, obligația creditorului de a primi aceeași sumă, indiferent dacă puterea de cumpărare s-a schimbat.

Așa fiind, corect instanța de fond a reținut, întru stabilirea valorii actualizate a părților sociale, concluziile expertului Dan Ioan, care, actualizând valoric capitalul social, a stabilit, corespunzător, și valoarea datorată a părților sociale, - care, indiscutabil – conform și statutului societății (art. 6) constituie parte din acesta. Cum în cauză s-au efectuat trei expertize, instanța reținând, motivat, concluziile expertizei menționate, nu poate fi primită nici susținerea privind lipsa de rol activ a instanței raportat la prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., după cum, în ce privește dobânda, față de formularea cererii, corect aceasta nu a fost stabilită, ca modalitate de calcul și cuantum.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 1299 din 26 septembrie 2001 a Curții de Apel Oradea, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2003.