ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4463/2003

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 21 martie 2000 la Judecătoria Carei reclamantul W.F. a chemat în judecată pe pârâta S.A. F.C. S.A. solicitând ca prin hotărârea ce se va da aceasta să fie obligată la plata părților sociale ce le-a avut la această societate, compusă din depuneri în bani, precum și cota din fondurile fixe ale societății la valoarea reactualizată de la data pronunțării sentinței până la achitarea integrală a sumei cu cheltuieli de judecată. În motivare a arătat că a fost membru al societății pârâte și beneficiază de restituire deoarece a ieșit din societate. În drept s-a întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 36/1991 și art. 480 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 175 din 6 februarie 2001 Judecătoria Carei a admis acțiunea, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 6.772.736 lei cu titlu de pretenții cu dobânda legală la data pronunțării sentinței și până la achitarea integrală a sumei cât și suma de 1.451.818 lei cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut în esență că sunt îndeplinite dispozițiile art. 34 din Legea nr. 36/1991. Împotriva acestei hotărâri pârâta a declarat apel criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie susținând în esență că trebuie luat în considerare raportul de expertiză efectuat de expertul T.I.

Prin decizia nr. 476/Ap din 15 mai 2001 Tribunalul Satu Mare a admis apelul, a schimbat în parte sentința apelată în sensul admiterii în parte a acțiunii, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 508.000 lei reprezentând drepturi ale asociatului retras, actualizată cu indicele de inflație pe perioada cuprinsă între septembrie 1999 și data plății. A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 386.500 lei cheltuieli de judecată și pe reclamant să plătească pârâtei suma de 1.193.250 lei cheltuieli de judecată în apel. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut în esență că nelegalitatea soluției judecătoriei constă în determinarea incorectă a întinderii drepturilor asociatului retras.

Astfel, a ignorat dispozițiile art. 15 din Statutul societății agricole precum și cele ale art. 30 alin. (2) și art. 34 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură. Potrivit acestor norme societatea agricolă este obligată să restituie asociaților ieșiți din societate părțile sociale deținute la care se va adăuga sau scădea partea cuvenită din profitul sau pierderea societății în conformitate cu bilanțul aprobat de adunarea generală pentru finele anului în care a încetat calitatea de asociat. Din perspectiva acestor texte de lege instanța de apel a considerat corect raportul de expertiză întocmit de expertul T.I. Împotriva acestei hotărâri reclamantul a formulat recurs invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 și 9 și criticând în esență hotărârea pentru că s-a întemeiat greșit pe concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul T.I.

Prin decizia nr. 1246/R din 19 septembrie 2001 Curtea de Apel Oradea a admis recursul, a casat hotărârea atacată și rejudecând în fond cauza, a păstrat în totalitate sentința civilă nr. 175 din 6 februarie 2001 pronunțată de Judecătoria Carei. A obligat intimata să plătească reclamantului suma de 670.000 lei cheltuieli de judecată. Curtea de Apel Oradea a reținut în esență că tribunalul a nesocotit două rațiuni de ordin economic, respectiv faptul că de la constituirea societății profitul realizat anual de aceasta nu s-a împărțit membrilor asociați cu titlu de dividende, fiind reținut pentru fondul de dezvoltare și pentru că nu s-a ținut seama că din fondul de dezvoltare la care a contribuit și reclamantul, proporțional cu părțile sociale pe care le-a adus în societate, societatea și-a majorat patrimoniul prin cumpărare de mijloace fixe necesare pentru realizarea procesului de producție.

Pe de o parte raportul de expertiză agreat de instanța de apel nu a actualizat valoarea acestor mijloace fixe și a încălcat prevederile art. 201 și art. 208 C. proc. civ. Împotriva sentinței civile nr. 175 din 6 februarie 2001 a Judecătoriei Carei, deciziei civile nr. 476 din 15 mai 2001 a Tribunalului Satu Mare și deciziei nr. 1246 din 19 septembrie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare cerând casarea lor și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. Prin petiție scrisă, la termenul de judecată din 4 noiembrie 2003 Procurorul General și-a retras recursul în anulare.

Conform art. 330 4 C. proc. civ. până la închiderea dezbaterilor Procurorul General își poate retrage motivat recursul în anulare. Prin petiția adresată instanței Procurorul General arată că hotărârile nu au fost pronunțate cu încălcarea art. 246 C. proc. civ. alin. (1) și (2) dispune că reclamantul poate să renunțe oricând la judecată fie verbal, în ședință, fie prin cerere scrisă. Procesul civil este guvernat între altele de principiul disponibilității. Textul citat reglementează acest act procedural de dispoziție al părților. În conținutul principiului disponibilității intră și dreptul părților de a face acte procedurale de dispoziție care sunt acte de voință cu privire la drepturile lor subiective deduse judecății sau a mijloacelor procesuale prin care se pot recunoaște și stabili aceste drepturi.

Așa fiind, cererea de retragere a recursului în anulare este întemeiată și urmează ca instanța să ia act de aceasta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Ia act de retragerea recursului în anulare formulată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr.175 din 6 februarie 2001 a Judecătoriei Carei, a deciziei civile nr. 476 din 15 mai 2001 a Tribunalului Satu Mare și a deciziei civile nr. 1246 din 19 septembrie 2001 a Curții de Apel Oradea. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2003.