Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Încetat
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
17 octombrie 2003

Decizia nr. 4099/2003 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 2681/2000 a Judecătoriei Carei

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2681 din 27 decembrie 2000, Judecătoria Carei a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta R.M. împotriva pârâtei S.A. F.C. județul Satu Mare și în consecință, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 2.709.727 lei reprezentând părți sociale la valoarea reactualizată, conform expertizei efectuate de exp. D.I., cu dobânda legală începând cu data rămânerii definitive a sentinței, până la achitarea sumei. Tribunalul Satu Mare, prin decizia civilă nr. 434/2 mai 2001, a admis apelul pârâtei S.A. F.C., declarat împotriva sentinței civiele nr. 2861/2000, pronunțată de Judecătoria Carei, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 203.000 lei reprezentând drepturi ale asociatului retras, actualizată cu indicele de inflație pe perioada cuprinsă între 01.01.2000 și data plății.

Prin decizia civilă nr. 1222 din 17 septembrie 2001, Curtea de Apel Oradea, a admis ca fondat recursul declarat de reclamanta R.M, a casat hotărârea instanței de apel și, rejudeând în fond cauza, a păstrat în totalitate sentința civilă nr. 2681 din 27 decembrie 2000 pronunțată de Judecătoria Carei. Pentru a hotărî astfel, în esență, instanța de recurs a reținut că instanța de fond a apreciat corect probele administrate în cauză, oprindu-se just la concluziile din supraexpertiza efectuată, conform căreia, s-a stabilit reluarea părților sociale, prin reactualizarea la zi. Împotriva acestor hotărâri, în temeiul prevederilor art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, a promovat recurs în anulare, considerând că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

La acest termen, prin adresa nr. 47059/12351/2002, Procurorul General, în temeiul dispozițiilor art. 330 4 C. proc. civ., a retras recursul în anulare, arătând că neexaminarea dosarului duce la concluzia că hotărârile judecătorești menționate nu au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii. Așa fiind, față de prevederile art. 330 4 C. proc. civ. ale cărui cerințe se consideră a fi întrunite, urmează a se lua act de retragerea recursului în anulare.

MOTIVE

DECIDE: Ia act de retragerea recursului în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr. 2681 din 27 decembrie 2000 a Judecătoriei Carei, deciziei civile nr. 434 din 2 mai 2001 a Tribunalului Satu Mare și deciziei civile nr. 1222 din 17 septembrie 2001 a Curții de Apel Oradea. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2003.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.