ÎCCJ, Decizia nr. 140/2005
ÎCCJ, Decizia nr. 140/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 178 din 21
februarie 2002, Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu
Handicap din cadrul Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap,
examinând pe C.A., cu diagnosticul clinic „amputație 1/3 superioară gambă
stângă cu proteză convențională din piele, post accident”, a stabilit că acesta
prezintă „deficiență funcțională medie” (handicap mediu), precum și că această
constatare are valabilitate 12 luni, după care este supusă revizuirii.
Împotriva acestei decizii,
reclamantul C.A. a formulat plângere, adresându-se Curții de Apel Bacău.
Prin plângerea formulată,
reclamantul a contestat decizia menționată, atât sub aspectul stabilirii
gradului de handicap, susținând că acesta trebuia considerat „accentuat”, iar
nu „mediu”, cât și sub aspectul valabilității constatărilor, în care privință
trebuia să se menționeze că handicapul său este ireversibil și că nu necesită
revizuire.
Curtea de Apel Bacău, secția
comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 72 din 12
iulie 2002, a respins plângerea, ca nefondată, cu motivarea că, în raport cu
dispozițiile legale aplicabile, constatarea comisiei de specialitate nu poate
fi infirmată.
Reclamantul C.A. a declarat
recurs împotriva sentinței, acesta făcând obiectul dosarului nr. 2330/2002, al
Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ.
Prin încheierea din 25
februarie 2003, constatând că la strigarea pricinii nu a răspuns nici una
dintre părți și că nici nu s-a solicitat judecarea procesului în lipsă, Curtea
Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a dispus suspendarea
judecării cauzei în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.
civ.
La data de 2 martie 2004,
cauza a fost repusă pe rol din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 252
alin. (1) C. proc. civ., în vederea constatării perimării.
Ulterior, prin decizia nr.
1285 din 1 martie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de
contencios administrativ și fiscal, a constatat, perimat, recursul declarat de
reclamantul C.A. împotriva sentinței civile nr. 72 din 12 iulie 2002 a Curții
de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ.
În motivarea acestei
soluții, s-a relevat că, în urma verificării actelor dosarului, s-a ajuns la
concluzia că sunt întrunite cerințele referitoare la perimare, prevăzute în
art. 248 alin. (1) C. proc. civ., deoarece cererea de recurs formulată de
reclamantul C.A. a rămas în nelucrare, din vina acestei părți, mai mult de un
an.
Împotriva deciziei
menționate, reclamantul C.A. a declarat recurs, susținând că perimarea a fost
constatată greșit, deoarece nu i s-a comunicat încheierea de suspendare a
judecății, astfel că termenul de un an, prevăzut în art. 248 alin. (1) C. proc.
civ., nu putea fi calculat de la data de 25 februarie 2003, când a fost dispusă
suspendarea judecării recursului ce l-a declarat împotriva sentinței.
În concluzie, reclamantul a
solicitat casarea deciziei atacate și respingerea sesizării de perimare.
Recursul nu este fondat.
În adevăr, din examinarea
actelor dosarului rezultă că, pentru termenul din 25 februarie 2003, când s-a
dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C.
proc. civ., atât recurentul C.A., cât și intimata Comisia Superioară de
Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap, au fost citate cu respectarea
prevederilor legii.
Așa fiind și cum, după
suspendarea judecării recursului pe care l-a declarat în cauză, reclamantul
C.A. nu a mai făcut nici un demers, timp ce mai mult de un an, în vederea
repunerii cauzei pe rol și a soluționării căii de atac pe care a exercitat-o,
în mod corect s-a apreciat de secția de contencios administrativ și fiscal a
instanței supreme, că sunt întrunite cerințele art. 248 alin. (1) C. proc.
civ., deoarece cererea de recurs a rămas în nelucrare mai mult de un an din
vina acelei părți.
În consecință, recursul
nefiind fondat, urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de reclamantul C.A. împotriva deciziei nr. 1285 din 1 martie
2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ
și fiscal.
Pronunțată în ședință
publică, azi 16 mai 2005.