ÎCCJ, Decizia nr. 140/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 178 din 21 februarie 2002, Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap din cadrul Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap, examinând pe C.A., cu diagnosticul clinic „amputație 1/3 superioară gambă stângă cu proteză convențională din piele, post accident”, a stabilit că acesta prezintă „deficiență funcțională medie” (handicap mediu), precum și că această constatare are valabilitate 12 luni, după care este supusă revizuirii. Împotriva acestei decizii, reclamantul C.A. a formulat plângere, adresându-se Curții de Apel Bacău.

Prin plângerea formulată, reclamantul a contestat decizia menționată, atât sub aspectul stabilirii gradului de handicap, susținând că acesta trebuia considerat „accentuat”, iar nu „mediu”, cât și sub aspectul valabilității constatărilor, în care privință trebuia să se menționeze că handicapul său este ireversibil și că nu necesită revizuire. Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 72 din 12 iulie 2002, a respins plângerea, ca nefondată, cu motivarea că, în raport cu dispozițiile legale aplicabile, constatarea comisiei de specialitate nu poate fi infirmată. Reclamantul C.A. a declarat recurs împotriva sentinței, acesta făcând obiectul dosarului nr. 2330/2002, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ.

Prin încheierea din 25 februarie 2003, constatând că la strigarea pricinii nu a răspuns nici una dintre părți și că nici nu s-a solicitat judecarea procesului în lipsă, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. La data de 2 martie 2004, cauza a fost repusă pe rol din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 252 alin. (1) C. proc. civ., în vederea constatării perimării. Ulterior, prin decizia nr. 1285 din 1 martie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a constatat, perimat, recursul declarat de reclamantul C.A. împotriva sentinței civile nr. 72 din 12 iulie 2002 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ.

În motivarea acestei soluții, s-a relevat că, în urma verificării actelor dosarului, s-a ajuns la concluzia că sunt întrunite cerințele referitoare la perimare, prevăzute în art. 248 alin. (1) C. proc. civ., deoarece cererea de recurs formulată de reclamantul C.A. a rămas în nelucrare, din vina acestei părți, mai mult de un an. Împotriva deciziei menționate, reclamantul C.A. a declarat recurs, susținând că perimarea a fost constatată greșit, deoarece nu i s-a comunicat încheierea de suspendare a judecății, astfel că termenul de un an, prevăzut în art. 248 alin. (1) C. proc. civ., nu putea fi calculat de la data de 25 februarie 2003, când a fost dispusă suspendarea judecării recursului ce l-a declarat împotriva sentinței.

În concluzie, reclamantul a solicitat casarea deciziei atacate și respingerea sesizării de perimare. Recursul nu este fondat. În adevăr, din examinarea actelor dosarului rezultă că, pentru termenul din 25 februarie 2003, când s-a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., atât recurentul C.A., cât și intimata Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap, au fost citate cu respectarea prevederilor legii. Așa fiind și cum, după suspendarea judecării recursului pe care l-a declarat în cauză, reclamantul C.A. nu a mai făcut nici un demers, timp ce mai mult de un an, în vederea repunerii cauzei pe rol și a soluționării căii de atac pe care a exercitat-o, în mod corect s-a apreciat de secția de contencios administrativ și fiscal a instanței supreme, că sunt întrunite cerințele art. 248 alin. (1) C. proc.

civ., deoarece cererea de recurs a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina acelei părți. În consecință, recursul nefiind fondat, urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C.A. împotriva deciziei nr. 1285 din 1 martie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Pronunțată în ședință publică, azi 16 mai 2005.