ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 549/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin decizia civilă nr. 3159 din

data de 16 iunie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ

și fiscal a respins

recursurile

declarate de D.G.F.P. Bihor, Ministerul Finanțelor Publice și A.N.A.F. împotriva

sentinței civile nr. 247/CA/2009 din 7 decembrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondate.

Sentința supusă cenzurii instanței

de recurs dispunea anularea preavizului cu nr. 800946 din 27 martie 2009 și a

Ordinului nr. 762 din 24 aprilie 2009, emise de pârâta A.N.A.F., reintegrarea

reclamantului în funcția deținută anterior; obligarea pârâților, în solidar, la

plata despăgubirilor bănești reprezentând salariile indexate, majorate,

recalculate, precum și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul

în funcția avută anterior, începând cu data de 27 aprilie 2009 și până la data

reintegrării efective în această funcție, actualizate în raport cu indicele de

inflație la data plății, precum și la plata sumei de 2.190 lei, cu titlul de

cheltuieli judiciare în favoarea reclamantului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

control judiciar a reținut, în esență, că eliberarea intimatului-reclamant F.I.M.

din funcția publică de conducere de director-executiv adjunct la Autoritatea de metodologie și administrare a veniturilor statului în cadrul D.G.F.P. Bihor

s-a făcut fără a se ține seama de dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind

Statutul funcționarilor publici, preavizul nr. 800946 din 27 martie 2009 și

Ordinul nr. 762 din 24 aprilie 2009, ambele emise de A.N.A.F., fiind emise cu

nerespectarea dispozițiilor legale.

A arătat Înalta Curte că

reorganizarea funcției publice de conducere în care a fost numit

intimatul-reclamant, luată, potrivit susținerilor recurentelor-pârâte în

conformitate și cu prevederile O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire

a activității administrației publice, nu are suport legal și nu se justifică,

chiar examinată prin prisma acestor dispoziții legale, constatând, pe de altă

parte, că postul ocupat de intimatul-reclamant a fost păstrat, sub altă

denumire, în noua structură organizatorică, aprobată prin Ordinul nr. 375/2009

al Președintelui A.N.A.F., atribuțiile acestei noi funcții fiind similare cu

cele ale funcției ocupate de reclamant.

De asemenea, a mai apreciat instanța

de control judiciar, chiar admițându-se ideea că a avut loc o reorganizare a

funcției publice de conducere deținute de intimatul-reclamant, acest motiv nu

se încadrează în cazurile de încetare a raporturilor de serviciu în modalitatea

eliberării din funcția publică, astfel cum sunt prevăzute de art. 97 coroborat

cu art. 99 alin. (1) din Legea nr. 188/1999.

Prin cererea înregistrată la data de

5 august 2010, petenta A.N.A.F. a formulat contestație în anulare împotriva

deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3159 din 16 iunie 2009

pronunțată în dosarul nr. 1118/35/2009 – în contradictoriu cu intimatul F.I.M.,

solicitând admiterea contestației în anulare, desființarea deciziei civile ca

netemeinică și nelegală și rejudecarea recursului.

În motivarea contestației s-a arătat

că decizia pronunțată de instanța de instanța de recurs este rezultatul unei

greșeli materiale conform art. 318 C. proc. civ.

Astfel se arată că Înalta Curte s-a

aflat în eroare analizând cauza prin raportare la prevederile O.U.G. nr.

37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației.

Prin motivele de recurs,

contestatoarea a învederat că prin Ordinul nr. 375/2009 emis de Președintele A.N.A.F.

a fost aprobată noua structură organizatorică a direcțiilor generale ale

finanțelor publice județene, aparat propriu și unități subordonate, iar Înalta

Curte de Casație și Justiție în mod eronat a reținut faptul că recurentele -

pârâte au precizat că această măsură a fost luată în conformitate cu

prevederile O.U.G. nr. 37/2009.

Reclamantul F.I.M. a formulat

întâmpinare și a invocat excepția de tardivitate a promovării contestației în

anulare, iar pe fond respingerea contestației deoarece motivul de anulare susținut

de contestatoare nu se subscrie sintagmei de ordin procedural privind „greșeala

materială”, contestația fiind inadmisibilă.

La termenul din 1 februarie 2011,

Înalta Curte a pus în discuția părților excepția tardivității și

inadmisibilității formulării contestației în anulare, invocată de intimatul –

reclamant F.I.M. – în conformitate cu prevederile art. 137 C. proc. civ.

În ceea ce privește excepția

tardivității, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată deoarece

potrivit art. 319 alin. (1) C. proc. civ., contestația poate fi introdusă în

termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre

dar nu mai târziu de 1 an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă. Or,

având în vedere că decizia civilă nr. 3159 a fost pronunțată la data de 16 iunie 2010 iar contestația a fost formulată la 5 august 2010 și apoi motivată la 23

noiembrie 2010 – se apreciază ca fiind respectat termenul de 1 an prevăzut de

lege.

În consecință, se va respinge excepția

tardivității.

În ceea ce privește excepția

inadmisibilității contestației în anulare, așa cum a fost formulată se constată

că aceasta vizează analiza fondului contestației în anulare – nefiind o

veritabilă excepție, care să fie analizată prioritar și separat de contestația

în anulare în sine.

Prin urmare va fi respinsă excepția

inadmisibilității.

În ceea ce privește motivele

contestației în anulare, Înalta Curte observă că ele nu se pot circumscrie

ipotezei prevederilor art. 318 „dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli

materiale”.

Astfel, pentru a cerceta presupusa

greșeală materială ar trebui analizată incidența prevederilor O.U.G. nr.

37/2009 în soluționarea acțiunii precum și a cererii de recurs, ceea ce

echivalează cu o examinare a justeței soluției pronunțate. Aceasta însă nu

reprezintă o greșeală materială, evidentă, în legătură cu aspectele formale ale

judecății ci o apreciere a probelor și o interpretare a dispozițiilor legale.

Această abordare ar duce la o

judecare din nou a aceluiași recurs, lucru care nu este posibil, întrucât

greșeala materială nu trebuie să fie rezultatul interpretării sau aplicării

unui text de lege, acestea reprezintă greșeli de judecată și nu greșeli

materiale.

Față de cele arătate mai sus,

constatând că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 318 C. proc. civ.,

se va respinge contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității și excepția

inadmisibilității ca neîntemeiate.

Respinge contestația în anulare

formulată de către contestatoarea A.N.A.F. împotriva deciziei civile nr. 3159

din data de 16 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 1 februarie 2011.