ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4757/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4757/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii
de chemare în judecată
Prin cererea
înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios
administrativ și fiscal, reclamantul P.I. a solicitat, în contradictoriu cu
pârâta A.N.S.V.S.A., anularea în totalitate a ordinului din 23 aprilie 2009 al
A.N.S.V.S.A, reintegrarea sa în funcția deținută anterior datei de 23 aprilie 2009
sau în funcția corespunzătoare acesteia, cu toate consecințele care decurg din
aceasta, inclusiv a achitării pe seama acestuia de către intimată a unei
despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu
celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public, precum și
obligarea intimatei la plata pe seama reclamantului de daune morale și
cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii,
reclamantul a arătat că prin ordinul din 23 aprilie 2009 al A.N.S.V.S.A. s-a dispus
încetarea raportului de serviciu al reclamantului începând cu data de 23
aprilie 2009, prin eliberarea sa din funcția publică de conducere de director executiv
adjunct economic al D.S.V.S.A. Bihor, în temeiul art. III din O.U.G. nr. 37/2009.
Reclamantul a criticat
actul administrativ contestat ca fiind emis cu încălcarea dispozițiilor art. 97
lit. c) și art. 99 și art. 104 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor
publici și a invocat și neconstituționalitatea dispozițiilor art. III din O.U.G.
nr. 37/2009.
Hotărârea instanței
de fond
Prin sentința civilă
nr. 327/CA/2010-PI din 13 decembrie 2010, Curtea de Apel Oradea, secția comercială,
de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea reclamantului P.I.,
și, în consecință, a anulat ordinul din 23 aprilie 2009 al A.N.S.V.S.A. și a obligat
pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale aferente funcției de conducere,
indexate, majorate și recalculate (inclusiv a indemnizației de conducere, a stimulentelor
etc.) de la data lipsirii reclamantului de funcția publică de conducere deținută
(23.04.2009) și până la pensionare, plata sumei de 5.000 euro la cursul Băncii Naționale
a României din ziua plății efective, cu titlu de daune morale, precum și a sumei
de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în favoarea reclamantului,
respingând celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.
În motivarea acestei soluții,
instanța de fond, evocând Decizia nr. 1257/2009 a Curții Constituționale prin care
s-a constatat neconstituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009, a apreciat, prin prisma
dispozițiilor art. 9 alin. (4) și alin. (5) din Legea nr. 554/2004, că decizia Curții
produce efecte cu privire la fondul litigiului din speță, și că, drept urmare, actul
administrativ atacat, ordinul A.N.S.V.S.A. din 23 aprilie 2009 este nelegal ca urmare
a constatării neconstituționalității actului normativ în temeiul căruia a fost emis.
Curtea a mai apreciat
că prin probele administrate în cauză, respectiv actele medicale și declarația martorei
B.C., reclamantul a dovedit atât prejudiciul moral suferit ca urmare a atingerii
aduse imaginii sale publice și private prin eliberarea din funcția publică de conducere
cât și prejudiciul moral cauzat de conduita abuzivă a autorității pârâte care a
adus reclamantului o stare de șoc și stres, ceea ce a dus la agravarea stării sale
de sănătate și pensionarea acestuia din motive medicale pentru pierdea capacității
de muncă.
Capetele de cerere referitoare
la reintegrarea în funcția de conducere deținută anterior datei de 23 aprilie 2009
sau a funcției corespunzătoare acesteia au fost respinse ca neîntemeiate pe considerentul
că reintegrarea nu este posibilă, având în vedere pierderea totală a capacității
de muncă a reclamantului confirmată de decizia asupra capacității de muncă din 9
septembrie 2010 emisă de C.N.P.D.A.S., Oficiul de Expertiză Medicală și Recuperarea
Capacității de Muncă a Județului Bihor.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentințe
a formulat recurs pârâta A.N.S.V.S.A., solicitând modificarea acesteia în sensul
respingerii cererii reclamantului în întregime, pentru motive încadrate în dispozițiile
art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Autoritatea recurentă
a susținut, în esență, că ordinul contestat a fost legal și valabil emis în temeiul
dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009, în vigoare la data emiterii actului administrativ,
iar deciziile Curții Constituționale nu pot avea efect retroactiv.
A mai criticat dispoziția
instanței de fond privind daunele morale, învederând că nu poate fi reținută culpa
sa, în condițiile în care a acționat exclusiv în sensul în care era obligată în
vederea punerii în executare a unei legi.
Apărările formulate
în cauză
Prin întâmpinarea depusă,
intimatul P.I. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
A susținut că daunele
morale acordate de către instanța de fond reprezintă o sumă redusă în raport de
prejudiciul moral suferit ca urmare a eliberării din funcția de conducere și refuzul
autorității pârâte de a-l încadra într-un post vacant de execuție, deși asemenea
posturi existau, iar intimatul înregistrase solicitări repetate în acest sens.
A mai arătat că circumstanțele
menționate au determinat pierderea capacității sale de muncă și la necesitatea unui
însoțitor permanent.
II. Considerentele Înaltei
Curți asupra recursului
Examinând actele și lucrările
dosarului, în raport de criticile recurentei și legislația incidentă în speță, Înalta
Curte constată că recursul este fondat și va fi admis,
în limitele și pentru
considerentele ce urmează.
Argumente de fapt și
de drept relevante
Intimatul-reclamant a
supus controlului instanței de contencios administrativ ordinul din 23 aprilie 2009
emis de către pârâta A.N.S.V.S.A., prin care în temeiul dispozițiilor art. III din
O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației
publice reclamantului îi încetează raportul de serviciu prin eliberare din funcția
publică, cu acordarea unui termen de preaviz de 30 de zile calendaristice.
Așa cum a constatat și
instanța de fond, actul contestat, emis, în esență, în baza O.U.G. nr. 37/2009 privind
unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, a fost lipsit
de orice fundament legal ca urmare a deciziei nr. 1257/2009, prin care, în cadrul
controlului a priori realizat pe calea obiecției de neconstituționalitate a legii
de aprobare a acestei ordonanțe de urgență, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea
O.U.G. nr. 37/2009.
Viciul de constituționalitate
constatat cu privire la O.U.G. nr. 37/2009 afectează în egală măsură actele administrative
emise în baza și pentru executarea unor dispoziții neconstituționale, întrucât asemenea
acte devin lipsite de temei legal și nu poate fi calificat drept legal un act juridic
emis sau încheiat în baza unei dispoziții neconstituționale.
Orice act
administrativ adoptat în baza acestei ordonanțe este afectat de viciul de neconstituționalitate
al acestui act normativ și, în consecință, corect a fost anulat de către instanța
de fond.
Menținerea actelor administrative
emise în baza acestui act normativ ar lipsi de finalitate controlul de constituționalitate,
care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ prin eliminarea prevederilor
legale contrare Constituției, ci include protecția efectivă a drepturilor și libertăților
fundamentale ale destinatarilor normelor declarate neconstituționale.
Pe de altă parte, sentința
de fond este criticabilă în ceea ce privește acordarea, intimatului-reclamant, de
daune morale în cuantum de 5.000 de euro.
Din examinarea înscrisurilor
depuse la dosarul de fond, Înalta Curte constată că reclamantul-intimat s-a aflat
în concediu medical din data de 20 mai 2009 și până la 30 septembrie 2009, fiind
pensionat pe motiv de invaliditate în data de 26 octombrie 2009.
Așa cum reiese atât din
înscrisurile medicale, cât și din declarația martorului audiat de către instanța
de fond, intimatul suferea de o serie de afecțiuni anterior emiterii ordinului contestat,
afecțiuni în baza cărora a fost, de fapt, emisă decizia privind capacitatea de muncă
a intimatului din 29 septembrie 2009.
Nici aspectul solicitărilor
repetate de încadrare într-o funcție de execuție vacantă, de natură a evidenția
reaua-credință a instituției pârâte, nu a fost probat, fiind formulată, în esență,
o singură asemenea cerere.
Astfel, deși Înalta Curte
nu contestă efectul psihologic al eliberării intimatului din funcție în baza actului
administrativ contestat, apreciază că acordarea drepturilor salariale aferente funcției
de conducere, indexate, majorate și recalculate (inclusiv a indemnizației de conducere,
a stimulentelor etc.) de la data lipsirii reclamantului de funcția publică de conducere
deținută (23 aprilie 2009) și până la pensionare reprezintă o compensație suficientă
în speță.
Soluția instanței de
recurs
Pentru aceste considerente,
în baza dispozițiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul
și va modifica în parte sentința atacată în sensul că va respinge ca neîntemeiată
cererea de acordare a daunelor morale, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.
Nefiind, astfel, aplicabile
dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va respinge și cererea intimatului
privind acordarea cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat
de către A.N.S.V.S.A. împotriva sentinței civile nr. 327/CA/2010-PI din 13 decembrie
2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială de contencios administrativ și fiscal.
Modifică în parte sentința
recurată, în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea de acordare a daunelor morale.
Menține celelalte dispoziții
ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 18 octombrie 2011.