ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1714/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Oradea reclamanta C.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.S.V.S.A.

anularea Ordinului din 23 aprilie 2009 prin care s-a dispus încetarea

raportului de serviciu prin eliberarea sa din funcția publică de director

executiv adjunct al D.S.V.S.A. Satu Mare.

De asemenea

reclamanta a solicitat și suspendarea executării Ordinului atacat până la

soluționarea definitivă a acțiunii, cerere care a fost respinsă prin Încheierea

din 29 iunie 2009 a Curții de Apel Oradea.

Ulterior, reclamanta

și-a precizat acțiunea solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 18.536

lei pentru prejudiciul material cauzat pe perioada 23 mai 2009-28 septembrie 2009.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că prin emiterea Ordinului în discuție au fost încălcate

însăși principiile care stau la baza exercitării funcției publice prevăzute de art.

3 lit. a))-e) și, în special, stabilitatea în exercitarea funcției publice

prevăzută de art. 3 lit. f), precum și dispozițiile art. 4 pct. 2 din Legea nr.

188/1999.

Prin sentința nr. 224/CA/

PI din 16 noiembrie 2009, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea astfel cum a fost precizată de

reclamantă, a anulat Ordinul din 23 aprilie 2009 emis de A.N.S.V.S.A. prin care

s-a dispus încetarea raportului de serviciu prin eliberarea sa din funcția

publică de director executiv adjunct al D.S.V.S.A. Satu Mare, a obligat pârâta

la plata sumei de 16.772 lei în favoarea reclamantei, reprezentând drepturi

salariale cuvenite pentru perioada 23 mai 2009-28 septembrie 2009 și a obligat

pârâta la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în

favoarea reclamantei, reprezentând onorariu avocat.

Pentru a hotărî

astfel, Curtea a apreciat că Decizia Curții Constituționale de constatare a neconstituționalității

Legii de aprobarea a O.U.G. nr. 37/2009 produce efecte cu privire la fondul

litigiului din speță, în care se solicită anularea actului administrativ, emis

în temeiul unei ordonanțe de urgență declarate neconstituționale.

Drept urmare actul

administrativ atacat este nelegal ca urmare a constatării neconstituționalității

actului normativ în temeiul căruia a fost emis.

Împotriva sentinței

pronunțată de instanța de fond a declarat recurs A.N.S.V.S.A., care a invocat

ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut, în

esență, următoarele critici:

- funcția publică

deținută de reclamantă a fost desființată prin art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009,

care urma să devină efectivă în termen de 32 de zile de la data intrării în

vigoare a ordonanței de urgență;

- instituția publică

pârâtă nu a avut un drept de opțiune în ceea ce privește aplicarea

dispozițiilor art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009;

- legalitatea unui

act administrativ se apreciată prin raportarea la cadrul legal existent la data

emiterii sale, or, la data emiterii Ordinului din 23 aprilie 2009, O.U.G. nr. 37/2009

nu fusese declarată neconstituțională, deciziile Curții Constituționale

producând efecte doar pentru viitor;

- O.U.G. nr. 37/2009

a fost abrogată prin O.U.G. nr. 105/2009 care, la art. 3 alin. (1) a preluat

reglementările respective, prevăzând în mod expres că „funcțiile publice,

funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care

conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale

ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din

unitățile administrativ-teritoriale, precum și ale celorlalte servicii publice

prevăzute la anexa 1, precum și adjuncții acestuia, sunt și rămân desființate

sau, după caz, se desființează”.

Intimata-reclamantă a

depus întâmpinare prin care a combătut criticile recursului și a cerut

respingerea acestuia susținând, în esență, că hotărârea instanței de fond este

legală și temeinică.

Recursul este

nefondat.

În cauză este

necontestat că Ordinul din 23 aprilie 2009 a fost emis de către președintele

A.N.S.V.S.A. ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 37/2009 privind unele

măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice care, la art. 3 alin.

(1) și (3) a stabilit că: „(1) Funcțiile publice, funcțiile publice specifice

și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de

conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale

celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile

administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență,

care face parte integrantă din aceasta, precum și adjuncții acestuia, se desființează

în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de

urgență.

(3) La expirarea

termenului prevăzut la alin. (1) din prezenta ordonanță de urgență, serviciile

publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale

administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale

prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență vor fi conduse de un

director coordonator al serviciului public deconcentrat. Directorul coordonator

este ajutat de unul sau mai mulți adjuncți, în limita numărului de posturi care

se desființează”.

De asemenea, este

necontestat că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea

Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a)

din Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/ 2009 este

neconstituțională, ca urmare a faptului că această ordonanță de urgență este

lovită de un viciu de neconstituționalitate, fiind adoptată de Guvern cu

încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora

„Ordonanțele de urgență (…) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale

ale statului (…)”.

Or, a argumentat

Curtea Constituțională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria

funcționarilor publici de conducere funcțiile de director executiv și director

executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale

celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din

unitățile administrativ-teritoriale.

Totodată, este

necontestat că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. 14 din O.U.G. nr. 105/2009

publicată în M. Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin

Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională în privința dispozițiilor

art. 1 pct. 1-5 și 26, art. 2, art. 4, art. 5, art. 7 și anexa 1, cu motivarea

că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași soluții legislative ca și

cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privința neconstituționalității

căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009.

În plus, Curtea

Constituțională a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009,

a încălcat și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora

deciziile sale sunt general obligatorii.

În esență, instanța

de fond a motivat că actul administrativ atacat - Ordinul din 23 aprilie 2009,

este nelegal fiind emis în temeiul unei O.U. în privința căreia Curtea

Constituțională a statuat că este afectată de un viciu de

neconstituționalitate.

De cealaltă parte,

autoritatea publică recurentă, emitenta actului administrativ anulat de

instanța de fond, a susținut, în esență, că legalitatea unui act administrativ

trebuie să fie verificată în raport cu cadrul legal în vigoare la data emiterii

actului administrativ și nu în funcție de evenimente survenite ulterior, precum

declararea neconstituționalității sau abrogarea actului normativ în temeiul

căruia a fost emis actul administrativ respectiv, ceea ce este parțial adevărat.

Într-adevăr, având în

vedere că actul administrativ este emis pentru organizarea executării legii sau

aplicarea în concret a legii, deci în baza și în limitele legii, rezultă că

instanța trebuie să-și limiteze verificarea conformității actului administrativ

cu legea, raportându-se la data emiterii sau adoptării actului administrativ.

Art. 126 alin. (6)

din Constituție și art. 9 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, cu completările și modificările ulterioare, au instituit o

soluție juridică nouă, de natură să lipsească de efecte juridice un act

administrativ care a fost dat în baza unei ordonanțe sau dispoziții din

ordonanță care au fost declarate ca fiind neconstituționale.

Astfel, potrivit art.

9 alin. (1) - (4) din Legea nr. 554/2004 „1) Persoana vătămată într-un drept al

său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe

poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de

excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este

constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță.

2) Instanța de

contencios administrativ, dacă apreciază că excepția îndeplinește condițiile

prevăzute de art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea

și funcționarea Curții Constituționale, republicată, sesizează, prin încheiere

motivată, Curtea Constituțională și suspendă soluționarea cauzei pe fond.

3) După pronunțarea

Curții Constituționale, instanța de contencios administrativ repune cauza pe rol

și dă termen, cu citarea părților. Dacă ordonanța sau o dispoziție a acesteia a

fost declarată neconstituțională, instanța soluționează fondul cauzei; în caz

contrar, acțiunea se respinge ca inadmisibilă.

4) În situația în

care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții

ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de

contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un

an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of. al

României, Partea I”.

Deci, cu alte

cuvinte, un act administrativ care a fost dat în baza unei ordonanțe sau

dispoziție dintr-o ordonanță declarată ulterior neconstituțională, poate fi

lipsit de efectele sale, dacă este atacat în termenele prevăzute la art. 9 din

Legea nr. 554/2004, cum s-a procedat, de altfel, în cauza de față.

În concluzie, Înalta

Curte va menține soluția instanței de fond, urmând să respingă recursul

formulat ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de A.N.S.V.S.A. împotriva sentinței nr. 224/CA/ P.I. din 16 noiembrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Obligă recurenta la

plata sumei de 2.320 lei reprezentând cheltuieli de judecată către

intimata-reclamantă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 martie 2010.