ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3482/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, reclamanta l.S.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâții M.M.F.P.S.I.M. suspendarea Ordinului nr. 985/2011 și a Deciziei nr. 351 din 15 februarie 2011, până la soluționarea acțiunii în contencios administrativ a acțiunii în anularea celor două acte administrative.

În motivarea acțiunii s-a arătat că, prin Decizia nr. 351 din 15 februarie 2011, a cărei suspendare o solicită, s-a dispus eliberarea din funcție a reclamantei, după expirarea perioadei de preaviz de 30 de zile calendaristice, respectiv începând cu data de 18 martie 2011, această decizie venind, ca urmare a emiterii, de către aceeași intimata, a Ordinului nr. 985/2011, prin care s-a dispus, ca urmare a expirării perioadei de preaviz sau numirii pe o altă funcție publică a doamnei I.S.M., conform art. 99 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările si completările ulterioare, doamna R.N.F. se reintegrează în funcția publică de conducere de inspector șef adjunct în domeniul relațiilor de muncă al I.T.M.

Bihor. S-a mai arătat că prin Ordinul nr. 419/2009 s-a dispus, în conformitate cu art. 97 lit. c) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, încetarea raportului de serviciu prin eliberarea reclamantei din funcția publică deținută, la data expirării termenului de preaviz de 30 de zile calendaristice acordat în acest sens. Această decizie a intimatei a venit ca urmare a intrării în vigoare, la data de 22 aprilie 2004, a O.U.G. nr. 37/2009. Prin Sentința nr. 158/ CA din 21 aprilie 2010 pronunțată de către Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr. 511/35/2009, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 173 din 14 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, acest ordin a fost anulat, emițându-se pe cale de consecință de către intimata din prezenta cauză, Decizia nr. 985 din 15 februarie 2011, prin care se dispune reintegrarea pe funcția publică ocupată de către reclamantă, prin concurs.

În opinia reclamantei punerea în practică a unei astfel de decizii este în egală măsură imposibilă și nelegală, având în vedere faptul că, funcția publică de conducere deținută anterior de către numita R.N.F. a fost desființată efectiv prin acte normative care, chiar dacă au fost abrogate, au produs efecte juridice, potrivit principiului tempus regit actum. A doua condiție, existența unei pagube iminente, a apreciat reclamanta că și această condiție prevăzută de textul de lege este îndeplinită în cauză, existența acestei pagube putându-se raporta atât la persoana reclamantei, cât și la instituția al cărei conducător adjunct este. Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta I.M. cu sediul în București solicită respingerea cererii ca neîntemeiată.

Pârâta I.M. a invocat excepția lipsei procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Față de obiectul dedus judecății așa cum a fost el menționat în acțiune, pârâta I.M. a solicitat instanței de judecată să constate și să admită excepția lipsei calității sale procesuale pasive, raportat la suspendarea executării Ordinului nr. 985/2011 emis de M.M.F.P.S. Pârâtul M.M.F.P.S. București, prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea acesteia ca nefondată. Prin sentința nr. 97/ CA/2011-P.I. din 11 aprilie 2011, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile lipsei procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, a lipsei calității procesuale pasive a I.M.

și a lipsei de obiect de obiect a cererii de suspendare și a respins cererea de suspendare ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut în esență următoarele. În ceea ce privește excepția lipsei procedurii prealabile, prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, invocată de pârâta I.M., prin întâmpinare, s-a reținut după cum rezultă din confirmările de primire depuse la dosarul cauzei, plângerea prealabilă a fost trimisă ambelor pârâte la data de 4 martie 2011, aceasta fiind data depunerii ei la Oficiul Poștal, iar cererea ce face obiectul prezentului dosar a fost înregistrată la instanță la 7 martie 2011, la o dată la care plângerea era deja formulată. Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a I.M., cu privire la suspendarea executării Ordinului nr. 985/2011 emis de pârâtul M.M.F.P.S.

București, instanța a respins-o, ca neîntemeiată, pe considerentul că prezenta cauză are ca și obiect cererea de suspendare a două acte administrative aflate într-o strânsă corelație și interdependență, astfel că, calitatea procesuală pasivă a pârâților trebuie analizată raportat la întregul obiect al cauzei, chiar dacă el vizează două acte administrative distincte. S-a reținut că este nejustificată și excepția lipsei de obiect a cererii de suspendare, invocată de pârâta I.M., având în vedere că, temeiul juridic al formulării acesteia, îl constituie prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, în conformitate cu care, persoana vătămată poate solicita instanței să dispună suspendarea actelor administrative în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.

Pe fondul cauzei s-au reținut următoarele: Motivele de nelegalitate ale actului administrativ atacat, referitoare la încălcarea principiului „tempus regit actum”, a dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituția României, precum și a prevederilor art. 99 din Legea nr. 188/1999, invocate de reclamantă, presupune cercetarea în profunzime a fondului cauzei și nu se circumscriu condiției prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Referitor la îndeplinirea celei de-a doua condiții, cea a pagubei iminente, aceasta ar putea fi reținută în situația în care, executarea actului administrativ i-ar produce reclamantei un prejudiciu care să fie greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza anulării actului.

Îndeplinirea acestei condiții presupune administrarea de dovezi care să probeze nu numai iminența producerii unei pagube, ci și că aceasta ar fi greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza anulării actului, sub acest aspect fiind lipsite de relevanță simplele afirmații făcute ca atare în cererea formulată, în sensul că existența pagubei se poate raporta, atât la persoana reclamantei, cât și la instituția al cărei conducător adjunct este. Ori, în cauză, în situația în care actul administrativ ar fi anulat, reclamanta are posibilitatea formulării unei acțiuni în despăgubiri, pentru prejudiciul suferit. Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta I.S.M. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Cu privire la prima condiție prevăzută de lege, o îndoială puternică asupra prezumției de legalitate a actului, a arătat instanța de fond faptul că „motivele de nelegalitate ale actului administrativ prin prisma dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție și a prevederilor art. 99 din Legea nr. 188/1999, invocate de reclamantă presupun cercetarea în profunzime a fondului cauzei și nu se circumscriu condiției prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004”.

Astfel, consideră recurenta că acest argument folosit de instanța de fond este lipsit de temeinicie: prin punerea în aplicare a celor două acte administrative s-ar ajunge la încălcarea flagrantă a principiului „tempus regit actum” și a dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituția României, potrivit căruia Deciziile Curții Constituționale dispun numai pentru viitor; în cauză nu este îndeplinită nici una din prevederile art. 99 din Legea nr. 188/1999, nici măcar cele ale alin. (1) lit. c); instanța de contencios administrativ are de soluționat o problemă juridică extrem de importantă și anume aceea a succesiunii în timp a unor acte normative și a efectelor juridice pe care acestea le-au produs.

În privința celei de a doua condiții a prevenirii unei pagube iminente, instanța de fond a arătat că „îndeplinirea acestei condiții presupune administrarea de dovezi care să probeze nu numai iminente unei pagube ci și că aceasta ar fi greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului”. Raportat la această chestiune se apreciază că raționamentul instanței de fond este esențial eronat. Se apreciază că instanța sesizată cu soluționarea unei cereri de suspendare trebuie să analizeze strict ceea ce textul de lege prevede, și anume existența caracterului iminent al pagubei invocată de către autorul cererii. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 304 1 C. proc.

civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins. Astfel, instanța de fond a respins în mod corect acțiunea, reținând că nu ar fi îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Potrivit textului de lege susmenționat, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, persoana vătămată se poate adresa instanței pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. Întrucât nici din motivarea acțiunii și nici din înscrisurile aflate la dosar nu rezultă întrunirea cerințelor necesare pentru admiterea măsurii provizorii a suspendării executării, în mod corect cererea formulată a fost respinsă.

Astfel, funcția publică deținută de reclamantă de inspector șef adjunct în domeniul relațiilor de muncă, la I.T.M. Bihor, a fost înființată prin O.U.G. nr. 37/2009, act normativ declarat neconstituțional prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curții Constituționale. În consecință, încetând efectele tuturor actelor subsecvente emise în baza ordonanței, și ordinul de numire a reclamantei în funcția de conducere susmenționată este lipsit de efecte juridice potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție. De menționat că, pronunțând decizia nr. 410/2010, Curtea Constituțională a reținut că, începând cu data de 28 februarie 2010, continuă să-și producă efectele juridice Legea nr. 188/1999, în forma existentă anterior modificărilor aduse prin O.U.G.

nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009, act normativ declarat, de asemenea, neconstituțional. În consecință, Curtea constată că, față de modificările legislative intervenite, funcția de inspector șef adjunct deținută de reclamantă s-a desființat, nefiind astfel îndeplinită cerința existenței unui caz bine justificat pentru a se putea dispune suspendarea executării actului administrativ contestat. Totodată, nici cea de-a doua condiție nu este îndeplinită, nefiind dovedită nici iminența producerii unei pagube pentru reclamantă, nici perturbarea gravă a funcționării instituției publice. În raport de cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de I.S.M. împotriva sentinței nr. 97/CA/2011-P.I. din 11 aprilie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2011.