ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3482/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel

Craiova, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, reclamanta

l.S.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâții M.M.F.P.S.I.M. suspendarea

Ordinului nr. 985/2011 și a Deciziei nr. 351 din 15 februarie 2011, până la

soluționarea acțiunii în contencios administrativ a acțiunii în anularea celor

două acte administrative.

În motivarea acțiunii s-a arătat că,

prin Decizia nr. 351 din 15 februarie 2011, a cărei suspendare o solicită, s-a

dispus eliberarea din funcție a reclamantei, după expirarea perioadei de

preaviz de 30 de zile calendaristice, respectiv începând cu data de 18 martie 2011,

această decizie venind, ca urmare a emiterii, de către aceeași intimata, a

Ordinului nr. 985/2011, prin care s-a dispus, ca urmare a expirării perioadei

de preaviz sau numirii pe o altă funcție publică a doamnei I.S.M., conform art.

99 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările si completările

ulterioare, doamna R.N.F. se reintegrează în funcția publică de conducere de

inspector șef adjunct în domeniul relațiilor de muncă al I.T.M. Bihor.

S-a mai arătat că prin Ordinul nr.

419/2009 s-a dispus, în conformitate cu art. 97 lit. c) din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici, încetarea raportului de serviciu prin

eliberarea reclamantei din funcția publică deținută, la data expirării

termenului de preaviz de 30 de zile calendaristice acordat în acest sens.

Această decizie a intimatei a venit ca

urmare a intrării în vigoare, la data de 22 aprilie 2004, a O.U.G. nr. 37/2009.

Prin Sentința nr. 158/ CA din 21

aprilie 2010 pronunțată de către Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr. 511/35/2009,

rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 173 din 14 ianuarie 2011 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, acest ordin a fost anulat, emițându-se pe cale de

consecință de către intimata din prezenta cauză, Decizia nr. 985 din 15 februarie

2011, prin care se dispune reintegrarea pe funcția publică ocupată de către

reclamantă, prin concurs.

În opinia reclamantei punerea în

practică a unei astfel de decizii este în egală măsură imposibilă și nelegală,

având în vedere faptul că, funcția publică de conducere deținută anterior de

către numita R.N.F. a fost desființată efectiv prin acte normative care, chiar

dacă au fost abrogate, au produs efecte juridice, potrivit principiului tempus

regit actum.

A doua condiție, existența unei pagube

iminente, a apreciat reclamanta că și această condiție prevăzută de textul de

lege este îndeplinită în cauză, existența acestei pagube putându-se raporta

atât la persoana reclamantei, cât și la instituția al cărei conducător adjunct

este.

Prin întâmpinarea depusă la dosar,

pârâta I.M. cu sediul în București solicită respingerea cererii ca

neîntemeiată.

Pârâta I.M. a invocat excepția lipsei

procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea contenciosului administrativ

nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Față de obiectul dedus judecății așa

cum a fost el menționat în acțiune, pârâta I.M. a solicitat instanței de

judecată să constate și să admită excepția lipsei calității sale procesuale

pasive, raportat la suspendarea executării Ordinului nr. 985/2011 emis de M.M.F.P.S.

Pârâtul M.M.F.P.S. București, prin

întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea acesteia ca nefondată.

Prin sentința nr. 97/ CA/2011-P.I. din

11 aprilie 2011, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal, a respins excepțiile lipsei procedurii prealabile prevăzută de art. 7

din Legea nr. 554/2004, a lipsei calității procesuale pasive a I.M. și a lipsei

de obiect de obiect a cererii de suspendare și a respins cererea de suspendare

ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

Curtea a reținut în esență următoarele.

În ceea ce privește excepția lipsei

procedurii prealabile, prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, invocată de

pârâta I.M., prin întâmpinare, s-a reținut după cum rezultă din confirmările de

primire depuse la dosarul cauzei, plângerea prealabilă a fost trimisă ambelor

pârâte la data de 4 martie 2011, aceasta fiind data depunerii ei la Oficiul

Poștal, iar cererea ce face obiectul prezentului dosar a fost înregistrată la

instanță la 7 martie 2011, la o dată la care plângerea era deja formulată.

Referitor la excepția lipsei calității

procesuale pasive a I.M., cu privire la suspendarea executării Ordinului nr.

985/2011 emis de pârâtul M.M.F.P.S. București, instanța a respins-o, ca

neîntemeiată, pe considerentul că prezenta cauză are ca și obiect cererea de

suspendare a două acte administrative aflate într-o strânsă corelație și

interdependență, astfel că, calitatea procesuală pasivă a pârâților trebuie analizată

raportat la întregul obiect al cauzei, chiar dacă el vizează două acte

administrative distincte.

S-a reținut că este nejustificată și

excepția lipsei de obiect a cererii de suspendare, invocată de pârâta I.M.,

având în vedere că, temeiul juridic al formulării acesteia, îl constituie

prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, în conformitate cu care, persoana

vătămată poate solicita instanței să dispună suspendarea actelor administrative

în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.

Pe fondul cauzei s-au reținut

următoarele:

Motivele de nelegalitate ale actului

administrativ atacat, referitoare la încălcarea principiului „tempus regit

actum”, a dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituția României, precum și

a prevederilor art. 99 din Legea nr. 188/1999, invocate de reclamantă,

presupune cercetarea în profunzime a fondului cauzei și nu se circumscriu

condiției prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Referitor la îndeplinirea celei de-a

doua condiții, cea a pagubei iminente, aceasta ar putea fi reținută în situația

în care, executarea actului administrativ i-ar produce reclamantei un

prejudiciu care să fie greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza anulării

actului. Îndeplinirea acestei condiții presupune administrarea de dovezi care

să probeze nu numai iminența producerii unei pagube, ci și că aceasta ar fi

greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza anulării actului, sub acest aspect

fiind lipsite de relevanță simplele afirmații făcute ca atare în cererea

formulată, în sensul că existența pagubei se poate raporta, atât la persoana

reclamantei, cât și la instituția al cărei conducător adjunct este.

Ori, în cauză, în situația în care

actul administrativ ar fi anulat, reclamanta are posibilitatea formulării unei

acțiuni în despăgubiri, pentru prejudiciul suferit.

Împotriva sentinței a declarat recurs

reclamanta I.S.M. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Cu privire la prima condiție prevăzută

de lege, o îndoială puternică asupra prezumției de legalitate a actului, a

arătat instanța de fond faptul că „motivele de nelegalitate ale actului

administrativ prin prisma dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție și a

prevederilor art. 99 din Legea nr. 188/1999, invocate de reclamantă presupun

cercetarea în profunzime a fondului cauzei și nu se circumscriu condiției prevăzute

de art. 14 din Legea nr. 554/2004”.

Astfel, consideră recurenta că acest

argument folosit de instanța de fond este lipsit de temeinicie: prin punerea în

aplicare a celor două acte administrative s-ar ajunge la încălcarea flagrantă a

principiului „tempus regit actum” și a dispozițiilor art. 147 alin. (4) din

Constituția României, potrivit căruia Deciziile Curții Constituționale dispun

numai pentru viitor; în cauză nu este îndeplinită nici una din prevederile art.

99 din Legea nr. 188/1999, nici măcar cele ale alin. (1) lit. c); instanța de

contencios administrativ are de soluționat o problemă juridică extrem de

importantă și anume aceea a succesiunii în timp a unor acte normative și a

efectelor juridice pe care acestea le-au produs.

În privința celei de a doua condiții a

prevenirii unei pagube iminente, instanța de fond a arătat că „îndeplinirea

acestei condiții presupune administrarea de dovezi care să probeze nu numai iminente

unei pagube ci și că aceasta ar fi greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza

anulării actului”.

Raportat la această chestiune se

apreciază că raționamentul instanței de fond este esențial eronat.

Se apreciază că instanța sesizată cu

soluționarea unei cereri de suspendare trebuie să analizeze strict ceea ce

textul de lege prevede, și anume existența caracterului iminent al pagubei

invocată de către autorul cererii.

Analizând actele și lucrările

dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi

respins.

Astfel, instanța de fond a respins în

mod corect acțiunea, reținând că nu ar fi îndeplinite condițiile cumulative

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit textului de lege

susmenționat, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube

iminente, persoana vătămată se poate adresa instanței pentru a se dispune

suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea

instanței de fond.

Întrucât nici din motivarea acțiunii

și nici din înscrisurile aflate la dosar nu rezultă întrunirea cerințelor

necesare pentru admiterea măsurii provizorii a suspendării executării, în mod

corect cererea formulată a fost respinsă.

Astfel, funcția publică deținută de

reclamantă de inspector șef adjunct în domeniul relațiilor de muncă, la I.T.M.

Bihor, a fost înființată prin O.U.G. nr. 37/2009, act normativ declarat

neconstituțional prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curții

Constituționale. În consecință, încetând efectele tuturor actelor subsecvente

emise în baza ordonanței, și ordinul de numire a reclamantei în funcția de

conducere susmenționată este lipsit de efecte juridice potrivit art. 147 alin. (1)

din Constituție.

De menționat că, pronunțând decizia nr.

410/2010, Curtea Constituțională a reținut că, începând cu data de 28 februarie

2010, continuă să-și producă efectele juridice Legea nr. 188/1999, în forma

existentă anterior modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009,

act normativ declarat, de asemenea, neconstituțional.

În consecință, Curtea constată că,

față de modificările legislative intervenite, funcția de inspector șef adjunct

deținută de reclamantă s-a desființat, nefiind astfel îndeplinită cerința existenței

unui caz bine justificat pentru a se putea dispune suspendarea executării

actului administrativ contestat.

Totodată, nici cea de-a doua condiție

nu este îndeplinită, nefiind dovedită nici iminența producerii unei pagube

pentru reclamantă, nici perturbarea gravă a funcționării instituției publice.

În raport de cele expuse mai sus,

Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de I.S.M.

împotriva sentinței nr. 97/CA/2011-P.I. din 11 aprilie 2011 a Curții de Apel

Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

15 iunie 2011.