ÎCCJ, Decizia nr. 351/2011

Ședința publică de la 20 iunie 2011

Asupra recursului de

față;

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin sentința nr. 272

din 23 februarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul M.C.V.;

a fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță a reținut, în esență, că petentul M.V.C.,

printr-o cerere adresată acestei instanțe, a contestat rezoluția nr.

2024/IJ/1614/1613/SIP109 din 4 august 2009 emisă de Consiliul Superior al

Magistraturii – Inspecția Judiciară, făcând referire și la rezoluția nr.

163/P/2009 din 18 iunie 2009 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria

Ploiești.

Datorită conținutului

ambiguu al cererii formulate, petentul M.C.V. a fost citat cu mențiunea să

precizeze care este obiectul cererii cu care a învestit instanța.

Petentul, legal

citat, nu s-a prezentat în instanță pentru a îndeplini această cerință, a

formulat mai multe cereri de amânare a cauzei, precum și o cerere de recuzare a

completului de judecată.

Prima instanță a

constatat că plângerea formulată de petiționar este inadmisibilă.

Astfel, s-a apreciat

că din conținutul plângerii nu rezultă care este obiectul acesteia și, deși

petentul a fost invitat în instanță să dea lămuririle necesare soluționării

cauzei, a refuzat acest lucru, solicitând, în mod șicanatoriu, amânarea cauzei

pentru diferite motive.

S-a apreciat totodată

că petentul, prin cererea sa formulată într-un stil confuz, plină de

contradicții și invective, solicită desființarea unei lucrări întocmită de

Inspecția Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii, cu privire,

eventual, la o nemulțumire a sa legată de magistrații din cadrul instanțelor și

parchetelor prahovene.

S-a reținut că

această solicitare a petentului nu se încadrează în instituțiile reglementate

de dreptul procesual penal și nici în dispozițiile art. 275 – 278 C. proc. pen.

și art. 278

1

C. proc. pen., care reglementează modul în care sunt

supuse controlului măsurile și actele de urmărire penală efectuate de organele

de urmărire penală, în condițiile în care organele de urmărire penală, potrivit

art. 201 C. proc. pen., sunt procurorii și organele de cercetare penală,

membrii Consiliului Superior al Magistraturii nefiind organe de urmărire

penală, iar actele emise de aceștia neputând fi atacate în condițiile prevăzute

de legea procesual penală.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul; recursul nu a fost

motivat.

Analizând cauza sub

toate aspectele, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. se

constată că recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce

urmează.

Astfel după cum

rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 275 și următoarele C. proc. pen.

împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală orice persoană poate face

plângere, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime,

plângerea fiind soluționată potrivit distincțiilor prevăzute de art. 275 alin.

(3) C. proc. pen. și art. 278 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

În materia soluțiilor

de netrimitere în judecată legiuitorul a prevăzut nu doar posibilitatea

exercitării controlului ierarhic (potrivit art. 278 C. proc. pen.), dar și a

celui judecătoresc, în procedura specială reglementată de art. 278

1

C.

proc. pen.

Rezultă așadar că în

situația în care într-o cauză concretă nu s-a dispus una dintre soluțiile

expres și limitativ prevăzute de art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen.

și nici nu sunt incidente alte cazuri de excepție în care legiuitorul a

prevăzut dreptul de a se supune o soluție/măsură a procurorului cenzurii

instanței, nu există dreptul de a ataca prin plângere actul procurorului.

În prezenta cauză

petentul a sesizat prima instanță cu o cerere prin care a contestat o soluție

dispusă de Consiliul Superior al Magistraturii.

Așa fiind, în mod

corect a apreciat prima instanță că cererea petentului este inadmisibilă,

deoarece obiectul acesteia nu a fost reprezentat de o soluție aparținând unui

organ de urmărire penală, supusă controlului instanței penale, cererea

petentului nefiind prevăzută de legea procesuală și pe cale de consecință,

fiind inadmisibilă.

Se constată, așadar,

că prima instanță a dat o justă interpretare și aplicare prevederilor legale

incidente, hotărârea pronunțată fiind legală, temeinică și riguros motivată.

Pentru considerente

ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1, lit. b) C.

proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul M.C.V. împotriva sentinței nr. 272 din

23 februarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 6628/1/2009.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 20 iunie 2011.