ÎCCJ, Decizia nr. 351/2011

Ședința publică de la 20 iunie 2011 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 272 din 23 februarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul M.C.V.; a fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că petentul M.V.C., printr-o cerere adresată acestei instanțe, a contestat rezoluția nr. 2024/IJ/1614/1613/SIP109 din 4 august 2009 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii – Inspecția Judiciară, făcând referire și la rezoluția nr. 163/P/2009 din 18 iunie 2009 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești.

Datorită conținutului ambiguu al cererii formulate, petentul M.C.V. a fost citat cu mențiunea să precizeze care este obiectul cererii cu care a învestit instanța. Petentul, legal citat, nu s-a prezentat în instanță pentru a îndeplini această cerință, a formulat mai multe cereri de amânare a cauzei, precum și o cerere de recuzare a completului de judecată. Prima instanță a constatat că plângerea formulată de petiționar este inadmisibilă. Astfel, s-a apreciat că din conținutul plângerii nu rezultă care este obiectul acesteia și, deși petentul a fost invitat în instanță să dea lămuririle necesare soluționării cauzei, a refuzat acest lucru, solicitând, în mod șicanatoriu, amânarea cauzei pentru diferite motive.

S-a apreciat totodată că petentul, prin cererea sa formulată într-un stil confuz, plină de contradicții și invective, solicită desființarea unei lucrări întocmită de Inspecția Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii, cu privire, eventual, la o nemulțumire a sa legată de magistrații din cadrul instanțelor și parchetelor prahovene. S-a reținut că această solicitare a petentului nu se încadrează în instituțiile reglementate de dreptul procesual penal și nici în dispozițiile art. 275 – 278 C. proc. pen. și art. 278 1 C. proc. pen., care reglementează modul în care sunt supuse controlului măsurile și actele de urmărire penală efectuate de organele de urmărire penală, în condițiile în care organele de urmărire penală, potrivit art. 201 C. proc.

pen., sunt procurorii și organele de cercetare penală, membrii Consiliului Superior al Magistraturii nefiind organe de urmărire penală, iar actele emise de aceștia neputând fi atacate în condițiile prevăzute de legea procesual penală. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul; recursul nu a fost motivat. Analizând cauza sub toate aspectele, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce urmează. Astfel după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 275 și următoarele C. proc. pen. împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală orice persoană poate face plângere, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime, plângerea fiind soluționată potrivit distincțiilor prevăzute de art. 275 alin. (3) C. proc.

pen. și art. 278 alin. (1) și (2) C. proc. pen. În materia soluțiilor de netrimitere în judecată legiuitorul a prevăzut nu doar posibilitatea exercitării controlului ierarhic (potrivit art. 278 C. proc. pen.), dar și a celui judecătoresc, în procedura specială reglementată de art. 278 1 C. proc. pen. Rezultă așadar că în situația în care într-o cauză concretă nu s-a dispus una dintre soluțiile expres și limitativ prevăzute de art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. și nici nu sunt incidente alte cazuri de excepție în care legiuitorul a prevăzut dreptul de a se supune o soluție/măsură a procurorului cenzurii instanței, nu există dreptul de a ataca prin plângere actul procurorului. În prezenta cauză petentul a sesizat prima instanță cu o cerere prin care a contestat o soluție dispusă de Consiliul Superior al Magistraturii.

Așa fiind, în mod corect a apreciat prima instanță că cererea petentului este inadmisibilă, deoarece obiectul acesteia nu a fost reprezentat de o soluție aparținând unui organ de urmărire penală, supusă controlului instanței penale, cererea petentului nefiind prevăzută de legea procesuală și pe cale de consecință, fiind inadmisibilă. Se constată, așadar, că prima instanță a dat o justă interpretare și aplicare prevederilor legale incidente, hotărârea pronunțată fiind legală, temeinică și riguros motivată. Pentru considerente ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1, lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul M.C.V. împotriva sentinței nr. 272 din 23 februarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 6628/1/2009. Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 iunie 2011.