ÎCCJ, Decizia nr. 120/2011

Ședința publică de la 28 februarie 2011

Asupra recursului de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin sentința nr. 191 din 9 februarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea petentului A.I.; a fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că prin plângerea formulată, în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., petentul A.I.  a cerut efectuarea de cercetări față de magistratul procuror M.I. de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorilor, fals intelectual și nerespectarea hotărârilor judecătorești prevăzute și pedepsite de art. 246 C. pen., art. 264 C. pen., art. 271 C. pen. și art. 291 C. pen.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că la data de 13 noiembrie 2009, în temeiul art. 278 C. proc. pen., a înaintat către Ministerul Public o plângere prin care a prezentat infracțiunile săvârșite de magistratul procuror în soluționarea cauzei cu nr. 16604/3771/VIII/1/2009 al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică și deoarece nu i s-a comunicat soluția a formulat plângere la instanță.

Prima instanță a apreciat plângerea, ca inadmisibilă având în vedere că din cuprinsul plângerii a rezultat că în cauză nu a fost dispusă neînceperea urmăririi penale, astfel că petentul nu putea uza de instituția plângerii în fața judecătorului reglementată de art. 278

1

C. proc. pen., iar pe de altă parte plângerea nu poate fi considerată ca greșit îndreptată pentru a fi trimisă organului competent din moment ce însăși petentul arată că s-a adresat cu plângere penală la data de 13 noiembrie 2009.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs petentul, criticând-o, astfel după cum rezultă din cuprinsul motivelor de recurs (fila 6 dosar recurs) pentru încălcarea dispozițiilor art. 10 lit. j) C. proc. pen., art. 48 lit. g) C. proc. pen., art. 277 C. proc. pen. și art. 278

1

alin. (2) și (12) C. proc. pen., art. 1200 C. civ., art. 21 alin. (1) din Constituție, art. 6 din Legea nr. 304/2004, neefectuarea de cercetări cu privire la fondul infracțiunii de omor comisă în forma tentativei, în opinia petentului, nerespectarea hotărârilor judecătorești; s-a solicitat admiterea recursului și rejudecarea cauzei potrivit legii.

Analizând cauza prin prisma criticilor formulate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

Astfel după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 275 și următoarele C. proc. pen. împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală orice persoană poate face plângere, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime, plângerea fiind soluționată potrivit distincțiilor prevăzute de art. 275 alin. (3) C. proc. pen. și art. 278 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

În materia soluțiilor de netrimitere în judecată legiuitorul a prevăzut nu doar posibilitatea exercitării controlului ierarhic (potrivit art. 278 C. proc. pen.), dar și pe cea a controlului judecătoresc, în procedura specială reglementată de art. 278

1

C. proc. pen.

Rezultă așadar că în situația în care într-o cauză concretă nu s-a dispus una dintre soluțiile expres și limitativ prevăzute de art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen. și nici nu sunt incidente alte cazuri de excepție în care legiuitorul a prevăzut dreptul de a se supune o soluție/măsură a procurorului cenzurii instanței, nu există dreptul de a ataca prin plângere actul procurorului.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 222 C. proc. pen., plângerea este încunoștințarea făcută de o persoană fizică sau juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracțiune, trebuind să cuprindă numele, prenumele, calitatea și domiciliul petiționarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului, dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă.

Rezultă că neindicarea concretă, în cuprinsul plângerii, a mențiunilor prevăzute expres de dispozițiile art. 222 alin. (2) C. proc. pen. face imposibilă determinarea obiectului verificărilor ce trebuie efectuate de către organele de urmărire, respectarea cerințelor legale privind conținutul plângerii reprezentând o condiție de admisibilitate a acesteia, conferindu-i un conținut precis și constituind, totodată, o precauțiune împotriva plângerilor neîntemeiate și a exercitării abuzive a dreptului de petiționare.

În cauza dedusă analizei petentul a sesizat prima instanță printr-o cerere neprevăzută de legea procesuală, fiind informă ca plângere penală, deoarece nu cuprindea elementele de conținut prevăzute de art. 222 C. proc. pen. și neavând ca obiect una dintre soluțiile de netrimitere în judecată prevăzute de art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., spre a deveni incidentă această procedură specială.

Așa fiind, printr-o justă interpretare a dispozițiilor legale incidente, prima instanță a apreciat ca inadmisibilă plângerea petentului, respingând-o, ca atare, pronunțând în aceste limite ale devoluțiunii cauzei (exclusiv și prioritar cu privire la aspectul admisibilității plângerii) o hotărâre legală, temeinică și riguros motivată.

Criticile invocate în recurs sunt nefondate.

Astfel, pretinsa incidență a autorității de lucru judecat a altor hotărâri nu poate fi reținută, deoarece nu s-a dovedit îndeplinirea condițiilor legale, sub acest aspect.

De asemenea, se constată că prima instanță a procedat la judecarea cauzei cu respectarea prevederilor legale privind incompatibilitățile, petentul neformulând de altfel o cerere de recuzare a magistraților considerați incompatibili a participa la soluționarea cauzei.

Dispozițiile art. 277 C. proc. pen. și art. 278

1

alin. (2) și (12) C. proc. pen. nu erau incidente în cauză având în vedere obiectul cererii petentului, iar dispozițiile invocate privind lămurirea cauzei pe bază de probe au fost avute în vedere de instanță în limitele devoluțiunii, respectiv sub aspectul admisibilității plângerii petentului.

Referitor la dreptul la acces la justiție se constată că prevederea acestuia prin lege nu conferă, de plano, caracter admisibil oricăror cereri adresate instanțelor.

Critica privind pretinsul refuz al instanței de a cerceta fondul cauzei, nu poate fi primită, deoarece constatarea faptului că instanța a fost sesizată nelegal, printr-o cerere inadmisibilă, nu a permis antamarea altor aspecte vizând fondul cauzei.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinței nr. 191 din 9 februarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 9725/1/2009.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.