ÎCCJ, Decizia nr. 115/2011

Ședința publică de la 28 februarie 2011

Asupra

recursului de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin sentința nr. 1560 din 20

octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.I.

împotriva rezoluției nr. 8414/2145/VIII/1/2010 din 8 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică.

A fost obligat petentul la plata

cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunța această soluție

prima instanță a reținut, în esență, că prin plângerea penală înregistrată la

Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 7 august 2010, sub nr.

6631/1/2010, petiționarul A.I. a solicitat desființarea rezoluției nr.

8414/2145/VIII/1/2010 din 8 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică; în

drept petiționarul a invocat dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen.

Prima instanță, examinând

plângerea formulată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, a constatat că

plângerea este inadmisibilă, deoarece în cauza dedusă judecății, procurorul nu

a dispus vreuna din soluțiile enumerate de art. 278

1

alin. (1) C.

proc. pen., ci a constatat că plângerea petiționarului nu îndeplinește

condițiile prevăzute de art. 222 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o, astfel după cum rezultă

din cuprinsul motivelor de recurs depuse în scris (fila 7 dosar recurs) pentru

nerespectarea dispozițiilor art. 10 lit. j), art. 48 lit. g) C. proc. pen.,

art. 49 alin. (2) C. proc. pen., art. 62 C. proc. pen., art. 277 C. proc. pen.,

art. 278

1

alin. (2) și (12) C. proc. pen., art. 310 alin. (2) C.

proc. pen., art. 6 din Legea nr. 304/200, art. 21 alin. (1) din Constituție,

nerespectarea hotărârilor judecătorești, necercetarea tentativei la

infracțiunea de omor.

S-a solicitat admiterea

recursului, casarea sentinței atacate și rejudecarea cauzei pe bază de probe,

și cu respectarea hotărârilor judecătorești, urmând a se cerceta infracțiunea

reclamată.

Analizând cauza prin prisma

criticilor formulate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins,

pentru considerentele ce urmează.

Astfel după cum rezultă din

interpretarea dispozițiilor art. 275 și următoarele C. proc. pen. împotriva

măsurilor și actelor de urmărire penală orice persoană poate face plângere,

dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime, plângerea

fiind soluționată potrivit distincțiilor prevăzute de art. 275 alin. (3) C.

proc. pen. și art. 278 alin. (1) și (28) C. proc. pen.

În materia soluțiilor de

netrimitere în judecată legiuitorul a prevăzut nu doar posibilitatea

exercitării controlului ierarhic (potrivit art. 278 C. proc. pen.), dar și pe cea

a controlului judecătoresc, în procedura specială reglementată de art. 278

1

C. proc. pen.

Rezultă așadar că în

situația în care într-o cauză nu s-a dispus una dintre soluțiile expres și

limitativ prevăzute de art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen. și nici nu

sunt incidente alte cazuri de excepție în care legiuitorul a prevăzut dreptul

de a se supune o soluție/măsură a procurorului cenzurii instanței, nu există

dreptul de a ataca prin plângere actul procurorului.

În cauza dedusă

judecății petentul a sesizat prima instanță cu o cerere întemeiată, formal, pe

prevederile art. 278

1

C. proc. pen. și intitulată „plângere penală”.

Din verificarea

actelor dosarului reiese că prima instanță în mod corect a apreciat cererea ca

inadmisibilă, deoarece dreptul de a o formula nu era prevăzut de lege, petentul

necriticând una dintre soluțiile de netrimitere în judecată expres și limitativ

prevăzute de lege și neformulând o plângere care să respecte condițiile

prevăzute de art. 222 C. proc. pen., spre a fi calificată ca plângere penală,

cererea fiind informă și sub acest aspect.

Așa fiind, soluția

primei instanțe este legală, temeinică și riguros motivată, dând o justă

interpretare și aplicare dispozițiilor legale incidente.

Criticile invocate în

recurs sunt nefondate.

Prima instanță a

procedat la soluționarea cauzei cu respectarea dispozițiilor legale ce

reglementează cazurile de incompatibilitate, în baza actelor dosarului și a

normelor incidente, devoluând cauza exclusiv sub aspectul examinării

admisibilității plângerii ce i-a fost adresată. Așadar, constatând că a fost

nelegal sesizată cu o cerere neprevăzută de legea procesuală în vigoare, prima

instanță nu a mai trecut la examinarea altor cereri, probe, apărări sau aspecte

privind fondul cauzei, criticile petentului în acest sens nefiind susținute.

Critica privind

nerespectarea unor hotărâri judecătorești și pretinsa existență a autorității

de lucru judecat a altor hotărâri nu poate fi primită, deoarece nu sunt

îndeplinite condițiile legale spre a se reține autoritatea de lucru judecat, în

cauză, a unor hotărâri judecătorești.

Așa fiind, se

concluzionează că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică,

redactarea hotărârii realizându-se în termenul de recomandare prevăzut de lege,

susținerile contrare ale recurentului petent nefiind fondate.

Totodată, se constată

că prevederile art. 277 C. proc. pen. și ale art. 278

1

C. proc. pen.

nu sunt incidente în cauză, plângerea formulată neavând obiectul expres

reglementat de art. 278

1

C. proc. pen., iar prevederile relative la

liberul acces la justiție nu au fost încălcate, deoarece reglementarea acestui

drept prin lege nu echivalează cu caracterul admisibil al oricărei cereri pe

care o persoană o poate adresa instanței.

Pentru considerentele

ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinței nr. 1560 din

20 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 6631/1/2010.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.