ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 919/2014

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 350 din 21 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, s-a respins acțiunea formulată de reclamant. Pentru a pronunța astfel, instanța a constatat că acțiunea este neîntemeiată și a respins-o, pentru următoarele considerente: Astfel, din actele depuse la dosar, instanța a reținut că reclamantul a avut în proprietate terenul situat în situat în Craiova, str. B., fostă V., în suprafață de 611 mp și că imobilul a fost expropriat în temeiul Decretului nr. 401/1983, reclamantul primind drept despăgubire pentru întregul imobil suma de 13.368,20 RON. S-a mai reținut că reclamantul a formulat și depus la Primăria Craiova notificare pentru restituirea imobilului, în termenul și în condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001, iar prin dispoziția nr. 10195 din 07 iunie 2006 emisă de Primarul Mun.

Craiova s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu motivația că imobilul este imposibil de restituit în natură, întrucât este afectat de blocul de locuințe A34 și utilitățile acestuia, respectiv alee acces, parcare și zona verde aferentă blocului. Instanța a apreciat că aleile betonate și spațiile verzi identificate de expert constituie amenajări de utilitate publică, situație în care în mod corect s-au stabilit măsuri reparatorii prin echivalent. Împotriva sentinței, în termen legal, a declarat apel reclamantul, iar prin Decizia civilă nr. 31 din 4 februarie 2010 a Curții de Apel Craiova s-a respins apelul. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul C.S., solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului și pe cale de consecință, a se dispune restituirea suprafeței de 600 mp.

situată în intravilanul Mun. Craiova pe vechiul amplasament. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 2275 din 14 martie 2011, a admis recursul, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru administrarea tuturor probelor necesare în vederea stabilirii adevărului obiectiv, raportat la situația faptică și juridică a terenului solicitat de reclamant prin notificare și acțiune, inclusiv efectuarea unei noi expertize care să identifice fără posibilitate de echivoc suprafața de teren solicitată, precum și natura ei juridică în raport de dispoz. H.G. nr. 250/2007. De asemenea, expertul urmează a stabili în administrarea cărei regii se află căminul și conducta de canalizare, față de adresa nr. 659 din 3 martie 2010, a Regiei Autonome.

În rejudecare, prin Decizia civilă nr. 351 din 10 noiembrie 2011 a Curții de Apel Craiova apelul reclamantului a fost respins reținându-se că terenul solicitat de către reclamant a fi restituit în natură, în conformitate cu dispoz. art. 10 și art. 11 din Legea nr. 10/2001, republicată, este afectat de detalii de sistematizare, respectiv investiții realizate care deservesc desfășurării normale a vieții sociale și cotidiene a locuitorilor unor blocuri: parcare auto betonată, platformă gospodărească de gunoi, trotuar beton, spațiu verde aferent blocurilor. Față de această situație, instanța a se reținut că este temeinică și legală Dispoziția nr. 10195 din 07 iunie 2006, emisă de Primăria Mun. Craiova, în sensul că nu se poate restitui în natură terenul în suprafață de 61 mp.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamantul, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că terenul se poate restitui în natură deoarece detaliile de sistematizare nu au un caracter esențial și necesar pentru buna funcționare a blocurilor de locuințe, motiv pentru care instanța a încălcat principiul prevalentei restituirii în natură instituit de legea specială. Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la termenul de la 10 octombrie 2012 judecarea recursului a fost suspendată conform prevederilor art. 242 (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât părțile nu au solicitat judecarea în lipsă și nici nu s-au prezentat la strigarea cauzei. Ulterior, cauza a fost repusă pe rol, fixându-se termen pentru astăzi 19 martie 2014. Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc.

civ. cererea de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Conform art. 252(1) C. proc. civ. perimarea se poate constata și din oficiu. Așadar, perimarea sancționează neglijența manifestată prin abandonarea procesului. În speță, deși recurentul a fost legal citat pentru termenul din data de 10 octombrie 2012, fixat în vederea soluționării recursului, în instanță nu s-a prezentat moștenitoarea acestuia care să continue procesul. Întrucât nici intimații nu a fost prezenți la strigarea cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ. s-a dispus suspendarea soluționării cauzei, constatându-se că nici una dintre părți nu a cerut judecarea în lipsă. În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 250 alin. (2) C. proc. civ., întrucât decesul recurentului C.S. a intervenit la data de 8 aprilie 2012, deci anterior termenului de soluționare a recursului, respectiv 10 octombrie 2012. Cum dosarul a fost lăsat în nelucrare mai mult de un an din culpa părților, nu se poate admite cererea de repunere pe rol formulată de R.M. și, conform art. 248 (1) și (2) 52 (1) C. proc. civ. urmează a se constata perimarea cererii de recurs. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamantul C.S. și continuat de moștenitoarea R.M. împotriva Deciziei nr. 351 din 10 noiembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2014. Procesat de GGC - NN