ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2980/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 19672/63/2008 pe rolul Tribunalului Dolj la data de 22 decembrie 2008, reclamantul I.T.A. a formulat contestație împotriva Dispoziției nr. 14971 din 26 noiembrie 2008, solicitând restituirea suprafeței de teren de 324,70 mp din Craiova. În motivarea contestației, a arătat că a formulat două notificări, în prima solicitând restituirea în natură a imobilului situat în Craiova, și a terenului aferent, de la autoarea I.F., iar în cea de-a doua, restituirea în natură a suprafeței de 800 mp situată la aceeași adresă, moștenită de la autorul M.B.

A mai arătat că au fost conexate cele două notificări și i-au fost acordate doar despăgubiri pentru construcție cu o suprafață de 324,70 mp, și pentru o suprafață de 28 mp teren, omițându-se să i se reconstituie dreptul pentru o suprafață totală de 1.020 mp ce a constituit obiectul primei notificări din 12 martie 2001. Prin sentința civilă nr. 387 din 27 noiembrie 2009, Tribunalul Dolj a respins contestația formulată de reclamantul I.T.A. În motivarea sentinței, instanța a reținut următoarele: Autorul M.B.

a deținut în Calea B. o suprafață de 3.089 mp, pe care a împărțit-o în 4 loturi egale de câte 772 mp și a donat fiecare lot câte unui nepot, prin contractul de donație încheiat în anul 1946. Un astfel de lot de 772 mp a primit și I.S., nepotul de fiică al lui M.B., autor al reclamantului (ceilalți 3 nepoți care au primit câte un lot de 772 mp teren nu sunt autori ai reclamantului, sau cel puțin acesta nu a pretins acest aspect prin acțiune sau notificări: I.B., I.B. și D.B.). Prin urmare, autorul M.B. a donat întreaga suprafață pe care o avea în proprietate, din care un lot de 772 mp, situat în str. B., nepotului după fiica I.F., respectiv I.S., bunicul reclamantului. De asemenea, strada B. a fost schimbată ulterior în str. I.V.S., revenindu-se, după perioada socialistă la vechea denumire.

Pentru același imobil situat în Craiova, cu ocazia trecerii în proprietatea statului, figurează ca proprietar I.F. (mama lui I.S., căruia autorul îi donase terenul și fiică a donatorului M.B.). Acest imobil a fost trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 92/1950, ca proprietar fiind menționată I.F., cu mențiunea „partea de imobil proprietatea sa, conform actului de proprietate”. În fapt, acest imobil a fost preluat în întregime la data de 21 mai 1960, în baza H.C.M. nr. 116/1960, dată în aplicarea Decretului nr. 92/1950.

Coroborând actele de preluare care o privesc pe numita I.F., cu contractul de donație încheiat în favoarea fiului acesteia, I.S., ambele pentru imobilul din Craiova, rezultă că în realitate (dacă nu cumva au mai existat și alte acte de transfer al proprietății între fiu și mamă între timp), proprietar al imobilului la data naționalizării era fiul I.S., operând o preluare greșită de la I.F., care nu era adevăratul proprietar, ci doar figura în buletinul clădirii cu imobilul respectiv. De altfel, în actele de preluare nu se indică întinderea suprafeței de teren preluate de la I.F., situație în care îi revenea reclamantului sarcina de a dovedi întinderea dreptului de proprietate, în privința căreia nu poate opera prezumția prevăzută de art. 23 din Legea nr. 10/2001 (buletinul clădirii neputând fi luat în considerare, fiind un act încheiat în privința construcțiilor și din care nu rezultă că privește perioada în care imobilul a fost naționalizat).

Din cuprinsul sentinței civile nr. 345/1994 a Curții de Apel Craiova rezultă că lui I.S. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 772 mp, situată în Craiova, după cum rezultă din dispoziția primăriei, teren care îi fusese donat de autorul M.B.. Pe lângă această suprafață de 772 mp, lui S.I. i s-a mai reconstituit dreptul de proprietate, în temeiul Legii nr. 18/1991, cu privire la încă o suprafață de 700 mp, situată în continuarea primei și formând un lot comun, în Craiova, emițându-se și titlu de proprietate. Din nici un act de proprietate, de preluare sau orice alt act aflat la dosar, nu rezultă că autorul M.B. ar fi deținut o suprafață de 2.272 mp, așa cum susține reclamantul.

Reclamantul este fiul lui I.S. și I.S. Bunicul reclamantului după tată, care se numea tot I.S. a fost fiul defunctei I.F. (fiica lui M.B.). Reclamantul a adresat două notificări Primăriei Municipiului Craiova. Prin cea de-a doua notificare din 10 iulie 2001, contestatorul a solicitat restituirea în natură a suprafeței de 800 mp teren intravilan situat în Craiova, trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 92/1950. A făcut precizarea că pentru imobilul construcție a formulat o notificare separată, înregistrată la executorul judecătoresc din 12 martie 2001, fără însă a solicita și terenul de 800 mp preluat odată cu casa. A mai arătat că autorul M.B. a deținut o suprafață de 2.272 mp, din care i s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 pentru 1472 mp.

Prin urmare, din cuprinsul acestei notificări, din 2001, rezultă că ambele notificări vizează același imobil, însă prin prima cerere s-au solicitat doar despăgubiri pentru construcție, pe când prin cea de-a doua Notificare, din 2001, s-a solicitat terenul de 800 mp, care provenea de la autorul M.B. și care a fost naționalizat. Din prima Notificare, din 12 martie 2001, rezultă că reclamantul a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Craiova, care a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950. A făcut precizarea că acest imobil i-a aparținut tatălui său, I.S., moștenit de la mama sa I.F. (construcția având destinația de locuință, fiind demolată ulterior preluării de către stat, în baza Decretului nr. 382/1977).

Prin urmare, din chiar cuprinsul celor două notificări rezultă că imobilul din Craiova este unul și același cu imobilul situat în Craiova, ce i-a aparținut inițial lui M.B. și a fost naționalizat conform Decretului nr. 92/1950, fiind preluat de la fiica acestuia, I.F. (mama lui I.S.). Prin cea de-a doua notificare a arătat expres că solicită doar suprafața de 800 mp teren, iar Primăria, considerând că 772 mp îi fuseseră deja restituiți prin hotărâre judecătorească în temeiul Legii nr. 18/1991, i-a recunoscut dreptul pentru diferența de până la 800 mp, respectiv 28 mp, în opinia instanței nejustificat. Deoarece reclamantului i s-a emis titlu de proprietate pentru o suprafață incluzând alți 700 mp în Craiova (în total 1.472 mp) și nu a făcut dovada îndreptățirii în cauză pentru o altă suprafață de 800 mp solicitată prin notificare (în acțiune solicită chiar mai mult, 1.020 mp), s-a apreciat că este neîntemeiată contestația sa.

De altfel, deși s-a dispus efectuarea unei expertize topo pentru a se lămuri aspectele legate de identificarea suprafeței de teren ce a aparținut autorilor reclamantului, reclamantul nu a înțeles să achite onorariul de expert, motiv pentru care administrarea probei nu a fost posibilă. Prin Decizia nr. 480 din 15 decembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul declarat de reclamantul I.T.A. împotriva sentinței menționate. Prin Decizia nr. 7546 din 26 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admis recursul declarat de reclamant împotriva deciziei menționate, s-a casat decizia atacată și s-a trimis cauza pentru rejudecarea apelului la aceeași instanță.

Pentru a se pronunța astfel, Înalta Curte a constatat că reclamantul a solicitat restituirea în natură a terenului ce a aparținut autorilor săi și acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru construcția demolată. S-a apreciat că din motivarea celor două notificări, formulată uneori confuz în ce privește succesiunea drepturilor care se invocă, rezultă că reclamantul a solicitat restituirea în natură a terenului ce a aparținut autoarei sale I.F. și pe care aceasta l-ar fi deținut în baza testamentului din 04 iunie 1934. A susținut reclamantul că prin acest act de dispoziție, autoarea sa I.F. a primit de la defuncta M.F., suprafața de 1.500 mp, din care a fost restituită suprafața de 700 mp în procedura legilor fondului funciar, fiind astfel îndreptățit la restituirea diferenței de 800 mp conform Legii nr. 10/2001.

Instanța de recurs a reținut că din înscrisurile depuse rezultă că suprafața de 1.500 mp a făcut obiectul unor cereri de restituire a dreptului de proprietate în procedura legilor fondului funciar, fiind emisă adeverința din 08 ianuarie 1992, prin care s-a confirmat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 1.500 mp situată în Craiova, pentru autoarea I.F., însă din actele emise ulterior rezultă că s-a emis titlu de proprietate numai pentru suprafața de 700 mp, nefiind pe deplin lămurite aceste neconcordanțe între recunoașterea dreptului în procedura legilor fondului funciar și actului final de reconstituire/constituire a dreptului. Raportarea instanței de fond în analiza dreptului reclamantului la restituirea suprafeței de 800 mp în considerarea dreptului pe care l-a avut autorul M.B.

asupra suprafeței de 3.089 mp și din care autorul I.S. a primit prin act de donație suprafața de 772 mp care a fost restituită în nume propriu acestuia este greșită, impunându-se analiza dreptului reclamantului numai în calitate de succesor al bunicii sale I.F. Instanța de recurs a apreciat că din hotărârile judecătorești depuse la dosar, respectiv sentința civilă nr. 7045/1993 și Decizia civilă nr. 345/1994, rezultă că obiectul acestor judecăți l-au constituit alte suprafețe de teren decât cea care face obiectul notificării reclamantului și care privește restul suprafeței de teren nerestituite, pe care autoarea I.F. l-a primit prin testament de la autoarea M.F.

Reținându-se că situația de fapt nu a fost pe deplin lămurită, instanța de recurs a casat decizia tribunalului și a trimis cauza spre rejudecare în vederea stabilirii existenței dreptului în patrimoniul autoarei I.F., întinderea acestuia, identificarea suprafeței de teren care a făcut obiectul testamentului și posibilitatea restituirii în natură. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova. Prin Decizia nr. 737 din 12 martie 2014, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a respins apelul declarat de reclamantul I.T.A. împotriva sentinței civile nr. 387 din 27 noiembrie 2009 a Tribunalului Dolj. Pentru a decide astfel, luând în considerare și probele administrate în rejudecarea apelului, reclamantul a demarat procedura administrativă obligatorie prevăzută de Legea nr. 10/1001 prin notificările din 12 martie 2001, adresate primarului Municipiului Craiova.

Obiectul notificării din 2001 l-a constituit imobilul construcție situat în Craiova, trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, preluat de stat în baza procesului verbal din 21 mai 1960 și ulterior demolat. Acest imobil a fost proprietatea tatălui său I.S., moștenit de la mama sa, I.F. Prin notificarea din 2001, reclamantul a solicitat restituirea terenului în suprafață de 800 mp intravilan, situat în Craiova, teren pe care s-a aflat casa ce a fost demolată și a făcut obiectul notificării din 2001. În aceeași notificare, reclamantul precizează că din totalul suprafeței de 2.272 mp proprietatea lui M.B., a fost restituită numai suprafața de 1.472 mp în temeiul Legii nr. 18/1991, fără a fi restituită și suprafața ocupată de imobilul demolat și grădina aferentă.

Prin Dispoziția nr. 14971 din 26 noiembrie 2008 emisă de primarul Municipiului Craiova s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului situat în Craiova, imobil compus din teren în suprafață de 28 mp și construcția cu o suprafață desfășurată de 324,70 mp, în prezent demolată. Pentru acest imobil s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. S-a respins cererea privind restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru diferența de teren de 772 mp situat la aceeași adresă, întrucât autorilor petentului li s-a reconstituit dreptul de proprietate prin sentința civilă nr. 7045 din 03 mai 1993 pronunțată de Judecătoria Craiova. Instanța de apel a apreciat că tribunalul a respins în mod corect contestația împotriva Dispoziției nr. 14971/2008, formulată în cauză.

Este de necontestat că autorul M.B. a deținut în Craiova o suprafață de 3.089 mp, pe care a împărțit-o în 4 loturi egale de 772 mp și a donat fiecare lot câte unui nepot, prin contractul de donație încheiat în 1946. Un astfel de lot a primit și I.S., nepotul de fiică al lui M.B., care a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, reconstituit prin titlul definitiv de proprietate din 30 mai 1996. Prin același titlu definitiv de proprietate s-a reconstituit dreptul de proprietate tatălui reclamantului pentru încă 700 mp situate în continuarea primei și formând un lot comun, teren ce a provenit de la mama sa. Tribunalul a apreciat corect că din nici un act de proprietate, de preluare sau orice act aflat la dosar nu rezultă că autorul M.B.

ar fi deținut 2.272 mp, așa cum susține reclamantul. Nu poate fi primită susținerea reclamantului că autoarea I.C.F. ar fi fost proprietara suprafeței de 1.500 mp, întrucât înscrisurile la care face trimitere reclamantul, respectiv testamentul din 04 iunie 1934, procesul verbal de preluare din 21 mai 1960 (filele 44 și 64 fond) nu precizează suprafața testată. În fișa imobilului, pe care o invocă reclamantul (fila 45 fond), apare menționată suprafața totală a terenului, inclusiv suprafețele clădite, 1.020 mp, din care 695,30 mp curți și 324,70 mp suprafață clădită. Prin expertiza ordonată s-a concluzionat că suprafața deținută de I.F. în Craiova, raportată la testamentul din 04 iunie 1934 și planurile înainte de expropriere și constatările din teren, este de 647 mp.

determinată de conturul pct. 5 - 4 - 7- 8 - 9 - 10 - 5, cu vecinii precizați, care de altfel a fost reconstituită prin titlul definitiv de proprietate alături de 772 mp. Curtea a înlăturat apărarea reclamantului că adeverința din 08 ianuarie 1992 emisă de Comisia Locală de Fond Funciar Craiova face dovada proprietății autoarei I.F., întrucât în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate conform Legii nr. 18/1991, numai titlul definitiv de proprietate este actul final care atestă proprietatea. Adeverința de proprietate este un act administrativ prin care autoritatea emitentă recunoaște dreptul de proprietate al reclamantului precum și faptul că acesta a recurs la procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991 pentru a-și redobândi dreptul de proprietate în condițiile legii.

Menționata adeverință nu reprezintă titlu de proprietate în sensul Legii nr. 18/1991, dreptul pe care-l atestă este incert până la emiterea titlului, ceea ce în speță s-a și făcut, dar nu pentru întreaga suprafață pretinsă de reclamant. Or, reclamantul avea posibilitatea contestării titlului definitiv de proprietate emis în condițiile Legii nr. 18/1991 în ceea ce privește suprafața reconstituită, însă nu l-a contestat, ceea ce înseamnă că a achiesat tacit la această reconstituire. Este adevărat că Legea nr. 10/2001 are un caracter de complinire față de celelalte acte de reparație, însă probele administrate în cauză, respectiv înscrisuri, depoziții de martori, expertiză nu au făcut dovada că I.F.

a primit prin donație suprafața de 1500 mp, în absența unui act doveditor al dreptului de proprietate în sensul art. 23.1 (lit. a sau c) din H.G. nr. 250/2007 de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. În consecință, Curtea a constatat că în titlul definitiv de proprietate există un trup de teren din care 772 mp provin de la M.B. donați lui I.S., iar suprafața de 700 mp reprezintă terenul pe care l-a primit prin donație I.F. de la M.F., teren pe care s-a aflat o construcție, în prezent demolată. Însumând suprafața de 700 mp din titlu, cu suprafața de 324 mp pentru care s-au acordat despăgubiri pentru construcție, rezultă suprafețele din fișa imobilului 1.020 mp, din cate 695 mp curți și 324 mp suprafață construită ce au aparținut lui I.F.

și care a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate. Împotriva deciziei menționate mai sus a declarat recurs, în termen legal, reclamantul I.T.A., criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și susținând, în esență, următoarele: Instanța de rejudecare a încălcat dispozițiile art. 315 C. proc. civ. 1865, potrivit cu care hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesitații administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Astfel, prin Decizia nr. 7546 din 26 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a casat decizia de apel pronunțată în ciclul procesual anterior, deoarece nu s-au avut în vedere actele de preluare și certificatul de la Arhivele Statului, cât și testamentul întocmit de F.M.

pentru autoarea F.I., pentru a se face un calcul corect al suprafețelor de teren, avându-se în vedere că reclamantul, prin notificări, a solicitat restituirea în natură a terenului ce a aparținut autoarei sale I.F. și pe care aceasta l-a deținut în baza testamentului din 4 iunie 1934 de la defuncta M.F., pentru 1.500 mp. Prin decizia de casare, s-a reținut că, din înscrisurile depuse rezultă că suprafața de 1.500 mp a făcut obiectul unei cereri de reconstituire, în procedura Legii nr. 18/1991 fiind emisă adeverința din 8 ianuarie 1991 de către Prefectura Dolj, prin care se confirmă reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 1.500 mp în Craiova, ce se cuvine autoarei I.F., iar din actele emise ulterior, rezultă că s-a emis titlul de proprietate numai pentru 700 mp, nefiind pe deplin lămurite aceste neconcordante între recunoașterea dreptului în procedura legilor fondului funciar și actul de reconstituire eliberat.

S-a mai reținut că sentința nr. 7045/1993 pronunțată de Judecătoria Craiova a avut ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate pentru 0,75 ha, dar la altă locație, respectiv Sineasca și s-a dispus emiterea titlului pentru acesta suprafață, iar prin Decizia nr. 345/1994 a Curții de Apel Craiova s-a reținut că, deși cei doi autori I.S. și I.S. au formulat cereri împreună, s-a stabilit că I.S. are dreptul la 772 mp, iar I.S. la 0,75 ha. Cum aceste suprafețe nu au legătură cu suprafața de 800 mp din Craiova, moștenită de la I.F., primită prin testament de la F.M., instanța supremă a dispus identificarea terenului. Această dispoziție se referă numai la stabilirea amplasamentului terenului, fără a se nega dreptul reclamantului de a primi 800 mp ce au aparținut autoarei I.F.

Rejudecând, în sensul indicațiilor obligatorii date de Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea de Apel a dispus efectuarea unei expertize, care a avut, însă, în vedere amplasamentul actual al fostului teren aparținând autoarei reclamantului, care este ocupat de blocuri, astfel că s-a considerat că suprafața nu se regăsește în actele de proprietate. Răspunsul la obiecțiunile formulate nu lămuresc situația, expertul lăsând la aprecierea instanței. Recurentul a arătat că, respingând apelul său prin decizia recurată, instanța de apel a nesocotit dispozițiile Deciziei nr. 7546/2610 2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, prin care nu se contesta dreptul de proprietate al autoarei sale primit prin testament de la M.F., ci identificarea suprafeței de teren și dacă este posibilă restituirea în natură.

Analiza instanței de apel este nelegală și netemeinică, deoarece s-a reținut eronat că reclamantului i-au fost acordate despăgubiri pentru suprafața de 324,70 mp, în condițiile în care din Dispoziția nr. 14971 din 26 noiembrie 2008 rezultă că despăgubirile au fost acordate pentru construcție și o suprafață de 28 mp. În timpul procesului, reclamantul a făcut demersuri la Primăria Craiova și la Prefectura Dolj să comunice actele care au stat la baza Deciziei nr. 14971 din 26 noiembrie 2008, privind schița terenurilor la data preluării de stat. Pârâta, deși parte în proces, nu s-a conformat, n-a depus dosarul care cuprindea documentația pentru care s-a eliberat adeverința din 8 ianuarie 1991, din care rezulta proprietatea autoarei reclamantului de 1500 mp în fosta Craiova.

Reclamantul a mai solicitat instanței administrarea probei cu înscrisuri, respectiv recensământul terenurilor din Municipiul Craiova din anul 1949, care a precedat exproprierea făcuta în baza Decretului nr. 92/1950, dar instanța nu a luat niciun fel de măsură în acest sens. Din declarațiile martorilor audiați T.T. și C.A., vecini cu autoarea reclamantului, rezultă că aceasta a avut pământ mai mult pana în momentul preluării, respectiv curte, casă și gradină, iar în prezent pe terenul său este o parcare betonată. Așa cum rezultă din expertiză, parcare betonată se regăsește între blocuri, dar expertul a considerat că reclamantul nu îi poate prezenta un act de proprietate, fără să verifice situația la Primăria Municipiului Craiova.

Astfel, deși instanța supremă a dispus identificarea terenului de 800 mp ce a aparținut autoarei reclamantului, Curtea de Apel Craiova a dat curs îndrumării doar parțial, încălcând dispozițiile art. 315 C. proc. civ. Recurentul a arătat că decizia recurată este nelegală și pentru faptul că, deși a prezentat actele de proprietate, ce reprezintă testamentul din 4 iunie 1934, prin care autoarea sa I.F. a primit de la defuncta M.F. suprafața de 1.500 mp din care i s-a restituit 700 mp în condițiile Legii nr. 18/1991, în discuție rămânând suprafața de 800 mp (confirmată și prin adeverința din 2005 a Prefecturii Dolj), instanța de apel a făcut o interpretare eronată a întinderii dreptului de proprietate.

Cu alte cuvinte, deși se recunoaște valabilitatea testamentului și chiar suprafața de 1.500 mp ce revenea autoarei, reclamantul este privat încă o dată de suprafața de 800 mp, fără ca instanța să motiveze unde se regăsește aceasta. Recurentul a arătat că înțelege să depună acte noi în recurs: adeverințele din 8 septembrie 1964 și procesul verbal din 21 mai 1960 emis de fosta secțiune financiară a orașului Craiova, din care rezultă că autoarea I.F. (care a avut și calitatea de luptător împotriva regimului comunist), a fost proprietara terenului de 1.500 mp în Craiova și a fost scutită de impozit pe 1960, deoarece acesta a fost naționalizat. Imobilul a trecut în suprafață de 1.500 mp la fostul I.R.C.F.L.

Craiova, așa cum rezultă din procesul verbal din 21 mai 1960. Aceste acte importante nu au fost depuse de pârâtă, deși erau în posesia sa, conform dosarului întocmit în 1991. Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată următoarele: Cu toate că recurentul a indicat, drept temei juridic al motivelor de recurs, dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., din dezvoltarea criticilor formulate, rezultă că acestea se încadrează exclusiv în cazul de recurs descris de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, recurentul - reclamant a susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 315 C. proc. civ., deoarece nu a respectat decizia de casare a Înaltei Curți, prin care s-a dispus identificarea terenului de 800 mp din Craiova, în sensul stabilirii amplasamentului și a posibilității restituirii în natură.

Susținerile referitoare la incidența cazului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., față de absența motivelor pe aspectul amplasamentului terenului de 800 mp, vizează, în realitate, tot nerespectarea dispozițiilor sus - menționate ale deciziei de casare, astfel încât urmează a fi analizate în acest context. Înalta Curte reține că motivele de recurs se fundamentează pe premisa că, prin Decizia nr. 7546 din 26 octombrie 2011 pronunțată în ciclul procesual anterior, instanța supremă ar fi tranșat chestiunea calității reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru acest teren, ce a aparținut autoarei sale, I.F., în baza testamentului întocmit de F.M. pentru o suprafață de 1500 mp, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare doar pentru stabilirea amplasamentului și a posibilității restituirii în natură a terenului.

Această premisă este greșită, întrucât, astfel cum rezultă din considerentele deciziei de casare, a fost tranșat exclusiv obiectul notificărilor din 2001 formulate de către reclamant în baza Legii nr. 10/2001, în sensul că acesta este reprezentat de restituirea în natură a diferenței de 800 mp din terenul de 1.500 mp ce a aparținut autoarei reclamantului, I.F., pe care aceasta l-ar fi deținut în baza testamentului din 4 iunie 1934 întocmit de M.F., din care a fost restituită o suprafață de 700 mp în procedura legilor fondului funciar.

Înalta Curte a constatat că, în mod greșit, instanțele de fond din ciclul procesual anterior au analizat pretențiile reclamantului în considerarea unor terenuri aparținând altor autori ai acestuia, fără legătură cu terenul ce a aparținut autoarei I.F., motiv pentru care, în raport de obiectul judecății clarificat prin decizia de casare, a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea stabilirii existenței dreptului în patrimoniul autoarei I.F., a întinderii acestuia, a identificării suprafeței de teren care a făcut obiectul testamentului și a posibilității restituirii în natură. Așadar, instanța supremă nu a statuat în sensul existenței în patrimoniul autoarei I.F. a unei suprafețe de 1.500 mp în str. B., drept dobândit în baza testamentului din 1934, ci a dat îndrumări pentru lămurirea acestui aspect cu ocazia rejudecării apelului reclamantului.

Referirile la susținerile reclamantului privind întinderea dreptului de proprietate dobândit prin testamentul în discuție, la împrejurarea că suprafața de 1.500 mp a făcut obiectul unor cereri de reconstituire a dreptului de proprietate în procedura legilor fondului funciar, precum și la actele emise în acea procedură, au fost făcute în contextul clarificării obiectului notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001, fără a echivala cu o dezlegare în sensul existenței în patrimoniul autoarei I.F. a unei suprafețe de 1500 mp, acest aspect urmând a fi lămurit în cadrul rejudecării, astfel cum s-a menționat explicit în considerentele deciziei de casare a Înaltei Curți. În aceste condiții, în mod corect instanța de apel a procedat la analizarea cu prioritate a existenței dreptului de proprietate în patrimoniul autoarei I.F.

asupra unei suprafețe de 1500 mp, pe baza probelor administrate, atare analiză reflectând respectarea dispozițiilor instanței de casare și a prevederilor art. 315 C. proc. civ. Se constată că, prin referirile la raportul de expertiză întocmit în cadrul rejudecării apelului și la alte probe pretins ignorate de către instanța de apel, recurentul tinde la reaprecierea situației de fapt reținute, în sensul dovedirii dobândirii de către autoarea sa, în baza testamentului din 1934, a dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de 1.500 mp în str. B., și nu doar asupra unei suprafețe de 700 mp, astfel cum s-a constatat prin decizia de apel (care a fost deja restituită în temeiul legilor fondului funciar).

Or, reevaluarea probelor administrate și a situației de fapt conturate pe baza acestora excede atribuțiilor acestei instanțe de control judiciar, ale cărei atribuții sunt circumscrise verificării legalității deciziei, prin prisma cazurilor de recurs expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nu și a temeiniciei deciziei recurate.

De altfel, constatările instanței de apel referitoare la faptul că, în condițiile în care nici testamentul din 4 iunie 1934, nici procesul - verbal de preluare din 21 mai 1960, nu precizează vreo suprafață de teren, suprafața terenului din str. B. rezultă din fișa imobilului (1.020 mp, din care curte - 695,30 mp), care se coroborează cu constatările expertului, reflectă în mod corect modalitatea în care persoana pretins îndreptățită la măsuri reparatorii trebuie să facă dovada existenței și a întinderii dreptului de proprietate la data preluării de către stat a unui imobil, respectiv prin depunerea actelor doveditoare indicate în art. 23 și 24 din Legea nr. 10/2001, cu precizările din normele corespondente ale H.G.

nr. 250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a legii. Recurentul a înțeles să atașeze cererii de recurs trei înscrisuri, dintre care două reprezintă înscrisuri existente la dosar, respectiv procesul - verbal de preluare din 21 mai 1960 (fila 44 dosar fond) și adresa din 1960 emisă de Secțiunea Financiară a orașului Craiova (fila 80 dosar fond), iar cel de-al treilea reprezintă un înscris nou - adresa din 1964 emisă tot de Secțiunea Financiară a orașului Craiova (fila 10 dosar recurs). Aceste înscrisuri conțin referirea la un teren de 1.500 mp, mențiune care lipsește din cele două înscrisuri depuse în dosarul primei instanțe, motiv pentru care s-a solicitat recurentului, în ședința publică din 31 octombrie 2014, certificarea celor trei înscrisuri pentru conformitate cu originalul, în condițiile art. 316 cu referire la art. 298 și 112 C. proc.

civ. Întrucât recurentul nu a îndeplinit această formalitate, nu se poate ține seama de aceste înscrisuri, în temeiul art. 139 C. proc. civ., sancțiune aplicabilă chiar atunci când se depun copii certificate, dar nu se înfățișează originalul, așadar cu atât mai mult atunci când nu se depun nici măcar copii certificate de parte pentru conformitate cu originalul. Întrucât întinderea dreptului de proprietate trebuie să rezulte din actele doveditoare menționate în art. 23 și 24 din lege, iar sarcina probei revine reclamantului, acesta nu se poate prevala de propria culpă în neîndeplinirea obligațiilor procesuale pe acest aspect pentru a invoca lipsa de rol activ a instanței în administrarea altor probe decât înscrisurile aflate la dosar.

În ceea ce privește obiectul despăgubirilor acordate prin Dispoziția nr. 14971 din 26 noiembrie 2008 emisă de Primăria Craiova în baza Legii nr. 10/2001, contestată în prezenta cauză, într-adevăr, această măsură reparatorie a vizat o suprafață de teren de 28 mp și construcția demolată, cu o suprafață desfășurată de 324,70 mp, însă acest fapt este lipsit de relevanță în cauză, întrucât suprafața de teren menționată în fișa imobilului reprezentând curte - 695 mp (fila 45 dosar fond) include amprenta la sol a construcției (în prezent, demolată), după cum a precizat expertul G.M. prin răspunsul la obiecțiunile formulate de către reclamant la raportul de expertiză întocmit în faza rejudecării apelului (fila 52 dosar apel).

În condițiile în care instanța de apel a constatat că s-a făcut dovada existenței în patrimoniul autoarei reclamantului a dreptului de proprietate doar asupra unei suprafețe de 695 mp teren (identificată de expert ca fiind, în fapt, de 647 mp), pentru care reclamantul a beneficiat de reconstituirea dreptului în baza legilor fondului funciar, se constată că au fost respectate dispozițiile deciziei de casare, criticile recurentului neavând sport. Față de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul I.T.A. împotriva Deciziei nr. 737 din 12 martie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 octombrie 2014.