ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1374/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1374/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 1374/2016

Asupra cauzei

civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 11 mai 2009, reclamanții A. și B. au chemat în

judecată pe pârâții C. și D., solicitând ca prin hotărârea

judecătorească ce se va pronunța să se dispună

rectificarea Cărților Funciare nr. x1, nr. x2 și nr. x3 ale

Municipiului Craiova.

La termenul

din data de 01 iunie 2009, reclamanții au formulat precizare de

acțiune prin care au arătat că înțeleg să-și

modifice cererea introductivă, în sensul că au solicitat obligarea

pârâților să le lase în deplină proprietate și

liniștită posesie, imobilul-teren, în suprafață de 1323 mp,

situat în Craiova, județul Dolj, intabulat în Cartea Funciară nr. x4

a Municipiului Craiova, constatarea nulității parțiale absolute

a contractului de tranzacție judiciară, autentificat sub nr. x5 din

01 septembrie 2004 de BNP E., în ceea ce privește suprafața de 1232

mp situată în Craiova, jud. Dolj.

Prin

Sentința civilă nr. 10556 din 27 mai 2011 pronunțată de

Judecătoria Craiova a fost admisă excepția necompetenței

materiale și s-a declinat competența în favoarea Tribunalului Dolj.

Tribunalul

Dolj prin Sentința civilă nr. 101 din 28 mai 2013 a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de

pârâți și a respins cererea precizată având ca obiect

revendicarea, precum și cererea precizată privind constatarea nulității

absolute parțiale a contractului de tranzacție ca inadmisibilă.

Curtea de

Apel Craiova prin Decizia nr. 405 din 25 noiembrie 2013 a admis apelul declarat

de apelanții reclamanți A. și B. a anulat Sentința

civilă nr. 101/2013, și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul

Dolj, cu motivarea că nu s-a stabilit corect situația de fapt

dedusă judecății.

Tribunalul

Dolj, prin Sentința nr. 298 din 29 mai 2015 a admis cererea în revendicare

și a respins cererea în constatarea nulității contractului de

tranzacție formulată de reclamanți.

Pentru a

pronunța această hotărâre Tribunalul a reținut că

dreptul de proprietate dobândit de reclamanți a fost intabulat în cartea

funciară nr. x4 Craiova, ca urmare a unei cereri înregistrate la 13

aprilie 2006 al OCPI Dolj, S-a reținut că prin contractele de

vânzare-cumpărare de drepturi succesorale autentificate sub nr. x6 din 19

februarie 2004 și x7 din 19 februarie 2004 la BNP E., F. a cumpărat

drepturile succesorale legale și testamentare rămase de pe urma

autorului G.

Prin

Sentința civilă nr. 292 din 13 iulie 2004 pronunțată de

Tribunalul Dolj s-a dispus restituirea în natură către reclamantul F.

a terenului în suprafață totală de 520.819 mp, situat în

Craiova, cu vecinătățile și dimensiunile prevăzute în

schița de plan. Prin contractul de tranzacție judiciară

autentificat sub nr. x5 din 01 septembrie 2004 de BNP E. s-a convenit stingerea

litigiului, reclamantul din acel dosar renunțând la restituirea în

natură a suprafeței de 370.631 mp, rămânând proprietar asupra

terenului în suprafață totală de 159 387 mp.

În prezent, în

cartea funciară nr. x2 Craiova figurează ca proprietar tabular SC H.

SA; această împrejurare a fost reținută și în decizia

Curții de Apel Craiova și rezultă și din extrasul de carte

funciară ce a fost depus la dosar în faza rejudecării.

S-a

arătat că prin expertiza efectuată de cei trei experți au

fost identificate terenul de 1229 mp ce i-a fost restituit în natură

autoarei I. și terenul ce a făcut obiectul restituirii în natură

prin Sentința civilă nr. 292/2004 a Tribunalului Dolj, experții

arătând că terenul pentru care există o suprapunere

cadastrală, în suprafață de 1152 mp, face parte din

amplasamentul de 176773 mp situat de jur împrejurul Bălții

Craiovița, ce a făcut obiectul restituirii în natură dispuse

prin Sentința civilă nr. 292/2004.

Prin raportul

de expertiză menționat a fost identificat și vechiul amplasament

ce a aparținut autoarei reclamanților, rezultând că vechiul

amplasament se suprapune parțial, pe o porțiune îngustă, peste

terenul restituit în natură în baza Legii nr. 10/2001 autoarei I.,

aflându-se, practic, în vecinătatea acestuia.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel pârâții SC H. SA prin lichidator

judiciar Cabinet Individual de Insolvență J. și C., D., K.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de

Apel Craiova, secția I civilă, prin Decizia nr. 1345 din 1 martie

2016 a admis apelurile formulate de către pârâții C., D., K. și

de pârâta SC H. SA prin lichidator judiciar Cabinet Individual de

Insolvență J., împotriva Sentinței civile nr. 298 din 29 mai

2015 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă, în

Dosarul nr. x/63/2011*, în contradictoriu intimații-reclamanți A.

și B. A schimbat sentința și a respins acțiunea

precizată.

Pentru a

hotărî astfel, instanța a reținut că, dat fiind caracterul

special al modului de intrare în patrimoniul părților a dreptului de

proprietate, deși autorii inițiali, la momentul exproprierii, erau

diferiți, în prezent trebuie aplicate regulile comparării titlurilor,

ca provenind de la același autor.

În

această situație, este aplicabil principiul reținut de

către prima instanță, al opozabilității dreptului real

al dobânditorului care își înscrie primul dreptul, în raport cu

celălalt dobânditor care a dobândit de la același autor același

drept imobiliar.

Restituirea

în natură în prezenta cauză s-a realizat în mod distinct, în cazul

autorului reclamanților în temeiul dispoziției administrative, în

situația autorului pârâților în temeiul hotărârii

judecătorești, care are efecte constitutive.

Este

adevărat că prima intabulare s-a realizat cu privire la dreptul de

proprietate înscris în CF nr. x4 Craiova, ca urmare a admiterii cererii din

data de 30 noiembrie 2005, în favoarea autoarei reclamanților, cu

consecința opozabilității față de terți. Această

opozabilitate derivă din dispozițiile art. 25 (1) din Legea nr.

7/1996. În redactarea și numerotarea din textul în vigoare la momentul

respectiv.

Potrivit

textului menționat, înscrierile în cartea funciară își vor

produce efectele de opozabilitate față de terți de la data

înregistrării cererilor; ordinea înregistrării cererilor va determina

rangul înscrierilor. Prin înscrierea în cartea funciară dreptul real

imobiliar devine opozabil erga omnes, în raport cu dreptul real imobiliar

neînscris, care este ineficient față de terți.

Însă

regula primului înscris în cartea funciară, regulă rezultată ca

o consecință a efectului de opozabilitate față de

terți a înscrierii, este aplicabilă în compararea titlurilor numai în

situația în care ambele titluri sunt de natură a deveni opozabile

terților prin înscrierea în cartea funciară. Legea nr. 7/1996 a

prevăzut, de la regula înscrierii pentru opozabilitate, și

excepții, cuprinse în dispozițiile art. 26 din Legea nr. 7/1996.

Potrivit art.

26 din lege, dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale sunt opozabile

față de terți, fără înscrierea în cartea

funciară, când provin din succesiune, accesiune, vânzare silită

și uzucapiune. Aceste drepturi se vor înscrie, în prealabil, dacă

titularul înțelege să dispună de ele.

În

aceleași condiții sunt opozabile față de terți și

drepturile reale dobândite de stat și de orice persoană, prin efectul

legii, prin expropriere sau prin hotărâri judecătorești.

În aceste

situații dobânditorul nu are obligația înscrierii în cartea

funciară, dreptul său fiind opozabil erga omnes, acest efect fiind

consecința dispozițiilor legale menționate.

În cauza de

față, primul care a dobândit dreptul de proprietate a fost autorul

pârâților, prin hotărârea judecătorească nr. 292 din 13

iulie 2004 care, potrivit dispozițiilor legale mai sus menționate

și-a produs, față de terți, efectul de opozabilitate al

dobândirii dreptului de proprietate de către autorul pârâților. Or,

transmiterea dreptului de proprietate către autorul reclamanților,

prin dispoziția Primăriei, a avut loc ulterior, la data de 04 mai

2005, dată la care hotărârea judecătorească fusese

emisă și efectul de opozabilitate realizat.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs reclamanții A. și B., criticând

soluția pentru nelegalitate și invocând în drept dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În

esență, reclamanții au arătat că instanța de apel

a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 26 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul și publicitatea

imobiliară. Astfel s-a susținut că textul menționat acorda

un drept de opozabilitate erga omnes numai în privința dobânditorilor

primari ai unui drept prin hotărâre judecătorească, nu și a

celor subsecvenți. Legiuitorul a reglementat această situație

prin dispozițiile art. 26 alin. (3) din legea cadastrului, potrivit

cărora titularul drepturilor dobândite prin modurile enumerate (printre

care și hotărârea judecătorească) nu poate însă

dispune de ele, decât după ce au fost înscrise în prealabil în cartea

funciară.

În

speță, cel care a obținut hotărârea

judecătorească este F., în favoarea căruia s-a pronunțat

Sentința civilă nr. 292 din 13 iulie 2004 pronunțată de

Tribunalul Dolj, însă împotriva acestei sentințe au declarat apel

Consiliul local și Primarul Municipiului Craiova, iar hotărârea a

devenit irevocabilă la data de 14 septembrie 2006, când s-a pronunțat

Înalta Curte de Casație și Justiție.

Trebuie

subliniat faptul că F. a înstrăinat drepturile sale succesorale prin

contractul autentificat din 29 septembrie 2004, pârâților C. și D.

Înstrăinătorul avea însă obligația să înscrie în

Cartea Funciară dreptul său, pentru a se realiza opozabilitatea

față de terți, pentru a se conforma dispozițiilor art. 26

alin. (3) din Legea nr. 7/1996, ceea ce nu s-a întâmplat la momentul respectiv.

În

consecință, instanța de apel a făcut o greșită

aplicare a dispozițiilor art. 26 din actul normativ menționat,

întrucât în revendicare a dat prioritate unui titlu care nu a respectat

cerințele de opozabilitate. Titlul subdobânditorului cu titlu particular

nu este opozabil reclamanților care și-au înscris titlul în cartea

funciară.

Recurenții-reclamanți

au mai arătat că în ceea ce privește titlul lor de proprietate,

în temeiul căruia au formulat acțiunea în revendicare, acesta este

mai bine caracterizat și respectă și cerințele

publicității imobiliare.

Astfel,

numita I. a dobândit un drept de proprietate asupra imobilului în litigiu, ca

urmare a aplicării Legii nr. 10/2001, emițându-se dispoziția din

04 mai 2005 de către Primarul Municipiului Craiova.

Ulterior

emiterii dispoziției de restituire în natură, I. a înstrăinat

reclamanților o porțiune de teren de 1000 mp, care se suprapune

parțial cu terenul în suprafață de 44 de ha dobândit de F., tot

ca urmare a aplicării Legii nr. 10/2001.

Instanța

de apel a aplicat greșit criteriile de comparare a titlurilor, atât

raportat la dispozițiile Legii nr. 7/1996 privind cadastrul și

publicitatea imobiliară, cât și cu privire la drepturile dobândite de

părți în temeiul Legii nr. 10/2001.

La dosarul

cauzei a fost depusă întâmpinare de către intimații-pârâți

C. și D. care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat,

arătând, în esență, că instanța de apel a aplicat

corect dispozițiile legale incidente în cauză și a dat

prioritate titlului lor.

S-a

arătat că Sentința civilă nr. 292 din 13 iunie 2004 a Tribunalului

Dolj a devenit irevocabilă, prin nerecurare, astfel încât dreptul

pârâților s-a consolidat, după expirarea termenului pentru

exercitarea căii de atac. Faptul că un terț a declarat recurs nu

împiedică producerea efectelor hotărârii față de

părțile din dosar, astfel încât este important a se sublinia că

titlul pârâților din prezenta cauză este dobândit anterior celui al

reclamanților. Pârâții au dobândit un bun în patrimoniu ca efect al

pronunțării hotărârii judecătorești și conform

jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, efectele

acesteia nu mai pot fi puse în discuție și nu pot fi contrazisă

printr-o altă hotărâre, fiind prezumată că exprimă

adevărul.

Pe de

altă parte, textul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 7/1996 în forma

invocată de reclamanți a intrat în vigoare în anul 2005, după

modificarea adusă legii cadastrului prin Legea nr. 247/2005. În

această situație, este evident că dispozițiile legale

menționate nu se pot aplica retroactiv pentru a justifica modalitatea de

comparare a titlurilor.

Intimata SC

H. SA, prin lichidator judiciar Cabinet individual de insolvență J. a

depus întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat, cu motivarea

că instanța de apel a aplicat corect dispozițiile legale

incidente în cauză.

S-a învederat

instanței că motivele depuse de reclamanți reprezintă un

rechizitoriu la adresa autorităților locale, nu critici pe aspecte de

drept.

De altfel, de

vreme ce nu s-a formulat niciodată o cerere de constatare a

nulității titlului pârâților din prezenta cauză acesta se

prezumă că acesta este valabil și produce efecte de la data

pronunțării hotărârii judecătorești, respectiv a

Sentinței civile nr. 292 din 13 iulie 2004. În raport de acest moment,

data de 04 mai 2005 este ulterioară pronunțării hotărârii

și trebuie dat prioritate primului dobânditor, astfel încât în mod corect

a respins acțiunea instanța de apel.

Recursul

declarat de reclamanții A. și B. este întemeiat, pentru

următoarele considerente:

Examinând

susținerile recurenților, Înalta Curte constată că acestea

se subsumează dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând

să fie analizate din această perspectivă.

Critica

formulată de reclamanți cu privire la aplicarea dispozițiilor

Legii nr. 7/1996, precum și a criteriilor de comparare a titlurilor sunt

fondate, deoarece, ca prim argument, nu a fost luat în considerare faptul

că Sentința nr. 292 din 13 iulie 2004, pronunțată de

Tribunalul Dolj a rămas irevocabilă după pronunțarea

Deciziei nr. 6995 din 14 septembrie 2006 de către Înalta Curte de Casație

și Justiție în Dosarul nr. y/01/2006.

Trebuie

menționat că F. a înstrăinat dreptul său asupra terenului

în litigiu familiei pârâtului C. la 29 septembrie 2004, însă a fost

înscris în cartea funciară, abia la data de 21 septembrie 2006, după

pronunțarea deciziei în recurs de către Înalta Curte de Casație

și Justiție.

Reclamanții

au formulat acțiunea în revendicare în fața instanței de fond,

arătând că titlul lor provine de la autoarea I. care a avut în

proprietate un teren învecinat cu cel ce i-a fost atribuit prin dispoziția

din 4 mai 2005 a Primarului Municipiului Craiova, retrocedarea efectuându-se

prin acordarea unui teren în compensare.

După

obținerea dispoziției de restituire în temeiul Legii nr. 10/2001,

reclamanții au cumpărat terenul în suprafață de 1232 mp,

situat în Craiova prin contract autentic de vânzare-cumpărare din 12

aprilie 2006, emis de Biroul Notarial L., de la moștenitorii autorilor I.

și M. În contractul de vânzare s-a menționat că s-a obținut

extrasul din CF nr. x8 din 27 martie 2006 prelungit sub nr. x9 din 10 aprilie

formulată la 30 noiembrie 2005.

În ceea ce

privește titlul pârâților instanțele anterioare au reținut

corect că prin contractele de vânzare-cumpărare de drepturi

succesorale autentificate sub nr. x6 din 19 februarie 2004 și x7 din 19

februarie 2004 la Biroul Notarial E., F. a cumpărat drepturile succesorale

legale și testamentare rămase de pe urma autorului G.

Prin

Sentința civilă nr. 202 din 13 iulie 2004 pronunțată de

Tribunalul Dolj s-a dispus restituirea în natură către reclamantul F.

a terenului în suprafață totală de 520.819 mp, situat în

Craiova, cartier Craiovița, cu vecinătățile și dimensiunile

prevăzute în schița de plan. Prin contractul de tranzacție

judiciară autentificat sub nr. x5 din 01 septembrie 2004 de BNP E. s-a

convenit stingerea litigiului, reclamantul din acel dosar renunțând la

restituirea în natură a suprafeței de 370.631 mp, rămânând

proprietar asupra terenului în suprafață totală de 159 387 mp.

Prin

contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale autentificat din

29 septembrie 2004 la BNP L., F. a vândut drepturile succesorale dobândite

pârâților C. și D., aceștia din urmă vânzând aceleași

drepturi către SC N. SRL, prin contractul din 22 august 2005.

Prin actul

adițional la statutul și contractul SC O. SA și Protocolul de

desprindere încheiat la data de 15 martie 2009, înregistrate la O.R.C. Dolj sub

nr. x10 din 16 martie 2009, ca urmare a desprinderii din SC O. SA, s-a stabilit

preluarea de către SC H. SA a imobilelor situate în Craiova, înscrise în

CF nr. x1, x2 și x3 Craiova.

În prezent,

în cartea funciară nr. x2 Craiova figurează ca proprietar tabular SC

H. SA; această împrejurare a fost reținută și în decizia

Curții de Apel Craiova și rezultă și din extrasul de carte

funciară ce a fost depus la dosar în faza rejudecării.

Așadar,

atât reclamanții, cât și pârâții se află în posesia unui

titlu valabil, conflictul judiciar rezultând din suprapunerea

parțială a terenurilor dobândite de părți ca urmare a

aplicării Legii nr. 10/2001.

Pentru a

stabili care este titlul preferabil, trebuie stabilit cine a îndeplinit mai

întâi formalitățile de publicitate, deoarece așa cum s-a statuat

constant în practica judiciară, criteriul de preferabilitate este dat de

aplicarea principiului prior tempore potior jure. Acest principiu este validat

și de reglementarea din art. 25 alin. (1) din Legea nr. 7/1996. În sensul

că înscrierile în cartea funciară își vor produce efectele de

opozabilitate față de terți de la data înregistrării

cererilor, astfel ordinea cererilor va determina rangul înscrierilor,

Trebuie

făcută o distincție între opozabilitatea hotărârii

judecătorești și publicitatea imobiliară, deoarece acestea

sunt instituții juridice diferite și îndeplinesc funcții

diferite.

Astfel,

opozabilitatea față de terți a hotărârii

judecătorești implică puterea de lucru judecat, ca aspect

pozitiv, probatoriu al unei hotărâri judecătorești, în sensul

că o constatare a instanței este prezumată a exprima

adevărul și nu trebuie contrazisă printr-o altă

hotărâre. Terții, deși străini față de procedura

judiciară și de rezultatul acesteia nu au voie să ignore actul

jurisdicțional, decât în măsura în care fac dovada contrară

celor statuate.

Potrivit

dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 7/1996: "Cadastrul și cartea

funciară formează un sistem unitar și obligatoriu de

evidență tehnică, economică și juridică, de

importanță națională, a tuturor imobilelor de pe întregul

teritoriu al țării. Scopul acestui sistem este: a) determinarea

informațiilor tehnice, economice și juridice referitoare la imobile;

b) asigurarea publicității drepturilor reale imobiliare, a

drepturilor personale, a actelor și faptelor juridice, precum și a

oricăror altor raporturi juridice, prin cartea funciară; c)

furnizarea de date instituțiilor publice ale statului, necesare sistemului

de impozitare și pieței imobiliare; d) contribuie la asigurarea

securității tranzacțiilor imobiliare și la facilitarea creditului

ipotecar."

Cu alte

cuvinte, publicitatea imobiliară îndeplinește mai multe funcții:

de protecție a dreptului de proprietate imobiliară, de

siguranță a circuitului juridic civil, de protecție a

terților, etc. Efectul publicității imobiliare de opozabilitate

față de terți înseamnă că s-a adus la

cunoștința persoanelor interesate prin intermediul unui registru

public existența înscrierii unor titluri. Așadar, prin

operațiunea de înscriere în Cartea Funciară se are în vedere

posibilitatea ca proprietarii cunoscând titlurile terților să

țină cont de ele în operațiunile juridice, aceasta având drept

consecință compararea titlurilor.

Este

adevărat că hotărârea judecătorească de care se

prevalează pârâții a fost pronunțată în anul 2004, când

Legea nr. 7/1996 nu căpătase configurația actuală,

însă trebuie subliniat că hotărârea a rămas

irevocabilă la 14 septembrie 2006, deci după modificarea legii

cadastrului în anul 2005.

În acest

context, regulile de publicitate imobiliară impuse de legea

modificată se impun subdobânditorilor, al căror contract își

poate produce efectele, numai după rămânerea irevocabilă a

hotărârii judecătorești, adică în anul 2006.

Așadar,

numitul F. se putea prevala de efectele Sentinței civile nr. 292 din 13

iulie 2004 pronunțată de Tribunalul Dolj, abia în anul 2006,

după rămânerea irevocabilă a acestei sentințe, prin

respingerea recursului împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel

Craiova de către instanța supremă (Decizia nr. 6995 din 14

septembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

În

consecință, contractul de vânzare-cumpărare de drepturi

succesorale autentificat din 29 septembrie 2004 la BNP L., F. a vândut

drepturile succesorale dobândite pârâților C. și D., precum și

contractele subsecvente și-au produs efectele asupra transferului

dreptului de proprietate, în cursul anului 2006, după pronunțarea

hotărârii de către Înalta Curte la 14 septembrie 2006. Esențial

pentru soluționarea cauzei este faptul că ceea ce s-a transmis prin

contractele respective sunt niște drepturi litigioase, neputând opera

transferul dreptului de proprietate fără ca hotărârea ce viza

drepturile lui F. să fie irevocabilă.

În cursul

judecării cauzei nu se putea înscrie dreptul de proprietate în cartea

funciară, deoarece și Oficiul de Cadastru și instanțele ar

fi refuzat înscrierea, atâta timp cât litigiul era pe rol și privea chiar

substanța dreptului de proprietate. De altfel, motivul pentru care

hotărârea judecătorească din 2004 nu a fost înscrisă este

acela că trebuia să prezinte mențiunea definitivă și

irevocabilă.

Că este

așa, rezultă și din faptul că pârâții, la câteva zile

după soluția dată de instanța supremă, respectiv la 21

septembrie 2006, au solicitat înscrierea în cartea funciară a drepturilor

dobândite de la F., tocmai pentru a respecta dispozițiile Legii nr.

7/1996.

Reiterăm

argumentul că rămânerea irevocabilă a hotărârii

judecătorești, în anul 2006 a determinat aplicarea unor reguli

diferite privind publicitatea imobiliară, ca urmare a modificării

Legii nr. 7/1996 prin Legea nr. 247/2005. Așadar, hotărârea

judecătorească trebuia înscrisă în cartea funciară, pentru

ca drepturile dobândite în virtutea acesteia să poată fi transmise

[art. 28 alin. (3) din Legea nr. 7/1996].

Așa

fiind, înscrierea în cartea funciară a titlului reclamanților la data

de 27 martie 2006, este anterioară înscrierii de către pârâți la

data de 21 septembrie 2006, ceea ce determină preeminența titlului

reclamanților.

De altfel, în

mod corect a reținut instanța de apel că sub aspectul titlurilor

inițiale de proprietate, autorii expropriați, atât cei ai reclamanților,

cât și cei ai pârâților au deținut acte juridice de proprietate

valabile, în baza cărora autoritatea administrativă, respectiv

instanța judecătorească au dispus restituirea în natură,

potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Totuși,

restituirea în natură a terenului către părți,

realizându-se asupra aceluiași amplasament, a condus la suprapunerea de

terenuri ce a declanșat litigiul în fața instanței de

judecată.

Disfuncționalitățile

administrative în aplicarea legilor de retrocedare a dus nu numai la numeroase

litigii privind redobândirea drepturilor de proprietate, dar și la titluri

emise eronat, care se suprapun, ceea ce pune instanța în situația de

a se pronunța asupra unor drepturi concurente asupra aceluiași bun

pentru a tranșa litigiul dedus judecății.

Așa

fiind, pentru respectarea securității circuitului juridic civil se

impune să se acorde prevalență înscrierii efectuate în cartea

funciară, asupra unui drept stabilit în întregime în substanța sa, în

favoarea fostului proprietar, comparativ cu dreptul de proprietate dobândit

printr-o hotărâre judecătorească ce a devenit irevocabilă,

ulterior înscrierii efectuate în cartea funciară de către

reclamanți.

Față

de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 304 pct. 9 raportat la

art. 312 alin. (3) C. proc. civ., urmează să admită recursul

declarat de reclamanții A. și B. împotriva Deciziei nr. 1345 din 1

martie 016 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Urmează să modifice decizia recurată, în sensul respingerii, ca

nefondate, a apelurilor declarate de pârâții C., D., K. și SC H. SA,

prin lichidator judiciar Cabinet individual de insolvență J.

împotriva Sentinței nr. 298 din 29 mai 2015 a Tribunalului Dolj,

secția I civilă.

În temeiul

dispozițiilor art 274 C. proc. civ. urmează să oblige

pârâții la 2500 lei cheltuieli de judecată către

reclamanții A. și B., reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva Deciziei nr. 1345

din 1 martie 2016 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Modifică

decizia recurată, în sensul respingerii, ca nefondate, a apelurilor

declarate de pârâții C., D., K. și SC H. SA, prin lichidator judiciar

Cabinet individual de insolvență J. împotriva Sentinței nr. 298

din 29 mai 2015 a Tribunalului Dolj, secția I civilă.

Obligă

pârâții la 2500 lei cheltuieli de judecată către

reclamanții A. și B., reprezentând onorariu de avocat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 14 iunie 2016.

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE

DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

SECȚIA I

CIVILĂ

Încheiere

Ședința

publică din 7 iunie 2016

S-a luat în

examinare recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva

Deciziei nr. 1345 din 1 martie 2016 a Curții de Apel Craiova, secția

I civilă.

La apelul

nominal se prezintă avocat P. pentru recurenții-reclamanți A.

și B., lipsă fiind intimații-pârâți C., D., K. și SC

H. SA prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență J.

Procedura de

citare este legal îndeplinită.

Magistratul

asistent face referatul cauzei și arată că intimata-pârâtă

K. a depus cerere de amânare a cauzei în vederea angajării unui

apărător. Se referă și faptul că intimata-pârâtă

SC H. SA, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență

J. a depus întâmpinare, comunicată părților, prin care

solicită respingerea recursului, ca inadmisibil, iar în subsidiar, ca

nefondat. Totodată, se mai referă și faptul că

intimatul-pârât C. a depus, la data de 6 iunie 2016, întâmpinare,

necomunicată, întrucât nu este formulată în termenul prevăzut de

lege. De asemenea, la dosar există dovada achitării taxei judiciare

de timbru în cuantum de 7742 și timbrul judiciar de 5 lei.

Înalta Curte

pune în discuție cererea de amânare a judecării cauzei formulată

de intimata-pârâtă K.

Avocat P.

arată că intimata-pârâtă K. nu exercită dreptul la

apărare cu bună-credință, având în vedere că cererea

de amânare a cauzei a fost trimisă la data de 3 iunie 2016 fără

a fi însoțită de dovezi concludente. Totodată, se

urmărește tergiversarea procesului întrucât aceasta nu s-a prezentat

în fazele procesuale anterioare și nu a avut apărător.

Înalta Curte,

deliberând, respinge cererea de acordare a unui termen pentru lipsă de

apărare, având în vedere că partea a fost citată și a avut

suficient timp pentru a-și pregăti apărarea.

Constatând

cauza în stare de judecată, Înalta Curte acordă cuvântul pentru

concluzii asupra recursului.

Avocat P.,

având cuvântul pentru recurenții-reclamanți A. și B.,

solicită respingerea excepției inadmisibilității recursului

invocată prin întâmpinare de către intimata-pârâtă SC H. SA,

prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență J.

Arată că recursul nu este declarat împotriva petitului, care nu a

fost apelat, ci vizează modul de soluționare a revendicării

imobiliare prin compararea de titluri. Totodată, argumentele de drept nu

se regăsesc în această fază procesuală întrucât

instanța de apel a reținut corect situația de fapt, dar a

aplicat greșit normele legale.

Având

cuvântul asupra recursului declarat în cauză, avocat P. solicită admiterea

acestuia, modificarea deciziei atacate și menținerea soluției

pronunțate de tribunal. Susține criticile formulate prin cererea de

recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Susține că, în mod corect, instanța de fond a admis în parte

acțiunea formulată de către reclamanții A. și B.

Înalta Curte

pune în vedere avocatei P. să precizeze elementele de drept care permit

compararea titlurilor și cum au fost obținute acestea.

Avocat P.

arată că, pentru reclamanți, autoarea acestora, I., în urma

notificării făcute în baza Legii nr. 10/2001, a obținut la data

de 4 mai 2005 dispoziția de restituire în natură a unei

suprafețe intravilane, în Craiovița. De asemenea, corect se

reține de către instanța de fond că, potrivit art. 25 din

Legea nr. 7/1996, primul drept intabulat, ca efect al cererii, înregistrat la

OCPI Craiova, este cel al autoarei I. Ulterior, aceasta a înstrăinat

către reclamanții A. și B., la data de 12 aprilie 2006,

suprafața în litigiu de 1232 mp, iar aceștia transcriu actul autentic

de dobândire a proprietății la data de 13 aprilie 2006.

Precizează că autoarea I. a fost prima pusă în posesie.

Susține că instanța de fond a reținut corect că, din

cei 1232 mp, 50 mp sunt exact pe vechiul amplasament. Arată că pentru

pârâți există un contract încheiat în februarie 2004, prin care F. a

cumpărat drepturile succesorale de la moștenitorii defunctului G.,

iar în urma acțiunii promovate de către aceștia în fața

Tribunalului Dolj, prin Sentința nr. 292 din 13 iulie 2004, s-a dispus

restituirea în natură a unei suprafețe de aproximativ 5 ha,

intravilan, în zona Craiovița. Împotriva acestei sentințe

autoritățile locale au declarat apel, motivat de faptul că

această suprafață nu poate fi restituită în natură.

Ulterior, s-a renunțat la apel și s-a încheiat, la data de 1

septembrie 2004, o tranzacție între părți, iar la data de 29

septembrie 2004 F. a înstrăinat drepturile succesorale către C.

și soția acestuia D. Din acel moment apare tranzacționarea terenului

în litigiu către SC N. SRL, apoi către SC O. SA și SC H. SA.

După finalizarea acestor acte juridice succesive, în anul 2009, deși

nu mai era proprietar, C. încheie un act de donație către fiica

acestuia, K. De asemenea, instanța de apel a reținut corect

situația de fapt, dând eficiență dispozițiilor art. 25 din

Legea nr. 7/1996, și a constatat că dreptul autoarei I. este primul

intabulat. Însă instanța de apel în mod greșit a apreciat

că titlul deținut de către F., respectiv C., nu trebuia intabulat

pentru a fi opozabil terților, conform art. 26 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 7/1996. Susține că instanța de apel nu a avut în

vedere și teza a II-a a alin. (1) art. 26 din Legea nr. 7/1996 și

anume că, atunci când se dispune de respectivele drepturi este necesară

înscrierea acestora în Cartea Funciară. Susține că referitor la

momentul opozabilității față de terți, instanța

de apel s-a raportat în mod greșit la data pronunțării

Sentinței nr. 292, respectiv 13 iulie 2004, aceasta devenind

irevocabilă la data de 14 septembrie 2006. Apreciază că reclamanții

au titlul de proprietate mai bine caracterizat, având în vedere că atât

autoarea I., cât și reclamanții A. și B. și-au intabulat

primii dreptul în Cartea Funciară. Consideră că în mod

greșit operațiunea de comparare a titlurilor s-a limitat la aplicarea

trunchiată a dispozițiilor art. 26 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 7/1996, fiind ignorate dispozițiile alin. (3) care impune înscrierea

în Cartea Funciară și a drepturilor de proprietate dobândite prin

hotărâre judecătorească.

La

interpelarea Înaltei Curți, avocat P. arată că efectele

opozabilității permit compararea titlurilor. Totodată,

instanța de fond a reținut corect criteriul respectării

vechiului amplasament. Susține că reclamanții au făcut

dovada, prin expertiza topometrică, necontestată de către

părți, a faptului că în respectivul corp de proprietate se

regăsește o parte din terenul inițial preluat de către

stat.

Înalta Curte

pune în vedere avocatei P. să precizeze dacă are în subsidiar vreo

solicitare ce vizează nestabilirea în mod corect a unei situații de

fapt.

Avocat P.

arată că situația de fapt a fost corect stabilită.

Susține că hotărârea curții de apel a fost

pronunțată pornind de la situația de fapt corect stabilită

de către instanța de fond, dar aplicarea greșită a legii,

fără a se fi avut în vedere toate dispozițiile art. 26 din Legea

nr. 7/1996, a dus la promovarea prezentului recurs. Solicită cheltuieli de

judecată și depune acte doveditoare.

ÎNALTA CURTE

Pentru a da

posibilitate părților să depună concluzii scrise, în

conformitate cu dispozițiile art. 260 alin. (1) C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D I S P U N E

Amână

pronunțarea cauzei la data de 14 iunie 2016.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 7 iunie 2016.

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE

DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

SECȚIA I

CIVILĂ

Încheiere

Ședința

din camera de consiliu de la 28 iunie 2016

Asupra

cererii de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data

de 23 iunie 2016, petenții B. și A. au solicitat îndreptarea erorii

materiale strecurate în dispozitivul Deciziei nr. 1374 din 14 iunie 2016 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I

civilă, în sensul acordării tuturor cheltuielilor de judecată

suportate de către aceștia, astfel cum au solicitat prin cererea de

recurs, având în vedere faptul că pârâții au fost obligați doar

la plata onorariului de avocat în cuantum de 2.500 lei.

Astfel,

arată că, potrivit dovezilor existente la dosar, pârâții le

datorează suma de 35.968 lei, reprezentând cheltuieli de judecată

suportate de către reclamanți pe tot parcursul procesului, respectiv

15.484 lei taxă de timbru achitată la fond, câte 7.742 lei taxă

judiciară de timbru achitată în apel și în recurs (la Înalta

Curte de Casație și Justiție), precum și suma de 5.000 lei,

reprezentând onorariile experților pentru toate expertizele dispuse în

cauză.

În drept,

cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 281 C. proc. civ. de

la 1865.

Analizând

cererea formulată de petenți, constată următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 281 alin. (1) C. proc. civ., erorile sau omisiunile cu

privire la numele, calitatea și susținerile părților sau

cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau

încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

Sintagma

eroare materială este folosită de legiuitor pentru a exprima acele

erori ce s-au strecurat în hotărâre cu prilejul redactării și

care nu afectează legalitatea și temeinicia acesteia.

Pe calea

procedurii reglementate de art. 281 C. proc. civ. nu pot fi remediate erorile

de fond, care pot fi cenzurate doar prin intermediul căilor legale de

atac.

Petenții

invocă faptul că, prin dispozitivul Deciziei nr. 1374 din 14 iunie

2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I

civilă, instanța a omis să se pronunțe asupra tuturor

cheltuielilor de judecată suportate de către aceștia pe

parcursul întregului proces civil ce face obiectul dosarului de față,

astfel cum au fost solicitate prin cererea de recurs.

Verificând

actele și lucrările dosarului, se constată că, prin cererea

de recurs, recurenții-petenți au solicitat obligarea pârâților

la plata tuturor cheltuielilor de judecată efectuate în acest proces

civil, iar prin concluziile orale prezentate în fața instanței de

recurs de către apărătorul acestora s-a solicitat obligarea

pârâților la plata cheltuielilor de judecată, depunând în acest sens

acte doveditoare, respectiv chitanța din 03 iunie 2016 în cuantum de 2.500

lei reprezentând onorariu de avocat.

Aspectul

solicitării cheltuielilor de judecată în recurs a fost consemnat în

practicaua Deciziei nr. 1374 din 14 iunie 2016 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția I civilă.

Prin

dispozitivul Deciziei nr. 1374 din 14 iunie 2016 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția I civilă, instanța a

dispus obligarea pârâților la plata sumei de 2.500 lei cheltuieli de

judecată către reclamanții A. și B., reprezentând onorariu

de avocat.

Se

constată că cererea petenților este întemeiată doar în

parte, respectiv în ceea ce privește omisiunea cu privire la acordarea

cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru

achitată în recurs - suma de 7.742 lei, având în vedere faptul că

acestea au fost solicitate atât prin cererea de recurs, cât și prin

concluziile orale puse în fața instanței de recurs de către apărătorul

petenților-recurenți.

Cu privire la

cheltuielile de judecată solicitate pentru judecata în primă

instanță și în apel, se constată că acestea nu pot fi

acordate, cererea fiind neîntemeiată.

Astfel,

verificând practicaua încheierii de ședință din data de 15 mai

2015 a Tribunalului Dolj, secția I civilă, prin care s-a dispus

amânarea pronunțării în cauza ce a format obiectul Dosarului nr.

x/63/2011*, încheiere ce face parte integrantă din Sentința nr. 298

din 29 mai 2015 a aceleiași instanțe, se constată faptul ca

reclamanții B. și A., prin concluziile orale puse în fața

instanței de fond de apărătorul ales al acestora, au învederat

că vor solicita pe cale separată cheltuielile de judecată (Dosar

nr. x/63/2011* al Tribunalului Dolj, secția I civilă).

Totodată,

din cuprinsul practicalei Deciziei nr. 1345 din 01 martie 2016 a Curții de

Apel Craiova, secția I civilă, se reține faptul că

reclamanții B. și A., prin concluziile orale puse în fața

instanței de apel de către același apărător ales, au

arătat, de asemenea, că vor solicita pe cale separată

cheltuielile de judecată (Dosar nr. x/63/2011* al Curții de Apel

Craiova, secția I civilă).

Prin urmare,

cererea formulată de petenți privind acordarea cheltuielilor de

judecată suportate de către aceștia pe parcursul

desfășurării procesului la fond și în apel, respectiv taxa

de timbru, precum și onorariile experților pentru toate expertizele

dispuse în cauză, este neîntemeiată, având în vedere faptul că

reclamanții, prin apărător, au făcut precizarea că

acestea vor fi solicitate pe cale separată.

Pentru

considerentele expuse, se va admite cererea formulată de petenții B.

și A. și se va dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în

Deciziei nr. 1374 din 14 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția I civilă, în sensul că obligă

pe pârâții C., D., K. și SC H. SA, prin lichidator judiciar Cabinet

individual de insolvență J. la plata sumei de 10.242 lei cheltuieli

de judecată către reclamanții A. și B., reprezentând

onorariu de avocat și taxă judiciară de timbru în recurs, în loc

de 2.500 lei cheltuieli de judecată, cum a fost trecut din eroare.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D I S P U N E

Admite

cererea formulată de petenții B. și A.

Dispune

îndreptarea erorii materiale strecurate în Decizia nr. 1374 din 14 iunie 2016 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I

civilă, în sensul că obligă pe pârâții C., D., K. și

SC H. SA, prin lichidator judiciar Cabinet individual de insolvență

J. la plata sumei de 10.242 lei cheltuieli de judecată către

reclamanții A. și B., reprezentând onorariu de avocat și

taxă judiciară de timbru în recurs, în loc de 2.500 lei cheltuieli de

judecată, cum a fost trecut din eroare.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședința publică, astăzi 28 iunie 2016.

Procesat

de GGC - CT