ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1374/2016

Decizia nr. 1374/2016 Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 11 mai 2009, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâții C. și D., solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună rectificarea Cărților Funciare nr. x1, nr. x2 și nr. x3 ale Municipiului Craiova. La termenul din data de 01 iunie 2009, reclamanții au formulat precizare de acțiune prin care au arătat că înțeleg să-și modifice cererea introductivă, în sensul că au solicitat obligarea pârâților să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul-teren, în suprafață de 1323 mp, situat în Craiova, județul Dolj, intabulat în Cartea Funciară nr. x4 a Municipiului Craiova, constatarea nulității parțiale absolute a contractului de tranzacție judiciară, autentificat sub nr. x5 din 01 septembrie 2004 de BNP E., în ceea ce privește suprafața de 1232 mp situată în Craiova, jud. Dolj.

Prin Sentința civilă nr. 10556 din 27 mai 2011 pronunțată de Judecătoria Craiova a fost admisă excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența în favoarea Tribunalului Dolj. Tribunalul Dolj prin Sentința civilă nr. 101 din 28 mai 2013 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâți și a respins cererea precizată având ca obiect revendicarea, precum și cererea precizată privind constatarea nulității absolute parțiale a contractului de tranzacție ca inadmisibilă. Curtea de Apel Craiova prin Decizia nr. 405 din 25 noiembrie 2013 a admis apelul declarat de apelanții reclamanți A. și B. a anulat Sentința civilă nr. 101/2013, și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj, cu motivarea că nu s-a stabilit corect situația de fapt dedusă judecății.

Tribunalul Dolj, prin Sentința nr. 298 din 29 mai 2015 a admis cererea în revendicare și a respins cererea în constatarea nulității contractului de tranzacție formulată de reclamanți. Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul a reținut că dreptul de proprietate dobândit de reclamanți a fost intabulat în cartea funciară nr. x4 Craiova, ca urmare a unei cereri înregistrate la 13 aprilie 2006 al OCPI Dolj, S-a reținut că prin contractele de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale autentificate sub nr. x6 din 19 februarie 2004 și x7 din 19 februarie 2004 la BNP E., F. a cumpărat drepturile succesorale legale și testamentare rămase de pe urma autorului G. Prin Sentința civilă nr. 292 din 13 iulie 2004 pronunțată de Tribunalul Dolj s-a dispus restituirea în natură către reclamantul F. a terenului în suprafață totală de 520.819 mp, situat în Craiova, cu vecinătățile și dimensiunile prevăzute în schița de plan.

Prin contractul de tranzacție judiciară autentificat sub nr. x5 din 01 septembrie 2004 de BNP E. s-a convenit stingerea litigiului, reclamantul din acel dosar renunțând la restituirea în natură a suprafeței de 370.631 mp, rămânând proprietar asupra terenului în suprafață totală de 159 387 mp. În prezent, în cartea funciară nr. x2 Craiova figurează ca proprietar tabular SC H. SA; această împrejurare a fost reținută și în decizia Curții de Apel Craiova și rezultă și din extrasul de carte funciară ce a fost depus la dosar în faza rejudecării.

S-a arătat că prin expertiza efectuată de cei trei experți au fost identificate terenul de 1229 mp ce i-a fost restituit în natură autoarei I. și terenul ce a făcut obiectul restituirii în natură prin Sentința civilă nr. 292/2004 a Tribunalului Dolj, experții arătând că terenul pentru care există o suprapunere cadastrală, în suprafață de 1152 mp, face parte din amplasamentul de 176773 mp situat de jur împrejurul Bălții Craiovița, ce a făcut obiectul restituirii în natură dispuse prin Sentința civilă nr. 292/2004. Prin raportul de expertiză menționat a fost identificat și vechiul amplasament ce a aparținut autoarei reclamanților, rezultând că vechiul amplasament se suprapune parțial, pe o porțiune îngustă, peste terenul restituit în natură în baza Legii nr. 10/2001 autoarei I., aflându-se, practic, în vecinătatea acestuia.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții SC H. SA prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență J. și C., D., K., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, prin Decizia nr. 1345 din 1 martie 2016 a admis apelurile formulate de către pârâții C., D., K. și de pârâta SC H. SA prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență J., împotriva Sentinței civile nr. 298 din 29 mai 2015 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă, în Dosarul nr. x/63/2011*, în contradictoriu intimații-reclamanți A. și B. A schimbat sentința și a respins acțiunea precizată. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, dat fiind caracterul special al modului de intrare în patrimoniul părților a dreptului de proprietate, deși autorii inițiali, la momentul exproprierii, erau diferiți, în prezent trebuie aplicate regulile comparării titlurilor, ca provenind de la același autor.

În această situație, este aplicabil principiul reținut de către prima instanță, al opozabilității dreptului real al dobânditorului care își înscrie primul dreptul, în raport cu celălalt dobânditor care a dobândit de la același autor același drept imobiliar. Restituirea în natură în prezenta cauză s-a realizat în mod distinct, în cazul autorului reclamanților în temeiul dispoziției administrative, în situația autorului pârâților în temeiul hotărârii judecătorești, care are efecte constitutive. Este adevărat că prima intabulare s-a realizat cu privire la dreptul de proprietate înscris în CF nr. x4 Craiova, ca urmare a admiterii cererii din data de 30 noiembrie 2005, în favoarea autoarei reclamanților, cu consecința opozabilității față de terți.

Această opozabilitate derivă din dispozițiile art. 25 (1) din Legea nr. 7/1996. În redactarea și numerotarea din textul în vigoare la momentul respectiv. Potrivit textului menționat, înscrierile în cartea funciară își vor produce efectele de opozabilitate față de terți de la data înregistrării cererilor; ordinea înregistrării cererilor va determina rangul înscrierilor. Prin înscrierea în cartea funciară dreptul real imobiliar devine opozabil erga omnes, în raport cu dreptul real imobiliar neînscris, care este ineficient față de terți. Însă regula primului înscris în cartea funciară, regulă rezultată ca o consecință a efectului de opozabilitate față de terți a înscrierii, este aplicabilă în compararea titlurilor numai în situația în care ambele titluri sunt de natură a deveni opozabile terților prin înscrierea în cartea funciară.

Legea nr. 7/1996 a prevăzut, de la regula înscrierii pentru opozabilitate, și excepții, cuprinse în dispozițiile art. 26 din Legea nr. 7/1996. Potrivit art. 26 din lege, dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale sunt opozabile față de terți, fără înscrierea în cartea funciară, când provin din succesiune, accesiune, vânzare silită și uzucapiune. Aceste drepturi se vor înscrie, în prealabil, dacă titularul înțelege să dispună de ele. În aceleași condiții sunt opozabile față de terți și drepturile reale dobândite de stat și de orice persoană, prin efectul legii, prin expropriere sau prin hotărâri judecătorești. În aceste situații dobânditorul nu are obligația înscrierii în cartea funciară, dreptul său fiind opozabil erga omnes, acest efect fiind consecința dispozițiilor legale menționate.

În cauza de față, primul care a dobândit dreptul de proprietate a fost autorul pârâților, prin hotărârea judecătorească nr. 292 din 13 iulie 2004 care, potrivit dispozițiilor legale mai sus menționate și-a produs, față de terți, efectul de opozabilitate al dobândirii dreptului de proprietate de către autorul pârâților. Or, transmiterea dreptului de proprietate către autorul reclamanților, prin dispoziția Primăriei, a avut loc ulterior, la data de 04 mai 2005, dată la care hotărârea judecătorească fusese emisă și efectul de opozabilitate realizat. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții A. și B., criticând soluția pentru nelegalitate și invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În esență, reclamanții au arătat că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară. Astfel s-a susținut că textul menționat acorda un drept de opozabilitate erga omnes numai în privința dobânditorilor primari ai unui drept prin hotărâre judecătorească, nu și a celor subsecvenți. Legiuitorul a reglementat această situație prin dispozițiile art. 26 alin. (3) din legea cadastrului, potrivit cărora titularul drepturilor dobândite prin modurile enumerate (printre care și hotărârea judecătorească) nu poate însă dispune de ele, decât după ce au fost înscrise în prealabil în cartea funciară.

În speță, cel care a obținut hotărârea judecătorească este F., în favoarea căruia s-a pronunțat Sentința civilă nr. 292 din 13 iulie 2004 pronunțată de Tribunalul Dolj, însă împotriva acestei sentințe au declarat apel Consiliul local și Primarul Municipiului Craiova, iar hotărârea a devenit irevocabilă la data de 14 septembrie 2006, când s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție. Trebuie subliniat faptul că F. a înstrăinat drepturile sale succesorale prin contractul autentificat din 29 septembrie 2004, pârâților C. și D. Înstrăinătorul avea însă obligația să înscrie în Cartea Funciară dreptul său, pentru a se realiza opozabilitatea față de terți, pentru a se conforma dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 7/1996, ceea ce nu s-a întâmplat la momentul respectiv.

În consecință, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 26 din actul normativ menționat, întrucât în revendicare a dat prioritate unui titlu care nu a respectat cerințele de opozabilitate. Titlul subdobânditorului cu titlu particular nu este opozabil reclamanților care și-au înscris titlul în cartea funciară. Recurenții-reclamanți au mai arătat că în ceea ce privește titlul lor de proprietate, în temeiul căruia au formulat acțiunea în revendicare, acesta este mai bine caracterizat și respectă și cerințele publicității imobiliare. Astfel, numita I. a dobândit un drept de proprietate asupra imobilului în litigiu, ca urmare a aplicării Legii nr. 10/2001, emițându-se dispoziția din 04 mai 2005 de către Primarul Municipiului Craiova.

Ulterior emiterii dispoziției de restituire în natură, I. a înstrăinat reclamanților o porțiune de teren de 1000 mp, care se suprapune parțial cu terenul în suprafață de 44 de ha dobândit de F., tot ca urmare a aplicării Legii nr. 10/2001. Instanța de apel a aplicat greșit criteriile de comparare a titlurilor, atât raportat la dispozițiile Legii nr. 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară, cât și cu privire la drepturile dobândite de părți în temeiul Legii nr. 10/2001. La dosarul cauzei a fost depusă întâmpinare de către intimații-pârâți C. și D. care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând, în esență, că instanța de apel a aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză și a dat prioritate titlului lor.

S-a arătat că Sentința civilă nr. 292 din 13 iunie 2004 a Tribunalului Dolj a devenit irevocabilă, prin nerecurare, astfel încât dreptul pârâților s-a consolidat, după expirarea termenului pentru exercitarea căii de atac. Faptul că un terț a declarat recurs nu împiedică producerea efectelor hotărârii față de părțile din dosar, astfel încât este important a se sublinia că titlul pârâților din prezenta cauză este dobândit anterior celui al reclamanților. Pârâții au dobândit un bun în patrimoniu ca efect al pronunțării hotărârii judecătorești și conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, efectele acesteia nu mai pot fi puse în discuție și nu pot fi contrazisă printr-o altă hotărâre, fiind prezumată că exprimă adevărul.

Pe de altă parte, textul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 7/1996 în forma invocată de reclamanți a intrat în vigoare în anul 2005, după modificarea adusă legii cadastrului prin Legea nr. 247/2005. În această situație, este evident că dispozițiile legale menționate nu se pot aplica retroactiv pentru a justifica modalitatea de comparare a titlurilor. Intimata SC H. SA, prin lichidator judiciar Cabinet individual de insolvență J. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat, cu motivarea că instanța de apel a aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză. S-a învederat instanței că motivele depuse de reclamanți reprezintă un rechizitoriu la adresa autorităților locale, nu critici pe aspecte de drept.

De altfel, de vreme ce nu s-a formulat niciodată o cerere de constatare a nulității titlului pârâților din prezenta cauză acesta se prezumă că acesta este valabil și produce efecte de la data pronunțării hotărârii judecătorești, respectiv a Sentinței civile nr. 292 din 13 iulie 2004. În raport de acest moment, data de 04 mai 2005 este ulterioară pronunțării hotărârii și trebuie dat prioritate primului dobânditor, astfel încât în mod corect a respins acțiunea instanța de apel. Recursul declarat de reclamanții A. și B. este întemeiat, pentru următoarele considerente: Examinând susținerile recurenților, Înalta Curte constată că acestea se subsumează dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.

Critica formulată de reclamanți cu privire la aplicarea dispozițiilor Legii nr. 7/1996, precum și a criteriilor de comparare a titlurilor sunt fondate, deoarece, ca prim argument, nu a fost luat în considerare faptul că Sentința nr. 292 din 13 iulie 2004, pronunțată de Tribunalul Dolj a rămas irevocabilă după pronunțarea Deciziei nr. 6995 din 14 septembrie 2006 de către Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. y/01/2006. Trebuie menționat că F. a înstrăinat dreptul său asupra terenului în litigiu familiei pârâtului C. la 29 septembrie 2004, însă a fost înscris în cartea funciară, abia la data de 21 septembrie 2006, după pronunțarea deciziei în recurs de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Reclamanții au formulat acțiunea în revendicare în fața instanței de fond, arătând că titlul lor provine de la autoarea I. care a avut în proprietate un teren învecinat cu cel ce i-a fost atribuit prin dispoziția din 4 mai 2005 a Primarului Municipiului Craiova, retrocedarea efectuându-se prin acordarea unui teren în compensare.

După obținerea dispoziției de restituire în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanții au cumpărat terenul în suprafață de 1232 mp, situat în Craiova prin contract autentic de vânzare-cumpărare din 12 aprilie 2006, emis de Biroul Notarial L., de la moștenitorii autorilor I. și M. În contractul de vânzare s-a menționat că s-a obținut extrasul din CF nr. x8 din 27 martie 2006 prelungit sub nr. x9 din 10 aprilie 2006. Pentru acest imobil a fost deschisă CF nr. x4 pentru cererea formulată la 30 noiembrie 2005. În ceea ce privește titlul pârâților instanțele anterioare au reținut corect că prin contractele de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale autentificate sub nr. x6 din 19 februarie 2004 și x7 din 19 februarie 2004 la Biroul Notarial E., F. a cumpărat drepturile succesorale legale și testamentare rămase de pe urma autorului G. Prin Sentința civilă nr. 202 din 13 iulie 2004 pronunțată de Tribunalul Dolj s-a dispus restituirea în natură către reclamantul F. a terenului în suprafață totală de 520.819 mp, situat în Craiova, cartier Craiovița, cu vecinătățile și dimensiunile prevăzute în schița de plan.

Prin contractul de tranzacție judiciară autentificat sub nr. x5 din 01 septembrie 2004 de BNP E. s-a convenit stingerea litigiului, reclamantul din acel dosar renunțând la restituirea în natură a suprafeței de 370.631 mp, rămânând proprietar asupra terenului în suprafață totală de 159 387 mp. Prin contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale autentificat din 29 septembrie 2004 la BNP L., F. a vândut drepturile succesorale dobândite pârâților C. și D., aceștia din urmă vânzând aceleași drepturi către SC N. SRL, prin contractul din 22 august 2005. Prin actul adițional la statutul și contractul SC O. SA și Protocolul de desprindere încheiat la data de 15 martie 2009, înregistrate la O.R.C.

Dolj sub nr. x10 din 16 martie 2009, ca urmare a desprinderii din SC O. SA, s-a stabilit preluarea de către SC H. SA a imobilelor situate în Craiova, înscrise în CF nr. x1, x2 și x3 Craiova. În prezent, în cartea funciară nr. x2 Craiova figurează ca proprietar tabular SC H. SA; această împrejurare a fost reținută și în decizia Curții de Apel Craiova și rezultă și din extrasul de carte funciară ce a fost depus la dosar în faza rejudecării. Așadar, atât reclamanții, cât și pârâții se află în posesia unui titlu valabil, conflictul judiciar rezultând din suprapunerea parțială a terenurilor dobândite de părți ca urmare a aplicării Legii nr. 10/2001. Pentru a stabili care este titlul preferabil, trebuie stabilit cine a îndeplinit mai întâi formalitățile de publicitate, deoarece așa cum s-a statuat constant în practica judiciară, criteriul de preferabilitate este dat de aplicarea principiului prior tempore potior jure.

Acest principiu este validat și de reglementarea din art. 25 alin. (1) din Legea nr. 7/1996. În sensul că înscrierile în cartea funciară își vor produce efectele de opozabilitate față de terți de la data înregistrării cererilor, astfel ordinea cererilor va determina rangul înscrierilor, Trebuie făcută o distincție între opozabilitatea hotărârii judecătorești și publicitatea imobiliară, deoarece acestea sunt instituții juridice diferite și îndeplinesc funcții diferite. Astfel, opozabilitatea față de terți a hotărârii judecătorești implică puterea de lucru judecat, ca aspect pozitiv, probatoriu al unei hotărâri judecătorești, în sensul că o constatare a instanței este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie contrazisă printr-o altă hotărâre.

Terții, deși străini față de procedura judiciară și de rezultatul acesteia nu au voie să ignore actul jurisdicțional, decât în măsura în care fac dovada contrară celor statuate. Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 7/1996: "Cadastrul și cartea funciară formează un sistem unitar și obligatoriu de evidență tehnică, economică și juridică, de importanță națională, a tuturor imobilelor de pe întregul teritoriu al țării.

Scopul acestui sistem este: a) determinarea informațiilor tehnice, economice și juridice referitoare la imobile; b) asigurarea publicității drepturilor reale imobiliare, a drepturilor personale, a actelor și faptelor juridice, precum și a oricăror altor raporturi juridice, prin cartea funciară; c) furnizarea de date instituțiilor publice ale statului, necesare sistemului de impozitare și pieței imobiliare; d) contribuie la asigurarea securității tranzacțiilor imobiliare și la facilitarea creditului ipotecar." Cu alte cuvinte, publicitatea imobiliară îndeplinește mai multe funcții: de protecție a dreptului de proprietate imobiliară, de siguranță a circuitului juridic civil, de protecție a terților, etc. Efectul publicității imobiliare de opozabilitate față de terți înseamnă că s-a adus la cunoștința persoanelor interesate prin intermediul unui registru public existența înscrierii unor titluri.

Așadar, prin operațiunea de înscriere în Cartea Funciară se are în vedere posibilitatea ca proprietarii cunoscând titlurile terților să țină cont de ele în operațiunile juridice, aceasta având drept consecință compararea titlurilor.

Este adevărat că hotărârea judecătorească de care se prevalează pârâții a fost pronunțată în anul 2004, când Legea nr. 7/1996 nu căpătase configurația actuală, însă trebuie subliniat că hotărârea a rămas irevocabilă la 14 septembrie 2006, deci după modificarea legii cadastrului în anul 2005. În acest context, regulile de publicitate imobiliară impuse de legea modificată se impun subdobânditorilor, al căror contract își poate produce efectele, numai după rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești, adică în anul 2006. Așadar, numitul F. se putea prevala de efectele Sentinței civile nr. 292 din 13 iulie 2004 pronunțată de Tribunalul Dolj, abia în anul 2006, după rămânerea irevocabilă a acestei sentințe, prin respingerea recursului împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Craiova de către instanța supremă (Decizia nr. 6995 din 14 septembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

În consecință, contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale autentificat din 29 septembrie 2004 la BNP L., F. a vândut drepturile succesorale dobândite pârâților C. și D., precum și contractele subsecvente și-au produs efectele asupra transferului dreptului de proprietate, în cursul anului 2006, după pronunțarea hotărârii de către Înalta Curte la 14 septembrie 2006. Esențial pentru soluționarea cauzei este faptul că ceea ce s-a transmis prin contractele respective sunt niște drepturi litigioase, neputând opera transferul dreptului de proprietate fără ca hotărârea ce viza drepturile lui F. să fie irevocabilă. În cursul judecării cauzei nu se putea înscrie dreptul de proprietate în cartea funciară, deoarece și Oficiul de Cadastru și instanțele ar fi refuzat înscrierea, atâta timp cât litigiul era pe rol și privea chiar substanța dreptului de proprietate.

De altfel, motivul pentru care hotărârea judecătorească din 2004 nu a fost înscrisă este acela că trebuia să prezinte mențiunea definitivă și irevocabilă. Că este așa, rezultă și din faptul că pârâții, la câteva zile după soluția dată de instanța supremă, respectiv la 21 septembrie 2006, au solicitat înscrierea în cartea funciară a drepturilor dobândite de la F., tocmai pentru a respecta dispozițiile Legii nr. 7/1996. Reiterăm argumentul că rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești, în anul 2006 a determinat aplicarea unor reguli diferite privind publicitatea imobiliară, ca urmare a modificării Legii nr. 7/1996 prin Legea nr. 247/2005. Așadar, hotărârea judecătorească trebuia înscrisă în cartea funciară, pentru ca drepturile dobândite în virtutea acesteia să poată fi transmise [art. 28 alin. (3) din Legea nr. 7/1996].

Așa fiind, înscrierea în cartea funciară a titlului reclamanților la data de 27 martie 2006, este anterioară înscrierii de către pârâți la data de 21 septembrie 2006, ceea ce determină preeminența titlului reclamanților. De altfel, în mod corect a reținut instanța de apel că sub aspectul titlurilor inițiale de proprietate, autorii expropriați, atât cei ai reclamanților, cât și cei ai pârâților au deținut acte juridice de proprietate valabile, în baza cărora autoritatea administrativă, respectiv instanța judecătorească au dispus restituirea în natură, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Totuși, restituirea în natură a terenului către părți, realizându-se asupra aceluiași amplasament, a condus la suprapunerea de terenuri ce a declanșat litigiul în fața instanței de judecată.

Disfuncționalitățile administrative în aplicarea legilor de retrocedare a dus nu numai la numeroase litigii privind redobândirea drepturilor de proprietate, dar și la titluri emise eronat, care se suprapun, ceea ce pune instanța în situația de a se pronunța asupra unor drepturi concurente asupra aceluiași bun pentru a tranșa litigiul dedus judecății. Așa fiind, pentru respectarea securității circuitului juridic civil se impune să se acorde prevalență înscrierii efectuate în cartea funciară, asupra unui drept stabilit în întregime în substanța sa, în favoarea fostului proprietar, comparativ cu dreptul de proprietate dobândit printr-o hotărâre judecătorească ce a devenit irevocabilă, ulterior înscrierii efectuate în cartea funciară de către reclamanți.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 alin. (3) C. proc. civ., urmează să admită recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva Deciziei nr. 1345 din 1 martie 016 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă. Urmează să modifice decizia recurată, în sensul respingerii, ca nefondate, a apelurilor declarate de pârâții C., D., K. și SC H. SA, prin lichidator judiciar Cabinet individual de insolvență J. împotriva Sentinței nr. 298 din 29 mai 2015 a Tribunalului Dolj, secția I civilă. În temeiul dispozițiilor art 274 C. proc. civ. urmează să oblige pârâții la 2500 lei cheltuieli de judecată către reclamanții A. și B., reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva Deciziei nr. 1345 din 1 martie 2016 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă. Modifică decizia recurată, în sensul respingerii, ca nefondate, a apelurilor declarate de pârâții C., D., K. și SC H. SA, prin lichidator judiciar Cabinet individual de insolvență J. împotriva Sentinței nr. 298 din 29 mai 2015 a Tribunalului Dolj, secția I civilă. Obligă pârâții la 2500 lei cheltuieli de judecată către reclamanții A. și B., reprezentând onorariu de avocat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 iunie 2016. R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE

DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

SECȚIA I CIVILĂ Încheiere Ședința publică din 7 iunie 2016 S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva Deciziei nr. 1345 din 1 martie 2016 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă. La apelul nominal se prezintă avocat P. pentru recurenții-reclamanți A. și B., lipsă fiind intimații-pârâți C., D., K. și SC H. SA prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență J. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul asistent face referatul cauzei și arată că intimata-pârâtă K. a depus cerere de amânare a cauzei în vederea angajării unui apărător. Se referă și faptul că intimata-pârâtă SC H. SA, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență J. a depus întâmpinare, comunicată părților, prin care solicită respingerea recursului, ca inadmisibil, iar în subsidiar, ca nefondat.

Totodată, se mai referă și faptul că intimatul-pârât C. a depus, la data de 6 iunie 2016, întâmpinare, necomunicată, întrucât nu este formulată în termenul prevăzut de lege. De asemenea, la dosar există dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 7742 și timbrul judiciar de 5 lei. Înalta Curte pune în discuție cererea de amânare a judecării cauzei formulată de intimata-pârâtă K. Avocat P. arată că intimata-pârâtă K. nu exercită dreptul la apărare cu bună-credință, având în vedere că cererea de amânare a cauzei a fost trimisă la data de 3 iunie 2016 fără a fi însoțită de dovezi concludente. Totodată, se urmărește tergiversarea procesului întrucât aceasta nu s-a prezentat în fazele procesuale anterioare și nu a avut apărător.

Înalta Curte, deliberând, respinge cererea de acordare a unui termen pentru lipsă de apărare, având în vedere că partea a fost citată și a avut suficient timp pentru a-și pregăti apărarea. Constatând cauza în stare de judecată, Înalta Curte acordă cuvântul pentru concluzii asupra recursului. Avocat P., având cuvântul pentru recurenții-reclamanți A. și B., solicită respingerea excepției inadmisibilității recursului invocată prin întâmpinare de către intimata-pârâtă SC H. SA, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență J. Arată că recursul nu este declarat împotriva petitului, care nu a fost apelat, ci vizează modul de soluționare a revendicării imobiliare prin compararea de titluri.

Totodată, argumentele de drept nu se regăsesc în această fază procesuală întrucât instanța de apel a reținut corect situația de fapt, dar a aplicat greșit normele legale. Având cuvântul asupra recursului declarat în cauză, avocat P. solicită admiterea acestuia, modificarea deciziei atacate și menținerea soluției pronunțate de tribunal. Susține criticile formulate prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Susține că, în mod corect, instanța de fond a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanții A. și B. Înalta Curte pune în vedere avocatei P. să precizeze elementele de drept care permit compararea titlurilor și cum au fost obținute acestea. Avocat P. arată că, pentru reclamanți, autoarea acestora, I., în urma notificării făcute în baza Legii nr. 10/2001, a obținut la data de 4 mai 2005 dispoziția de restituire în natură a unei suprafețe intravilane, în Craiovița.

De asemenea, corect se reține de către instanța de fond că, potrivit art. 25 din Legea nr. 7/1996, primul drept intabulat, ca efect al cererii, înregistrat la OCPI Craiova, este cel al autoarei I. Ulterior, aceasta a înstrăinat către reclamanții A. și B., la data de 12 aprilie 2006, suprafața în litigiu de 1232 mp, iar aceștia transcriu actul autentic de dobândire a proprietății la data de 13 aprilie 2006. Precizează că autoarea I. a fost prima pusă în posesie. Susține că instanța de fond a reținut corect că, din cei 1232 mp, 50 mp sunt exact pe vechiul amplasament. Arată că pentru pârâți există un contract încheiat în februarie 2004, prin care F. a cumpărat drepturile succesorale de la moștenitorii defunctului G., iar în urma acțiunii promovate de către aceștia în fața Tribunalului Dolj, prin Sentința nr. 292 din 13 iulie 2004, s-a dispus restituirea în natură a unei suprafețe de aproximativ 5 ha, intravilan, în zona Craiovița.

Împotriva acestei sentințe autoritățile locale au declarat apel, motivat de faptul că această suprafață nu poate fi restituită în natură. Ulterior, s-a renunțat la apel și s-a încheiat, la data de 1 septembrie 2004, o tranzacție între părți, iar la data de 29 septembrie 2004 F. a înstrăinat drepturile succesorale către C. și soția acestuia D. Din acel moment apare tranzacționarea terenului în litigiu către SC N. SRL, apoi către SC O. SA și SC H. SA. După finalizarea acestor acte juridice succesive, în anul 2009, deși nu mai era proprietar, C. încheie un act de donație către fiica acestuia, K. De asemenea, instanța de apel a reținut corect situația de fapt, dând eficiență dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 7/1996, și a constatat că dreptul autoarei I. este primul intabulat.

Însă instanța de apel în mod greșit a apreciat că titlul deținut de către F., respectiv C., nu trebuia intabulat pentru a fi opozabil terților, conform art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 7/1996. Susține că instanța de apel nu a avut în vedere și teza a II-a a alin. (1) art. 26 din Legea nr. 7/1996 și anume că, atunci când se dispune de respectivele drepturi este necesară înscrierea acestora în Cartea Funciară. Susține că referitor la momentul opozabilității față de terți, instanța de apel s-a raportat în mod greșit la data pronunțării Sentinței nr. 292, respectiv 13 iulie 2004, aceasta devenind irevocabilă la data de 14 septembrie 2006. Apreciază că reclamanții au titlul de proprietate mai bine caracterizat, având în vedere că atât autoarea I., cât și reclamanții A. și B. și-au intabulat primii dreptul în Cartea Funciară.

Consideră că în mod greșit operațiunea de comparare a titlurilor s-a limitat la aplicarea trunchiată a dispozițiilor art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 7/1996, fiind ignorate dispozițiile alin. (3) care impune înscrierea în Cartea Funciară și a drepturilor de proprietate dobândite prin hotărâre judecătorească. La interpelarea Înaltei Curți, avocat P. arată că efectele opozabilității permit compararea titlurilor. Totodată, instanța de fond a reținut corect criteriul respectării vechiului amplasament. Susține că reclamanții au făcut dovada, prin expertiza topometrică, necontestată de către părți, a faptului că în respectivul corp de proprietate se regăsește o parte din terenul inițial preluat de către stat.

Înalta Curte pune în vedere avocatei P. să precizeze dacă are în subsidiar vreo solicitare ce vizează nestabilirea în mod corect a unei situații de fapt. Avocat P. arată că situația de fapt a fost corect stabilită. Susține că hotărârea curții de apel a fost pronunțată pornind de la situația de fapt corect stabilită de către instanța de fond, dar aplicarea greșită a legii, fără a se fi avut în vedere toate dispozițiile art. 26 din Legea nr. 7/1996, a dus la promovarea prezentului recurs. Solicită cheltuieli de judecată și depune acte doveditoare.

ÎNALTA CURTE

Pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, în conformitate cu dispozițiile art. 260 alin. (1) C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D I S P U N E Amână pronunțarea cauzei la data de 14 iunie 2016. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2016. R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE

DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

SECȚIA I CIVILĂ Încheiere Ședința din camera de consiliu de la 28 iunie 2016 Asupra cererii de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 23 iunie 2016, petenții B. și A. au solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul Deciziei nr. 1374 din 14 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în sensul acordării tuturor cheltuielilor de judecată suportate de către aceștia, astfel cum au solicitat prin cererea de recurs, având în vedere faptul că pârâții au fost obligați doar la plata onorariului de avocat în cuantum de 2.500 lei.

Astfel, arată că, potrivit dovezilor existente la dosar, pârâții le datorează suma de 35.968 lei, reprezentând cheltuieli de judecată suportate de către reclamanți pe tot parcursul procesului, respectiv 15.484 lei taxă de timbru achitată la fond, câte 7.742 lei taxă judiciară de timbru achitată în apel și în recurs (la Înalta Curte de Casație și Justiție), precum și suma de 5.000 lei, reprezentând onorariile experților pentru toate expertizele dispuse în cauză. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 281 C. proc. civ. de la 1865. Analizând cererea formulată de petenți, constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 281 alin. (1) C. proc. civ., erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

Sintagma eroare materială este folosită de legiuitor pentru a exprima acele erori ce s-au strecurat în hotărâre cu prilejul redactării și care nu afectează legalitatea și temeinicia acesteia. Pe calea procedurii reglementate de art. 281 C. proc. civ. nu pot fi remediate erorile de fond, care pot fi cenzurate doar prin intermediul căilor legale de atac. Petenții invocă faptul că, prin dispozitivul Deciziei nr. 1374 din 14 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, instanța a omis să se pronunțe asupra tuturor cheltuielilor de judecată suportate de către aceștia pe parcursul întregului proces civil ce face obiectul dosarului de față, astfel cum au fost solicitate prin cererea de recurs.

Verificând actele și lucrările dosarului, se constată că, prin cererea de recurs, recurenții-petenți au solicitat obligarea pârâților la plata tuturor cheltuielilor de judecată efectuate în acest proces civil, iar prin concluziile orale prezentate în fața instanței de recurs de către apărătorul acestora s-a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, depunând în acest sens acte doveditoare, respectiv chitanța din 03 iunie 2016 în cuantum de 2.500 lei reprezentând onorariu de avocat. Aspectul solicitării cheltuielilor de judecată în recurs a fost consemnat în practicaua Deciziei nr. 1374 din 14 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Prin dispozitivul Deciziei nr. 1374 din 14 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, instanța a dispus obligarea pârâților la plata sumei de 2.500 lei cheltuieli de judecată către reclamanții A. și B., reprezentând onorariu de avocat.

Se constată că cererea petenților este întemeiată doar în parte, respectiv în ceea ce privește omisiunea cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru achitată în recurs - suma de 7.742 lei, având în vedere faptul că acestea au fost solicitate atât prin cererea de recurs, cât și prin concluziile orale puse în fața instanței de recurs de către apărătorul petenților-recurenți. Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate pentru judecata în primă instanță și în apel, se constată că acestea nu pot fi acordate, cererea fiind neîntemeiată.

Astfel, verificând practicaua încheierii de ședință din data de 15 mai 2015 a Tribunalului Dolj, secția I civilă, prin care s-a dispus amânarea pronunțării în cauza ce a format obiectul Dosarului nr. x/63/2011*, încheiere ce face parte integrantă din Sentința nr. 298 din 29 mai 2015 a aceleiași instanțe, se constată faptul ca reclamanții B. și A., prin concluziile orale puse în fața instanței de fond de apărătorul ales al acestora, au învederat că vor solicita pe cale separată cheltuielile de judecată (Dosar nr. x/63/2011* al Tribunalului Dolj, secția I civilă). Totodată, din cuprinsul practicalei Deciziei nr. 1345 din 01 martie 2016 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, se reține faptul că reclamanții B. și A., prin concluziile orale puse în fața instanței de apel de către același apărător ales, au arătat, de asemenea, că vor solicita pe cale separată cheltuielile de judecată (Dosar nr. x/63/2011* al Curții de Apel Craiova, secția I civilă).

Prin urmare, cererea formulată de petenți privind acordarea cheltuielilor de judecată suportate de către aceștia pe parcursul desfășurării procesului la fond și în apel, respectiv taxa de timbru, precum și onorariile experților pentru toate expertizele dispuse în cauză, este neîntemeiată, având în vedere faptul că reclamanții, prin apărător, au făcut precizarea că acestea vor fi solicitate pe cale separată.

Pentru considerentele expuse, se va admite cererea formulată de petenții B. și A. și se va dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în Deciziei nr. 1374 din 14 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în sensul că obligă pe pârâții C., D., K. și SC H. SA, prin lichidator judiciar Cabinet individual de insolvență J. la plata sumei de 10.242 lei cheltuieli de judecată către reclamanții A. și B., reprezentând onorariu de avocat și taxă judiciară de timbru în recurs, în loc de 2.500 lei cheltuieli de judecată, cum a fost trecut din eroare.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D I S P U N E Admite cererea formulată de petenții B. și A. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în Decizia nr. 1374 din 14 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în sensul că obligă pe pârâții C., D., K. și SC H. SA, prin lichidator judiciar Cabinet individual de insolvență J. la plata sumei de 10.242 lei cheltuieli de judecată către reclamanții A. și B., reprezentând onorariu de avocat și taxă judiciară de timbru în recurs, în loc de 2.500 lei cheltuieli de judecată, cum a fost trecut din eroare. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 28 iunie 2016. Procesat de GGC - CT