ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1277/2015

Asupra conflictului

negativ de competență, constată următoarele;

Prin cererea înregistrată la 05 august 2014

pe rolul Tribunalului București, reclamanții B.A. și B.O. au formulat

contestație împotriva Deciziei nr. 1222 din 22 mai 2014 în contradictoriu cu C.N.C.I.,

privind validarea parțială a Dispozițiilor primarului Craiova emisă în aplicarea

Legii nr. 10/2001.

În motivarea acțiunii,

reclamanții au arătat în esență că, C.N.C.I. nu mai putea repune în discuție

valabilitatea deciziilor emise de entitățile investite cu soluționarea notificărilor,

sub aspectul existentei și întinderii dreptului de proprietate sau

îndreptățirea la acordarea masurilor reparatorii, deoarece s-ar încălca

principiul autorității de lucru judecat.

Așa fiind, C.N.C.I.

nu mai avea dreptul de a invalida parțial Dispoziția nr. 18017 din 20 decembrie

2005 emisă de primarul Municipiului Craiova pentru imobilul situat in Craiova,

pe motiv că „notificatorii nu fac dovada calității de proprietar al terenului

in suprafața de 58 mp, la momentul preluării,,.

Dispoziția nr. 18017

din 20 decembrie 2005 emisă de primarul Municipiului Craiova împreună cu

întreaga documentație, s-a înaintat la C.C.S.D. în vederea emiterii Titlului de

Despăgubire, înregistrându-se Dosarul nr. 13095/CC din 04 mai 2006.

În drept,

reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 165/2013.

Prin

sentința civilă nr. 17 din 8 ianuarie 2015, Tribunalul București, secția a III-a

civilă, a admis excepția de necompetenței sale teritoriale și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut că invalidarea parțială a dispoziției primarului

Municipiului Craiova, Județul Dolj, emisă după o întreagă procedură derulată în

temeiul Legii nr. 10/2001, inclusiv cu concursul și prin apelarea la instanțele

de judecată competente, potrivit legii, s-a realizat pentru motivul că

reclamanții nu ar fi făcut dovada preluării abuzive a unei porțiuni din terenul

ce a făcut obiectul Legii nr. 10/2001, aspect care oricum fusese tranșat

irevocabil de instanțele de judecată cărora reclamanții s-au adresat în

realizarea dreptului lor.

Întreaga procedură

derulată în temeiul Legii nr. 10/2001 a avut la bază normele de competență

teritorială absolută stabilita prin legea specială și anume cu privire la

instanța de la sediul entității notificate, deținătoarea în sensul legii

speciale.

Instanța a avut în

vedere dispozițiile art. 35 din Legea nr. 165/2013, care reprezintă o normă

atributivă de competență teritorială în soluționarea contestațiilor promovate

conform art. 34, în favoarea secției civile a tribunalului în a cărui

circumscripție de află sediul entității învestite cu soluționarea cererii, în

speță, Tribunalul Dolj.

Prin sentința civilă nr. 135 din 16 martie 2015,

Tribunalul Dolj a

declinat

la rândul său competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

București și, constatând ivit conflict negativ de competență, a sesizat Înalta

Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea regulatorului de competență

ivit între cele două instanțe.

Pentru

a pronunța această sentință, Tribunalul Dolj a reținut că, potrivit art. 35 alin.

(1) „din Legea nr. 165 din 16 mai 2013, deciziile emise cu respectarea

prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră

îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află

sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Prin

„entitate” în sensul acestor dispoziții se înțelege entitatea care a emis

actul, respectiv decizia care se contestă.

Reținând

că sediul entității emitente a deciziei de invalidare contestată se află în

circumscripția Tribunalului București, Tribunalul Dolj și-a declinat competența

în favoarea acestei instanțe.

Înalta

Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la

art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei

în favoarea Tribunalului București, pentru următoarele considerente:

Într-adevăr,

norma de competență incidență raportului juridic litigios este cea invocată de

cele două instanțe, respectiv dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165

din 16 mai 2013.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (1) „Deciziile

emise cu respectarea prevederile art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care

se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui

circumscripție se află sediul entității, în termen e 30 de zile de la data

comunicării”.

Dispozițiile legale

sus-menționate instituie o normă de competență teritorială absolută, ce conferă

tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite de

lege competența de soluționare a contestației formulate împotriva deciziilor

emise de aceasta.

Noțiunea

de entitate învestită de lege este explicitată la art. 3 alin (1) pct. 4 din

Legea nr. 165/2013 în sensul că au această semnificație următoarele structuri

cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de

stabilire a măsurilor reparatorii: a) unitatea deținătoare, în înțelesul H.G. nr.

250/2007 pentru aprobarea Normelor

metodologice de aplicare unitară a

Legii

nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod

abuziv

în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările

ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, precum și al O.U.G. nr. 83/1999, republicată;

b)

entitatea învestită cu soluționarea

notificării, în înțelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările și completările

ulterioare;

c)

comisia locală de fond funciar, comisiile comunale,

orășenești și municipale

constituite în temeiul Legii nr. 18/1991,

republicată, cu modificările și completările ulterioare; d) comisia județeană

de fond funciar sau, după caz, C.F.F. a Municipiului București, constituite în

temeiul Legii nr.

18/1991, republicată, cu

modificările și completările ulterioare; e)

Comisia specială de

retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și

comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România; f)

A.N.R.P., organ de

specialitate al

administrației publice centrale, cu personalitate juridică;

g)

C.N.C.I., înființată potrivit legii.

Întrucât în cauză, Decizia de invalidare nr.

1222 din 22 mai 2014

, contestată de

reclamanți, a fost emisă

de C.N.C.I., potrivit art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013, această

instituție are calitatea de entitate învestită de lege, astfel încât, conform art.

35 alin. (1) din același act normativ, competența de soluționare a cauzei

revine tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul acestei entități.

Având în vedere că sediul C.N.C.I.

se află în

circumscripția Tribunalului București, aceasta este instanța competentă

teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății.

În

consecință, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în

favoarea tribunalului în circumscripția căreia se află sediul

C.N.C.I., respectiv Tribunalul

București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 mai 2015.