ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1277/2015

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele; Prin cererea înregistrată la 05 august 2014 pe rolul Tribunalului București, reclamanții B.A. și B.O. au formulat contestație împotriva Deciziei nr. 1222 din 22 mai 2014 în contradictoriu cu C.N.C.I., privind validarea parțială a Dispozițiilor primarului Craiova emisă în aplicarea Legii nr. 10/2001. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat în esență că, C.N.C.I. nu mai putea repune în discuție valabilitatea deciziilor emise de entitățile investite cu soluționarea notificărilor, sub aspectul existentei și întinderii dreptului de proprietate sau îndreptățirea la acordarea masurilor reparatorii, deoarece s-ar încălca principiul autorității de lucru judecat.

Așa fiind, C.N.C.I. nu mai avea dreptul de a invalida parțial Dispoziția nr. 18017 din 20 decembrie 2005 emisă de primarul Municipiului Craiova pentru imobilul situat in Craiova, pe motiv că „notificatorii nu fac dovada calității de proprietar al terenului in suprafața de 58 mp, la momentul preluării,,. Dispoziția nr. 18017 din 20 decembrie 2005 emisă de primarul Municipiului Craiova împreună cu întreaga documentație, s-a înaintat la C.C.S.D. în vederea emiterii Titlului de Despăgubire, înregistrându-se Dosarul nr. 13095/CC din 04 mai 2006. În drept, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 165/2013. Prin sentința civilă nr. 17 din 8 ianuarie 2015, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția de necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că invalidarea parțială a dispoziției primarului Municipiului Craiova, Județul Dolj, emisă după o întreagă procedură derulată în temeiul Legii nr. 10/2001, inclusiv cu concursul și prin apelarea la instanțele de judecată competente, potrivit legii, s-a realizat pentru motivul că reclamanții nu ar fi făcut dovada preluării abuzive a unei porțiuni din terenul ce a făcut obiectul Legii nr. 10/2001, aspect care oricum fusese tranșat irevocabil de instanțele de judecată cărora reclamanții s-au adresat în realizarea dreptului lor. Întreaga procedură derulată în temeiul Legii nr. 10/2001 a avut la bază normele de competență teritorială absolută stabilita prin legea specială și anume cu privire la instanța de la sediul entității notificate, deținătoarea în sensul legii speciale.

Instanța a avut în vedere dispozițiile art. 35 din Legea nr. 165/2013, care reprezintă o normă atributivă de competență teritorială în soluționarea contestațiilor promovate conform art. 34, în favoarea secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție de află sediul entității învestite cu soluționarea cererii, în speță, Tribunalul Dolj. Prin sentința civilă nr. 135 din 16 martie 2015, Tribunalul Dolj a declinat la rândul său competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București și, constatând ivit conflict negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea regulatorului de competență ivit între cele două instanțe.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Dolj a reținut că, potrivit art. 35 alin. (1) „din Legea nr. 165 din 16 mai 2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. Prin „entitate” în sensul acestor dispoziții se înțelege entitatea care a emis actul, respectiv decizia care se contestă. Reținând că sediul entității emitente a deciziei de invalidare contestată se află în circumscripția Tribunalului București, Tribunalul Dolj și-a declinat competența în favoarea acestei instanțe. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc.

civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru următoarele considerente: Într-adevăr, norma de competență incidență raportului juridic litigios este cea invocată de cele două instanțe, respectiv dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165 din 16 mai 2013. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (1) „Deciziile emise cu respectarea prevederile art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen e 30 de zile de la data comunicării”. Dispozițiile legale sus-menționate instituie o normă de competență teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite de lege competența de soluționare a contestației formulate împotriva deciziilor emise de aceasta.

Noțiunea de entitate învestită de lege este explicitată la art. 3 alin (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013 în sensul că au această semnificație următoarele structuri cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii: a) unitatea deținătoare, în înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al O.U.G. nr. 83/1999, republicată; b) entitatea învestită cu soluționarea notificării, în înțelesul H.G.

nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare; c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orășenești și municipale constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; d) comisia județeană de fond funciar sau, după caz, C.F.F. a Municipiului București, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România; f) A.N.R.P., organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică; g) C.N.C.I., înființată potrivit legii.

Întrucât în cauză, Decizia de invalidare nr. 1222 din 22 mai 2014 , contestată de reclamanți, a fost emisă de C.N.C.I., potrivit art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013, această instituție are calitatea de entitate învestită de lege, astfel încât, conform art. 35 alin. (1) din același act normativ, competența de soluționare a cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul acestei entități. Având în vedere că sediul C.N.C.I. se află în circumscripția Tribunalului București, aceasta este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății. În consecință, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripția căreia se află sediul C.N.C.I., respectiv Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 mai 2015.