ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2477/2015

Asupra conflictului

negativ de competență, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a V-a civilă, în data de 22 august 2014, sub nr.

28836/3/2014, reclamanta M.l. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională

pentru Compensarea Imobilelor, contestație împotriva deciziei de validare parțială

din 25 mai 2014, solicitând anularea, deciziei și acordarea de măsuri compensatorii

sub forma de puncte, determinate potrivit art. 21 alin. (6) și (7) pentru întregul

imobil notificat sub nr. 1632/N/2001, imposibil de restituit în natură, situat în

Craiova, str. I.P.P., nr. 176, județul Dolj, compus din construcția demolată în

suprafață de 81,11 mp și din terenul în suprafață de 1.110 mp.

În drept, cererea

a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 republicată și ale Legii

nr. 165/2013.

Prin sentința

civilă nr. 158 din data de 6 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul București,

secția a V-a civilă, a fost declinată soiuționarca cauzei în favoarea Tribunalului

Dolj.

Instanța a reținut

că, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din Legea nr. 165/2013, dosarele înregistrate

la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate

în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, iar potrivit

art. 35 din aceeași lege, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și

34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a

tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității.

Din interpretarea

dispozițiilor legale susmenționate, tribunalul a apreciat că ceea ce reprezintă

relevanță în determinarea competenței teritoriale de soluționare a contestației

este sediul unității deținătoare emitente a dispoziției prin care s-au acordat măsuri

compensatorii, iar nu sediul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor.

O interpretare

contrară ar echivala cu stabilirea unei competențe exclusive în favoarea Tribunalului

București în soluționarea tuturor contestațiilor promovate în exercitarea legalității

tuturor hotărârilor comisiilor de fond funciar și a celor de aplicare a dispozițiilor

Legea nr. 10/2001, atât timp cât acest control se realizează pe temeiul art. 21

alin. (5) din Legea nr. 165/2013, exclusiv de Comisia Națională pentru Compensarea

Imobilelor, organism unic, cu sediul în municipiul București. De asemenea, o interpretare

contrară a dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 165/2013 ar duce la un blocaj al

procesului de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor

reparatorii.

Prin sentința

civilă nr. 579 din data de 16 octombrie 2015, Tribunalului Dolj, secția l civilă,

a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de către pârâta Comisia Națională

pentru Compensarea Imobilelor și a declinat competența de soluționare a cererii

de chemare în judecată în favoarea Tribunalului București, secția a V-a civilă.

Constatând ivit conflict negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata

cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării

conflictului negativ de competență.

Tribunalul a apreciat

că sintagma "sediul entității", cuprinsă în art. 35 alin. (1) din Legea

nr. 165/2013

,

are în vedere sediul instituției/autorității care a emis

decizia care este contestată în cauză, respectiv sediul Comisiei Naționale pentru

Compensarea Imobilelor, situat în mun. București, C.F., sector 1, concluzie la care

se ajunge din interpretarea textelor din cuprinsul Legii nr. 165/2013.

Astfel, potrivit

art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013, prin "entitate învestită de lege"

se înțelege și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, care reprezintă

una dintre entitățile cu atribuții în aplicarea Legii nr. 165/2013, alături de entitățile

învestite de lege cu aplicarea legilor fondului funciar sau a Legii nr. 10/2001.

De asemenea, la

pct. 5 al art. 3 enunțat, se arată că, prin "decizia entității învestite de

lege", se înțelege decizia/dispoziția/ordinul/hotărârea emisă de către entitatea

învestită de lege, prevăzută la pct. 4, deci, inclusiv decizia emisă de Comisia

Națională pentru Compensarea Imobilelor, cum este cea atacată în prezenta cauză.

S-a mai reținut

că textul art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 este unul general, prin faptul

că face referire la art. 33 și art. 34, rezultând că entitatea învestită de lege

poate fi și una abilitată să soluționeze notificările formulate potrivit Legii

nr. 10/2001, sau cererile întemeiate pe legile fondului funciar.

Față de argumentele

prezentate, Tribunalul Dolj a apreciat că entitatea la care se referă art. 35

alin. (1) din Legea nr. 165/2013, nu poate fi alta decât cea care a emis decizia

contestată în cauză, respectiv Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și

nu Primăria mun. Craiova.

Cu privire la

conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în

baza art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

reține următoarele:

Se reține că norma

de competență, aplicabilă raportului juridic litigios este Legea nr. 165/2013 ce

conține dispoziții speciale, derogatorii de Ia dreptul comun, referitoare la competența

teritorială a instanțelor învestite cu soluționarea deciziilor emise de entitățile,

astfel cum acestea sunt definite prin art. 3 din același act normativ.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 „Deciziile emise cu respectarea

prevederile art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită

la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității,

în termen de 30 de zile de la data comunicării".

Dispozițiile legale

sus-menționate instituie o normă de competență teritorială absolută, ce conferă

tribunalului în a cărui circumscripție se afla sediul entității învestite de lege

competența de soluționare a contestației formulate împotriva deciziilor emise de

aceasta.

Noțiunea de entitate

învestită de lege este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013,

în sensul că au această semnificație următoarele structuri cu atribuții în procesul

de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii:

"a) unitatea

deținătoare, în înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice

de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile

preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările

și completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, eu modificările

și completările ulterioare, precum și ai O.U.G. nr. 83/1999, republicată;

b) entitatea învestită

cu soluționarea notificării, în înțelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările și

completările ulterioare;

c) comisia locală

de fond funciar, comisiile comunale, orășenești și municipale, constituite în temeiul

Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

d) comisia județeană

de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului București,

constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările

ulterioare;

e) Comisia specială

de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și comunităților

cetățenilor aparținând minorităților naționale din România;

f) Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților, organ de specialitate al administrației

publice centrale, cu personalitate juridică;

g) Comisia Națională

pentru Compensarea Imobilelor, înființată potrivit legii".

Având însă în

vedere că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea deciziei

de validare parțială din 25 mai 2014 ca fiind emisă nelegal și acordarea de măsuri

compensatorii sub forma de puncte, determinate potrivit art. 21 alin. (6) și (7)

pentru întregul imobil notificat din anul 2001, imposibil de restituit în natură,

situat în Craiova, str. I.P.P., nr. 176, județul Dolj, rezultă că, în cazul de față,

entitatea la care se referă dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013

nu poate fi alta decât cea care a avut și calitatea de emitentă a deciziei a cărei

anulare se solicită în prezenta procedură, motiv pentru care, în acord cu prevederile

aceleiași norme legale, litigiul de față este de competența (teritorială și materială)

a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității emitente, respectiv

Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.

Cum sediul Comisiei

Naționale pentru Compensarea Imobilelor se află în București, sector 1, respectiv

în raza teritorială a Tribunalului București, competența de soluționare a cauzei

va fi stabilită în favoarea acestei instanțe.

În consecință,

Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului

în circumscripția căreia se află sediul Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor,

respectiv Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2015.