ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2477/2015

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, în data de 22 august 2014, sub nr. 28836/3/2014, reclamanta M.l. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, contestație împotriva deciziei de validare parțială din 25 mai 2014, solicitând anularea, deciziei și acordarea de măsuri compensatorii sub forma de puncte, determinate potrivit art. 21 alin. (6) și (7) pentru întregul imobil notificat sub nr. 1632/N/2001, imposibil de restituit în natură, situat în Craiova, str. I.P.P., nr. 176, județul Dolj, compus din construcția demolată în suprafață de 81,11 mp și din terenul în suprafață de 1.110 mp.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 republicată și ale Legii nr. 165/2013. Prin sentința civilă nr. 158 din data de 6 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, a fost declinată soiuționarca cauzei în favoarea Tribunalului Dolj. Instanța a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din Legea nr. 165/2013, dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, iar potrivit art. 35 din aceeași lege, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității.

Din interpretarea dispozițiilor legale susmenționate, tribunalul a apreciat că ceea ce reprezintă relevanță în determinarea competenței teritoriale de soluționare a contestației este sediul unității deținătoare emitente a dispoziției prin care s-au acordat măsuri compensatorii, iar nu sediul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor. O interpretare contrară ar echivala cu stabilirea unei competențe exclusive în favoarea Tribunalului București în soluționarea tuturor contestațiilor promovate în exercitarea legalității tuturor hotărârilor comisiilor de fond funciar și a celor de aplicare a dispozițiilor Legea nr. 10/2001, atât timp cât acest control se realizează pe temeiul art. 21 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, exclusiv de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, organism unic, cu sediul în municipiul București.

De asemenea, o interpretare contrară a dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 165/2013 ar duce la un blocaj al procesului de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii. Prin sentința civilă nr. 579 din data de 16 octombrie 2015, Tribunalului Dolj, secția l civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de către pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului București, secția a V-a civilă. Constatând ivit conflict negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Tribunalul a apreciat că sintagma "sediul entității", cuprinsă în art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 , are în vedere sediul instituției/autorității care a emis decizia care este contestată în cauză, respectiv sediul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, situat în mun. București, C.F., sector 1, concluzie la care se ajunge din interpretarea textelor din cuprinsul Legii nr. 165/2013. Astfel, potrivit art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013, prin "entitate învestită de lege" se înțelege și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, care reprezintă una dintre entitățile cu atribuții în aplicarea Legii nr. 165/2013, alături de entitățile învestite de lege cu aplicarea legilor fondului funciar sau a Legii nr. 10/2001.

De asemenea, la pct. 5 al art. 3 enunțat, se arată că, prin "decizia entității învestite de lege", se înțelege decizia/dispoziția/ordinul/hotărârea emisă de către entitatea învestită de lege, prevăzută la pct. 4, deci, inclusiv decizia emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, cum este cea atacată în prezenta cauză. S-a mai reținut că textul art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 este unul general, prin faptul că face referire la art. 33 și art. 34, rezultând că entitatea învestită de lege poate fi și una abilitată să soluționeze notificările formulate potrivit Legii nr. 10/2001, sau cererile întemeiate pe legile fondului funciar. Față de argumentele prezentate, Tribunalul Dolj a apreciat că entitatea la care se referă art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, nu poate fi alta decât cea care a emis decizia contestată în cauză, respectiv Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și nu Primăria mun.

Craiova. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în baza art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Se reține că norma de competență, aplicabilă raportului juridic litigios este Legea nr. 165/2013 ce conține dispoziții speciale, derogatorii de Ia dreptul comun, referitoare la competența teritorială a instanțelor învestite cu soluționarea deciziilor emise de entitățile, astfel cum acestea sunt definite prin art. 3 din același act normativ.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 „Deciziile emise cu respectarea prevederile art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării". Dispozițiile legale sus-menționate instituie o normă de competență teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripție se afla sediul entității învestite de lege competența de soluționare a contestației formulate împotriva deciziilor emise de aceasta. Noțiunea de entitate învestită de lege este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013, în sensul că au această semnificație următoarele structuri cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii: "a) unitatea deținătoare, în înțelesul H.G.

nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, eu modificările și completările ulterioare, precum și ai O.U.G. nr. 83/1999, republicată; b) entitatea învestită cu soluționarea notificării, în înțelesul H.G.

nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare; c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orășenești și municipale, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; d) comisia județeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului București, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România; f) Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică; g) Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, înființată potrivit legii". Având însă în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea deciziei de validare parțială din 25 mai 2014 ca fiind emisă nelegal și acordarea de măsuri compensatorii sub forma de puncte, determinate potrivit art. 21 alin. (6) și (7) pentru întregul imobil notificat din anul 2001, imposibil de restituit în natură, situat în Craiova, str. I.P.P., nr. 176, județul Dolj, rezultă că, în cazul de față,

entitatea la care se referă dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu poate fi alta decât cea care a avut și calitatea de emitentă a deciziei a cărei anulare se solicită în prezenta procedură, motiv pentru care, în acord cu prevederile aceleiași norme legale, litigiul de față este de competența (teritorială și materială) a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității emitente, respectiv Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor. Cum sediul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor se află în București, sector 1, respectiv în raza teritorială a Tribunalului București, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea acestei instanțe.

În consecință, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripția căreia se află sediul Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, respectiv Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2015.