ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2226/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2226/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra conflictului
negativ de competență, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 2 iunie
2014 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanta B.A. a
solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea
Imobilelor, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei
de validare parțială cu nr. 664 din 13 martie 2014 emisă de pârâtă și obligarea
acesteia la emiterea titlului de despăgubiri pentru imobilul situat în Craiova,
Str. D. nr. 25, jud. Dolj.
Prin Sentința nr. 25
din 12 ianuarie 2015, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis
excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare
a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
Pentru a pronunța
această sentință, tribunalul a reținut că, în raport de prevederile art. 35 din
Legea nr. 165/2013, competența de soluționare a contestațiilor formulate
împotriva deciziilor emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor
revine secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul
entității învestite cu soluționarea cererii, în speța de față, Tribunalul Dolj,
entitate fiind unitatea care a soluționat notificarea în baza Legii nr.
10/2001, respectiv Primăria municipiului Craiova.
Prin Sentința civilă
nr. 453 din 3 septembrie 2015, Tribunalul Dolj a declinat la rândul său
competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București și,
constatând ivit conflict negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de
Casație și Justiție pentru soluționarea regulatorului de competență ivit între
cele două instanțe,
Pentru a pronunța
această sentință, Tribunalul Dolj a reținut că, potrivit art. 35 alin. (1) din
Legea nr. 165 din 16 mai 2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art.
33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția
civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în
termen de 30 de zile de la data comunicării, însă prin "entitate" în
sensul acestor dispoziții se înțelege entitatea care a emis actul, respectiv
decizia care se contestă și cum sediul entității emitente a deciziei de
invalidare contestată se află în circumscripția Tribunalului București, aceasta
este instanța competentă să soluționeze cererea reclamantei,
Înalta Curte,
competentă să soluționeze conflictul, conform art 133 pct. 2 raportat la art.
135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în
favoarea Tribunalului București, pentru următoarele considerente:
Într-adevăr, norma de
competență incidentă raportului juridic litigios este cea invocată de cele două
instanțe, respectiv dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165 din 16 mai
2013.
Astfel, potrivit
dispozițiilor art. 35 alin. (1), "Deciziile emise cu respectarea
prevederile art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită
la secția civilă a tribunalului în a cărei circumscripție se află sediul
entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării".
Dispozițiile legale
sus-menționate instituie o normă de competență teritorială absolută, ce conferă
tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite de
lege competența de soluționare a contestației formulate împotriva deciziilor
emise de aceasta.
Noțiunea de
"entitate învestită de lege'' este explicitată la art. 3 alin (1) pct. 4
din Legea nr. 165/2013, în sensul că, au această semnificație următoarele
structuri cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv
și de stabilire a măsurilor reparatorii: a) unitatea deținătoare, în înțelesul
H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a
Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod
abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și
completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, precum și al O.U.G. nr. 83/1999, republicată; b)
entitatea învestită cu soluționarea notificării, în înțelesul H.G. nr.
250/2007, cu modificările și completările ulterioare; c) comisia locală de fond
funciar, comisiile comunale, orășenești și municipale constituite în temeiul
Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; d)
comisia județeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a
Municipiului București, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată,
cu modificările și completările ulterioare; e) Comisia specială de retrocedare
a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și comunităților
cetățenilor aparținând minorităților naționale din România; f) Autoritatea
Națională pentru Restituirea Proprietăților, organ de specialitate al
administrației publice centrale, cu personalitate juridică; g) Comisia
Națională pentru Compensarea Imobilelor, înființată potrivit legii.
Întrucât în cauză,
Decizia de validare parțială cu nr. 664 din 13 martie 2014 contestată de
reclamantă, a fost emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor,
potrivit art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013, această instituție are
calitatea de entitate învestită de lege, astfel încât, conform art. 35 alin.
(1) din același act normativ, competența de soluționare a cauzei revine
tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul acestei entități.
Având în vedere că
sediul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor se află în
circumscripția Tribunalului București, aceasta este instanța competentă
teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății.
În consecință, Înalta
Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului în
circumscripția căreia se află sediul Comisiei Naționale pentru Compensarea
imobilelor, respectiv Tribunalul București.
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 13 octombrie 2015.
Procesat de GGC - MI