ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2018/2015

Asupra conflictului negativ de competență, reține

următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ și fiscal, la data de 25 noiembrie 2014, reclamanții A.Ș. și A.M.N.

au chemat-o în judecată pe pârâta A.N.R.P.C.C.S.D., solicitând instanței ca

prin hotărârea ce va pronunța, să stabilească cuantumul despăgubirii și să fie

obligată pârâta să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în

echivalent pentru imobilul situat în Craiova, str. Frânarului, jud. Dolj,

imobil imposibil de restituit în natură, conform dispoziției nr. 2934 din 23

ianuarie 2006 emisă de primarul municipiului Craiova.

La data de 16 decembrie 2015, pârâta Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor a depus întâmpinare prin care a invocat excepția

necompetenței materiale a acestei instanțe și excepția prematurității cererii

de chemare în judecată, iar, pe fond, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Prin sentința nr. 55/04 februarie 2015, pronunțată de

Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr.

929/54/2014, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Dolj, secția I civilă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, potrivit art.

35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, deciziile emise cu respectarea

prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră

îndreptățită la secția civilă a

tribunalului

în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de

zile

de la data comunicării.

De asemenea, potrivit alin. (2) al aceluiași articol,

în cazul în care

entitatea învestită de lege

nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și

34, persoana care

se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzută la

alin (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru

soluționarea cererilor.

Așa cum rezultă din dispozițiile anterior citate, coroborate

cu dispozițiile art. 33, 34 din Legea nr. 165/2013, odată cu intrarea în

vigoare a acestui act normativ, competența de soluționare a contestațiilor

formulate împotriva deciziilor emise de entitățile învestite de lege cu

soluționarea cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001 și Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, dar și împotriva refuzului de soluționare a

cererii, revine în mod exclusiv secției civile a tribunalului în a cărei

circumscripție se află sediul entității învestite cu cererea de despăgubire.

În speță, prin cererea de chemare în judecată reclamanta a

solicitat obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la

emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în

Craiova str. Frânarului, județul Dolj, imobil imposibil de restituit în natură

potrivit dispoziției nr. 2934 din 23 ianuarie 2006 emisă de primarul

municipiului Craiova.

În aceste condiții, având

în vedere aspectele anterior reținute, precum și

faptul că, potrivit art.

4 din Legea 165/20103, dispozițiile acestei legi se aplică și cererilor

formulate și depuse în termen legal la entitățile învestite de lege,

nesoluționate până la intrarea în vigoare, în raport de sediul entității

învestite de reclamantă cu cererea de retrocedare a imobilului imposibil de

restituit în natură, instanța a constatat că secției civile a Tribunalului Dolj

îi revine competența de a soluționa prezenta cauză.

Prin sentința civilă nr. 136 din 16 martie 2015,

Tribunalul Dolj, secția l civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei

în favoarea Tribunalului București, reținând că, în speța de față este

incidența ipoteza art. 35 din Legea nr, 165/2013, deoarece reclamanții sunt

beneficiarii Dispoziției nr. 2934 din 23 ianuarie 2006, prin care Primarul

Municipiului Craiova a propus

acordarea de

despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Prin sentința civilă nr. 700 din 28 mai  2015,

Tribunalul București, secția a III-a civilă, a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, a constat ivit un conflict

negativ de competență șl a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, instanța superioară comună instanțelor aflate în conflict, în vederea

pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a decide astfel,

această instanță a reținut că dispozițiile art. 35 din

Legea nr. 165/2013

instituie o competență teritorială relativă, iar încălcarea acestor prevederi

nu poate fi invocată decât de pârât, iar nu de către instanță, din oficiu, cum

s-a procedat.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui

judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin.

(1) C pr. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Norma de competență incidență raportului juridic

litigios este cea invocată de cele două instanțe, respectiv dispozițiile art. 35

alin. (1) din Legea nr. 165 din Î6 mai 2013.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (1) din acest

act normativ „Deciziile emise cu respectarea prevederile art. 33 și 34 pot fi

atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a

tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de

30 de zile de la data comunicării”, iar alin. (2) prevede că, „în cazul în care

entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute de art. 33

și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței

judecătorești prevăzute la

alin. I

în termen de 6 luni de la expirarea termenelor

prevăzute de lege pentru

soluționarea cererilor”.

Dispozițiile legale sus-menționate instituie o normă de

competență teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui

circumscripție se află sediul entității învestite de lege competența de

soluționare a prezentei cauze, ce are ca obiect obligarea entității în sensul

celor invocate de reclamanți prin cererea de chemare în judecată.

Noțiunea de entitate învestită de lege este explicitată la art.

3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013, în sensul că au această semnificație

următoarele structuri cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor

preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii:

a) unitatea deținătoare, în înțelesul H.

G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor

metodologice de aplicare

unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul

juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22

decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al O.U.G.

nr. 83/1999, republicată;

b) entitatea învestită eu soluționarea notificării, în

înțelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare;

c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale,

orășenești și municipale constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată,

cu modificările și completările ulterioare;

d) comisia județeană de fond funciar sau, după caz, Comisia

de Fond Funciar a Municipiului București, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991,

republicată, m modificările și completările ulterioare;

e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care

au aparținut cultelor religioase și comunităților cetățenilor aparținând

minorităților naționale din România;

f) Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților,

organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate

juridică;

g) Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor,

înființată potrivit legii.

Întrucât, în cauză, reclamanții au chemat-o în judecată

pe pârâta A.N.R.P.C.C.S.D., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va

pronunța, să stabilească cuantumul despăgubirii și să fie obligată pârâta să emită

decizia reprezentând titlul de despăgubire în echivalent pentru imobilul

situat în Craiova, str. Frânarului, jud. Dolj,

imobil imposibil de restituit în

natură, conform dispoziției nr. 2934

din 23 ianuarie 2006 emisă de primarul municipiului Craiova, această

instituție-pârâtă are calitatea de entitate învestită de lege, astfel încât,

conform art. 35 alin. (1) din același act normativ, competența de soluționare a

cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul acestei

entități.

Având în vedere că sediul Comisiei Naționale pentru

Compensarea Imobilelor se află în circumscripția Tribunalului București,

aceasta este

instanța competentă teritorial

să soluționeze cauza dedusă judecății.

În consecință, Înalta Curte va stabili competența de

soluționare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripția căruia se află

sediul Comisia Națională pentru Compensarea imobilelor, respectiv Tribunalul

București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului

București.

Definitivă.

Pronunțată

în ședința publică, astăzi, 1 octombrie 2015.