ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.05.2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1234/2015

HOTĂRÂRE
12.05.2015
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1234/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra conflictului

negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 04

august 2014, reclamanții A.C. și A.V. au solicitat în contradictoriu

cu C.N.C.I., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei

cu nr. 1187 din 08 mai 2014, emisă de pârâtă și obligarea acesteia la

emiterea titlului de despăgubire pentru imobilul notificat din 2001 situat în

Craiova jud. Dolj.

În drept

reclamanții au invocat dispozițiile art. 35 alin. (1) și (3) din

Legea nr. 165/2014.

Tribunalul

București. prin sentința civilă nr. 1565 din 25 noiembrie 2014, a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că imobilul solicitat prin notificare se

află pe raza Tribunalului Dolj și că, în raport de dispozițiile art. 25

alin. (5) și (6) din Legea nr. 165/2013, este necesar ca notificările să

fie soluționate și de tribunalele în circumscripția cărora se

află imobilele. În caz contrar, s-ar ajunge la un blocaj în soluționarea

dosarelor formulate în temeiul Legii nr. 165/2013, la nivelul Tribunalului

București.

Tribunalul Dolj, secția

I civilă, prin sentința nr. 162 din 30 martie 2015 a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoare Tribunalului

București, a constatat conflictul negativ de competență și a

înaintat dosarul Înaltei Curți de Casați și Justiție pentru

pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a hotărî

astfel, Tribunalul Dolj a reținut că în raport de dispozițiile art. 35

alin. (1) din Legea nr. 165/2013, precum și în raport cu înțelesul

noțiunii de entitate desemnată de lege cu soluționarea notificării,

competența teritorială revine Tribunalului București, fiind

instanța pe raza căreia se află sediul C.N.C.I.

În cazul în care se

formulează contestație împotriva deciziilor emise conform art. 33 și

34 din actul normativ menționat, instanța competentă se determină

potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (1), coroborat cu art. 3 din Legea nr.

165/2013, entitatea deținătoare, fiind, în acest caz, pârâta.

Înalta Curte, competentă

să soluționeze conflictul, conform art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin.

(1) C. proc. civ., analizând cauza, constată că, din punct de vedere

teritorial, competența aparține Tribunalului București.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013, în vederea

finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a

imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie

C.N.C.I., care funcționează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru

și are în competență validarea, respectiv invalidarea, în tot sau în

parte, a deciziilor emise de entitățile investite de lege, care

conțin propunerea de acordare a măsurilor compensatorii.

Conform

dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013: Deciziile emise cu

respectarea prevederilor art. 33 și art. 34 pot fi atacate de persoana

care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a

cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de

zile de la data comunicării.

Se observă că

instanțele aflate în conflict au analizat, din perspective diferite,

noțiunea de entitate, folosită de legiuitor în conținutul textelor de

lege menționate.

Având însă în vedere

că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Deciziei nr. 1187

din 08 mai 2014, emisă de C.N.C.I. și obligarea pârâtei la emiterea

titlului de despăgubire pentru imobilul notificat din 2001, rezultă cu

evidență, că în cazul de față, entitatea la care se referă

dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 este cea care a emis

decizia contestată. În consecință, competența teritorială

aparține tribunalului în a cărei circumscripție se află sediul

entității emitente.

Or, sediul C.N.C.I.

se află în București, sector 1, respectiv pe raza teritorială a

Tribunalului București, competența de soluționare a cauzei va fi

stabilită în favoarea acestei instanțe.

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 mai 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-10-13
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2226/2015
Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 2 iunie 2014 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanta B.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Nați
ÎCCJ 2016-05-25
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1181/2016
Decizia nr. 1181/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 2 octombrie 2014 sub nr. x/3/2014 reclamantul A. a solicitat, în temeiul Legii n
ÎCCJ 2015-06-05
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1526/2015
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 4 august 2014, reclamanta G.F. a contestat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compe
ÎCCJ 2015-10-01
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2018/2015
entității învestite de reclamantă cu cererea de retrocedare a imobilului imposibil de restituit în natură, instanța a constatat că secției civile a Tribunalului Dolj îi revine competența de a soluționa prezenta cauză. Prin sentința civilă n
ÎCCJ 2015-11-10
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2477/2015
Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, în data de 22 august 2014, sub nr. 28836/3/2014, reclamanta M.l. a formulat, în contradictoriu
Sursă