ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1881/2015

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe roiul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. 40636/3/2014, din data de 21 noiembrie 2014, reclamanta R.C.T., în contradictoriu cu pârâta C.N.C.I., a solicitat anularea Deciziei de Compensare nr. 1684 din 16 septembrie 2014, ca fiind emisa nelegal, obligarea C.N.C.I. să emită contestatoarei Titlul de Despăgubire pentru imobilul notificat sub numărul 670/N/2001, situat in localitatea Craiova, str. Caracal, jud. Dolj, la valoarea de 571.000 lei și obligarea la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii, se arată că emiterea Deciziei de compensare nr. 1684 din 16 septembrie 2014 s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale, respectiv art. 41 din Legea nr. 165/2013, dispoziții care impun emiterea titlului de despăgubire prin aplicarea procedurii specifice C.C.S.D., ci nu a deciziei de compensare prin puncte.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 35 alin. (1) si (3), art. 41 din Legea nr. 165/2013. Prin Sentința civilă nr. 380 din 19 martie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în Dosarul nr. 40636/3/2014, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Craiova. Instanța a reținut aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34, pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a Tribunalului, în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la dala comunicării.

Totodată, s-a reținut că art. 34 alin. (1) din același act normativ, prevede că dosarele înregistrate la Secretariatul C.C.S.D. vor fi soluționate în termen de 60 de luni de ia data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 luni. Alin. (2) stipulează că dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale, ulterior datei intrării în vigoare a legii, vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni. Tribunalul a apreciat că textul de lege nu tranșează cu claritate noțiunea de „entitate”, în raport de care se stabilește competența de soluționare a cererii, constatând că această noțiune este definită de art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013, respectiv unitatea deținătoare, în înțelesul H.G.

nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr, 10/2001, cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al O.U.G. nr. 83/1999, republicată; entitatea învestită cu soluționarea notificării, în înțelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare. Din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale menționate, Tribunalul a reținut competența de soluționare a contestațiilor formulate împotriva deciziilor emise de C.N.C.I. în favoarea secției civile a Tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite cu soluționarea cererii, în speță Tribunalul Craiova, această instanță fiind cea mai în măsură a analiza contestația, în raport de locul situării imobilului, având în vedere că obiectul contestației îl constituie evaluarea imobilului.

Sediul C.N.C.I. constituie, în opinia Tribunalului București, un element mai puțin important, care nu este în măsură a atrage competența, această instituție având atribuții exclusiv în vederea finalizării dosarelor de restituire a imobilelor, astfel cum sunt prevăzute de art. 25 alin. (5) și (6) din Legea nr. 165/2013, după ce entitățile investite cu soluționarea notificărilor au tranșat aspectele esențiale în soluționarea acestora. Totodată, Tribunalul București a apreciat că, interpretarea altfel, ar însemna ca totalitatea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 și a Legii nr. 18/1991 la nivel național sa fie soluționate de cele trei secții civile ale Tribunalului București, ceea ce ar duce la un blocaj al procesului de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii și la încălcarea principiului celerității judecării avut în vedere de legiuitor, atât atunci când a adoptat Legea nr. 165/2013.

Prin Sentința civilă nr. 349/2015 din 22 iunie 2015, Tribunalul Dolj, secția I civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dolj, secția I civilă, invocată de către pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și de reclamanta R.C.T. la primul termen de judecată, a constatat ivit conflictul negativ de competență și, din oficiu, a dispus suspendarea judecării cauzei, iar in temeiul art. 135 alin. (1) din N.C.P.C., înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictul negativ de competență prin pronunțarea regulatorului de competență. Tribunalul a apreciat că, deși art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu definește sintagma „sediul entității”, această sintagmă are în vedere sediul instituției/autorității care a emis decizia care este contestată în cauză, respectiv sediul C.N.C.I., situat în Mun.

București, Calea Floreasca, concluzie la care se ajunge din interpretarea textelor din cuprinsul Legii nr. 165/2013. Astfel, potrivit art. 3 pct. 4 Iit g) din Legea nr. 165/2013, prin „entitate învestită de lege” se înțelege și C.N.C.I., care reprezintă una dintre entitățile cu atribuții în aplicarea Legii nr. 165/2013, alături de entitățile învestite de lege cu aplicarea legilor fondului funciar sau a Legii nr. 10/2001. Față de argumentele prezentate, Tribunalul Dolj a apreciat că entitatea la care se referă art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu poate fi alta decât cea care a emis decizia contestată în cauză, respectiv C.N.C.I. și nu Primăria mun. Craiova. Cu privire la conflictul, negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în baza art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele: Se reține că norma de competență, aplicabilă raportului juridic litigios este Legea nr. 165/2013 ce conține dispoziții speciale, derogatorii de la dreptul comun, referitoare la competența teritorială a instanțelor învestite cu soluționarea deciziilor emise de entitățile, astfel cum acestea sunt definite prin art. 3 din același act normativ. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (1) „Deciziile emise cu respectarea prevederile art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen e 30 de zile de la data comunicării”. Dispozițiile legale sus-menționate instituie o normă de competență teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite de lege competența de soluționare a contestației formulate împotriva deciziilor emise de aceasta.

Noțiunea de entitate învestită de lege este explicitată la art. 3 alin (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013, în sensul că au această semnificație următoarele structuri cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii: „a) unitatea deținătoare, în înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al O.U.G. nr. 83/1999, republicată; b) entitatea învestită cu soluționarea notificării, în înțelesul H.G.

nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare; c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orășenești și municipale, constituite în temeiul Legii nr. 1.8/3 991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; d) comisia județeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului București, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România; f) Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică; g) Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, înființată potrivit legii”.

Având însă în vedere ca obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Deciziei de Compensare nr. 3684 din 16 septembrie 2014, ca fiind emisa nelegal, și obligarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor sa emită contestatoarei Titlul de Despăgubire pentru imobilul notificat sub numărul 670/N/2001, situat in localitatea Craiova, str. Caracal, jud. Dolj, rezultă că, în cazul de față, entitatea la care se referă dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu poate fi alta decât cea care a avut și calitatea de emitentă a deciziei a cărei anulare se solicită în prezenta procedură, motiv pentru care, în acord cu prevederile aceleiași norme legale, litigiul de față este de competența (teritorială și materială) a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității emitente, respectiv C.N.C.I.

Cum sediul Comisiei Naționale pentru Compensarea imobilelor se află în București, sector 1, respectiv în raza teritorială a Tribunalului București, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea acestei instanțe. În consecință, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripția căreia se află sediul C.N.C.I., respectiv Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare în favoarea Tribunalului București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2015.