ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.05.2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1414/2015

HOTĂRÂRE
27.05.2015
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1414/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București la data de 5 iunie 2014, reclamantul G.F. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâții C.N.C.I. și primarul municipiului Craiova, anularea Deciziei

de validare parțială nr. 678 din 13 martie 2014, emisă de pârâta comisie,

pronunțarea unei hotărâri asupra existenței și întinderii dreptului de

proprietate și acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 165/2013,

în sensul obligării pârâților la acordarea despăgubirilor în cuantum de 93.000

euro, echivalent în lei, actualizată conform indicelui de inflație.

Tribunalul București,

secția a III-a civilă, prin sentința nr. 1297 din 9 octombrie 2014 a admis

excepția de necompetență materială. A declinat soluționarea cauzei în favoarea

Tribunalului Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în raport de

prevederile art. 33, 34 și 35 din Legea nr. 165/2013.

Tribunalul Dolj, secția

contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 26 februarie 2015, a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I civile, a Tribunalului

Dolj.

Tribunalul Dolj, secția

I civilă, prin sentința nr. 222 din 24 aprilie 2015 a admis excepția

necompetenței teritoriale, invocată de către pârâta C.N.C.I. A declinat competența

de soluționare a cererii de chemare în judecată, în favoarea Tribunalului

București, secția a III-a civilă. A constatat ivit conflictul negativ de

competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei

Curți de Casație și Justiție, instanța superioară comună instanțelor aflate în

conflict, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a

se pronunța astfel, tribunalul a reținut, în esență, că entitatea la care face

referire prevederea cuprinsă în art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013,

ținând cont și de dispozițiile art. 3 pct. 4.lit. g) și art. 3 pct. 5 din Lege,

nu poate fi alta decât entitatea emitentă a deciziei contestate de către

reclamant, respectiv C.N.C.I., cu sediul în București, situație față de care

competența teritorială în judecarea cererii formulate împotriva unei decizii

emise de aceasta revine Tribunalului București.

Înalta Curte,

competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135

alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București, în considerarea argumentelor ce succed:

Art. 17 alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 165/2013 stipulează că în vederea finalizării procesului de

restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod

abuziv în perioada regimului comunist, se constituie C.N.C.I., care

funcționează în subordinea Cancelariei Primului - Ministru și are în competență

validarea, respectiv invalidarea, în tot sau în parte, a deciziilor emise de

entitățile învestite de lege, care conțin propunerea de acordare a măsurilor

compensatorii.

Potrivit art. 35 alin.

(1) din Legea nr. 165/2013, „Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33

și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția

civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în

termen de 30 de zile de la data comunicării”.

Se observă că instanțele

aflate în conflict au analizat, din perspective diferite, noțiunea de

„entitate” folosită de legiuitor în conținutul textului anterior citat.

Având însă în vedere

că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Deciziei de

validare parțială nr. 678/2014 emisă de C.N.C.I., rezultă cu evidență că, în

cazul de față, entitatea la care se referă dispozițiile art. 35 alin. (1) din

Legea nr. 165/2013 nu poate fi alta decât cea care a avut și calitatea de

emitentă a deciziei a cărei anulare se solicită în prezenta procedură, motiv

pentru care, în acord cu prevederile aceleiași norme legale, litigiul de față

este de competența (teritorială și materială) a tribunalului în a cărui

circumscripție se află sediul entității emitente.

Cum sediul C.N.C.I.

se află în București, sector 1, respectiv în raza teritorială a Tribunalului

București, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea

acestei instanțe.

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 27 mai 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-09-24
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1880/2015
Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrata pe Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 40677/3/2013, reclamanții V.S. și Ș.S.G. au solicitat obligarea
ÎCCJ 2015-10-13
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2226/2015
Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 2 iunie 2014 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanta B.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Nați
ÎCCJ 2015-05-14
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1277/2015
Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele; Prin cererea înregistrată la 05 august 2014 pe rolul Tribunalului București, reclamanții B.A. și B.O. au formulat contestație împotriva Deciziei nr. 1222 din 22 mai 2014 în co
ÎCCJ 2015-05-12
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1234/2015
Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 04 august 2014, reclamanții A.C. și A.V. au solicitat în contradictoriu cu C.N.C.I., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dis
ÎCCJ 2015-05-20
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1345/2015
Asupra conflictului negativ de competență, constată minatoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 26 mai 2014, reclamanții Ș.C. și Ș.S. au solicitat instanței anularea Deciziei de
Sursă