ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1880/2015

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrata pe Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 40677/3/2013, reclamanții V.S. și Ș.S.G. au solicitat obligarea pârâtei Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor la soluționarea Dosarului nr. 11979/ CC, în sensul emiterii deciziei de compensare. în motivarea cererii, s-a arătat că nu a fost soluționat în termenul legal dosarul menționat, deși a fost înaintată documentația necesară, inclusiv dispoziția nr. 11543 din 15 iulie 2005 a Primarului mun. Craiova și actele care au stat la baza emiterii acesteia. În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr. 165/2013.

Prin Sentința civilă nr. 8183 din 9 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a (fostă secția a IX-a) contencios administrativ și fiscala, fost admisă excepția necompetenței funcționale, a fost scoasă de pe rol dosarul și a fost trimis spre competentă soluționare la Secția Civilă a Tribunalului București, motivat de faptul că, în cauză, în raport de data introducerii acțiunii, respectiv 9 decembrie 2013, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 35 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013, care stabilesc competența secției civile a tribunalului pentru soluționarea litigiilor privind finalizarea procedurii de acordare a despăgubirilor. Prin sentința civilă nr. 350 din 11 martie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a Civilă, în Dosarul nr. 40688/3/2013** a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția civilă.

Instanța a reținut că prin sintagma „entitate învestită de lege”, menționată de dispozițiile art. 35 din Legea nr. 165/2013, se au în vedere structurile cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii, astfel cum sunt definite la. art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013. Dispoziția nr. 11543 din 15 iulie 2005, emisă de Primarul Municipiului Craiova, a cărei validare se solicită, se referă la acordarea de măsuri reparatorii sub formă de titluri de valoare nominală pentru imobilul Craiova, str. Calea București, Brașov, iar cât timp imobilul ce tace obiect al deciziei a cărei validare se solicită este în Craiova, iar dispoziția a cărei validare se solicită a fost emisă de Primarul Municipiului Craiova, ca unitate deținătoare în sensul H.G.

nr. 250/2007, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare, tribunalul a apreciat că revine Tribunalului Dolj competența soluționării prezentei cauze. Prin Sentința civilă nr. 370/2015 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dolj, invocată din oficiu și, constatând că aparține Tribunalului București, secția civilă, competența de soluționare a cauzei, precum și conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, spre competentă soluționare a conflictului.

Tribunalul Dolj a reținut că, din analiza prevederilor art. 34 și 35 din Legea nr. 165/2013, rezultă ca deciziile emise atât în temeiul art. 34 alin. (1), cât și celelalte decizii emise in temeiul Legii nr. 165/2013, pot fi atacate in condițiile dispozițiilor art. 35. O astfel de interpretare se impune întrucât condițiile de reglementare ale textului citat, nu disting între diversele decizii care se emit de către entitățile aflate sub incidența legii de reparație. Aceiași text indica o competență teritorială absolută și anume secția civila a tribunalului în cărui circumscripție se afla sediul entității. Pentru o stabilire corecta a competentei teritoriale a instanței ce trebuie să soluționeze dosarul, trebuie identificată entitatea la care face referire art. 35, în Legea nr. 165/2013, în cuprinsul art. 3 pct. 4 din aceeași lege arătându-se care este semnificația termenului entitate, între entitățile pe care Ie numește textul aflându-se și C.N.C.I.

Prin urmare, a concluzionat Tribunalul Dolj, deși nu este expres stabilit că este vorba de entitatea emitentă a deciziei ce se atacă, în mod implicit se înțelege acest aspect, în condițiile în care, nu se reglementează expres că este vorba de o altă entitate decât cea emitentă. O altă interpretare ar însemna o adăugare la textul citat. Daca ar fi avut în vedere legiuitorul o altă entitate decât cea emitentă, ar fi reglementat-o expres, alegerea unei alte entități din lanțul procedural de stabilire a îndreptățirii ar presupune intervenția unui factor subiectiv, incompatibil cu caracterul absolut al competenței stabilite prin textul de lege. În speță, deși cererea nu vizează contestarea unei decizii, ci obligarea de emitere a unei astfel de decizii, pentru identitate de rațiune, se constata că în speță sunt aplicabile dispozițiile ce reglementează competența de soluționare a deciziilor emise.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în baza art. 133 pct. 2, raportat la ari. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Se reține că norma de competență, aplicabilă raportului juridic litigios, este Legea nr. 165/2013 ce conține dispoziții speciale, derogatorii de la dreptul comun, referitoare la competența teritorială a instanțelor învestite cu soluționarea deciziilor emise de entități ie definite prin art. 3 din același act normativ.

Astfel, potrivit art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 „Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.” De asemenea, dispozițiile art. 35 prevăd că: „Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de fa data comunicării.” Se reține că dispozițiile art. 35 din Legea nr. 165/2013, mai sus-menționate, instituie o normă de competență teritorială absolută, ce conferă tribunalului, în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite de lege, competența de soluționare a contestației formulate împotriva deciziilor emise de aceasta.

Noțiunea de entitate învestită de lege este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013, în sensul că au această semnificație următoarele structuri cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii: „a) unitatea deținătoare, în înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al O.U.G. nr. 83/1999, republicată; b) entitatea învestită cu soluționarea notificării, în înțelesul H.G.

nr. 250/2007, cu modificările șl completările ulterioare; c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orășenești și municipale, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; d) comisia județeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului București, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România; f) A.N.R.P., organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică; g) C.N.C.I., înființată potrivit legii”.

Având în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie obligarea pârâtei Comisia Naționala pentru Compensarea Imobilelor la soluționarea Dosarului nr. H979/ CC, în sensul emiterii deciziei de compensare, în acord cu prevederile art. 35 din Legea nr. 165/2013, raportat la dispozițiile art. 34 din aceeași lege, litigiul de față este de competența (teritorială și materială) tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității investite cu emiterea deciziei de compensare, respectiv Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, dispozițiile art. 35 fiind aplicabile și pentru cazul în care entitatea investită nu soluționează cererea în termenele prevăzute de art. 34 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013.

Cum sediul C.N.C.I. se află în București, sector 1, respectiv în raza teritorială a Tribunalului București, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea acestei instanțe. În consecință, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripția căreia se află sediul C.N.C.I., respectiv Tribunalul București. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare în favoarea Tribunalului București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2015.