ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1880/2015

Asupra

conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrata pe Tribunalului București, secția a II-a contencios

administrativ și fiscal, sub nr. 40677/3/2013, reclamanții V.S. și Ș.S.G. au

solicitat obligarea pârâtei Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor la

soluționarea Dosarului nr. 11979/ CC, în sensul emiterii deciziei de

compensare. în motivarea cererii, s-a arătat că nu a fost soluționat în

termenul legal dosarul menționat, deși a fost înaintată documentația necesară,

inclusiv dispoziția nr. 11543 din 15 iulie 2005 a Primarului mun. Craiova și

actele care au stat la baza emiterii acesteia.

În

drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr. 165/2013.

Prin Sentința civilă nr. 8183 din 9 decembrie 2014,

pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a (fostă secția a IX-a) contencios

administrativ și fiscala, fost admisă excepția necompetenței funcționale, a

fost scoasă de pe rol dosarul și a fost trimis spre competentă soluționare la

Secția Civilă a Tribunalului București, motivat de faptul că, în cauză, în

raport de data introducerii acțiunii, respectiv 9 decembrie 2013, în cauză sunt

incidente dispozițiile art. 35 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013, care

stabilesc competența secției civile a tribunalului pentru soluționarea

litigiilor privind finalizarea procedurii de acordare a despăgubirilor.

Prin

sentința civilă nr. 350 din 11 martie 2015, pronunțată de Tribunalul București,

secția a IV-a Civilă, în Dosarul nr. 40688/3/2013** a fost admisă excepția

necompetenței teritoriale a Tribunalului București și a fost declinată

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția civilă.

Instanța a reținut că prin sintagma „entitate învestită

de lege”, menționată de dispozițiile art. 35 din Legea nr. 165/2013, se au în

vedere structurile cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate

abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii, astfel cum sunt definite la. art.

3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013.

Dispoziția nr. 11543 din 15 iulie 2005, emisă de

Primarul Municipiului Craiova, a cărei validare se solicită, se referă la

acordarea de măsuri reparatorii sub formă de titluri de valoare nominală pentru

imobilul Craiova, str. Calea București, Brașov, iar cât timp imobilul ce tace

obiect al deciziei a cărei validare se solicită este în Craiova, iar dispoziția

a cărei validare se solicită a fost emisă de Primarul Municipiului Craiova, ca

unitate deținătoare în sensul H.G. nr. 250/2007, pentru aprobarea Normelor

metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, cu modificările și

completările ulterioare, tribunalul a apreciat că revine Tribunalului Dolj

competența soluționării prezentei cauze.

Prin

Sentința civilă nr. 370/2015 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă, a

fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dolj, invocată

din oficiu și, constatând că aparține Tribunalului București, secția civilă,

competența de soluționare a cauzei, precum și conflictul negativ de competență,

dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, spre competentă

soluționare a conflictului.

Tribunalul Dolj a reținut că, din analiza prevederilor art.

34 și 35 din Legea nr. 165/2013, rezultă ca deciziile emise atât în temeiul art.

34 alin. (1), cât și celelalte decizii emise in temeiul Legii nr. 165/2013, pot

fi atacate in condițiile dispozițiilor art. 35. O astfel de interpretare se

impune întrucât condițiile de reglementare ale textului citat, nu disting între

diversele decizii care se emit de către entitățile aflate sub incidența legii

de reparație. Aceiași text indica o competență teritorială absolută și anume

secția civila a tribunalului în cărui circumscripție se afla sediul entității.

Pentru o stabilire corecta a competentei teritoriale a

instanței ce trebuie să soluționeze dosarul, trebuie identificată entitatea la

care face referire art. 35, în Legea nr. 165/2013, în cuprinsul art. 3 pct. 4

din aceeași lege arătându-se care este semnificația termenului entitate, între

entitățile pe care Ie numește textul aflându-se și C.N.C.I.

Prin urmare, a concluzionat Tribunalul Dolj, deși nu

este expres stabilit că este vorba de entitatea emitentă a deciziei ce se

atacă, în mod implicit se înțelege acest aspect, în condițiile în care, nu se

reglementează expres că este vorba de o altă entitate decât cea emitentă.

O altă interpretare ar însemna o adăugare la textul

citat. Daca ar fi avut în vedere legiuitorul o altă entitate decât cea

emitentă, ar fi reglementat-o expres, alegerea unei alte entități din lanțul

procedural de stabilire a îndreptățirii ar presupune intervenția unui factor

subiectiv, incompatibil cu caracterul absolut al competenței stabilite prin

textul de lege. În speță, deși cererea nu vizează contestarea unei decizii, ci

obligarea de emitere a unei astfel de decizii, pentru identitate de rațiune, se

constata că în speță sunt aplicabile dispozițiile ce reglementează competența

de soluționare a deciziilor emise.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a

cărui judecată a fost legal sesizată, în baza art. 133 pct. 2, raportat la ari.

135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Se reține că norma de competență, aplicabilă raportului

juridic litigios, este Legea nr. 165/2013 ce conține dispoziții speciale,

derogatorii de la dreptul comun, referitoare la competența teritorială a

instanțelor învestite cu soluționarea deciziilor emise de entități ie definite

prin art. 3 din același act normativ.

Astfel, potrivit art. 34 alin. (1) din Legea nr.

165/2013 „Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării

în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi

soluționate în termen de 36 de luni.”

De asemenea, dispozițiile art. 35 prevăd că: „Deciziile emise

cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se

consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui

circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de fa data

comunicării.”

Se reține că dispozițiile art. 35 din Legea nr. 165/2013, mai

sus-menționate, instituie o normă de competență teritorială absolută, ce

conferă tribunalului, în a cărui circumscripție se află sediul entității

învestite de lege, competența de soluționare a contestației formulate împotriva

deciziilor emise de aceasta.

Noțiunea de entitate învestită de lege este explicitată

la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013, în sensul că au această

semnificație următoarele structuri cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor

preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii:

„a) unitatea deținătoare, în înțelesul H.G. nr. 250/2007

pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6

martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G.

nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și

al O.U.G. nr. 83/1999, republicată;

b) entitatea învestită cu soluționarea notificării, în

înțelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările șl completările ulterioare;

c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale,

orășenești și municipale, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991,

republicată, cu modificările și completările ulterioare;

d) comisia județeană de fond funciar sau, după caz,

Comisia de Fond Funciar a Municipiului București, constituite în temeiul Legii nr.

18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri

imobile care au aparținut cultelor religioase și comunităților cetățenilor

aparținând minorităților naționale din România;

f) A.N.R.P., organ de specialitate al administrației

publice centrale, cu personalitate juridică;

g) C.N.C.I., înființată potrivit legii”.

Având

în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie obligarea

pârâtei Comisia Naționala pentru Compensarea Imobilelor la soluționarea Dosarului

nr. H979/ CC, în sensul emiterii deciziei de compensare, în acord cu prevederile

art. 35 din Legea nr. 165/2013, raportat la dispozițiile art. 34 din aceeași

lege, litigiul de față este de competența (teritorială și materială)

tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității investite cu emiterea

deciziei de compensare, respectiv Comisia Națională pentru Compensarea

Imobilelor, dispozițiile art. 35 fiind aplicabile și pentru cazul în care

entitatea investită nu soluționează cererea în termenele prevăzute de art. 34 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 165/2013.

Cum sediul C.N.C.I. se află în București, sector 1,

respectiv în raza teritorială a Tribunalului București, competența de

soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea acestei instanțe.

În

consecință, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în

favoarea tribunalului în circumscripția căreia se află sediul C.N.C.I.,

respectiv Tribunalul București.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C

I D E

Stabilește

competența de soluționare în favoarea Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2015.