ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 517/2017

Decizia nr. 517/2017 Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 11 mai 2009 pe rolul Judecătoriei Craiova, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâții C. și D., solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună rectificarea C.F. ale municipiului Craiova. La termenul din data de 01 iunie 2009, reclamanții au formulat precizare de acțiune prin care au arătat că înțeleg să-și modifice cererea introductivă, în sensul că au solicitat obligarea pârâților sa le lase în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul-teren, în suprafață de 1.323 mp, situat în Craiova, județul Dolj, intabulat în C.F. a municipiului Craiova și constatarea nulității parțiale absolute a contractului de tranzacție judiciară, autentificat din 01 septembrie 2004 de B.N.P., E., în ceea ce privește suprafața de 1.232 mp situată în Craiova, jud. Dolj.

Prin sentința civilă nr. 10556 din 27 mai 2011, Judecătoria Craiova și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj. După un prim ciclu procesual, Tribunalul Dolj) prin sentința nr. 298 din 29 mai 2015 a admis cererea în revendicare formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții C., D. și F. și SC G. SA prin lichidator judiciar Cabinet individual de insolvență H. A respins cererea în constatarea nulității contractului de tranzacție formulată de reclamanți. A obligat pe pârâți să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren de 1.229 mp, identificată în schița anexă la raportul de expertiză efectuată de experții I., J. și K., schița anexa nr. 3, depusă la fila 323 în Dosarul nr. x/63/2011 al Tribunalului Dolj, schiță parte integrantă din sentință.

Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, prin Decizia nr. 1345 din 1 martie 2016 a admis apelurile formulate de către pârâții C., D., F. și de pârâta SC G. SA prin lichidator judiciar Cabinet individual de insolvență H., împotriva sentinței civile nr. 298 din 29 mai 2015 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă, în Dosarul nr. x/63/2011*, în contradictoriu intimații-reclamanți A. și B. A schimbat sentința și a respins acțiunea precizată. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin Decizia nr. 1374 din 14 iunie 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/J/63/2011*, a admis recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva Deciziei nr. 1345 din 1 martie 2016 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

A modificat decizia recurată, în sensul respingerii, ca nefondate, a apelurilor declarate de pârâții C., D., F. și SC G. SA, prin lichidator judiciar Cabinet individual de insolvență H. împotriva sentinței nr. 298 din 29 mai 2015 a Tribunalului Dolj, secția I civilă. A obligat pârâții la 2500 lei cheltuieli de judecată către reclamanții A. și B., reprezentând onorariu de avocat. La data de 16 ianuarie 2017 (data poștei), C., D. și F. au formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 1374 din 14 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/63/2011*, invocând în drept art. 317, art. 318, art. 319 alin. (1) și (2), art. 401, art. 377 alin. (2) pct. 3, art. 376 C. proc.

civ. (1865), Constituția României și Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Contestatorii au susținut, în esență, că Înalta Curte de Casație si Justiție, în soluționarea recursului, a reținut în mod eronat că sentința nr. 292 din 13 iulie 2004 a Tribunalului Dolj pronunțată în Dosarul nr. x/civ/2004 a rămas irevocabilă la data de 14 septembrie 2006. Sentința menționată a rămas irevocabilă Ia data de 30 septembrie 2004, odată cu renunțarea primarului Municipiului Craiova și Consiliul Local al Municipiului Craiova la judecarea apelului pe care îl declaraseră împotriva sentinței. În luna noiembrie a anului 2004, L. Dolj în numele M. a exercitat apel cu mult după rămânerea definitivă st irevocabilă a sentinței nr. 292/2004, apelul fiind respins, ca tardiv, soluție menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție prin respingerea recursului (Decizia civilă nr. 6995 din 14 septembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în Dosarul x/1/2006).

Sentința nr. 292/2004 a fost învestită cu formula executorie de Tribunalul Dolj la data de 04 octombrie 2004. Rezultă fără echivoc faptul că sentința nr. 292/2004 pronunțată în Dosarul nr. x/civ/2004 al Tribunalului Dolj a rămas definitivă ia data de 09 septembrie 2004 și irevocabilă - în sensul art. 377 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. - la data de 30 septembrie 2004, după expirarea termenului de 15 zile de la data când decizia instanței de apel a fost comunicată părților. Contestatorii au conchis că instanța de recurs a fost indusă în eroare de mențiunea „irevocabil" aplicată pe sentința nr. 292/2004 existentă la dosarul cauzei și, așa fiind, speța a fost soluționată având la bază aceasta gravă eroare materială.

Contestatorii au solicitat admiterea contestației în anulare și, în rejudecarea cauzei, respingerea recursului, ca nefondat. Înalta Curte, analizând prioritar contestația în anulare sub aspectul admisibilității acesteia, constată următoarele: Căile de atac, termenele și condițiile în care acestea pot fi exercitate, sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece legiuitorul a avut în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispozițiile art. 317 C. proc. civ. (contestația în anulare obișnuita, al cărei obiect poate îl numai o hotărâre irevocabilă) și ale art. 318 C. proc.

civ. (contestația în anulare specială, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre a instanței de recurs). Cazurile în care poate fi promovată contestația în anulare obișnuita sunt două, când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii și când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență; în plus, art. 317 alin. (2) C. proc. civ. prevede ca această cale de atac mai poate fi primită pentru motivele arătate la alin. (1), în cazul în care aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.

Contestația în anulare specială, la rândul său, poate fi promovată în două ipoteze: când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale și când instanța, respingând recursul ori admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunui din motivele de casare. Greșelile la care se referă art. 318 C. proc. civ. trebuie să fie evidente și în legătură cu aspectele formale ale judecății, fiind săvârșite de instanță ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale din dosarul cauzei, cum ar fi, de exemplu, neobservarea faptului că ia dosar există chitanța de plată a taxei de timbru, ori recipisa de expediere a recursului prin poștă înăuntru! termenului legal ori dovada că a fost formulat de o persoană îndreptățită a-l declara.

Contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greșeli de judecată și anume de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale de drept substanțial sau procedural. Așa fiind, pe calea contestației în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu relative la dezlegarea dată de instanță fondului raportului juridic dedus judecății. În speță, contestatorii au susținut că în mod greșit instanța de recurs ar fi reținut că data când sentința nr. 292/2004 pronunțată de Tribunalul Dolj a rămas irevocabilă este data de 14 septembrie 2006, când, corectă - în opinia contestatorii or - este data de 30 septembrie 2004, concluzie care ar fi permis stabilirea preeminenței titlului lor (pârâți în acțiunea în revendicare) și nu a titlului intimaților (reclamanți din acțiunea în revendicare).

Statuând în sens contrar - prin această „greșeală materială" săvârșită de instanța de recurs, imputată de către contestatori, - acțiunea în revendicare a fost soluționată în defavoarea lor. Înalta Curte, având în vedere temeiurile expuse, constată că, în fapt, criticile contestatorilor vizează nu o greșeală materială în sensul art. 318 teza I C. proc. civ. ci o pretinsă greșeală de judecată întrucât presupune interpretarea unor dispoziții legale referitoare la momentul la care rămâne irevocabilă o hotărâre judecătorească, greșeală de judecată ce nu poate fi însă supusă cenzurii în calea de atac a contestației în anulare. Înalta Curte constată totodată că, deși contestatorii au invocat ca temei de drept dispozițiile art. 317 și 318 C. proc.

civ., aceștia nu au formulat critici susceptibile de a fi încadrate în niciunul dintre cazurile legale expres și limitativ care să permită examinarea lor din perspectiva textelor de lege menționate. În consecință, contestația în anulare va fi respinsă, ca inadmisibilă. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorii C., D. și F. împotriva Deciziei nr. 1374 din data de 14 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/63/2011*. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2017.