ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 517/2017

Decizia nr. 517/2017

Asupra

contestației în anulare de față, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la data de 11 mai 2009 pe rolul Judecătoriei

Craiova,

reclamanții

A. și B. au chemat în

judecată

pe pârâții C. și D., solicitând ca prin hotărârea

judecătorească ce se va pronunța să se dispună

rectificarea C.F. ale municipiului Craiova.

La

termenul din data de 01 iunie 2009, reclamanții au formulat precizare de

acțiune prin care au arătat că înțeleg să-și

modifice cererea introductivă, în sensul că au solicitat obligarea

pârâților sa le lase în deplină proprietate și

liniștită posesie, imobilul-teren, în suprafață de 1.323

mp, situat în Craiova, județul Dolj, intabulat în C.F. a municipiului

Craiova și constatarea nulității parțiale absolute a

contractului de tranzacție judiciară, autentificat din 01 septembrie

2004 de B.N.P., E., în ceea ce privește suprafața de 1.232 mp

situată în Craiova, jud. Dolj.

Prin

sentința civilă nr. 10556 din 27 mai 2011, Judecătoria Craiova

și-a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

După

un prim ciclu procesual, Tribunalul Dolj) prin sentința nr. 298 din 29 mai

2015 a admis cererea în revendicare formulată de reclamanți în

contradictoriu cu pârâții C., D. și F. și SC G. SA prin

lichidator judiciar Cabinet individual de insolvență H.

A

respins cererea în constatarea nulității contractului de

tranzacție formulată de reclamanți.

A obligat

pe pârâți să lase în deplină proprietate și

liniștită posesie suprafața de teren de 1.229 mp,

identificată în schița anexă la raportul de expertiză

efectuată de experții I., J. și K., schița anexa nr. 3,

depusă la fila 323 în Dosarul nr. x/63/2011 al Tribunalului Dolj,

schiță parte integrantă din sentință.

Curtea

de Apel Craiova, secția I civilă, prin Decizia nr. 1345 din 1 martie

2016

a admis

apelurile formulate de către pârâții C., D., F. și de pârâta SC

G. SA prin lichidator judiciar Cabinet individual de insolvență H.,

împotriva sentinței civile nr. 298 din 29 mai 2015 pronunțată de

Tribunalul Dolj, secția I civilă, în Dosarul nr. x/63/2011*, în

contradictoriu

intimații-reclamanți

A. și B.

A

schimbat sentința și a respins acțiunea precizată.

Înalta

Curte de Casație și Justiție,

secția I civilă, prin Decizia

nr. 1374 din 14 iunie 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/J/63/2011*, a

admis recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva Deciziei nr.

1345 din 1 martie 2016 a Curții de Apel Craiova, secția I

civilă.

A

modificat decizia recurată, în sensul respingerii, ca nefondate, a

apelurilor declarate de pârâții C., D., F. și SC G. SA, prin

lichidator judiciar Cabinet individual de insolvență H. împotriva

sentinței nr. 298 din 29 mai 2015 a Tribunalului Dolj, secția I

civilă.

A

obligat pârâții la 2500 lei cheltuieli de judecată către

reclamanții A. și B., reprezentând onorariu de avocat.

La

data de 16 ianuarie 2017 (data poștei), C., D. și F. au formulat

contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 1374 din 14 iunie 2016 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția I civilă,

pronunțată în Dosarul

nr. x/63/2011*, invocând în drept art. 317, art. 318, art. 319 alin. (1)

și (2), art. 401, art. 377 alin. (2) pct. 3, art. 376 C. proc. civ.

(1865), Constituția României și Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

Contestatorii

au susținut, în esență, că Înalta Curte de Casație si

Justiție, în soluționarea recursului, a reținut în mod eronat

că sentința nr. 292 din

13 iulie

2004 a Tribunalului Dolj pronunțată în Dosarul nr. x/civ/2004 a

rămas

irevocabilă la data de 14 septembrie 2006.

Sentința menționată a rămas

irevocabilă Ia data de 30 septembrie 2004, odată cu

renunțarea

primarului Municipiului Craiova și Consiliul Local al Municipiului

Craiova

la judecarea apelului pe care îl declaraseră împotriva sentinței.

În luna

noiembrie a anului 2004, L. Dolj în numele M. a exercitat apel cu mult

după rămânerea definitivă st irevocabilă a sentinței

nr. 292/2004, apelul fiind respins, ca tardiv, soluție menținută

de Înalta Curte de Casație și Justiție prin respingerea

recursului (Decizia civilă nr. 6995 din 14 septembrie 2006 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție pronunțată în Dosarul x/1/2006).

Sentința nr. 292/2004 a fost învestită cu

formula executorie de Tribunalul

Dolj

la data de 04 octombrie 2004.

Rezultă fără echivoc faptul că

sentința nr. 292/2004 pronunțată în Dosarul

nr. x/civ/2004

al Tribunalului Dolj a rămas definitivă ia data de 09 septembrie 2004

și

irevocabilă - în sensul art. 377 alin. (2) pct. 3

C. proc. civ. - la data de

30

septembrie 2004, după expirarea termenului de 15 zile de la data când

decizia instanței de apel a fost comunicată părților.

Contestatorii

au conchis că instanța de recurs a fost indusă în eroare de

mențiunea „irevocabil" aplicată pe sentința nr. 292/2004

existentă la dosarul

cauzei și, așa fiind, speța a fost soluționată

având la bază aceasta gravă eroare

materială.

Contestatorii

au solicitat admiterea contestației în anulare și, în rejudecarea

cauzei, respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta

Curte, analizând prioritar contestația în anulare sub aspectul

admisibilității acesteia, constată următoarele:

Căile

de atac, termenele și condițiile în care acestea pot fi exercitate,

sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece legiuitorul a

avut în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea

ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.

Contestația

în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi

exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispozițiile

art. 317 C. proc. civ. (contestația în anulare obișnuita, al

cărei obiect poate îl numai o hotărâre irevocabilă) și ale

art. 318 C. proc. civ. (contestația în anulare specială, al

cărei obiect poate fi numai o hotărâre a instanței de recurs).

Cazurile

în care poate fi promovată contestația în anulare obișnuita sunt

două, când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a

judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii

și când hotărârea a fost dată cu încălcarea

dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență;

în plus, art. 317 alin. (2) C. proc. civ. prevede ca această cale de atac

mai poate fi primită pentru motivele arătate la alin. (1), în cazul în

care aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța

le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau

dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat

în fond.

Contestația

în anulare specială, la rândul său, poate fi promovată în

două ipoteze: când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei

greșeli materiale și când instanța, respingând recursul ori

admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să

cerceteze vreunui din motivele de casare.

Greșelile

la care se referă art. 318 C. proc. civ. trebuie să fie evidente

și în legătură cu aspectele formale ale judecății,

fiind săvârșite de instanță ca urmare a omiterii sau

confundării unor elemente sau date materiale din dosarul cauzei, cum ar

fi, de exemplu, neobservarea faptului că ia dosar există

chitanța de plată a taxei de timbru, ori recipisa de expediere a

recursului prin poștă înăuntru! termenului legal ori dovada

că a fost formulat de o persoană îndreptățită a-l

declara.

Contestația

în anulare nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greșeli de

judecată și anume de apreciere a probelor, de interpretare a unor

dispoziții legale de drept substanțial sau procedural.

Așa

fiind, pe calea contestației în anulare nu pot fi valorificate decât

nereguli procedurale, iar nu relative la dezlegarea dată de

instanță fondului raportului juridic dedus judecății.

În

speță, contestatorii au susținut că în mod greșit

instanța de recurs ar fi reținut că data când sentința nr.

292/2004 pronunțată de Tribunalul Dolj a rămas irevocabilă

este data de 14 septembrie 2006, când, corectă - în opinia contestatorii

or - este data de 30 septembrie 2004, concluzie care ar fi permis stabilirea

preeminenței titlului lor (pârâți în acțiunea în revendicare)

și nu a titlului intimaților (reclamanți din acțiunea în

revendicare).

Statuând

în sens contrar - prin această „greșeală materială" săvârșită

de instanța de recurs, imputată de către contestatori, -

acțiunea în revendicare a fost soluționată în defavoarea lor.

Înalta

Curte, având în vedere temeiurile expuse, constată că, în fapt,

criticile contestatorilor vizează nu o greșeală materială

în sensul art. 318 teza I C. proc. civ. ci o pretinsă greșeală

de judecată întrucât presupune interpretarea unor dispoziții legale

referitoare la momentul la care rămâne irevocabilă o hotărâre

judecătorească, greșeală de judecată ce nu poate fi

însă supusă cenzurii în calea de atac a contestației în anulare.

Înalta

Curte constată totodată că, deși contestatorii au invocat

ca temei de drept dispozițiile art. 317 și 318 C. proc. civ.,

aceștia nu au formulat critici susceptibile de a fi încadrate în niciunul

dintre cazurile legale expres și limitativ care să permită

examinarea lor din perspectiva textelor de lege menționate.

În consecință,

contestația în anulare va fi respinsă, ca inadmisibilă.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D

E

Respinge,

ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de

contestatorii C., D. și F. împotriva Deciziei nr. 1374 din data de 14

iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/63/2011*.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 21 martie 2017.