ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 395/2017

Decizia nr. 395/2017 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de revizuire înregistrată sub nr. de mai sus la 28 iulie 2014 pe rolul Tribunalului Dolj, secția civilă, revizuentul primarul Municipiului Craiova a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 230 din 8 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția civilă, în Dosarul nr. x/63/2006, în temeiul art. 322 pct. 4 C. proc. civ. susținându-se că la pronunțarea sentinței s-a avut în vedere raportul de expertiză întocmit de expertul A., care prin sentința penală nr. 1482/2014 a Judecătoriei Craiova (rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 958 din 8 iulie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția penală) a fost condamnat pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă prev. de art. 260 C. pen.

fiind anulat în totalitate raportul de expertiză tehnică întocmit de expert în Dosarul nr. x/63/2006al Tribunalului Dolj, secția civilă. Prin sentința civilă nr. 313 din 19 mai 2016, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția civilă, a fost admisă cererea de revizuire formulată de revizuentul primarul Municipiul Craiova împotriva sentinței civile nr. 230 din 08 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția civilă, în Dosar nr. x/63/2006, în contradictoriu cu intimata B., având ca obiect Legea nr. 10/2001, fiind modificată în parte sentința în sensul că s-a stabilit dreptul intimatei la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 212 mp, situat în Craiova, județul Dolj.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Prin sentința civilă nr. 230/2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția civilă, în Dosarul nr. x/63/2006 s-a constatat că, în ceea ce privește forma măsurilor reparatorii, pentru imobilul din actuala str. x este posibilă restituirea în natură a terenului, iar pentru construcțiile demolate, reclamanta B. are dreptul la măsuri reparatorii, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, întrucât din concluziile raportului de expertiză efectuat de expertul A. a rezultat că terenul este liber de construcții sau de alte lucrări de utilitate publică, iar referitor la imobilul din str. x, restituirea în natură nu este posibilă în raport de dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel că pentru acest teren, și pentru construcțiile demolate de pe teren, reclamanta beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent, întrucât din raportul de expertiză rezultă că suprafața solicitată este afectată unei amenajări de utilitate publică, făcând parte din perimetrul unui complex comercial, servind scopului comercial pentru care magazinul ”x” a fost construit.

S-a constatat că aspectele de fapt și de drept legate de îndreptățirea reclamantei la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul din Craiova, compus din teren în suprafață de 212 mp, și construcții, așa cum au fost reținute de instanța de fond și menținute de instanțele de control judiciar prin Decizia civilă nr. 141 din 14 ianuarie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, și respectiv prin Decizia civilă nr. 9725 din 30 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, acestea nu pot face obiectul unei noi dezbateri judiciare în cadrul cererii de revizuire. Aceasta întrucât hotărârile judecătorești din 2008 și 2009 au tranșat irevocabil aspectele legate de îndreptățirea reclamantei la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul din str. x, inclusiv aspectul legat de întinderea suprafeței de teren la care reclamanta este îndreptățită, respectiv suprafața de 212 mp.

Sub acest aspect s-a constatat că atât în Decizia nr. 141 din 14 ianuarie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, cât și în Decizia civilă nr. 9725 din 30 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a reținut în mod expres că sunt neîntemeiate criticile formulate de pârâți în condițiile în care „reclamanta și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită sub toate cele trei aspecte, respectiv în privința calității de moștenitoare a autorilor săi, a calității de proprietar a autorilor săi asupra celor două imobile și a preluării abuzive a acestora.

Astfel, din actele de stare civilă a rezultat că reclamanta este descendentă de gradul I al autorilor C. și D. De asemenea, dreptul de proprietate al celor doi autori asupra imobilelor, a rezultat din actul de vânzare-cumpărare autentificat, transcris din 21 ianuarie 1947 la Tribunalul Dolj, și din buletinul clădirii, pentru imobilul din actuala str. x, iar pentru imobilul din actuala str. x, dreptul de proprietate a rezultat din buletinele clădirii. În același sens, există o prezumție simplă de preluare abuzivă a acestor imobile, în baza art. 1 lit. e) din H.G. nr. 250/2007, datorită existenței la momentul notificării a acestor imobile în proprietatea statului, prezumție care nu a fost răsturnată de pârâți.

Prin urmare, reclamanta îndeplinește toate condițiile cerute de art. 3 și 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, pentru a fi considerată persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de această lege”.

S-a mai reținut că prin sentința penală nr. 1482/2014 a Judecătoriei Craiova, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 958 din 08 iulie 2014 a Curții de Apel Craiova s-a dispus condamnarea expertului A. pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 260 C. pen.,și anularea în totalitate a raportului de expertiză tehnică întocmit de acesta în Dosarul civil nr. x/63/2006 al Tribunalului Dolj, secția civilă, reținându-se următoarea situație de fapt: „cu ocazia întocmirii raportului de expertiză în Dosarul nr. x/63/2006, dar și cu ocazia formulării răspunsului la obiecțiunile instanței (19 mai 2005 și 23 iunie 2008), inculpatul în calitate de expert tehnic judiciar a făcut afirmații necorespunzătoare adevărului cu privire la situația terenului situat în Craiova, pentru a cărui identificare și delimitare fusese desemnat.

Inculpatul nu a avut în vedere documentele pe care instanța de judecată i-a solicitat să le analizeze, respectiv planurile de urbanism la momentul preluării imobilului și la momentul efectuării expertizei, nu a făcut mențiuni în cuprinsul raportului cu privire la construcțiile existente pe suprafața de teren în litigiu, deși existența acestora putea fi observată în mod evident în momentul deplasării la fața locului, formulând răspunsuri generale care au dus la pronunțarea unor soluții, care au generat ulterior un șir de litigii de natură civilă.

Din analiza succesiunii declarațiilor date de inculpat este evident că acesta a formulat simple apărări pro cauza, întrucât și dacă ar fi real că primăria nu i-a pus la dispoziție documentele necesare, și în aceste condiții, ar fi fost nevoit să improvizeze obținând înscrisurile prin împrumut de la alte persoane, împrejurările ar fi trebuit menționate în raportul de expertiză întocmit, pentru a permite instanței să evalueze corectitudinea concluziilor expertului. Faptul că nu s-a procedat la analiza acestui plan este cu atât mai evident cu cât în măsura în care ar fi avut Planul Urbanistic Zonal, la dispoziție, inculpatul ar fi putut să observe că prin stabilirea suprafeței de 212 mp, a ocupat o parte din trotuarul public, parcarea, și str. x, aproximativ 115,30 mp, amenajamente realizate pe spațiul public de primărie începând încă din anul 2005, care se încadrează în mod evident în cadrul unui plan urbanistic zonal (acesta cuprinde organizarea rețelei stradale).

Chiar admițând că la momentul efectuării expertizei nu existau semne pe suprafața în litigiu cu privire la delimitarea proprietății numiților E., Curtea a apreciat că cel puțin semnele existenței unei piațete centrale în localitatea Craiova, a unei parcări publice, trotuare, spațiu carosabil, ar fi putut fi observate chiar de o persoană fără pregătire tehnică de specialitate, impunându-se consemnarea acestora în cuprinsul raportului sau măcar în răspunsul la obiecțiuni. Realitatea este că inculpatul nu a verificat în nici un moment posibila existență a unor amenajări de interes public, sau unor utilități publice în zonă, explicația acestuia în sensul că a inspectat vizual suprafața de teren și nu a observat semne exterioare a unor posibile infrastructuri de utilitate publică (gaze, rețele electrice, rețele de canalizare, de apă), fiind imposibil de acceptat în cazul unui expert judiciar.

(în acest sens prin adresa din 20 aprilie 2011, SC F. SA, îi comunică lui E. că pe terenul în cauză există linii electrice subterane de 20 KV, modernizate în 2008. "(pag. a Deciziei nr. 958/2014 a Curții de Apel Craiova)”. Prin urmare, instanța a reținut că față de dispozițiile art. 322-326 C. proc. civ., în prezenta cerere de revizuire s-a analizat doar forma măsurilor reparatorii la care este îndreptățită reclamanta pentru terenul din actuala str. x, respectiv dacă este posibilă restituirea în natură, sau reclamanta poate beneficia doar de măsuri reparatorii prin echivalent, aspect de judecată pentru care instanța a ținut seama de raportul de expertiză întocmit de expertul A. la pronunțarea sentinței nr. 230/2008 a Tribunalului Dolj, secția civilă.

Aceasta întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, îndreptățirea reclamantei la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul din str. x, inclusiv aspectul legat de întinderea suprafeței de teren la care reclamanta este îndreptățită, respectiv suprafața de 212 mp, au fost dezbătute și tranșate irevocabil prin hotărârile judecătorești din 2008 și 2009, ele neavând legătură cu raportul de expertiză întocmit de expertul A., anulat prin hotărârile penale menționate mai sus.

Față de raportul de expertiză întocmit de expertul G. în cadrul dosarului de revizuire, depus la 25 ianuarie 2016, și de situația de fapt reținută prin sentința penală nr. 1482/2014 a Judecătoriei Craiova, și respectiv prin Decizia penală nr. 958 din 08 iulie 2014 a Curții de Apel Craiova, cu privire la situația juridică a terenului în suprafață de 212 mp, situată în Craiova, actuala str. x s-a constatat că aceasta nu poate fi restituită în natură reclamantei, întrucât o parte din teren nu se află la dispoziția autorităților locale, fiind înscrisă în cartea funciară pe numele altor proprietari (99 mp), iar cealaltă parte este afectată de amenajări de utilități publice în sensul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât face parte din trotuarul public și zona verde (nepavată) adiacentă din Piațeta centrală din Craiova, amenajament realizat pe spațiul public de primărie încă din anul 2005, și că pe terenul în cauză există infrastructuri de utilitate publică (linii electrice subterane modernizate în anul 2008), așa cum rezultă în mod neechivoc și din înscrisurile depuse în Dosarul penal nr. x/215/2012 al Judecătoriei Craiova reținute de altfel și în Decizia penală nr. 958 din 08 iulie 2014 a Curții de Apel Craiova.

Pe cale de consecință, s-a constatat că pentru terenul din Craiova, reclamanta B. poate beneficia doar de măsuri reparatorii prin echivalent, terenul neputând fi restituit în natură, situație în care în temeiul art. 322 - 326 C. proc. civ. a fost admisă cererea de revizuire formulată de revizuentul Primarul Municipiului Craiova împotriva sentinței civile nr. 230 din 08 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția civilă, în Dosar nr. x/63/2006, în contradictoriu cu intimata B., modificându-se în parte sentința civilă nr. 230 din 08 septembrie 2008 a Tribunalului Dolj, secția civilă, în sensul că s-a stabilit dreptul reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 212 mp, situat în Craiova, județul Dolj.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței. Împotriva hotărârii instanței de fond au formulat apel atât intimata B. cât și revizuentul primarul Municipiului Craiova. Prin Decizia nr. 4590 din 17 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de intimata B. și de revizuentul primarul Municipiului Craiova, fiind reținute următoarele considerente: Excepția autorității de lucru judecat, invocată în ce privește sentința civilă nr. 408 din 24 octombrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. x/63/2011, al Tribunalului Dolj, secția civilă, a fost în mod corect respinsă de prima instanță, nefiind îndeplinită condiția triplei identități de elemente prevăzută de art. 166 C. proc.

civ. și art. 1201 C. civ. Astfel, deși atât părțile, cât și obiectul celor două litigii sunt identice, cauza juridică a celor două cereri de revizuire este distinctă. În cadrul Dosarului nr. x/63/2011 al Tribunalului Dolj, a fost invocat motivul de revizuire fondat pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., respectiv descoperirea unor înscrisuri noi (determinante în soluționarea cauzei), după pronunțarea sentinței nr. 230/2008 a Tribunalului Dolj, secția civilă, în timp ce în prezentul litigiu a fost invocat motivul de revizuire reglementat de art. 322 pct. 4 C. proc. civ. ca urmare a condamnării definitive a expertului A., pentru o infracțiune privitoare la pricină . S-a constatat că este nefondată critica referitoare la omisiunea primei instanțe de a se pronunța asupra cererii de înscriere în fals și desființare acte, formulată de intimată la 24 octombrie 2014, nefiind aptă să conducă la o soluție de reformare a hotărârii primei instanțe.

Este adevărat că intimata a formulat o cerere cu acest obiect, pe care a depus-o la dosar la termenul din 24 octombrie 2014 solicitând prorogarea discutării sale la termenul următor, ulterior atașării Dosarului de fond nr. x/63/2006 al Tribunalului Dolj, instanța acordând mai multe termene de judecată în acest scop, că la termenul din 30 aprilie 2015 a repus în discuție această probă, amânând din nou discutarea ei pentru termenul din 28 mai 2015, când a respins-o ca rămasă fără obiect, cu motivarea că cele două înscrisuri denunțate ca false nu constituie mijloace de probă în actualul cadru procesual ce este limitat doar la verificarea posibilității restituirii în natură a imobilului situat în Craiova, în raport de dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc.

civ. Astfel, instanța de apel a reținut că nu există o omisiune a primei instanțe de a se pronunța asupra cererilor de probatorii, cereri care nici nu a fost reiterate în apel, în condițiile art. 292 C. proc. civ. În ce privește limitele rejudecării cauzei, ca urmare a admiterii în principiu a cererii de revizuire s-a constatat că acestea sunt circumscrise cauzei juridice a revizuirii, și anume condamnarea expertului care a efectuat raportul de expertiză, în Dosarul nr. x/63/2006 al Tribunalului Dolj, secția civilă, pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C. pen. și anularea raportului de expertiză întocmit în Dosarul nr. nr. x/63/2011 al Tribunalului Dolj.

În consecință, rejudecarea cauzei urma să se facă doar în limitele aspectelor care au făcut obiectul probei cu expertiza tehnică constând în identificarea terenului în suprafață de 212 mp, situat în Craiova, stabilirea amplasamentului și vecinătăților actuale și determinarea situației juridice, respectiv dacă este susceptibil sau nu de restituire, integral sau parțial, în natură, în accepțiunea Legii nr. 10/2001 republicată. S-a apreciat că celelalte aspecte de fapt și de drept ale speței care au excedat competențelor tehnice ale expertului nu se impun a fi reanalizate, întrucât au făcut deja obiectul verificării judecătorești, atât în primă instanță, cât și în căile de atac exercitate în condițiile legii, dezlegările de drept date în privința lor intrând sub puterea de lucru judecat.

În acest sens s-a reținut că principiul securității raporturilor juridice trebuie respectat chiar în ipoteza în care partea nemulțumită ar susține că s-au săvârșit erori de judecată și ar pune în discuție legalitatea unei hotărâri. Concluzia se desprinde și din practica instanței europene de contencios al drepturilor omului, care a afirmat constant că unul din elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul siguranței raporturilor juridice, potrivit căruia soluția definitivă pronunțată de instanțe nu trebuie să mai fie rejudecată (Hotărârea din 8 noiembrie 2007 în cauza Rada și României),iar anularea unei hotărâri judecătorești definitive nu poate fi justificată numai pe pretinsa apreciere injustă a probelor de către ultima instanță (Hotărârea din 15 noiembrie 2007 în cauza Belasin/ României).

În cauza Precup contra României, Hotărârea din 27 ian. 2009, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că respectarea dreptului la un proces echitabil și a principiului securității raporturilor juridice impune ca nicio parte să nu poată solicita desființarea unei decizii definitive și executorii într-o cale extraordinară de atac cu singurul scop de a obține reexaminarea cauzei și o nouă hotărâre cu privire la același litigiu.

Prin urmare, s-a reținut că în mod corect tribunalul în considerentele încheierii din 4 iunie 2015 (prin care a fost admisă în principiu cererea de revizuire) a statuat că rejudecarea cauzei urmează a se face doar parțial, circumscris verificării regimului juridic al terenului din Craiova . Celelalte elemente ale raportului juridic dedus judecății, referitoare la calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei, potrivit art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001, sau la întinderea dreptului de proprietate, respectiv la suprafața terenului pentru care s-a formulat notificare în baza legii speciale, de 212 mp, nu mai pot fi reapreciate, prin declanșarea unei noi judecăți, întrucât au fost tranșate în mod irevocabil de instanțele de judecată.

Aceste aspecte au fost stabilite de Tribunalul Dolj, prin sentința civilă nr. 230 din 8 septembrie 2008, în sensul că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 212 mp, din str. x. Prin intermediul căilor de atac exercitate au fost criticate aceste statuări ale tribunalului, însă instanțele de control judiciar, prin Decizia civilă nr. 141 din 14 ianuarie 2009 a Curții de Apel Craiova și Decizia civilă nr. 9725 din 30 noiembrie 2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția civilă, au respins apelul, respectiv recursul, ca nefondate, confirmând astfel dezlegările date de instanța de fond.

Condamnarea expertului pentru o infracțiune în legătură cu pricina nu are nicio relevanță asupra chestiunilor jurisdicționale care nu au constituit obiective ale lucrării tehnice efectuate, și care nu au intrat în sfera de competență a acestuia, în calitate de specialist chemat să lămurească împrejurări de fapt. Cât privește situația juridică a terenului în suprafață de 212 mp, solicitat prin notificare, s-a reținut că prima instanță a făcut o corectă interpretare a materialului probator administrat, pornind de la statuările reținute în mod definitiv prin Decizia penală nr. 958 din 8 iulie 2014 a Curții de Apel Craiova, care au reprezentat fundamentul anulării în totalitate a expertizei întocmite în Dosarul nr. x/63/2006 al Tribunalului Dolj, secția civilă, și al condamnării expertului A. pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C. pen.

Astfel, în hotărârea penală sus menționată s-a reținut că inculpatul expert nu a procedat la analiza Planului Urbanistic Zonal existent la nivelul unității administrativ teritoriale, operațiune tehnică care,dacă ar fi fost realizată, ar fi permis expertului să constate că o parte din terenul în suprafață de 212 mp, și anume o suprafață de 115,30 mp, este ocupată de trotuar public, parcare, str. x, amenajamente realizate pe spațiul public încă din anul 2005. În plus, s-a mai reținut de instanța penală că pe terenul respectiv există infrastructură de utilitate publică (linii electrice subterane de 20 KW, modernizate încă din anul 2008). Aceste constatări ale instanței penale au autoritate de lucru judecat în fața instanței civile, potrivit art. 22 C. proc.

pen., întrucât configurează fapta săvârșită de inculpat, aceea de a atesta, în calitate de expert tehnic, împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv caracterul susceptibil de restituire în natură a terenului, derivat din absența oricărui impediment prevăzut de Legea nr. 10/2001, și ca atare nu poate face obiectul unei noi reexaminări din partea instanței civile. De altfel, aceleași aspecte au fost evidențiate și în raportul de expertiză tehnică și în anexele la acesta întocmit de expertul judiciar G., care a identificat suprafața de 212 mp, situată în Craiova, ca fiind compusă din 99 mp, teren aflat în proprietatea altor persoane fizice, înscris în evidențele funciare, diferența fiind afectată de amenajări de utilitate publică.

Critica apelantei intimate referitoare la nevalorificarea în acest cadru procesual a concluziilor expertizei întocmite de expert tehnic A., și cu privire la greșita omologare a raportului de expertiză întocmit de expertul tehnic G. a fost înlăturată, întrucât raportul de expertiză întocmit în Dosarul nr. x/63/2006 al Tribunalului Dolj a fost anulat în întregime prin sentința penală nr. 1482 din 6 martie 2014a Judecătoriei Craiova, dispoziții menținute prin Decizia penală nr. 958 din 8 iulie 2014 a Curții de Apel Craiova, expertul fiind condamnat pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă iar această împrejurare reprezintă tocmai temeiul juridic al exercitării prezentei căi extraordinare de atac, potrivit art. 322 pct. 4 C. proc.

civ. Pentru aceste considerentele s-a apreciat că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, iar criticile formulate de părți nu sunt întemeiate, motiv pentru care potrivit art. 296 C. proc. civ. au fost respinse ambele apeluri, ca nefondate. Împotriva hotărârii instanței de apel au declarat recurs atât revizuentul primarul Municipiului Craiova, cât și intimata B. Criticile aduse hotărârii instanței de apel de recurentul-revizuent primarul Municipiului Craiova (conform precizărilor făcute în ședința publică din 24 februarie 2017) vizează următoarele aspecte de nelegalitate prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.: Se susține că în condițiile în care cererea de revizuire a fost admisă prin încheierea din 4 iunie 2015 dispunându-se completarea probatoriului în vederea verificării regimului juridic al terenului din Craiova, instanța de apel nu trebuia să se limiteze numai la proba cu expertiza efectuată în cauză care a avut ca obiectiv să stabilească dacă terenul este liber și neafectat de construcții sau de alte lucrări de utilitate publică, ci trebuia să analizeze și dacă s-a făcut dovada calității de persoană îndreptățită a intimatei la măsuri reparatorii pentru imobilul solicitat.

În acest sens, se arată că din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că intimata nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru suprafața de 212 mp, deoarece din buletinul clădirii întocmit cu ocazia recensământului din anul 1948 rezultă o suprafață de 73 mp, inclusiv suprafețe clădite, iar la rubrica numele proprietarului figurează numitul H. Or, în prezenta cerere de revizuire, instanța față de dispozițiile art. 322-326 C. proc. civ.

s-a rezumat a analiza doar forma măsurilor reparatorii la care este îndreptățită intimata pentru terenul din str. x, respectiv dacă este posibilă restituirea în natură, sau dacă reclamanta poate beneficia doar de măsuri reparatorii prin echivalent, fără a analiza dacă intimata este persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de actul legislativ menționat, respectiv dacă face dovada proprietății la momentul preluării abuzive, dacă preluarea s-a făcut în perioada de referință a Legii nr. 10/2001, și respectiv dacă se face dovada preluării abuzive de către stat. Prin urmare se susține că în mod greșit instanța de apel a reținut că această chestiune a dovedirii calității de persoană îndreptățită a fost pe deplin tranșată.

Din această perspectivă se învederează că revizuirea determină examinarea din nou a cauzei pe fond, motiv pentru care se solicită modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului formulat de revizuent cu consecința schimbării în parte a sentinței atacate, și admiterii cererii de revizuire,în sensul respingerii capetelor de cerere formulate de intimata B. ce au ca obiect anularea dispozițiilor nr. 10480 din 16 iunie 2006 și nr. 10903 din 28 iunie 2006, emise de primarul municipiului Craiova. Criticile de nelegalitate aduse hotărârii instanței de apel,de recurenta intimată B. vizează următoarele aspecte prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ.: Se arată că atât instanța de fond cât și cea de apel nu au manifestat nici cel mai mic rol activ pentru stabilirea adevărului mărginindu-se a accepta susținerile expertului G., deși față de expertiza efectuată de acesta a formulat obiecțiuni întemeiate pe acte noi, care impuneau punerea lor în dezbaterea părților. Sub acest aspect s-a învederat că au fost respinse fără temei probatoriile solicitate care erau hotărâtoare în cauză sub aspectul întinderii suprafeței pe care s-au aflat clădirile autorului C., dar și sub aspectul dacă terenul de 212 mp, sau cel de 102 mp, sau cel de 87 mp,. sunt sau nu afectate de utilități publice. Se arată că, nu există Planul Urbanistic de Detaliu sau Planul Urbanistic Zonal pentru zona respectivă, că terenul nu a intrat în proprietatea publică sau privată a municipiului, iar limitele sale, inclusiv bordura se aliniază la clădirile și vecinătățile stradale, neexistând vreo piațetă publică sau loc de parcare.

Or, revizuirea cerută de primarul municipiului Craiova pe temeiul condamnării expertului A. privea doar faptul că acesta nu a studiat actele de la primărie sau Oficiul de Cadastru și Publicitate i mobiliară, din care ar fi putut observa că o parte din teren este deținut cu acte autentice de către E. Dochilița, a cărei cerere de intervenție a fost respinsă. Se arată că nu s-a dovedit că terenul, măcar partea de diferență dintre 212 mp, și 99 mp, ar fi afectată de utilități publice, care ar face imposibilă retrocedarea lui în natură neexistând la dosar acte care să ateste sistematizarea și utilitatea publică a acestuia.

Din această perspectivă se învederează că instanța de apel în mod greșit a făcut trimitere la o adresă emisă de SC F. SA către numitul E., întrucât linia electrică se referă la terenul acestuia de 99 mp,și nu la restul terenului de până la 212 mp, care este aliniat la celelalte clădiri și borduri stradale,și care este liber, motiv pentru care se arată că hotărârea instanței de apel cuprinde elemente contradictorii și străine de cauză. Se mai susține că de fapt prezenta cerere de revizuire vizează aceeași situație ca cea din litigiul ce a format obiectul Dosarului nr. x/63/2011 al Tribunalului Dolj, în care cerere de revizuire a fost respinsă la fond, apel și recurs. Examinând hotărârea instanței de apel prin prisma motivelor de recurs invocate,și a dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele: În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocat de recurentul revizuent primarul municipiului Craiova, în cadrul căruia se susține că urmare admiterii cererii de revizuire în temeiul art. 322 pct. 4 C. proc. civ.,instanța avea obligația de a examina cauza și prin raportare la modul în care au fost soluționate aspectele legate de titlul antecesorilor intimatei, de preluarea abuzivă a imobilului din Craiova, și respectiv de calitatea intimatei B. de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 sunt de reținut următoarele: Motivul de revizuire reglementat de pct. 4 alin. (1) art. 322 C. proc.

civ. (din 1865) vizează printre alte ipoteze și aceea în care soluția dată în hotărârea atacată este rezultatul lipsei de obiectivitate a expertului care a denaturat adevărul în raportul său.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că în baza raportului de expertiză efectuat de expertul judiciar A., prin care s-a concluzionat că imobilul situat în Craiova, compus din teren în suprafață de 212 mp, este liber de construcții și neafectat de lucrări de utilitate publică, prin sentința civilă nr. 230/2008 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția civilă, în Dosarul nr. x/63/2006 (rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 141 din 14 ianuarie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 9725 din 30 noiembrie 2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția I civilă) s-a dispus restituirea terenului în natură către intimata B. Prin sentința penală nr. 1482/2014, pronunțată de Judecătoria Craiova, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 958 din 8 iulie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția penală, expertul A. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 C. pen., dispunându-se anularea raportului de expertiză întocmit în Dosarul nr. nr. x/63/2006 al Tribunalului Dolj reținându-se că ”atât cu ocazia întocmirii raportului de expertiză în Dosarul nr. x/63/2006, dar și cu ocazia formulării răspunsului la obiecțiunile instanței (19 mai 2005 și 23 iunie 2008),

inculpatul în calitate de expert tehnic judiciar a făcut afirmații necorespunzătoare adevărului cu privire la situația terenului situat în Craiova, pentru a cărui identificare și delimitare fusese desemnat”. Or, condamnarea expertului a fost determinată de faptul că în raportul de expertiză, acesta a făcut „ afirmații necorespunzătoare adevărului cu privire la situația terenului situat în Craiova, pentru a cărui identificare și delimitare fusese desemnat”.

Prin urmare, sentința civilă nr. 230/2008 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția civilă, în Dosarul nr. x/63/2006, prin care s-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 212 mp, către intimata B. este rezultatul lipsei de obiectivitate a expertului care a denaturat adevărul în raportul de expertiză în ceea ce privește situația faptică și juridică a terenului, astfel că rejudecarea cauzei, urmare admiterii cererii de revizuire viza în exclusivitate doar aspectele legate de verificarea situației terenului cu privire la care expertul „a făcut afirmații necorespunzătoare adevărului.” Raportul de expertiză ce a fost anulat prin hotărârea penală sus enunțată, nu a avut ca obiectiv aspecte legate de titlul antecesorilor reclamantei,de preluarea abuzivă a imobilului din Craiova și respectiv de calitatea intimatei B. de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, ci a vizat doar identificarea terenului, stabilirea situației faptice a acestuia în ceea ce privește întinderea, vecinătățile, precum și posibilitatea, sau imposibilitatea restituirii acestuia în natură.

Or, în condițiile în care aspectele legate de titlul antecesorilor reclamantei, de preluarea abuzivă a imobilului din Craiova, și respectiv de calitatea intimatei B. de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, nu au avut nici o legătură cu raportul de expertiză întocmit de expertul A., rejudecarea cauzei în condițiile admiterii cererii de revizuire, întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 4, C. proc. civ. nu putea fi extinsă la aceste aspecte, ea fiind limitată doar la aspectele cu privire la care expertul a denaturat realitatea, respectiv la verificarea situației terenului legat de posibilitatea/ imposibilitatea restituirii lui natură.

Din această perspectivă, Înalta Curte reține că modul în care au fost soluționate aspectele legate de titlul antecesorilor reclamantei, de preluarea abuzivă a imobilului din litigiu, respectiv de calitatea intimatei B. de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, nu au constituit obiect al expertizei anulate, că aceste aspecte au fost tranșate irevocabil în căile de atac exercitate anterior împotriva sentinței civile nr. 230/2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, situație în care acestea au intrat în puterea lucrului judecat în temeiul art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ. nemaiputând fi supuse unei noi examinări în litigiul pendinte. Față de cele expuse, Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o legală interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 322 pct. 4 C. proc.

civ., că motivele invocate nu se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., situație în care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de recurentul revizuent primarul municipiului Craiova urmează a fi respins ca nefondat. În ceea ce privește recursul declarat de intimata B., ce vizează nelegalitatea hotărârii instanței de apel prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Recurenta intimată a susținut că instanța de apel și nici instanța de fond nu au manifestat nici cel mai mic rol activ pentru stabilirea adevărului mărginindu-se a accepta susținerile expertului G., că față de expertiza efectuată a formulat obiecțiuni întemeiate pe acte noi care impuneau punerea lor în dezbaterea părților.

Sub acest aspect s-a învederat că au fost respinse fără temei probatoriile solicitate care erau hotărâtoare în cauză sub aspectul întinderii suprafeței pe care s-au aflat clădirile autorului C., dar și sub aspectul dacă terenul de 212 mp, sau cel de 102 mp, sau cel de 87 mp, sunt sau nu afectate de utilități publice. Critica recurentei intimate legată de lipsa rolului activ al instanțelor este nefondată în condițiile în care rolul activ al instanței, prevăzut de art. 129 C. proc. civ., presupune aflarea adevărului judiciar, fără a putea constitui temei al substituirii instanței în poziția procesuală a uneia din părți și în apărarea intereselor acesteia. Potrivit dispozițiilor alin. (5) din textul legal sus enunțat, în exercitarea rolului activ, instanța nu are obligația, ci posibilitatea să ordone dovezile pe care le găsește de cuviință, atunci când apreciază că sunt necesare pentru dezlegarea pricinii.

Or, din această perspectivă se constată că instanțele au manifestat rol activ în aflarea adevărului obiectiv în limitele rejudecării cauzei ca urmare a admiterii în principiu a cererii de revizuire, acestea fiind circumscrise cauzei juridice a revizuirii în condițiile condamnării definitive a expertului pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C. pen., și a anulării raportului de expertiză întocmit în Dosarul nr. x/63/2011 al Tribunalului Dolj. Cum rejudecarea cauzei este limitată la aspectele care au făcut obiectul expertizei tehnice, în baza rolului activ și a aflării adevărului obiectiv,s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice având ca obiectiv identificarea terenului în suprafață de 212 mp, situat în Craiova, stabilirea amplasamentului, a vecinătăților actuale și determinarea situației juridice, respectiv dacă este susceptibil sau nu de restituire, integral sau parțial, în natură, în accepțiunea Legii nr. 10/2001.

Din perspectiva faptului că rejudecarea cauzei urma a se face doar parțial sub aspectul verificării regimului juridic al terenului, sunt nefondate susținerile recurentei intimate în ce privește respingerea fără temei a probatoriilor solicitate și a obiecțiunilor la raportul de expertiză, cu atât mai mult cu cât din încheierea de ședință din 10 martie 2016, fila 213 din Dosarul nr. x/63/2014 al Tribunalului Dolj, rezultă că respingerea probatoriilor și a obiecțiunilor la expertiză a fost motivată prin raportare la limitele rejudecării cauzei. De altfel, cu privire la cererile de probatorii, instanța de apel în mod corect a constatat că acestea nu au mai fost reiterate în faza procesuală a apelului în condițiile art. 292 C. proc.

civ. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocat de recurenta intimată B. din perspectiva interpretării și aplicării greșite a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, cu referire la măsurile reparatorii la care este îndreptățită pentru terenul de 212 mp.

Înalta Curte reține următoarele: Din raportul de expertiză întocmit de expertul G., în cadrul dosarului de revizuire, și din situația de fapt reținută prin sentința penală nr. 1482/2014 a Judecătoriei Craiova (rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 958 din 08 iulie 2014 a Curții de Apel Craiova), rezultă că terenul în suprafață de 212 mp, din Craiova, nu poate fi restituit în natură, întrucât o parte din teren nu se află la dispoziția autorităților locale, fiind înscrisă în cartea funciară pe numele altor proprietari (99 mp), iar cealaltă parte este afectată de amenajări de utilități publice în sensul prevăzut de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât face parte din trotuarul public și zona verde (nepavată) adiacentă din Craiova, amenajament realizat pe spațiul public de primărie încă din anul 2005, pe teren existând infrastructuri de utilitate publică (linii electrice subterane modernizate în anul 2008), situație ce rezultă de altfel și din înscrisurile depuse în Dosarul penal nr. x/215/2012 al Judecătoriei Craiova.

Sintagma amenajări de utilitate publică este definită în dispozițiile art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007, ca reprezentând acele amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume, căi de comunicație (străzi, alei trotuare), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi în jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale, și altele. Același text stabilește că individualizarea acestor suprafețe, în cadrul procedurilor administrative de soluționare a notificărilor, este atributul entității investite cu soluționarea notificării, urmând a fi avute în vedere, de la caz la caz, atât servituțile legale, cât și documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism.

De asemenea, tot în sarcina unității deținătoare revine obligația de a verifica destinația terenului și a suprafeței acestuia pentru a nu se afecta căile de acces, ori existența și utilizarea unor amenajări subterane. În măsura în care entitatea învestită cu soluționarea notificării nu a realizat aceste verificări revine instanței de judecată obligația de a le efectua pentru o corectă aplicare a legii.

Față de cele expuse, în condițiile în care restituirea în natură a terenului solicitat nu este posibilă, întrucât o parte din teren nu se află la dispoziția autorităților locale, fiind înscrisă în cartea funciară pe numele altor proprietari ( 99 mp, ), iar cealaltă parte este afectată de amenajări de utilități publice în sensul prevăzut de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât, așa cum arătat deja face parte din trotuarul public și zona verde (nepavată) adiacentă din Craiova, amenajament realizat pe spațiul public de primărie încă din anul 2005, pe teren existând infrastructuri de utilitate publică (linii electrice subterane modernizate în anul 2008, situație ce a fost constatată și în Dosarul penal nr. x/215/2012 al Judecătoriei Craiova), în mod legal și corect instanța de apel a reținut că intimatei B. i se cuvin măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, motiv pentru care criticile recurentei intimate din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. sunt nefondate. În ceea ce privește susținerile recurentei intimate legate de faptul că cererea de revizuire din litigiul pendinte vizează aceeași situație ca cea care a format obiectul Dosarului nr. x/63/2011 al Tribunalului Dolj, susțineri ce fac trimitere la incidența excepției autorității de lucru judecat, Înalta Curte reține că sunt nefondate pentru următoarele considerente: Potrivit art. 1201 C. civ., este lucru judecat atunci când a doua cerere are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și vizează aceleași părți, iar potrivit art. 166 C. proc. civ., excepția puterii de lucru judecat poate fi invocată de părți sau de instanță din oficiu în orice fază a judecății chiar și înaintea instanței de recurs.

Autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală (conform art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ.) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C. civ.). Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C. civ. (obiect, parți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.

Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure (din nevoia de stabilitate juridică), evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. Cum potrivit art. 1200 pct. 4, cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ., în relația dintre părți, această prezumție are caracter absolut, înseamnă că nu se poate introduce o nouă acțiune în cadrul căreia să se pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătorește anterior. Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate.

Acest principiu nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, putând cunoaște limitări ce decurg din aplicarea altor principii. Or, din perspectiva celor expuse, Înalta Curte reține că excepția autorității de lucru judecat prevăzută de art. 1201C. civ. și art. 166 C. proc. civ., în raport de sentința civilă nr. 408 din 24 octombrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. x/63/2011 de Tribunalul Dolj, secția civilă, nu este incidentă, întrucât în cauză condiția triplei identități de obiect, părți și cauză nu este îndeplinită, în condițiile în care deși există identitate de părți și obiect, cauza juridică a celor două cereri de revizuire este distinctă.

Astfel, dacă în Dosarul nr. x/63/2011 al Tribunalului Dolj, secția civilă, motivul de revizuire a fost fondat pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. În ce privește descoperirea unor înscrisuri noi (determinante în soluționarea cauzei), după pronunțarea sentinței nr. 230/2008 a Tribunalului Dolj,în litigiul pendinte motivul de revizuire vizează dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ. față de condamnarea definitivă a expertului A. pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă privitoare la pricină. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. invocat de recurenta intimată B., Înalta Curte reține că este nefondat pentru următoarele aspecte:Cazul de casare fondat pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. vizează ipoteza în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Motivarea unei hotărârii înseamnă de fapt încadrarea unei situații particulare, de speță, în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi. Ea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au condus la soluția pronunțată ce au legătură directă cu aceasta și susțin decizia adoptată, iar varianta lipsei motivării hotărârii poate fi acceptată doar atunci când în lipsa oricăror considerente, nu se poate ști dacă soluția dată în apel este efectul sau nu a cercetării fondului, ceea ce nu este cazul în speță. Arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se fundamentează soluția adoptată constituie într-adevăr o obligație a instanței rezultată atât din dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc.

civ., cât și din dispozițiile art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Art. 6 parag. 1 din Convenție obligă instanțele să își motiveze hotărârile, însă aceasta nu presupune a da un răspuns detaliat fiecărui argument (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Van de Hurk contra Olandei din 19 aprilie 1994). Întinderea obligației de motivare poate varia în funcție de natura hotărârii și trebuie stabilită în lumina circumstanțelor cauzei (Hotărârea Curții Europeană a Drepturilor Omului în cauza Buzescu contra României din 24 mai 2005). Înțelesul acestei obligații poate varia în funcție de natura hotărârii. În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că trebuie să se țină seama, printre altele, de diversitatea mijloacelor și de diferențele dintre statele contractante în materie de dispoziții legale, concepții doctrinare, prezentare și redactare de hotărâri și decizii.

Aceasta, întrucât problema de a ști dacă instanța a încălcat obligația de motivare a hotărârii, care decurge din art. 6 parag. 1 din Convenție, nu poate fi analizată decât în baza circumstanțelor cauzei. Motivarea trebuie să fie explicită și doar lipsa unei motivări specifice și concrete încalcă dispozițiile art. 6 parag. 1 din Convenție. (Hotărârea Curții Europeană a Drepturilor O în cauza Ruiz Torija contra Spaniei din 9 decembrie 1994). Raportând cele expuse la hotărârea instanței de apel, Înalta Curte reține că aceasta este corect argumentată atât în fapt cât și în drept, că nu cuprinde elemente străine sau contradictorii.

Astfel, instanța de apel a arătat în considerentele hotărârii că, în ce privește limitele rejudecării cauzei ca urmare a admiterii în principiu a cererii de revizuire, acestea sunt circumscrise cauzei juridice a revizuirii, și anume condamnarea expertului care a efectuat raportul de expertiză, în Dosarul nr. x/63/2006al Tribunalului Dolj, secția civilă, pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C. pen. și anularea raportului de expertiză întocmit în Dosarul nr. nr. x/63/2011 al Tribunalului Dolj. În consecință, rejudecarea cauzei urma să se facă doar în limitele aspectelor care au făcut obiectul probei cu expertiza tehnică, constând în identificarea terenului în suprafață de 212 mp, situat în Craiova, stabilirea amplasamentului, a vecinătăților actuale și determinarea situației juridice, respectiv dacă este susceptibil sau nu de restituire, integral sau parțial, în natură, în accepțiunea Legii nr. 10/2001.

S-a apreciat că c elelalte aspecte de fapt și de drept ale speței care au excedat competențelor tehnice ale expertului nu se impun a fi reanalizate, întrucât au făcut deja obiectul verificării judecătorești, atât în primă instanță, cât și în căile de atac exercitate în condițiile legii, dezlegările de drept date în privința lor intrând sub puterea de lucru judecat. Instanța de apel a reținut că în ceea ce privește situația juridică a terenului în suprafață de 212 mp, solicitat prin notificare, prima instanță a făcut o corectă interpretare a materialului probator administrat, pornind de la statuările reținute în mod definitiv prin Decizia penală nr. 958 din 8 iulie 2014 a Curții de Apel Craiova, care au reprezentat fundamentul anulării în totalitate a expertizei întocmite în Dosarul nr. x/63/2006 al Tribunalului Dolj, și al condamnării expertului A. pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C. pen.

În argumentarea soluției adoptate, instanța de apel a arătat că în hotărârea de condamnare a expertului instanța penală a reținut că pe terenul respectiv există infrastructură de utilitate publică (linii electrice subterane de 20 KW, modernizate încă din anul 2008), că aceste constatări ale instanței penale au autoritate de lucru judecat în fața instanței civile, potrivit art. 22 C. proc. pen., întrucât configurează fapta săvârșită de inculpat, aceea de a atesta, în calitate de expert tehnic, împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv caracterul susceptibil de restituire în natură a terenului, derivat din absența oricărui impediment prevăzut de Legea nr. 10/2001, motiv pentru care nu poate face obiectul unei noi reexaminări din partea instanței civile.

În același sens,instanța de apel a arătat că, de altfel, aceleași aspecte au fost evidențiate și în raportul de expertiză tehnică și în anexele la acesta întocmit de expertul judiciar G. Prin urmare, în condițiile în care considerentele hotărârii cuprind motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței în adoptarea soluției, neexistând elemente contradictorii sau străine de cauză în ce privește argumentarea lor, Înalta Curte constată că susținerile recurentei intimate nu se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurenta intimată, Înalta Curte reține că acest text sancționează hotărârea în situația în care instanța a nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ.

trecând peste voința exprimată în contract. Deși recurenta intimată a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că în fapt criticile formulate nu se referă la interpretarea greșită a unui act juridic dedus judecății, ci la greșita interpretare a probelor,care nu constituie motiv de casare ori de modificare a deciziei. Interpretarea dată probelor constituie o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecății, respectiv a cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Critica vizând interpretarea greșită a probelor nu mai poate fi valorificată pe calea recursului în actuala reglementare a art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ., care prevede modificarea sau casarea unei hotărâri numai pentru motive de nelegalitate, în condițiile în care pct. 11 al art. 304, ce permitea cenzurarea în recurs a greșelilor de fapt consecutive greșitei aprecieri a probelor a fost abroga