ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 395/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 395/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Decizia nr. 395/2017

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea de revizuire înregistrată

sub nr. de mai sus la 28 iulie 2014 pe rolul Tribunalului Dolj, secția civilă,

revizuentul primarul Municipiului Craiova a solicitat revizuirea sentinței

civile nr. 230 din 8 septembrie 2008, pronunțată

de Tribunalul Dolj, secția civilă, în Dosarul nr. x/63/2006, în

temeiul art. 322 pct. 4 C. proc. civ. susținându-se că la

pronunțarea sentinței s-a avut în vedere raportul de expertiză

întocmit de expertul A., care prin sentința penală nr. 1482/2014 a

Judecătoriei Craiova (rămasă definitivă prin Decizia penală

nr. 958 din 8 iulie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția penală)

a fost condamnat pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă

prev. de art. 260 C. pen. fiind anulat în totalitate raportul de expertiză

tehnică întocmit de expert în Dosarul nr. x/63/2006al Tribunalului Dolj, secția

civilă.

Prin sentința

civilă nr. 313 din 19 mai 2016, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția

civilă, a fost admisă cererea de revizuire

formulată de revizuentul primarul Municipiul Craiova împotriva sentinței

civile nr. 230 din 08 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj,

secția civilă, în Dosar nr. x/63/2006, în contradictoriu cu intimata B.,

având ca obiect Legea nr. 10/2001, fiind modificată în parte sentința

în sensul că s-a stabilit dreptul intimatei la măsuri reparatorii

prin echivalent pentru terenul în suprafață de 212 mp, situat în

Craiova, județul Dolj. Au fost menținute restul dispozițiilor

sentinței.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut

următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 230/2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția civilă,

în Dosarul nr. x/63/2006 s-a constatat că, în ceea ce privește forma

măsurilor reparatorii, pentru imobilul din actuala str. x este

posibilă restituirea în natură a terenului, iar pentru

construcțiile demolate, reclamanta B. are dreptul la măsuri reparatorii,

conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, întrucât din concluziile

raportului de expertiză efectuat de expertul A. a rezultat că terenul

este liber de construcții sau de alte lucrări de utilitate

publică, iar referitor la imobilul din str. x, restituirea în natură

nu este posibilă în raport de dispozițiile art. 10 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001, astfel că pentru acest teren, și pentru

construcțiile demolate de pe teren, reclamanta beneficiază de

măsuri reparatorii prin echivalent, întrucât din raportul de expertiză

rezultă că suprafața solicitată este afectată unei

amenajări de utilitate publică, făcând parte din perimetrul unui

complex comercial, servind scopului comercial pentru care magazinul ”x” a fost

construit.

S-a constatat că

aspectele de fapt și de drept legate de îndreptățirea

reclamantei la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr.

10/2001 pentru imobilul din Craiova, compus din teren în suprafață de

212 mp, și construcții, așa cum au fost reținute de

instanța de fond și menținute de instanțele de control

judiciar prin Decizia civilă nr. 141 din 14 ianuarie 2009 a Curții de

Apel Craiova, secția I civilă, și respectiv prin Decizia civilă

nr. 9725 din 30 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția I civilă, acestea nu pot face obiectul unei noi

dezbateri judiciare în cadrul cererii de revizuire. Aceasta întrucât hotărârile

judecătorești din 2008 și 2009 au tranșat irevocabil

aspectele legate de îndreptățirea reclamantei la acordarea

măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul

din str. x, inclusiv aspectul legat de întinderea suprafeței de teren la

care reclamanta este îndreptățită, respectiv suprafața de

212 mp.

Sub acest aspect s-a

constatat că atât în Decizia nr. 141 din 14 ianuarie 2009 a Curții de

Apel Craiova, secția I civilă, cât și în Decizia civilă nr.

9725 din 30 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția I civilă, s-a reținut în mod expres că

sunt neîntemeiate criticile formulate de pârâți în condițiile în care

„reclamanta și-a dovedit calitatea de persoană

îndreptățită sub toate cele trei aspecte, respectiv în

privința calității de moștenitoare a autorilor săi, a

calității de proprietar a autorilor săi asupra celor două

imobile și a preluării abuzive a acestora. Astfel, din actele de

stare civilă a rezultat că reclamanta este descendentă de gradul

I al autorilor C. și D.

De asemenea, dreptul de

proprietate al celor doi autori asupra imobilelor, a rezultat din actul de

vânzare-cumpărare autentificat, transcris din 21 ianuarie 1947 la

Tribunalul Dolj, și din buletinul clădirii, pentru imobilul din

actuala str. x, iar pentru imobilul din actuala str. x, dreptul de proprietate

a rezultat din buletinele clădirii. În același sens, există o

prezumție simplă de preluare abuzivă a acestor imobile, în baza art.

1 lit. e) din H.G. nr. 250/2007, datorită existenței la momentul

notificării a acestor imobile în proprietatea statului, prezumție

care nu a fost răsturnată de pârâți. Prin urmare, reclamanta

îndeplinește toate condițiile cerute de art. 3 și 4 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001, pentru a fi considerată persoană

îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de

această lege”.

S-a mai reținut că

prin sentința penală nr. 1482/2014 a Judecătoriei Craiova,

rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 958 din 08 iulie 2014

a Curții de Apel Craiova s-a dispus condamnarea expertului A. pentru

săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă prev.

de art. 260 C. pen.,și anularea în totalitate a raportului de expertiză

tehnică întocmit de acesta în Dosarul civil nr. x/63/2006 al Tribunalului

Dolj, secția civilă, reținându-se următoarea situație

de fapt: „cu ocazia întocmirii raportului de expertiză în Dosarul nr. x/63/2006,

dar și cu ocazia formulării răspunsului la obiecțiunile

instanței (19 mai 2005 și 23 iunie 2008), inculpatul în calitate de

expert tehnic judiciar a făcut afirmații necorespunzătoare

adevărului cu privire la situația terenului situat în Craiova, pentru

a cărui identificare și delimitare fusese desemnat. Inculpatul nu a

avut în vedere documentele pe care instanța de judecată i-a solicitat

să le analizeze, respectiv planurile de urbanism la momentul

preluării imobilului și la momentul efectuării expertizei, nu a

făcut mențiuni în cuprinsul raportului cu privire la construcțiile

existente pe suprafața de teren în litigiu, deși existența

acestora putea fi observată în mod evident în momentul deplasării la

fața locului, formulând răspunsuri generale care au dus la

pronunțarea unor soluții, care au generat ulterior un șir de

litigii de natură civilă. Din analiza succesiunii declarațiilor

date de inculpat este evident că acesta a formulat simple

apărări pro cauza, întrucât și dacă ar fi real că

primăria nu i-a pus la dispoziție documentele necesare, și în

aceste condiții, ar fi fost nevoit să improvizeze obținând

înscrisurile prin împrumut de la alte persoane, împrejurările ar fi

trebuit menționate în raportul de expertiză întocmit, pentru a

permite instanței să evalueze corectitudinea concluziilor expertului.

Faptul că nu s-a

procedat la analiza acestui plan este cu atât mai evident cu cât în măsura

în care ar fi avut Planul Urbanistic Zonal, la dispoziție, inculpatul ar

fi putut să observe că prin stabilirea suprafeței de 212 mp, a

ocupat o parte din trotuarul public, parcarea, și str. x, aproximativ 115,30

mp, amenajamente realizate pe spațiul public de primărie începând încă

din anul 2005, care se încadrează în mod evident în cadrul unui plan

urbanistic zonal (acesta cuprinde organizarea rețelei stradale).

Chiar admițând

că la momentul efectuării expertizei nu existau semne pe

suprafața în litigiu cu privire la delimitarea proprietății

numiților E., Curtea a apreciat că cel puțin semnele

existenței unei piațete centrale în localitatea Craiova, a unei

parcări publice, trotuare, spațiu carosabil, ar fi putut fi observate

chiar de o persoană fără pregătire tehnică de

specialitate, impunându-se consemnarea acestora în cuprinsul raportului sau

măcar în răspunsul la obiecțiuni.

Realitatea este că

inculpatul nu a verificat în nici un moment posibila existență a unor

amenajări de interes public, sau unor utilități publice în

zonă, explicația acestuia în sensul că a inspectat vizual

suprafața de teren și nu a observat semne exterioare a unor posibile

infrastructuri de utilitate publică (gaze, rețele electrice,

rețele de canalizare, de apă), fiind imposibil de acceptat în cazul

unui expert judiciar. (în acest sens prin adresa din 20 aprilie 2011, SC F. SA,

îi comunică lui E. că pe terenul în cauză există linii

electrice subterane de 20 KV, modernizate în 2008. "(pag. a Deciziei nr. 958/2014

a Curții de Apel Craiova)”.

Prin urmare, instanța

a reținut că față de dispozițiile art. 322-326 C.

proc. civ., în prezenta cerere de revizuire s-a analizat doar forma

măsurilor reparatorii la care este îndreptățită reclamanta

pentru terenul din actuala str. x, respectiv dacă este posibilă

restituirea în natură, sau reclamanta poate beneficia doar de măsuri

reparatorii prin echivalent, aspect de judecată pentru care instanța

a ținut seama de raportul de expertiză întocmit de expertul A. la

pronunțarea sentinței nr. 230/2008 a Tribunalului Dolj, secția civilă. Aceasta întrucât, așa cum s-a arătat mai sus,

îndreptățirea reclamantei la acordarea măsurilor reparatorii

prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul din str. x, inclusiv

aspectul legat de întinderea suprafeței de teren la care reclamanta este

îndreptățită, respectiv suprafața de 212 mp, au fost

dezbătute și tranșate irevocabil prin hotărârile

judecătorești din 2008 și 2009, ele neavând legătură cu

raportul de expertiză întocmit de expertul A., anulat prin hotărârile

penale menționate mai sus.

Față

de raportul de expertiză întocmit de expertul G. în cadrul

dosarului

de revizuire, depus la 25 ianuarie 2016, și de situația de fapt

reținută prin sentința penală nr. 1482/2014 a

Judecătoriei Craiova, și respectiv prin Decizia penală nr. 958

din 08 iulie 2014 a Curții de Apel Craiova, cu privire la situația

juridică a terenului în suprafață de 212 mp, situată în Craiova,

actuala str. x s-a constatat că aceasta nu poate fi restituită în

natură reclamantei, întrucât o parte din teren nu se află la

dispoziția autorităților locale, fiind înscrisă în cartea

funciară pe numele altor proprietari (99 mp), iar cealaltă parte este

afectată de amenajări de utilități publice în sensul art. 10

alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât face parte din trotuarul public

și zona verde (nepavată) adiacentă din Piațeta centrală

din Craiova, amenajament realizat pe spațiul public de primărie

încă din anul 2005, și că pe terenul în cauză există infrastructuri

de utilitate publică (linii electrice subterane modernizate în anul 2008),

așa cum rezultă în mod neechivoc și din înscrisurile depuse în Dosarul

penal nr. x/215/2012 al Judecătoriei Craiova reținute de altfel

și în Decizia penală nr. 958 din 08 iulie 2014 a Curții

de

Apel Craiova.

Pe cale de

consecință, s-a constatat că pentru terenul din Craiova,

reclamanta B. poate beneficia doar de măsuri reparatorii prin echivalent,

terenul neputând fi restituit în natură, situație în care în temeiul art.

322 - 326 C. proc. civ. a fost admisă cererea de revizuire formulată

de revizuentul Primarul Municipiului Craiova împotriva sentinței civile nr.

230 din 08 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția

civilă, în Dosar nr. x/63/2006, în contradictoriu cu intimata B.,

modificându-se în parte sentința civilă nr. 230 din 08 septembrie 2008

a Tribunalului Dolj, secția civilă, în sensul că s-a stabilit

dreptul reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul

în suprafață de 212 mp, situat în Craiova, județul Dolj. Au fost

menținute restul dispozițiilor sentinței.

Împotriva hotărârii

instanței de fond au formulat apel atât intimata B. cât și

revizuentul primarul Municipiului Craiova.

Prin Decizia nr. 4590 din

17 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I

civilă, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de intimata B.

și de revizuentul primarul Municipiului Craiova, fiind reținute următoarele

considerente:

Excepția

autorității de lucru judecat, invocată în ce privește

sentința civilă nr. 408 din 24 octombrie 2011, pronunțată

în Dosarul nr. x/63/2011, al Tribunalului Dolj, secția civilă, a fost

în mod corect respinsă de prima instanță, nefiind

îndeplinită condiția triplei identități de elemente

prevăzută de art. 166 C. proc. civ. și art. 1201 C. civ. Astfel,

deși atât părțile, cât și obiectul celor două litigii

sunt identice, cauza juridică a celor două cereri de revizuire este distinctă.

În cadrul Dosarului nr. x/63/2011 al Tribunalului Dolj, a fost invocat motivul

de revizuire fondat pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., respectiv

descoperirea unor înscrisuri noi (determinante în soluționarea cauzei),

după pronunțarea sentinței nr. 230/2008 a Tribunalului Dolj, secția

civilă, în timp ce în prezentul litigiu a fost invocat motivul de

revizuire reglementat de art. 322 pct. 4 C. proc. civ. ca urmare a condamnării

definitive a expertului A., pentru o infracțiune privitoare la

pricină

.

S-a constatat că este

nefondată critica referitoare la omisiunea primei instanțe de a se

pronunța asupra cererii de înscriere în fals și desființare

acte, formulată de intimată la 24 octombrie 2014, nefiind aptă

să conducă la o soluție de reformare a hotărârii primei

instanțe. Este adevărat că intimata a formulat o cerere cu acest

obiect, pe care a depus-o la dosar la termenul din 24 octombrie 2014 solicitând

prorogarea discutării sale la termenul următor, ulterior

atașării Dosarului de fond nr. x/63/2006 al Tribunalului Dolj,

instanța acordând mai multe termene de judecată în acest scop,

că la termenul din 30 aprilie 2015 a repus în discuție această

probă, amânând din nou discutarea ei pentru termenul din 28 mai 2015, când

a respins-o ca rămasă fără obiect, cu motivarea că

cele două înscrisuri denunțate ca false nu constituie mijloace de

probă în actualul cadru procesual ce este limitat doar la verificarea

posibilității restituirii în natură a imobilului situat în

Craiova, în raport de dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ. Astfel, instanța

de apel a reținut că nu există o omisiune a primei instanțe

de a se pronunța asupra cererilor de probatorii, cereri care nici nu a

fost reiterate în apel, în condițiile art. 292 C. proc. civ.

În

ce privește limitele rejudecării cauzei, ca urmare a admiterii în

principiu a cererii de revizuire s-a constatat că acestea sunt

circumscrise cauzei juridice a revizuirii, și anume condamnarea expertului

care a efectuat raportul de expertiză, în Dosarul nr. x/63/2006 al

Tribunalului Dolj, secția civilă, pentru infracțiunea de

mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C. pen. și

anularea raportului de expertiză întocmit în Dosarul nr. nr. x/63/2011 al

Tribunalului Dolj. În consecință, rejudecarea cauzei urma să se

facă doar în limitele aspectelor care au făcut obiectul probei cu

expertiza tehnică constând în identificarea terenului în

suprafață de 212 mp, situat în Craiova, stabilirea amplasamentului

și vecinătăților actuale și determinarea

situației juridice, respectiv dacă este susceptibil sau nu de

restituire, integral sau parțial, în natură, în accepțiunea

Legii nr. 10/2001 republicată.

S-a apreciat că celelalte

aspecte de fapt și de drept ale speței care au excedat competențelor

tehnice ale expertului nu se impun a fi reanalizate, întrucât au făcut

deja obiectul verificării judecătorești, atât în primă

instanță, cât și în căile de atac exercitate în

condițiile legii, dezlegările de drept date în privința lor

intrând sub puterea de lucru judecat.

În acest sens s-a

reținut că

principiul securității raporturilor

juridice trebuie respectat chiar în ipoteza în care partea

nemulțumită ar susține că s-au săvârșit erori de

judecată și ar pune în discuție legalitatea unei hotărâri.

Concluzia se desprinde și din practica instanței europene de

contencios al drepturilor omului, care a afirmat constant că unul din

elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul

siguranței raporturilor juridice, potrivit căruia soluția

definitivă pronunțată de instanțe nu trebuie să mai

fie rejudecată (Hotărârea din 8 noiembrie 2007 în cauza Rada și

României),iar anularea unei hotărâri judecătorești definitive nu

poate fi justificată numai pe pretinsa apreciere injustă a probelor

de către ultima instanță (Hotărârea din 15 noiembrie 2007

în cauza Belasin/ României).

În cauza Precup contra

României, Hotărârea din 27 ian. 2009, Curtea Europeană a Drepturilor Omului

a reținut că respectarea dreptului la un proces echitabil și a

principiului securității raporturilor juridice impune ca nicio parte

să nu poată solicita desființarea unei decizii definitive

și executorii într-o cale extraordinară de atac cu singurul scop de a

obține reexaminarea cauzei și o nouă hotărâre cu privire la

același litigiu.

Prin

urmare, s-a reținut că în mod corect tribunalul în considerentele

încheierii din 4 iunie 2015 (prin care a fost admisă în principiu cererea

de revizuire) a statuat că rejudecarea cauzei urmează a se face doar

parțial, circumscris verificării regimului juridic al terenului din

Craiova

.

Celelalte elemente ale

raportului juridic dedus judecății, referitoare la calitatea de

persoană îndreptățită a reclamantei, potrivit art. 3

și 4 din Legea nr. 10/2001, sau la întinderea dreptului de proprietate,

respectiv la suprafața terenului pentru care s-a formulat notificare în

baza legii speciale, de 212 mp, nu mai pot fi reapreciate, prin

declanșarea unei noi judecăți, întrucât au fost tranșate în

mod irevocabil de instanțele de judecată.

Aceste aspecte au fost

stabilite de Tribunalul Dolj, prin sentința civilă nr. 230 din 8 septembrie

2008, în sensul că reclamanta are calitatea de persoană

îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii pentru

terenul în suprafață de 212 mp, din str. x. Prin intermediul

căilor de atac exercitate au fost criticate aceste statuări ale tribunalului,

însă instanțele de control judiciar, prin Decizia civilă nr. 141

din 14 ianuarie 2009 a Curții de Apel Craiova și Decizia civilă nr.

9725 din 30 noiembrie 2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție,

secția civilă, au respins apelul, respectiv recursul, ca nefondate,

confirmând astfel dezlegările date de instanța de fond. Condamnarea

expertului pentru o infracțiune în legătură cu pricina nu are

nicio relevanță asupra chestiunilor jurisdicționale care nu au

constituit obiective ale lucrării tehnice efectuate, și care nu au

intrat în sfera de competență a acestuia, în calitate de specialist

chemat să lămurească împrejurări de fapt.

Cât

privește situația juridică a terenului în suprafață de

212 mp, solicitat prin notificare, s-a reținut că prima

instanță a făcut o corectă interpretare a materialului probator

administrat, pornind de la statuările reținute în mod definitiv prin Decizia

penală nr. 958 din 8 iulie 2014 a Curții de Apel Craiova, care au

reprezentat fundamentul anulării în totalitate a expertizei întocmite în Dosarul

nr. x/63/2006 al Tribunalului Dolj, secția civilă, și al

condamnării expertului A. pentru săvârșirea infracțiunii de

mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C. pen.

Astfel, în hotărârea

penală sus menționată s-a reținut că inculpatul expert

nu a procedat la analiza Planului Urbanistic Zonal existent la nivelul

unității administrativ teritoriale, operațiune tehnică

care,dacă ar fi fost realizată, ar fi permis expertului să

constate că o parte din terenul în suprafață de 212 mp, și

anume o suprafață de 115,30 mp, este ocupată de trotuar public,

parcare, str. x, amenajamente realizate pe spațiul public încă din

anul 2005. În plus, s-a mai reținut de instanța penală că

pe terenul respectiv există infrastructură de utilitate publică

(linii electrice subterane de 20 KW, modernizate încă din anul 2008).

Aceste constatări ale instanței penale au autoritate de lucru judecat

în fața instanței civile, potrivit art. 22 C. proc. pen., întrucât

configurează fapta săvârșită de inculpat, aceea de a

atesta, în calitate de expert tehnic, împrejurări necorespunzătoare

adevărului, respectiv caracterul susceptibil de restituire în natură

a terenului, derivat din absența oricărui impediment prevăzut de

Legea nr. 10/2001, și ca atare nu poate face obiectul unei noi

reexaminări din partea instanței civile.

De altfel, aceleași

aspecte au fost evidențiate și în raportul de expertiză tehnică

și în anexele la acesta întocmit de expertul judiciar G., care a

identificat suprafața de 212 mp, situată în Craiova, ca fiind

compusă din 99 mp, teren aflat în proprietatea altor persoane fizice,

înscris în evidențele funciare, diferența fiind afectată de

amenajări de utilitate publică.

Critica apelantei intimate

referitoare la nevalorificarea în acest cadru procesual a concluziilor

expertizei întocmite de expert tehnic A., și cu privire la greșita

omologare a raportului de expertiză întocmit de expertul tehnic G. a fost

înlăturată, întrucât raportul de expertiză

întocmit în Dosarul nr. x/63/2006 al Tribunalului Dolj a fost anulat în

întregime prin sentința penală nr. 1482 din 6 martie 2014a Judecătoriei

Craiova, dispoziții menținute prin Decizia penală nr. 958 din 8

iulie 2014 a Curții de Apel Craiova, expertul fiind condamnat pentru

infracțiunea de mărturie mincinoasă iar această

împrejurare reprezintă tocmai temeiul juridic al exercitării

prezentei căi extraordinare de atac, potrivit art. 322 pct. 4 C. proc.

civ.

Pentru aceste considerentele

s-a apreciat că hotărârea primei instanțe este legală

și temeinică, iar criticile formulate de părți nu sunt

întemeiate, motiv pentru care potrivit art. 296 C. proc. civ. au fost respinse

ambele apeluri, ca nefondate.

Împotriva hotărârii

instanței de apel au declarat recurs atât revizuentul primarul Municipiului

Craiova, cât și intimata B.

Criticile aduse hotărârii

instanței de apel de recurentul-revizuent primarul Municipiului Craiova (conform

precizărilor făcute în ședința publică din 24

februarie 2017) vizează

următoarele aspecte de

nelegalitate prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

Se

susține că în condițiile în care cererea de revizuire a fost

admisă prin încheierea din 4 iunie 2015 dispunându-se

completarea probatoriului în vederea verificării regimului juridic al

terenului din Craiova, instanța de apel nu trebuia să se limiteze

numai la proba cu expertiza efectuată în cauză care a avut ca

obiectiv să stabilească dacă terenul este liber și

neafectat de construcții sau de alte lucrări de utilitate publică,

ci trebuia să analizeze și dacă s-a făcut dovada

calității de persoană îndreptățită a intimatei la

măsuri reparatorii pentru imobilul solicitat.

În

acest sens, se arată că din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă

că intimata nu a făcut dovada calității de persoană

îndreptățită la măsuri reparatorii pentru suprafața de

212 mp, deoarece din buletinul clădirii întocmit cu ocazia

recensământului din anul 1948 rezultă o suprafață de 73 mp,

inclusiv suprafețe clădite, iar la rubrica numele proprietarului

figurează numitul H.

Or,

în prezenta cerere de revizuire, instanța față de

dispozițiile art. 322-326 C. proc. civ. s-a rezumat a analiza doar forma măsurilor

reparatorii la care este îndreptățită intimata pentru terenul

din str. x, respectiv dacă este posibilă restituirea în natură,

sau dacă reclamanta poate beneficia doar de măsuri reparatorii prin

echivalent, fără a analiza dacă intimata este persoană

îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de

actul legislativ menționat, respectiv dacă face dovada

proprietății la momentul preluării abuzive, dacă preluarea

s-a făcut în perioada de referință a Legii nr. 10/2001, și

respectiv dacă se face dovada preluării abuzive de către stat.

Prin

urmare se susține că în mod greșit instanța de apel a reținut

că această chestiune a dovedirii calității de persoană

îndreptățită a fost pe deplin tranșată.

Din

această perspectivă se învederează că revizuirea determină

examinarea din nou a cauzei pe fond, motiv pentru care se solicită modificarea

deciziei atacate în sensul admiterii apelului formulat de revizuent cu consecința

schimbării în parte a sentinței atacate, și admiterii cererii de

revizuire,în sensul respingerii capetelor de cerere formulate de intimata B. ce

au ca obiect anularea dispozițiilor nr. 10480 din 16 iunie 2006 și nr.

10903 din 28 iunie 2006, emise de primarul municipiului Craiova.

Criticile de nelegalitate aduse

hotărârii instanței de apel,de recurenta intimată B. vizează

următoarele aspecte prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8

și 9 C. proc. civ.:

Se

arată că atât instanța de fond cât și cea de apel nu au

manifestat nici cel mai mic rol activ pentru stabilirea adevărului

mărginindu-se a accepta susținerile expertului G., deși față

de expertiza efectuată de acesta a formulat obiecțiuni întemeiate pe acte

noi, care impuneau punerea lor în dezbaterea părților. Sub acest

aspect s-a învederat că au fost respinse fără temei probatoriile

solicitate care erau hotărâtoare în cauză sub aspectul întinderii

suprafeței pe care s-au aflat clădirile autorului C., dar și sub

aspectul dacă terenul de 212 mp, sau cel de 102 mp, sau cel de 87 mp,.

sunt sau nu afectate de utilități publice.

Se arată că, nu

există Planul Urbanistic de Detaliu sau Planul Urbanistic Zonal pentru

zona respectivă, că terenul nu a intrat în proprietatea publică

sau privată a municipiului, iar limitele sale, inclusiv bordura se

aliniază la clădirile și vecinătățile stradale, neexistând

vreo piațetă publică sau loc de parcare. Or, revizuirea cerută

de primarul municipiului Craiova pe temeiul condamnării expertului A. privea

doar faptul că acesta nu a studiat actele de la primărie sau Oficiul

de Cadastru și Publicitate  i mobiliară, din care ar fi putut observa

că o parte din teren este deținut cu acte autentice de către E. Dochilița,

a cărei cerere de intervenție a fost respinsă.

Se arată că nu

s-a dovedit că terenul, măcar partea de diferență dintre

212 mp, și 99 mp, ar fi afectată de utilități publice, care

ar face imposibilă retrocedarea lui în natură neexistând la dosar

acte care să ateste sistematizarea și utilitatea publică a

acestuia.

Din această

perspectivă se învederează că instanța de apel în mod

greșit a făcut trimitere la o adresă emisă de SC F. SA

către numitul E., întrucât linia electrică se referă la terenul

acestuia de 99 mp,și nu la restul terenului de până la 212 mp, care

este aliniat la celelalte clădiri și borduri stradale,și care este

liber, motiv pentru care se arată că hotărârea instanței de

apel cuprinde elemente contradictorii și străine de cauză.

Se mai susține că

de fapt prezenta cerere de revizuire vizează aceeași situație ca

cea din litigiul ce a format obiectul Dosarului nr. x/63/2011 al Tribunalului

Dolj, în care cerere de revizuire a fost respinsă la fond, apel și recurs.

Examinând hotărârea

instanței de apel prin prisma motivelor de recurs invocate,și a

dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține

următoarele:

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. invocat de recurentul revizuent primarul municipiului Craiova, în

cadrul căruia se susține că urmare admiterii cererii de

revizuire în temeiul art. 322 pct. 4 C. proc. civ.,instanța avea

obligația de a examina cauza și prin raportare la modul în care au

fost soluționate aspectele legate de titlul antecesorilor intimatei, de

preluarea abuzivă a imobilului din Craiova, și respectiv de calitatea

intimatei B. de persoană îndreptățită la măsuri

reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 sunt de reținut următoarele:

Motivul

de revizuire reglementat de pct. 4 alin. (1)

art.

322

C. proc. civ. (din 1865) vizează printre alte

ipoteze și aceea în care soluția dată în hotărârea

atacată este rezultatul lipsei de obiectivitate a expertului

care a denaturat adevărul în raportul său.

Din

această perspectivă, Înalta Curte constată că în baza raportului

de

expertiză efectuat de expertul judiciar A., prin care s-a concluzionat

că imobilul situat în Craiova, compus din teren în

suprafață de 212 mp, este liber de construcții și neafectat

de lucrări de utilitate publică, prin sentința civilă nr. 230/2008

pronunțată de Tribunalul Dolj, secția civilă, în Dosarul nr.

x/63/2006 (rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 141

din 14 ianuarie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă,

și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 9725 din 30 noiembrie 2009

a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția I civilă)

s-a dispus restituirea terenului în natură către intimata B.

Prin sentința penală

nr. 1482/2014, pronunțată de Judecătoria Craiova, rămasă

definitivă prin Decizia penală nr. 958 din 8 iulie 2014 a Curții

de Apel Craiova, secția penală, expertul A. a fost condamnat pentru săvârșirea

infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260

C. pen., dispunându-se anularea

raportului

de expertiză întocmit în Dosarul nr. nr. x/63/2006 al Tribunalului Dolj

reținându-se că

”atât

cu

ocazia întocmirii raportului de expertiză în Dosarul nr. x/63/2006, dar

și cu ocazia formulării răspunsului la obiecțiunile

instanței (19 mai 2005 și 23 iunie 2008), inculpatul în calitate de

expert tehnic judiciar a făcut afirmații necorespunzătoare adevărului cu

privire la situația terenului situat în Craiova, pentru a cărui

identificare și delimitare fusese desemnat”. Or,

condamnarea

expertului a fost determinată de faptul că în raportul de

expertiză, acesta a făcut „

afirmații

necorespunzătoare adevărului cu privire la situația terenului

situat în Craiova, pentru a cărui identificare și delimitare fusese

desemnat”.

Prin urmare,

sentința

civilă nr. 230/2008

pronunțată de Tribunalul Dolj, secția civilă, în Dosarul nr.

x/63/2006, prin care s-a dispus restituirea în natură a terenului în

suprafață de 212 mp, către intimata B. este rezultatul

lipsei de obiectivitate a expertului care a denaturat

adevărul în raportul de expertiză în ceea ce privește situația

faptică și juridică a terenului, astfel că rejudecarea cauzei,

urmare admiterii cererii de revizuire viza în exclusivitate doar aspectele legate

de verificarea situației terenului cu privire la care expertul „a făcut

afirmații

necorespunzătoare adevărului.”

Raportul

de expertiză ce a fost anulat prin hotărârea penală sus

enunțată, nu a avut ca obiectiv

aspecte legate

de titlul antecesorilor reclamantei,de preluarea abuzivă a imobilului din

Craiova și respectiv de calitatea intimatei B. de persoană

îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001,

ci a vizat doar identificarea terenului, stabilirea situației faptice a

acestuia în ceea ce privește întinderea, vecinătățile,

precum și posibilitatea, sau imposibilitatea restituirii acestuia în

natură.

Or, în condițiile în

care aspectele legate de titlul antecesorilor reclamantei, de preluarea

abuzivă a imobilului din Craiova, și respectiv de calitatea intimatei

B. de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în

temeiul Legii nr. 10/2001, nu au avut nici o legătură cu

raportul

de expertiză întocmit de expertul A., rejudecarea cauzei în

condițiile admiterii cererii de revizuire, întemeiate pe dispozițiile

art. 322 pct. 4, C. proc. civ. nu putea fi extinsă la aceste aspecte, ea

fiind limitată doar la aspectele cu privire la care expertul a denaturat realitatea,

respectiv la verificarea situației terenului legat de posibilitatea/

imposibilitatea restituirii lui natură.

Din această

perspectivă, Înalta Curte reține că modul în care au fost soluționate

aspectele legate de titlul antecesorilor reclamantei, de preluarea abuzivă

a imobilului din litigiu, respectiv de calitatea intimatei B. de persoană

îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001,

nu au constituit obiect al expertizei anulate, că aceste aspecte au fost

tranșate irevocabil în căile de atac exercitate anterior împotriva sentinței

civile nr. 230/2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, situație în

care acestea au intrat în puterea lucrului judecat în temeiul art. 1201 C. civ.

și art. 166 C. proc. civ. nemaiputând fi supuse unei noi examinări în

litigiul pendinte. Față de cele expuse, Înalta Curte constată

că instanța de apel a făcut o legală interpretare și

aplicare a dispozițiilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ., că motivele

invocate nu se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

situație în care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul

declarat de recurentul revizuent primarul municipiului

Craiova urmează a fi respins ca nefondat.

În ceea ce privește

recursul declarat de intimata B., ce vizează nelegalitatea hotărârii

instanței de apel prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și

9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Recurenta intimată a

susținut că instanța de apel și nici instanța de fond

nu au manifestat nici cel mai mic rol activ pentru stabilirea adevărului

mărginindu-se a accepta susținerile expertului G., că

față de expertiza efectuată a formulat obiecțiuni

întemeiate pe acte noi care impuneau punerea lor în dezbaterea părților.

Sub acest aspect s-a învederat că au fost respinse fără temei

probatoriile solicitate care erau hotărâtoare în cauză sub aspectul

întinderii suprafeței pe care s-au aflat clădirile autorului C., dar

și sub aspectul dacă terenul de 212 mp, sau cel de 102 mp, sau cel de

87 mp, sunt sau nu afectate de utilități publice.

Critica recurentei

intimate legată de lipsa rolului activ al instanțelor este

nefondată în condițiile în care rolul activ al instanței,

prevăzut de art. 129 C. proc. civ., presupune aflarea adevărului

judiciar, fără a putea constitui temei al substituirii instanței

în poziția procesuală a uneia din părți și în

apărarea intereselor acesteia. Potrivit dispozițiilor alin. (5) din textul

legal sus enunțat, în exercitarea rolului activ, instanța nu are

obligația, ci posibilitatea să ordone dovezile pe care le

găsește de cuviință, atunci când apreciază că

sunt necesare pentru dezlegarea pricinii.

Or, din această

perspectivă se constată că instanțele au manifestat rol

activ în aflarea adevărului obiectiv în

limitele

rejudecării cauzei ca urmare a admiterii în principiu a cererii de

revizuire, acestea fiind circumscrise cauzei juridice a revizuirii în condițiile

condamnării definitive a expertului pentru infracțiunea de

mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C. pen., și

a anulării raportului de expertiză întocmit în Dosarul nr. x/63/2011

al Tribunalului Dolj.

Cum rejudecarea cauzei

este limitată la aspectele care au făcut obiectul expertizei tehnice,

în baza rolului activ și a aflării adevărului obiectiv,s-a dispus

efectuarea unei expertize tehnice având ca obiectiv identificarea terenului în

suprafață de 212 mp, situat în Craiova, stabilirea amplasamentului, a

vecinătăților actuale și determinarea situației

juridice, respectiv dacă este susceptibil sau nu de restituire, integral

sau parțial, în natură, în accepțiunea Legii nr. 10/2001.

Din perspectiva faptului

că rejudecarea cauzei urma a se face doar parțial sub aspectul

verificării regimului juridic al terenului, sunt nefondate

susținerile recurentei intimate în ce privește respingerea

fără temei a probatoriilor solicitate și a obiecțiunilor la

raportul de expertiză, cu atât mai mult cu cât din încheierea de

ședință din 10 martie 2016, fila 213 din Dosarul nr. x/63/2014

al Tribunalului Dolj, rezultă că respingerea probatoriilor și a

obiecțiunilor la expertiză a fost motivată prin raportare la

limitele rejudecării cauzei. De altfel, cu privire la cererile de

probatorii, instanța de apel în mod corect a constatat că acestea nu

au mai fost reiterate în faza procesuală a apelului în condițiile art.

292 C. proc. civ.

În ceea ce privește

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocat de

recurenta intimată B. din perspectiva interpretării și

aplicării greșite a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, cu referire

la măsurile reparatorii la care este îndreptățită pentru

terenul de 212 mp.

Înalta Curte reține următoarele:

Din raportul de

expertiză întocmit de expertul G., în cadrul dosarului de revizuire,

și din situația de fapt reținută prin sentința

penală nr. 1482/2014 a Judecătoriei Craiova (rămasă

definitivă prin Decizia penală nr. 958 din 08 iulie 2014 a

Curții de Apel Craiova), rezultă că terenul în

suprafață de 212 mp, din Craiova, nu poate fi restituit în

natură, întrucât o parte din teren nu se află

la dispoziția autorităților locale, fiind înscrisă în

cartea funciară pe numele altor proprietari (99 mp), iar cealaltă

parte este afectată de amenajări de utilități publice în

sensul prevăzut de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât face

parte din trotuarul public și zona verde (nepavată) adiacentă

din Craiova, amenajament realizat pe spațiul public de primărie

încă din anul 2005, pe teren existând infrastructuri de utilitate

publică (linii electrice subterane modernizate în anul 2008), situație

ce rezultă de altfel și din înscrisurile depuse în Dosarul penal nr. x/215/2012

al Judecătoriei Craiova.

Sintagma amenajări de

utilitate publică este definită în dispozițiile art. 10.3 din H.G.

nr. 250/2007, ca reprezentând acele amenajări destinate a deservi nevoile

comunității, și anume, căi de comunicație

(străzi, alei trotuare), dotări tehnico-edilitare subterane,

amenajări de spații verzi în jurul blocurilor de locuit, parcuri

și grădini publice, piețe pietonale, și altele. Același

text stabilește că individualizarea acestor suprafețe, în cadrul

procedurilor administrative de soluționare a notificărilor, este

atributul entității investite cu soluționarea notificării,

urmând a fi avute în vedere, de la caz la caz, atât servituțile legale,

cât și documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism.

De asemenea, tot în sarcina unității deținătoare revine

obligația de a verifica destinația terenului și a

suprafeței acestuia pentru a nu se afecta căile de acces, ori existența

și utilizarea unor amenajări subterane. În măsura în care entitatea

învestită cu soluționarea notificării nu a realizat aceste

verificări revine instanței de judecată obligația de a le

efectua pentru o corectă aplicare a legii. Față de cele expuse,

în condițiile în care restituirea în natură a terenului solicitat nu

este posibilă,

întrucât o parte din teren nu se află

la dispoziția autorităților locale, fiind înscrisă în

cartea funciară pe numele altor proprietari ( 99 mp, ), iar cealaltă

parte este afectată de amenajări de utilități publice în

sensul prevăzut de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât,

așa cum arătat deja face parte din trotuarul public și zona

verde (nepavată) adiacentă din Craiova, amenajament realizat pe

spațiul public de primărie încă din anul 2005, pe teren existând

infrastructuri de utilitate publică (linii electrice subterane modernizate

în anul 2008, situație ce a fost constatată și în Dosarul penal nr.

x/215/2012 al Judecătoriei Craiova),

în mod

legal și corect instanța de apel a reținut că intimatei B.

i se cuvin măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile art. 10 alin.

(3)

din Legea nr. 10/2001,

motiv

pentru care criticile recurentei intimate din perspectiva dispozițiilor art.

304 pct. 9 C. proc. civ. sunt nefondate.

În ceea ce privește susținerile

recurentei intimate legate de faptul că

cererea

de revizuire din litigiul pendinte vizează aceeași situație ca

cea care a format obiectul Dosarului nr. x/63/2011 al Tribunalului Dolj, susțineri

ce fac trimitere la incidența excepției autorității de

lucru judecat, Înalta Curte reține că sunt nefondate pentru

următoarele considerente:

Potrivit art. 1201 C. civ.,

este lucru judecat atunci când a doua cerere are același obiect, este

întemeiată pe aceeași cauză și vizează aceleași părți,

iar potrivit art. 166 C. proc. civ., excepția puterii de lucru judecat poate

fi invocată de părți sau de instanță din oficiu în

orice fază a judecății chiar și înaintea instanței de

recurs.

Autoritatea de lucru judecat cunoaște

două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală

(conform art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ.) și aceea de

prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în

legătură cu raporturile juridice dintre părți (conform art.

1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C. civ.). Dacă în manifestarea sa de

excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv,

de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de

lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art.

1201 C. civ. (obiect, parți, cauză), nu tot astfel se întâmplă

atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv,

demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte

litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de

a se statua diferit. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune

într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă

dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această

reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine

să asigure (din nevoia de stabilitate juridică), evitarea

contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. Cum

potrivit art. 1200 pct. 4, cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ., în relația

dintre părți, această prezumție are caracter absolut, înseamnă

că nu se poate introduce o nouă acțiune în cadrul căreia să

se pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătorește

anterior. Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității

de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă

readucerea în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate.

Acest principiu nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut

de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece

dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, putând cunoaște

limitări ce decurg din aplicarea altor principii.

Or, din perspectiva celor expuse,

Înalta Curte reține că excepția autorității de lucru

judecat prevăzută de art. 1201C. civ. și art. 166 C. proc. civ.,

în raport de sentința civilă nr. 408 din 24 octombrie 2011, pronunțată

în Dosarul nr. x/63/2011 de Tribunalul Dolj, secția civilă, nu este

incidentă, întrucât în cauză condiția triplei

identități de obiect, părți și cauză nu este

îndeplinită, în condițiile în care deși există identitate

de părți și obiect, cauza juridică a celor două cereri

de revizuire este distinctă.

Astfel, dacă în Dosarul

nr. x/63/2011 al Tribunalului Dolj, secția civilă, motivul de

revizuire a fost fondat pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. În ce

privește descoperirea unor înscrisuri noi (determinante în

soluționarea cauzei), după pronunțarea sentinței nr. 230/2008

a Tribunalului Dolj,în litigiul pendinte motivul de revizuire vizează dispozițiile

art. 322 pct. 4 C. proc. civ. față de condamnarea definitivă a

expertului A. pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă privitoare

la pricină.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 7 C. proc. civ. invocat de recurenta intimată B., Înalta Curte reține

că este nefondat pentru următoarele aspecte:Cazul de casare fondat pe

prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează ipoteza în care hotărârea

nu cuprinde motivele pe care se sprijină, sau când cuprinde motive

contradictorii ori străine de natura pricinii. Motivarea unei

hotărârii înseamnă de fapt încadrarea unei situații particulare,

de speță, în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei

legi. Ea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care

au condus la soluția pronunțată ce au legătură directă

cu aceasta și susțin decizia adoptată, iar varianta lipsei

motivării hotărârii poate fi acceptată doar atunci când în lipsa

oricăror considerente, nu se poate ști dacă soluția

dată în apel este efectul sau nu a cercetării fondului, ceea ce nu

este cazul în speță. Arătarea motivelor de fapt și de drept

pe care se fundamentează soluția adoptată constituie

într-adevăr o obligație a instanței rezultată atât din

dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., cât și din

dispozițiile art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului. Art. 6 parag. 1 din Convenție obligă

instanțele să își motiveze hotărârile, însă aceasta nu

presupune a da un răspuns detaliat fiecărui argument (Hotărârea Curții

Europene a Drepturilor Omului în cauza Van de Hurk contra Olandei din 19 aprilie

1994). Întinderea obligației de motivare poate varia în funcție de

natura hotărârii și trebuie stabilită în lumina circumstanțelor

cauzei (Hotărârea Curții Europeană a Drepturilor Omului în cauza

Buzescu contra României din 24 mai 2005). Înțelesul acestei obligații

poate varia în funcție de natura hotărârii. În acest sens Curtea

Europeană a Drepturilor Omului a statuat că trebuie să se

țină seama, printre altele, de diversitatea mijloacelor și de

diferențele dintre statele contractante în materie de dispoziții

legale, concepții doctrinare, prezentare și redactare de

hotărâri și decizii. Aceasta, întrucât problema de a ști

dacă instanța a încălcat obligația de motivare a

hotărârii, care decurge din art. 6 parag. 1 din Convenție, nu poate

fi analizată decât în baza circumstanțelor cauzei. Motivarea trebuie

să fie explicită și doar lipsa unei motivări specifice

și concrete încalcă dispozițiile art. 6 parag. 1 din

Convenție. (Hotărârea Curții Europeană a Drepturilor O în

cauza Ruiz Torija contra Spaniei din 9 decembrie 1994). Raportând cele expuse

la hotărârea instanței de apel, Înalta Curte reține că aceasta

este corect argumentată atât în fapt cât și în drept, că nu

cuprinde elemente străine sau contradictorii.

Astfel, instanța de

apel a arătat în considerentele hotărârii că, în

ce

privește limitele rejudecării cauzei ca urmare a admiterii în

principiu a cererii de revizuire, acestea sunt circumscrise cauzei juridice a

revizuirii, și anume condamnarea expertului care a efectuat raportul de

expertiză, în Dosarul nr. x/63/2006al Tribunalului Dolj, secția civilă,

pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută

de art. 260 C. pen. și anularea raportului de expertiză întocmit în Dosarul

nr. nr. x/63/2011 al Tribunalului Dolj. În consecință, rejudecarea

cauzei urma să se facă doar în limitele aspectelor care au făcut

obiectul probei cu expertiza tehnică, constând în identificarea terenului

în suprafață de 212 mp, situat în Craiova, stabilirea amplasamentului,

a vecinătăților actuale și determinarea situației

juridice, respectiv dacă este susceptibil sau nu de restituire, integral

sau parțial, în natură, în accepțiunea Legii nr. 10/2001.

S-a apreciat că c

elelalte aspecte de fapt și de drept ale

speței care au excedat competențelor tehnice ale expertului nu se

impun a fi reanalizate, întrucât au făcut deja obiectul verificării

judecătorești, atât în primă instanță, cât și în

căile de atac exercitate în condițiile legii, dezlegările de

drept date în privința lor intrând sub puterea de lucru judecat.

Instanța de apel a

reținut că în ceea ce privește

situația

juridică a terenului în suprafață de 212 mp, solicitat prin

notificare, prima instanță a făcut o corectă interpretare a

materialului probator administrat, pornind de la statuările reținute

în mod definitiv prin Decizia penală nr. 958 din 8 iulie 2014 a

Curții de Apel Craiova, care au reprezentat fundamentul anulării în

totalitate a expertizei întocmite în Dosarul nr. x/63/2006 al Tribunalului Dolj,

și al condamnării expertului A. pentru săvârșirea

infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art.

260 C. pen.

În argumentarea soluției

adoptate, instanța de apel a arătat că în hotărârea de

condamnare a expertului instanța penală a reținut că pe

terenul respectiv există infrastructură de utilitate publică

(linii electrice subterane de 20 KW, modernizate încă din anul 2008),

că aceste constatări ale instanței penale au autoritate de lucru

judecat în fața instanței civile, potrivit art. 22 C. proc. pen.,

întrucât configurează fapta săvârșită de inculpat, aceea de

a atesta, în calitate de expert tehnic, împrejurări necorespunzătoare

adevărului, respectiv caracterul susceptibil de restituire în natură

a terenului, derivat din absența oricărui impediment prevăzut de

Legea nr. 10/2001, motiv pentru care nu poate face obiectul unei noi

reexaminări din partea instanței civile. În același sens,instanța

de apel a arătat că, de altfel, aceleași aspecte au fost

evidențiate și în raportul de expertiză tehnică și în

anexele la acesta întocmit de expertul judiciar G.

Prin urmare, în

condițiile în care considerentele hotărârii cuprind motivele de fapt

și de drept care au format convingerea instanței în adoptarea

soluției, neexistând elemente contradictorii sau străine de

cauză în ce privește argumentarea lor, Înalta Curte constată

că susținerile recurentei intimate nu se circumscriu dispozițiilor

art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În ceea ce privește

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. invocat de

recurenta intimată, Înalta Curte reține că acest text sancționează

hotărârea în situația în care instanța a nesocotit principiul

înscris în art. 969 C. civ. trecând peste voința exprimată în

contract.

Deși recurenta

intimată a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta

Curte constată că în fapt criticile formulate nu se referă la

interpretarea greșită a unui act juridic dedus judecății,

ci la greșita interpretare a probelor,care nu constituie motiv de casare ori

de modificare a deciziei. Interpretarea dată probelor constituie o

chestiune de fapt, care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat

pe denaturarea actului juridic dedus judecății, respectiv a cazului

de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Critica vizând interpretarea

greșită a probelor nu mai poate fi valorificată pe calea

recursului în actuala reglementare a art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., care prevede

modificarea sau casarea unei hotărâri numai pentru motive de nelegalitate,

în condițiile în care pct. 11 al art. 304, ce permitea cenzurarea în

recurs a greșelilor de fapt consecutive greșitei aprecieri a probelor

a fost abroga