ÎCCJ, Decizia nr. 329/2017

Decizia civilă nr. 329/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Cauzele în care au fost pronunțate hotărârile cu privire la care a fost formulată cererea de revizuire

Prin Sentința civilă nr. 142 din 23 aprilie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., a obligat pârâta C.C.S.D. să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, ("imobilul în litigiu"), și a respins acțiunea față de pârâta A.N.R.P. și capătul de cerere privind aplicarea amenzii.

Prin Decizia civilă nr. 5.756/2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C.C.S.D. împotriva Sentinței civile nr. 142 din 23 aprilie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin Sentința civilă 1.341 din 6 noiembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2014, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a hotărât următoarele: (i) admite în parte acțiunea privind pe reclamanta A. și pe pârâții C.N.C.I. și A.N.R.P. - S.C.N.C.I.; (ii) anulează Decizia de invalidare din 27 februarie 2014 emisă de C.N.C.I.; (iii) constată că reclamanta este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilul-teren în suprafață de 250 mp situat în Craiova, jud. Dolj; (iv) obligă pârâta să acorde reclamantei despăgubiri în cuantum de 184.569 RON pentru imobilul teren în suprafață de 250 mp situat în Craiova, jud. Dolj.

Prin Decizia civilă nr. 127 din 15 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2014, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a decis următoarele: (i) admite apelurile declarate de apelantele-pârâte C.N.C.I. și A.N.R.P. - S.C.N.C.I. împotriva Sentinței civile 1.341F din 6 noiembrie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/3/2014 de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A.; (ii) schimbă în tot sentința, în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.R.P. și respinge acțiunea față de această pârâtă ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate; (iii) respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu C.N.C.I.

II. Cererea de revizuire formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Împotriva Deciziei nr. 127 din 15 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2014, reclamanta A. a formulat cerere de revizuire în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând, în esență, că hotărârea atacată este potrivnică Deciziei civile nr. 5.756 din 11 decembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/54/2009, încălcând autoritatea de lucru judecat a acesteia.

Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. x/1/2017.

III. Hotărârea prin care a fost soluționată cererea de revizuire

Prin Decizia nr. 654 din 4 aprilie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 127/2017 a Curții de Apel București, pentru considerentele arătate în continuare.

În raport cu dispozițiile art. 513 alin. (3) raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, întrucât în litigiul finalizat prin pronunțarea Deciziei nr. 127/2017 a Curții de Apel București a fost invocată autoritatea lucrului judecat a Deciziei nr. 5.756/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar instanța s-a pronunțat cu privire la acest aspect, reținând, în esență, că tribunalul a interpretat greșit dispozițiile legii și decizia Curții Constituționale, care interzic o nouă analiză doar atunci când, prin hotărâre judecătorească, a fost deja verificată și stabilită calitatea notificatorului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, întrucât altminteri s-ar încălca puterea lucrului judecat.

În speță, Sentința nr. 142/2009 a Curții de Apel Craiova, irevocabilă prin Decizia nr. 5.756/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, este o hotărâre prin care instanța de contencios administrativ a obligat fosta C.C.S.D. să finalizeze procedura de emitere a titlului de despăgubire în baza dispoziției primarului, fără să fi fost verificată judiciar calitatea reclamantei de persoană îndreptățită, întrucât nu acesta a fost obiectul cauzei, iar, la acea dată, C.C.S.D. nu avea în competență astfel de verificări.

Astfel fiind, în al doilea proces a fost invocată autoritatea de lucru judecat, iar instanța s-a pronunțat cu privire la acest aspect, motiv pentru care nu este îndeplinită această condiție de admisibilitate a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conține soluția corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat ce rezultă din prima hotărâre și, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Scopul reglementării acestui motiv de revizuire nu este cel al îndreptării hotărârilor greșite prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci respectarea principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea acestuia.

IV. Cererea de recurs

Împotriva Deciziei nr. 654/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, a declarat recurs revizuenta A.

Recurenta expune situația de fapt și drept și istoricul litigiilor menționate la pct. I cu privire la dreptul său de proprietate asupra imobilului în litigiu și calitatea sa de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii.

Totodată, susține recurenta că instanța de revizuire nu a reținut în mod clar cele dispuse prin Decizia nr. 5.756/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, însă a reținut în mod clar cele dispuse prin Decizia nr. 127/2017, decizie care este în contradicție și încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 5.756/2009, în sensul dispozițiilor art. 430 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Prin raportare la dispozitivul și considerentele Sentinței nr. 142/2009 a Curții de Apel Craiova, Decizia nr. 5.756/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție are autoritate de lucru judecat cu privire la: (i) mențiunile din dispozitiv referitoare la obligarea C.C.S.D. să emită titlul de despăgubire pentru imobilul în litigiu; (ii) considerentele referitoare la caracterul civil al dispoziției primarului este subliniat și de dispozițiile art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora decizia sau, după caz, dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară. Se arată că Dispoziția Primarului Municipiului Craiova nu a fost invalidată, devenind executorie, și în consecință, în baza art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, are forța probantă a unui înscris autentic, face dovada existenței dreptului de proprietate al recurentei, constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie și reprezintă o chestiune tranșată prin Sentința nr. 142/2009 a Curții de Apel Craiova, în mod definitiv și irevocabil, cu autoritate de lucru judecat, în ceea ce privește dreptul de proprietate al recurentei asupra imobilului în litigiu. Nu au fost abrogate prin Legea nr. 10/2001 articolele care stabileau faptul că este executorie Dispoziția Primăriei Craiova, motiv pentru care este nelegală Decizia de invalidare din 27 februarie 2014 a C.N.C.I. prin care se dispune în consecință și invalidarea Dispoziției Primăriei Craiova.

În motivarea respingerii, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire, Înalta Curte de Casație și Justiție a dat o interpretare greșită dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât în cauză erau îndeplinite condițiile prevăzute de textul procedural, și anume: existența unor hotărâri definitive potrivnice (Decizia nr. 127/2017 a Curții de Apel București fiind potrivnică Deciziei nr. 5.756/2009 în ceea ce privește existența dreptului de proprietate al recurentei); Decizia nr. 127/2017 a Curții de Apel București încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri - Decizia nr. 5.756/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - în ceea ce privește existența dreptului de proprietate al recurentei, problemă analizată de Curtea de Apel Craiova și de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/54/2009.

Mai susține recurenta că, în speță, Curtea de Apel București nu a avut în vedere dispozițiile O.U.G. nr. 21/2015, conform cărora, în cazul dosarelor ce conțin decizii ale entităților investite cu soluționarea notificărilor emise în executarea unor hotărâri judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil/definitiv asupra calității de persoane îndreptățite la măsuri compensatorii. C.N.C.I. emite decizia de compensare.

Totodată, recurenta susține că instanța de revizuire a instituit o condiție suplimentară pentru admisibilitatea cererii de revizuire în sensul ca, în cel de-al doilea proces, să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu fi fost analizată.

Se mai arată că instanța de revizuire nu a avut în vedere faptul că, pentru a exista o încălcare a autorității de lucru judecat în sensul art. 430 alin. (2) C. proc. civ., este suficient ca a doua hotărâre (în speță, Decizia nr. 127/2017) să încalce autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 5.756/2009 cu privire la existența dreptului de proprietate, constatându-se că această chestiune a fost tranșată prin considerentele Sentinței nr. 142/2009. Astfel fiind, admiterea apelurilor declarate de A.N.R.P. și C.N.C.I., prin Decizia nr. 127/2017, nu putea fi motivată și fundamentată pe reanalizarea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu.

V. Procedura de filtrare a recursului

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin Încheierea din 27 noiembrie 2017, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond la 11 decembrie 2017.

VI. Considerentele Înaltei Curți

Conform art. 499 C. proc. civ., analizând criticile formulate de recurenta-revizuentă Fundația B., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

Criticile formulate de recurentă se circumscriu motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., urmând a se verifica dacă hotărârea recurată, prin care a fost soluționată cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a fost dată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. reglementează ipoteza existenței unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

În sensul ipotezei menționate, autoritatea de lucru judecat presupune în mod necesar existența triplei identități: de cauză, de obiect și de părți, așa cum prevăd dispozițiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect".

Contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte constată că instanța de revizuire în mod corect a reținut că, pentru admisibilitatea cererii de revizuire în cazul unor hotărâri definitive potrivnice, este necesar ca, în litigiul în care a fost pronunțată ultima hotărâre, să nu fi fost invocată autoritatea de lucru judecat decurgând dintr-o hotărâre anterioară ori, deși a fost invocată, instanța să fi omis a se pronunța asupra acestei excepții.

Această condiție de admisibilitate derivă din faptul că, în cadrul acestei căi extraordinare de atac, instanța de revizuire nu efectuează o analiză de legalitate și temeinicie a hotărârii atacate cu revizuire, ca un corolar al principiului res judicata caracteristic hotărârilor judecătorești definitive, vizate de motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Or, în speță, este necontestat faptul că instanța care a pronunțat hotărârea care a format obiectul cererii de revizuire (Decizia nr. 127/2017 a Curții de Apel București) a fost învestită și a analizat existența autorității de lucru judecat în privința calității de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii prin raportare la hotărârea anterioară (Decizia nr. 5.756/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal).

Astfel fiind, în ipoteza în care ar fi realizat o examinare a legalității și temeiniciei asupra modului în care Curtea de Apel București a tranșat chestiunea de drept referitoare la dreptul de proprietate ori calitatea de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii, instanța de revizuire ar fi exercitat o competență specifică instanței de control judiciar.

Însă, procedând în acord cu dispozițiile procedurale, instanța de revizuire a concluzionat în sensul că, subsumat motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu are competența de a efectua o examinare a legalității și temeiniciei hotărârilor potențial potrivnice în opinia revizuentului pentru a decide care este cea corectă, întrucât scopul acestui motiv de revizuire nu este cel al corectării unor eventuale greșeli de judecată, ci de a asigura respectarea autorității de lucru judecat.

În acest sens, instanța are în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reținut, cu referire la cererea de revizuire, că "unul dintre aspectele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă, soluția lor să nu poată fi repusă în discuție (Cauza Brumărescu împotriva României, Hotărârea din 28 octombrie 1999, § 61, publicată în M. Of.  nr. 414 din 31 august 2000). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat [...]. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanțe având un caracter substanțial și obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, § 23 - 24, publicată în M. Of. nr. 855 din 21 decembrie 2010)".

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 654 din 4 aprilie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/1/2017.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 decembrie 2017.

Procesat de GGC - N