ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1305/2017

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, la data de 05 mai 2014, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții S.C. B. S.R.L., C., S.C. D. S.R.L. și E. SPA solicitând instanței constatarea nulității absolute a: - contractului de vânzare-cumpărare nr. x/26.01.2006 autentificat la BNP F. dintre S.C. B. S.R.L., în calitate de vânzătoare și S.C. D. S.R.L., în calitate de cumpărătoare; - contractului de ipoteca imobiliara nr. 6149/27.09.2012 autentificat la NP Asociați G. și H. - Camera Craiova, și pe cale de consecință: - repunerea părților în situația anterioară, notarea în cartea funciară a cererii de chemare în judecată, radierea din cartea funciară a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/26.01.2006, rectificarea cărții funciare în favoarea reclamantului A., intabularea dreptului de proprietate a reclamantului A. asupra imobilului situat în comuna Podari, sat Braniște, județul Dolj.

Prin sentința civilă nr. 2322/2015 din 20 februarie 2015, Judecătoria Craiova, secția civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul Dloj, secția a II-a civilă. Prin sentința nr. 54 din 16 februarie 2016 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, s-a respins acțiunea reclamantului A., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. Reclamantul A. a fost obligat la plata sumei de 6765 RON către pârâta S.C. D. S.R.L. cu titlu de cheltuieli de judecată.

Apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 54 din 16 februarie 2016 a Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă a fost admis de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 862/2016 din 18 octombrie 2016, fiind anulată sentința apelată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Împotriva deciziei nr. 862/2016 din 18 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, pârâta S.C. D. S.R.L. a declarat recurs, în argumentarea căruia au fost invocate următoarele aspecte: Recurenta a arătat că față de obiectul litigiului, valoare cererii deduse judecății este de peste 1.000.000 RON, context în care sunt incidente prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 457 din același cod. La data de 5 decembrie 2016, recurenta-pârâtă a depus la dosarul cauzei motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., în argumentarea cărora, după prezentarea situației de fapt, au fost formulate următoarele critici: Hotărârea instanței de apel este nelegală, fiind dată cu ignorarea prevederilor art. 435 alin. (2) C. proc. civ. S-a mai susținut că, pârâta a avut calitatea de terț în dosarul nr. x/2010, în care a fost pronunțată soluția în raport cu care s-a reținut puterea de lucru judecat, fiind făcută dovada contrară celor decise în cadrul unui proces la care nu a participat. În acest sens, la instanța de fond, a fost depus un certificat de informare de la ORC din care rezultă că S.C. I. S.R.L. a fost radiată, la data de 2 aprilie 2003, în temeiul art. 3 alin. (4) din Legea nr. 314/2001, motivat de faptul că nu a fost majorat capitalul social la nivelul minim stabilit de Legea nr. 31/1990. În dosarul nr. x/2010, a căror hotărâri au fost reținute cu putere de lucru judecat de către instanța de apel nu s-a făcut dovada că S.C. I. S.R.L. a fost radiată în baza Legii nr. 314/2001 și nu în temeiul Legii nr. 31/1990, cum greșit s-a reținut. Față de aceste aspecte, recurenta-pârâtă apreciază că în mod corect prima instanță a dat eficiență prevederilor art. 435 alin. (2) C. proc. civ. și a constatat inopozabilitatea hotărârii judecătorești față de terți și anume până la dovada contrară, înlăturând, pe cale de consecință, puterea de lucru judecat. În raport cu prevederile art. 7 din Legea nr. 314/2001 și art. 477 C. civ., eventualele bunuri mobile și imobile aflate în patrimoniul S.C. I. S.R.L., care nu au intrat în proprietatea altor persoane până la data dizolvării de drept ori în cadrul procedurii lichidării, au trecut în patrimoniul Statului Român și nu în patrimoniul asociatului unic A.. Instanța de apel, prin hotărârea ce face obiectul prezentului recurs, a reținut că o hotărâre judecătorească în care s-a pus în discuție și s-a stabilit, irevocabil, calitatea reclamantului A. de succesor în drepturi al S.C. I. S.R.L., nu mai poate fi contrazisă, într-un alt proces, indiferent care sunt părțile sau obiectul litigiului, problema juridică a stabilirii succesorilor societății radiate fiind deja tranșată. Totodată, instanța a înlăturat în mod nelegal și dispozițiile speciale ale Legii nr. 314/2001 atunci când a analizat calitatea procesuală activă a reclamantului A. prin prisma calității de succesor în drepturi al unei societăți radiate în baza Legii nr. 314/2001, reținând cu încălcarea prevederilor normei evocate că acesta are calitatea de succesor. Recurenta-pârâtă a mai susuținut că reclamantul nu-și poate justifica legitimarea procesuală activă de a formula cererea de chemare în judecată, întrucât chiar dacă s-ar admite petitul 1 la acțiunii reclamantul nu ar obține un folos propriu din anularea actului respectiv, având în vedere că terenul și stația peco nu ar intra în patrimoniul reclamantului. Sub acest aspect s-a învederat că, stația peco a fost edificată de S.C. J. S.R.L., iar titlurile de proprietate ale S.C. I. S.R.L. cu privire la terenul în discuție, respectiv procesele-verbale de licitație întocmite la data de 26 ianuarie 1992 și 21 ianuarie 1992, au fost constatate false prin sentința nr. 1818/2003 a Tribunalului Dolj și consființită în mod irevocabil valabilitatea titlului de proprietate a S.C. K. S.R.L. și S.C. J. S.R.L..

Prin întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă L.., depusă la dosar la data de 30 decembrie 2016, s-a solicitat admiterea recursului pentru următoarele argumente: Intimata-pârâtă a susținut că instanța de apel în mod nelegal a reținut că reclamantul A. are calitate procesuală activă și interes în a solicita desființarea contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 26 ianuarie 2016 și a contractului de ipotecă imobiliară nr. 6149 din 27 septembrie 2012, în considerarea calității de succesor a societății radiate S.C. I. S.R.L., ca urmare a puterii de lucru judecat a soluțiilor pronunțate în dosarul nr. x/2010. S-a mai arătat că L. a avut calitatea de terț în dosarul nr. x/2010, nefiind parte. În prezentul litigiu a fost făcută dovada că S.C. I. S.R.L. a fost radiată în baza Legii nr. 341/2001 și nu în temeiul Legii nr. 31/1990, cum s-a reținut în litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2010 Față de această situație, prima instanță în mod corect a reținut incidența prevederilor art. 435 alin. (2) C. proc. civ. și a constatat că soluția din dosarul nr. x/2010 nu este opozabilă față de părțile din acest dosar care nu sunt aceleași cu părțile din dosarul nr. x/2010, înlăturând în mod legal puterea de lucru judecat a acelor soluții. Totodată, prima instanță a constat corect că analiza calității de succesor al societății radiate S.C. I. S.R.L. nu trebuie făcută prin prisma dispozițiilor Legii nr. 31/1990, ci în lumina dispozițiilor Legii nr. 314/2001, în temeiul cărora societatea din urmă a fost radiată. Instanța de apel a ignorat relativitatea efectelor hotărârii judecătorești, deci a ignorat principiul potrivit căruia hotărârea nu este obligatorie și față de terți, ci le este doar opozabilă acestora cu valoarea unui mijloc de probă susceptibil de proba contrară, motiv pentru care soluția instanței de apel a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 435 alin. (2) C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată de intimatul-reclamant A., depusă la dosar la data de 6 ianuarie 2017, s-au invocat excepțiile tardivității, netimbrării, inadmisibilității și nulității recursului, iar pe fond s-a solicitat respingerea recursului. Referitor la excepția netimbrării recursului s-a arătat că recurenta nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru la valoarea totală indicată chiar de către aceasta, respectiv la suma de 1.867.630,02 RON fără TVA. În ce privește excepția inadmisibilității recursului, s-a arătat că nu sunt incidente prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea instanței de apel nefiind supusă recursului față de valoarea obiectului acțiunii, ce depășește suma de 200.000 RON, reținută prin hotărârea de declinare a competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, respectiv sentința nr. 2322 din 20 februarie 2016 a Judecătoriei Craiova. Excepția nulității recursului a fost invocată în raport cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., susținându-se în esență că nu au fost indicate în mod expres ce norme de drept material au fost încălcate, iar criticile recurentei nu se încadrează în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Pe fond, s-a solicitat respingerea recursului, instanța de apel reținând în mod legal puterea de lucru judecat a hotărârii judecătorești în cauză.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat de către recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L., depus la dosar la data de 30 ianuarie 2017, au fost dezvoltate argumente cu privire la excepția netimbrării recursului, arătându-se că dovada îndeplinirii obligației achitării taxei judiciare de timbru a fost făcută, fiind achitată taxa judiciară de timbru în cuantumul solicitat de instanță, respectiv de 50 RON. Referitor la excepția inadmisibilității recursului s-a solicitat respingerea acesteia întrucât hotărârea instanței de apel este suspusă recursului în raport cu prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., față de valoarea celor două contracte indicată chiar în cererea de chemare în judecată, respectiv suma de 150.800 RON aferentă contractului de vânzare-cumpărare și cea de 2.000.000 RON aferentă contractului de ipotecă. Excepția nulității recursului este netemeinică întrucât criticile aduse deciziei atacate se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. Pe fond, au fost reluate argumentele aduse în recurs.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ. Prin încheierea din camera de consiliu din 16 mai 2017, a fost analizat raportul întocmit în cauză și s-a dispus comunicarea acestuia potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. În cauză, recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L. și intimatul-reclamant A. au formulat puncte de vedere la raport. Recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L., prin punctul de vedere efectuat la raport, a argumentat în esență că recursul este admisibil din perspectiva deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale și valoarea obiectului cererii de chemare în judecată care depășește pragul de 1.000.000 RON. Intimatul-reclamant A., prin punctul de vedere la raport întemeiat pe dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., a invocat excepțiile netimbrării și inadmisibilității recursului.

Înalta Curte a luat în examinare excepția inadmisibilității recursului, care primează înaintea oricărei alte excepții invocate în cauză, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (2) C. proc. civ., reținând următoarele: Prealabil prezentării argumentelor care justifică soluția inadmisibilității recursului promovat în cauză, se consideră necesară efectuarea unor precizări cu privire la aplicarea în timp a Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, hotărâre în cadrul căreia s-a statuat la paragraful 32 faptul că "urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.". În cauză, decizia nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale nu produce efecte întrucât hotărârea împotriva căreia s-a formulat prezentul recurs a fost pronunțată la data de 18 octombrie 2016, anterior datei publicării în Monitorul Oficial a deciziei anterior enunțată, respectiv 20 iulie 2017. Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai în apelului. Conform prevederilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., modificate prin O.U.G. nr. 62/2015, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 1 ianuarie 2017 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. În speță, în raport cu prevederile art. 98 alin. (1) și art. 101 alin. (1) C. proc. civ. și actele de la dosar, se observă că valoarea capătului principal al cererii de chemare în judecată, prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 26 ianuarie 2006 autentificat la BNP F., este în cuantum de 150.800 RON, valoare ce se situează sub plafonul prevăzut de lege pentru ca hotărârea atacată să fie supusă recursului. Astfel, valoarea obiectului acestui act juridic reprezintă reperul pentru stabilirea obiectului cererii, fără a se ține cont de valoarea contractului de ipotecă nr. 6149 din 27 septembrie 2009 autentificat de BNP Asociația G. și H. a cărui nulitate absolută s-a solicitat, dat fiind caracterul de accesorialitate existent între cele două acte juridice. Totodată, contestarea valorii bunului imobil ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 26 ianuarie 2006 autentificat la BNP F. nu deschide calea de atac a recursului, cum greșit susține recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L., fiind incidente dispozițiile art. 106 C. proc. civ. Prin urmare, decizia împotriva căreia a fost exercitată prezenta cale de atac fiind definitivă nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului, în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 129 C. proc. civ. și de art. 457 C. proc. civ. Față de considerentele expuse, Înalta Curte în baza art. 493 alin. (5) C. proc. civ. urmează să respingă ca inadmisibil recursul declarat de pârâta S.C. D. S.R.L. împotriva deciziei nr. 862/2016 din 18 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.