Decizia nr. 2729/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 597/2016 a Tribunalului Dolj

Obiectul cauzei Prin cererea formulată la data de 21.10.2015, înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, sub nr. x/2015, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C., au solicitat instanței să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/29.01.2008, încheiat la BNP D. din Craiova, jud. Dolj, ce are ca obiect imobilul situat în Mun. Craiova, jud. Dolj, precum și obligarea pârâtei la restituirea și lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie a imobilului sus menționat. Prin sentința civilă nr. 5028/06.04.2016, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. x/2015, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Craiova, invocată din oficiu și a fost declinată competența materială de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C., în favoarea Tribunalului Dolj. Cauza a fost înregistrată sub nr. x/02.06.2016 pe rolul Tribunalului Dolj, secția I civilă.

Hotărârea pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 597 din 14 octombrie 2016 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă, a fost respinsă acțiunea reclamanților și s-a dispus obligarea acestora la plata sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtă. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 1846A din 9 iulie 2020, a respins, ca nefondat, apelul și a obligat apelanții la plata către intimată a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Craiova au declarat recurs reclamanții A. și B., ce au formulat critici întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanții au susținut, în esență, că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea fiind pronunțată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 1303, 967 C. civ. și art. 292 C. proc. civ. Apreciază că instanța de apel a făcut o confuzie între instituția simulației și a nulității, atunci când a reținut că "prima instanță a reținut corect că reclamantul nu a probat motivele de nulitate invocate, lipsa sau nevalabilitatea cauzei și că, în ce privește fictivitatea prețului, acesta nu constituie un motiv de nulitate absolută, ci poate sta la baza unui contract deghizat, fiind cunoscut că simulația nu are legătură directă cu formarea valabilă a acordului de voință". Or, prin acțiune, reclamanții au invocat două cauze de nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2008 ce are ca obiect imobilul situat în Mun. Craiova, jud. Dolj: fictivitatea prețului și cauza ilicită. Arată că, în cazul contractului de vânzare-cumpărare, art. 1303 din vechiul C. civ. stipulează condiția ca prețul vânzării să fie serios, adică să fi fost convenit de părți cu intenția de a se plăti și să constituie o cauză suficientă a obligației luate de vânzător. Consideră că motivarea hotărârii nu este clară și convingătoare cu privire la prețul convenit de părți, întrucât nu rezultă clar din considerente care este prețul convenit și plătit pentru imobilul vândut, se susține că este 60.000 RON, într-o parte, și 57.000 euro și 10.000 euro, în altă parte. Instanța de apel face referire la caracterul derizoriu al prețului și nu la fictivitatea lui. Prin urmare, o astfel de motivare nu răspunde exigențelor art. 425 C. proc. civ. și relevă o necercetare a fondului pricinii sub aspectul cauzei de nulitate absolută constituită de fictivitatea prețului, precizând că reclamanții nu au primit nicio sumă de bani cu titlu de preț pentru imobilul respectiv. De asemenea, nu există motivare în ceea ce privește cauza ilicită sau inexistența cauzei, arătând că, în cauză, contractul de vânzare-cumpărare este lipsit de cauză datorită inexistenței contraprestației cumpărătorului - plata unei sume cu titlu de preț pentru imobilul obiect al contractului. De altfel, instanța de apel nu arată că părțile s-ar fi înțeles să se plătească vreun preț pentru acel imobil. De asemenea, potrivit art. 292 C. proc. civ., pârâta era obligată sa depună originalul chitanței de 57.000 euro, iar în caz contrar, instanța de apel nu putea să dea eficiență probatorie copiei, cum în mod nelegal s-a procedat. Astfel s-ar fi ajuns la concluzia că părțile nu s-au înțeles să plătească și, respectiv, să primească cu titlu de preț, sumele de 57.000 euro și 10.000 euro. Recurenții au solicitat admiterea recursului în modalitățile menționate - casare cu trimitere spre rejudecare sau casare și admitere a cererii de chemare în judecată.

Apărările formulate de părți Intimata-pârâtă C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Recurenții-reclamanți au depus răspuns la întâmpinare prin care au solicitat înlăturarea apărărilor din întâmpinare și admiterea recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce succedă: Analizând criticile formulate de recurenții-reclamanți, Înalta Curte constată caracterul fondat al acestora din perspectiva motivului de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., atât sub aspectul nemotivării deciziei, în contextul în care nu au fost supuse analizei toate criticile deduse judecății, cât și din punct de vedere al caracterului contradictoriu al considerentelor inapte să susțină soluția adoptată. Astfel, sub aspectul nemotivării deciziei, este întemeiată susținerea recurenților-reclamanți conform căreia instanța de apel nu examinează critica referitoare la cauza de nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare ce viza fictivitatea prețului. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, în partea ei de considerente, susținerile părților, cu indicarea motivelor pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului pot fi decelate o serie de criterii ce sunt aplicabile motivării unei hotărâri judecătorești, în sensul că instanța de apel, respingând calea de atac poate, în principiu, să se limiteze la a-și însuși motivele hotărârii instanței de grad inferior (Cauza García Ruiz împotriva Spaniei, paragraful 26). Noțiunea de proces echitabil impune ca o instanță internă care și-a motivat decizia prin însușirea motivelor furnizate de o instanță de grad inferior, să fi examinat, totuși, în mod real chestiunile esențiale supuse atenției sale și să nu se fi mulțumit să confirme concluziile altei instanțe, fără a efectua o analiză proprie (Cauza Helle v. Finlanda, paragraful 60). Ca atare, motivarea trebuie să fie clară, precisă și necontradictorie, fiind de esența hotărârii, înlăturând arbitrariul și făcând posibil controlul judiciar. Raportând cele expuse la litigiul pendinte, precum și la criticile recurenților legate de incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că hotărârea instanței de apel nu se încadrează în exigențele prevăzute de art. 425 C. proc. civ., în condițiile în care instanța de apel nu a analizat criticile referitoare la fictivitatea prețului. Examinând hotărârea pronunțată de curtea de apel, Înalta Curte constată că în considerente au fost preluate argumentele instanței de fond, au fost prezentate la nivel teoretic și doctrinar condiția de validitate a vânzării în ceea ce privește existența unui preț serios, precum și cerințele valabilității cauzei (scopului) actului juridic civil, instanța realizând o analiză in abstracto a litigiului și doar prin prisma unuia din cele două motive de nulitate absolută invocate, lipsa cauzei, ceea ce nu corespunde cerințelor art. 425 C. proc. civ. și nici dreptului la un proces echitabil. Astfel, la fila x din cuprinsul hotărârii recurate, paragraful opt s-a reținut că: "În mod corect a reținut prima instanță că reclamantul nu a dovedit motivele de nulitate invocate, respectiv lipsa sau nevalabilitatea cauzei și că, în ceea ce privește fictivitatea prețului, aceasta nu constituie, în sine, un motiv de nulitate absolută, ci poate sta la baza existenței unui contract deghizat, a unui act juridic simulat, ceea ce ar reprezenta o problemă de drept distinctă de nulitate, fiind cunoscut că simulația nu are o legătură directă cu formarea valabilă a acordului de voință..", iar, la fila x din decizie, primul paragraf, s-a arătat că: "Trecând peste împrejurarea că nu s-a invocat de fapt simulația, Curtea apreciază că suma menționată în cele două înscrisuri sub semnătură privată invocate de către intimata-pârâtă ar reprezenta un preț rezonabil la nivelul anilor respectivi, pentru un imobil de natura celui în cauză, și cum apelanții reclamanți nu au administrat nicio probă de natură a dovedi susținerile din cererea de chemare în judecată, deși aveau această obligație, potrivit art. 10 alin. (1) C. proc. civ., se constată că în mod corect Tribunalul a respins acțiunea." O asemenea motivare este una care pe de o parte, ignoră conținutul criticii din apel, fiind inaptă să justifice soluția adoptată. În speță, prin cererea de chemare în judecată reclamanții au invocat ca motive de nulitate ale contractului de vânzare - cumpărare din litigiu inexistența unui preț (fictivitatea acestuia) și, implicit, lipsa sau nevalabilitatea cauzei. Potrivit art. 1294 C. civ. de la 1864, incident în speță, vânzarea este convenția prin care două părți se obligă, una să transmită celeilalte proprietatea unui lucru și aceasta să plătească celui dintâi prețul lucrului. Se impune ca prețul să existe, să fie sincer și serios, art. 1303 din același cod prevăzând că "prețul vânzării trebuie să fie serios și determinat de părți". S-a reținut în mod constant, atât în literatura de specialitate cât și în jurisprudență, că prețul, obiectul prestației cumpărătorului, este de esența contractului de vânzare-cumpărare, lipsa prețului ori fictivitatea acestuia atrăgând nulitatea actului juridic. Or, instanța de apel face o confuzie între motivele de nulitate invocate, analizând cauza de nulitate invocată de apelanți din perspectiva prețului derizoriu, în sensul că între valoarea bunului sau a dreptului transmis de către vânzător și prețul plătit de cumpărător trebuie să existe un echilibru, atunci când reține că suma menționată în cele două înscrisuri sub semnătură privată invocate de către intimata-pârâtă ar reprezenta un preț rezonabil la nivelul anilor respectivi, iar nu prin prisma fictivității acestuia, care poate constitui un motiv de nulitate de sine stătător. Or, motivele invocate de reclamant prin cererea introductivă și reiterate în cererea de apel au avut în vedere, în esență, faptul că prețul nu a fost plătit, fiind unul fictiv, încheierea contractului fiind de fapt urmarea chitanței încheiate de reclamantul B. în anul 2004 cu numitul E., vizând împrumutul sumei de 10.000 Euro, împrumut garantat cu imobilul menționat, arătând reclamanții că acest înscris dovedește o acțiune de cămătărie reală. Instanța de apel a apreciat că reclamanții nu au dovedit motivele de nulitate invocate, respectiv lipsa sau nevalabilitatea cauzei și că, în ceea ce privește fictivitatea prețului, aceasta nu constituie, în sine, un motiv de nulitate absolută, ci poate sta la baza existenței unui contract deghizat, a unui act juridic simulat, fără însă a se preocupa de a da o motivare asupra acestui motiv de apel vizând fictivitatea prețului. Prețul este obiectul prestației cumpărătorului și corespunde valorii lucrului vândut, conform art. 1294 C. civ. În lipsa unui preț, vânzarea este lovită de nulitate absolută, deoarece obligația cumpărătorului nu are obiect, iar obligația vânzătorului este lipsită de cauză. Ca element esențial de validitate a vânzării, prețul trebuie să întrunească următoarele condiții: să fie stabilit în bani, să fie determinat sau determinabil și să fie sincer și serios. Prețul sincer și serios este un preț datorat (adevărat convenit) al imobilului vândut, pe care părțile nu l-au stabilit în mod fictiv, ci în scopul de a-l plăti în realitate. Altminteri, atunci când vânzătorul nu intenționează să ceară prețul, iar cumpărătorul nu intenționează să-l plătească, prețul este fictiv, vânzarea fiind lovită în această situație de nulitate pentru lipsa prețului. În acest context, fictivitatea prețului, în sensul că acesta nu a fost plătit în realitate, reprezintă un element element esențial asupra căruia trebuie să se realizeze acordul de voință al părților, constituind un motiv de sine stătător de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare. Este real că fictivitatea prețului, în sensul că acesta nu a fost plătit în realitate poate reprezenta un element al deghizării totale a contractului, prin care se urmărește ascunderea naturii reale a actului încheiat, dar fictivitatea prețului nu se cirumscrie neapărat unui caz de simulație, ci poate constitui și un motiv de nulitate de sine stătător. De aceea, întrucât fictivitatea prețului, conform celor arătate anterior, este un motiv de nulitate de sine stătător, această cauză de nulitate, invocată de apelanți prin cererea de chemare în judecată și criticată prin motivele de apel, trebuia să fie cercetată din perspectiva argumentelor aduse de apelanți, iar nu să fie lăsată în afara analizei sau cercetată prin ignorarea obiectului criticii. Totodată, așa cum s-a arătat anterior, preluarea concluziilor instanței de fond, fără a efectua un raționament jurisdicțional propriu și expunerea la nivel teoretic și doctrinar a instituției nulității actului juridic civil, prin prisma condițiilor vizând existența prețului și a valabilității cauzei, fără a rezulta o aplicare concretă în cauză a dispozițiilor din C. civ., echivalează cu neanalizarea susținerilor din apel, determinând astfel incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. În același sens, reținând incidența aceluiași temei de casare, instanța de recurs observă că se vădesc a fi întemeiate și susținerile recurenților vizând caracterul contradictoriu al hotărârii recurate cu privire la prețul convenit de părți, întrucât, pe de o parte, instanța de apel reține că prețul imobilului vândut este de 60.000 RON, iar, pe de altă parte, apreciază că acesta ar fi de 67.000 euro, considerând rezonabilă această ultimă sumă pentru un imobil de natura celui din litigiu. Sub acest aspect, la fila x paragraful trei din hotărârea recurată se reține că "În privința motivului care vizează fictivitatea prețului și implicit nevalabilitatea cauzei, se constată că potrivit contractului, părțile au stabilit un preț de 60.000 RON, menționându-se în act că acesta a fost primit, personal și prin mandatar, în întregime de la cumpărătoare, în ziua autentificării actului". La fila x penultimul paragraful 5 se arată că "Așa cum s-a arătat deja, pârâta s-a apărat prin invocarea celor două înscrisuri sub semnătură privată, arătând că suma totală de 67.000 Euro ce a format obiectul acestora reprezintă de fapt prețul imobilului, iar apelanții reclamanți nu au negat că ar fi încasat această sumă, arătând însă că au primit-o cu titlu de împrumut", pentru ca la fila x primul paragraful instanța de apel să rețină că "Trecând peste împrejurarea că nu s-a invocat de fapt simulația, Curtea apreciază că suma menționată în cele două înscrisuri sub semnătură privată invocate de către intimata-pârâtă ar reprezenta un preț rezonabil la nivelul anilor respectivi, pentru un imobil de natura celui în cauză..." Din această perspectivă este de reținut că trebuie analizat și stabilit care este prețul din contractul de vânzare-cumpărare pentru a se putea aprecia asupra fictivității sau nu al acestuia. Or, această indecizie a instanței de apel în determinarea prețului vânzării, în condițiile în care unul din motivele de nulitate invocate este fictivitatea prețului, așadar în ceea ce privește unul din aspectele principale și determinante în pronunțarea deciziei, este, deopotrivă, de natură a justifica caracterul fondat al criticilor recurenților întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., nefiind clare rațiunile avute în vedere de către instanța de apel, precum și elementele de natură a fundamenta puterea de convingere și a exclude arbitrariul modalității în care, în speță, a fost aplicată legislația relevantă pentru faptele deduse judecății. Totodată, sunt fondate și criticile referitoare la interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 292 alin. (2) C. proc. civ., ce se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care constituie dreptul comun în materia nulității actelor de procedură, din perspectiva cărora urmează a fi analizate, întrucât prin argumentele formulate în cadrul acestui motiv de recurs s-a criticat încălcarea de către instanța de apel a unei norme de procedură. Pe fondul criticilor, se constată că instanța de apel a dispus, prin încheierea de ședință de la termenul de judecată din 4 iunie 2020, admiterea cererii formulate de apelanta-reclamantă A. în temeiul art. 292 C. proc. civ. și a pus în vedere intimatei-pârâte să depună, la dosar, originalul înscrisului denumit "chitanță" care atestă plata sumei de 57.000 euro, în ipoteza în care aceasta îl deține, iar în cazul în care înscrisul se afla în dosarul penal, să depună dovezi în acest sens. Contrar celor reținute de instanța de apel, Înalta Curte constată că reclamanții au contestat înscrisul denumit "chitanță" din 04.04.2003 care atestă plata sumei de 57.000 euro, prin motivele de apel susținându-se că semnătura existentă în cadrul înscrisului sub semnătură privată sub numele reclamantului B. nu aparține acestuia. De altfel, cauza a fost suspendată, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., până la soluționarea cauzei penale ce a avut ca obiect efectuarea de cercetări penale față de intimata-pârâtă C. sub aspectul comiterii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., în legătură cu acest înscris. Având în vedere că a fost contestat înscrisul depus în copie la dosar de către intimata-pârâtă, prin aceasta care dorea să dovedească faptul că suma de 57.000 euro constituia, de fapt, prețul imobilului din litigiu, intimata-pârâtă avea obligația depunerii acestui act la dosar în original pentru a putea fi supus verificărilor. Deși a fost solicitată depunerea la dosar a originalului, intimata-pârâtă nu a depus la dosar acest original, instanța de apel reținând doar că intimata-pârâtă a dovedit că a depus înscrisul original întocmit în anul 2003 la secția 3 Poliție, așa cum rezultă din procesul-verbal întocmit la 07.07.2016 și din Ordonanța din aceeași dată, întocmite de organele de cercetare penală (aflate la dosar apel) și că apelanții-reclamanți nu ar fi negat încasarea sumei menționate în înscris. Or, conform art. 292 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea neprezentării originalului la cerere constă în înlăturarea înscrisului din probațiune pe acest temei, ceea ce semnifică excluderea înscrisului din analiza probelor încuviințate. Prin urmare, în mod nelegal, față de prevederile art. 292 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel nu a făcut aplicarea acestui text legal, ținând cont de înscrisul contestat la care a făcut referire în motivare atunci când a reținut că "pârâta s-a apărat prin invocarea celor două înscrisuri sub semnătură privată, arătând că suma totală de 67.000 Euro ce a format obiectul acestora reprezintă de fapt prețul imobilului". În concluzie, reținând caracterul fondat al criticilor subsumate ipotezelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite recursul reclamanților, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și să dispună casarea cu trimiterea cauzei la aceeași curte de apel pentru analizarea aspectelor sus-menționate, ocazie cu care se va aprecia asupra necesității administrării de probe suplimentare în acest sens, urmând a fi avute în vedere, în rejudecare, și celelalte critici de nelegalitate formulate prin raportare la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., față de soluția adoptată și considerentele reținute anterior.