ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1085/2021

Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 18 octombrie 2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat: să se constate valabilitatea promisiunii de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x din data de 30 iulie 2018 la BIN C.; pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic; să se constate dreptul său de proprietate asupra imobilului situat în Craiova, str. x x, bl. A8b, județul Dolj, conform promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare menționate. I.

Sentința pronunțată de Judecătoria Craiova: Prin sentința civilă nr. 2991 din data de 12 martie 2019, Judecătoria Craiova a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția I civilă. I.

Sentința pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă: Prin sentința civilă nr. 770 din data de 22 noiembrie 2019, Tribunalul Dolj, secția I civilă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A.. I.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă: Prin decizia nr. 1431 din data de 23 iunie 2020, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței tribunalului. I.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, reclamantul A. a declarat recurs. Invocând incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârilor pronunțate în cauză, iar, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată, având în vedere că atât sentința primei instanțe, cât și decizia pronunțată de instanța de apel sunt netemeinice și nelegale. După prezentarea situație de fapt a speței, recurentul-reclamant a susținut că sentința instanței de fond este una netemeinică și nelegală, întrucât este motivată pe împrejurările ce rezultă din probele administrate, respectiv proba cu înscrisuri și relațiile solicitate de la S.C. D. S.R.L., împrejurări din care rezultă că pentru a fi valabilă convenția încheiată între părți trebuie ca promitentul vânzător să fie proprietarul imobilului promis spre vânzare. A apreciat că instanța s-a limitat la a face minime cercetări cu privire la această situație de fapt, având în vedere că, pe de o parte, intimatului-pârât nu i-a fost administrată proba cu interogatoriu fiind dat în urmărire generală la acel moment, iar, pe de altă parte, instanța nu a efectuat demersuri suplimentare cu privire la data la care s-a dispus rezilierea, în condițiile în care S.C. D. S.R.L. a răspuns că s-a reziliat bilateral promisiunea de vânzare-cumpărare. Totodată, a arătat că instanța nu a ținut cont de declarația dată de E., administrator la S.C. D. S.R.L. (dosar penal nr. x/2018), declarație din care rezultă că ratele stabilite în promisiunea de vânzare dintre societate și B. au fost achitate la timp. În opinia recurentului-reclamant, această declarație era importantă pentru clarificarea situației imobilului ce face obiectul promisiunii de vânzare a cărei valabilitate a solicitat să fie constatată. A învederat că motivarea instanței de fond a fost preluată de către instanța de apel care a apreciat că, atât timp cât promitentul vânzător nu era proprietarul bunului, cererea de chemare în judecată este nefondată. De asemenea, a considerat că, în condițiile în care a făcut dovada că a formulat plângere penală pentru infracțiunea de înșelăciune împotriva intimatului-pârât, instanța a respins nejustificat solicitarea sa de a se dispune suspendarea judecății până la soluționarea dosarului penal și nu a analizat această împrejurare. I.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție: Dosarul a fost înregistrat pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 25 septembrie 2020 și a fost repartizat aleatoriu spre soluționare completului de filtru nr. 2. Prin rezoluția din data de 29 septembrie 2020, s-a dispus întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, după îndeplinirea procedurilor de comunicare prevăzute de art. 490 alin. (2) C. proc. civ. În concluziile raportului întocmit în cauză, raportorul a reținut că prezenta cerere de recurs îndeplinește condițiile prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ., iar recursul a fost declarat în termen legal, precum și că recurentul-reclamant și-a îndeplinit obligația de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de către instanță. În ceea ce privește criticile formulate de către recurentul-reclamant, raportorul și-a exprimat opinia în sensul că acestea nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., aspect de natură a atrage sancțiunea nulității recursului, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților, astfel cum rezultă din procesele-verbale de înmânare aflate la dosarul de recurs, iar acestea nu au formulat puncte de vedere. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: În condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. și art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția nulității recursului, prin raportare la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului. Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din același act normativ. În plus, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., se reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. Ca atare, a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de art. 488 C. proc. civ. În speță, deși recurentul-reclamant a susținut incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., această invocare este una formală, partea nearătând în mod clar în ce constă nemotivarea hotărârii recurate, care sunt motivele contradictorii sau străine de natura pricinii sau care sunt normele de drept material nesocotite de instanța de apel, lipsind caracterul concret al unor critici care ar fi putut atrage o analiză din perspectiva vreunuia dintre motivele de casare reglementate de lege. Așa cum s-a reținut anterior, recurentul-reclamant a criticat decizia recurată, arătând că, prin aceasta, a fost reluată motivarea primei instanțe și formulând susțineri ce privesc situația de fapt a speței, precum administrarea probelor în cauză. Astfel a invocat, pe de o parte, că nu a fost avută în vedere declarația dată de administratorul S.C. D. S.R.L. și că nu a fost administrată proba cu interogatoriul intimatului-pârât, iar, pe de altă parte, că instanța nu a analizat împrejurarea că a formulat plângere penală împotriva intimatului-pârât. Or, susținerile vizând situația de fapt a cauzei nu pot face obiectul analizei în această cale extraordinară de atacat, deoarece stabilirea situației de fapt este atributul instanței de fond sau de apel din perspectiva caracterului devolutiv al apelului, iar instanța de recurs nu poate proceda la stabilirea unei noi situații de fapt. De asemenea, instanței de recurs nu îi este permisă o reapreciere a probelor, aceste aspecte nevizând legalitatea hotărârii atacate, ci temeinicia acesteia, astfel că asemenea critici nu pot fi circumscrise vreuneia dintre ipotezele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Prin urmare, cum susținerile formulate de recurentul-reclamant nu reprezintă critici concrete de nelegalitate a hotărârii atacate, susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare expres și limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună instanței examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Așa fiind, cum criticile formulate de recurentul-reclamant nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de lege și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului. PENTRU ACESTE MOTIVE,