ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1846/2020

Ședința publică din data de 6 octombrie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017, la 24 iulie 2017, pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG. și HH. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta II. S.A., să constate perioada 01.04.1992-01.06.1994 ca fiind lucrată de reclamanți în grupa I de muncă, cu consecința anulării mențiunilor din carnetul de muncă privind grupele de muncă pentru acest interval de timp, obligarea pârâtei la încadrarea perioadei menționate în grupa I și la eliberarea unei adeverințe care să ateste această împrejurare de fapt, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2328 din 31 octombrie 2017, Tribunalul Constanța, secția I civilă a respins acțiunea, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, care a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 201/CM din 11 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

La 9 aprilie 2019, reclamantul A. a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 201/CM din 11 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul solicită, în esență, casarea deciziei recurate deoarece instanțele au ignorat probele existente la dosar și, în mod eronat, au respins cererea de chemare în judecată, ca nefondată.

Recurentul arată că societatea a schimbat încadrarea grupei de muncă din gr. I în gr. a II-a de muncă, pe perioada 01.04.1992-01.06.1994, conform hotărârii nr. 5/31.05.1994 a Consiliului de Administrație a societății, fără a menționa motivul pentru care a operat această schimbare, săvârșind, în opinia sa, un abuz.

În continuare, recurentul reia argumentele susținute în fond și apel, considerând că instanțele nu au observat că mențiunile cu privire la gr. I și gr. a II-a de muncă sunt în neconcordanță în carnetele de muncă și că sunt diferite de mențiunile procesului-verbal al societății.

Totodată, invocă existența unei spețe identice, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 785/2017 a Tribunalului Constanța, în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin neapelare, prin care s-a admis cererea formulată de reclamanți, rezultând două soluții diferite.

La 22 mai 2019, recurentul-reclamant a depus la dosar un înscris prin care a menționat că este de acord ca recursul să fie soluționat în completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ., în situația în care va fi admis în principiu și a completat cererea de recurs.

Cererea de recurs a fost comunicată, la 13 și 14 mai 2019, către intimata-pârâtă II. S.A., precum și intimaților-reclamanți B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG. și HH., niciuna dintre aceste părți neexercitându-și dreptul de a depune întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 2 iunie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Recurentul-reclamant a depus punct de vedere la raport prin care a reiterat motivele de recurs.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 457 C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac astfel cum sunt prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești, regulă cu valoare de principiu constituțional, potrivit art. 129 din Constituție.

Potrivit art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011, sunt considerate conflicte individuale de muncă următoarele: conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații care decurg din contractele individuale și colective de muncă ori din acordurile colective de muncă și raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, precum și din legi sau din alte acte normative.

În aplicarea acestui text de lege, raportorul constată că acțiunea introductivă are ca obiect cererea reclamanților A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG. și HH. prin care au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta II. S.A., de a se constata perioada 01.04.1992-01.06.1994 ca fiind lucrată în grupa I de muncă, cu consecința anulării mențiunilor din carnetul de muncă privind grupele de muncă pentru acest interval de timp, obligarea pârâtei la încadrarea perioadei menționate în grupa I și la eliberarea unei adeverințe care să ateste această împrejurare de fapt.

Așadar, reclamanții au învestit instanța cu un conflict individual de muncă, în sensul art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011.

Recursul vizează decizia nr. 201/CM din 11 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, prin care s-a respins apelul formulat de reclamanții B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG. și HH., A. împotriva sentinței civile nr. 2328 din 31 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția I civilă.

Potrivit art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013 cu referire la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile privind "conflictele de muncă".

Textul de lege anterior evocat cuprinde litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunțată hotărârea instanței de apel.

Art. 214 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social prevede că "hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului", iar dispozițiile art. 274 din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii statuează că "hotărârile pronunțate în fond sunt definitive".

Cum textele de lege anterior evocate exclud dreptul la recurs în litigiile de muncă, rezultă că decizia instanței de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 274 Codul Muncii.

Fiind o hotărâre definitivă de la data pronunțării, rezultă că decizia nr. 201/CM din 11 iunie 2018, pronunțată în apel de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant A., împotriva deciziei civile nr. 201/CM din 11 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul de recurentul-reclamant A., împotriva deciziei civile nr. 201/CM din 11 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, ca inadmisibil.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 octombrie 2020.