ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1775/2021

Ședința publică din data de 23 septembrie 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la 11 iunie 2019 în cadrul dosarului nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat lămurirea hotărârii și înlăturarea dispozițiilor contradictorii din sentința civilă nr. 1036 din 18 aprilie 2019 pronunțată de această instanță, precum și completarea sentinței, susținând că instanța nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere reprezentat de "constatarea stingerii clauzelor și efectelor juridice ale încheierii de autentificare nr. 654 din 30 mai 2014 de la data rămânerii definitive a sentinței civile nr. 73 din 26 ianuarie 2017".

Prin sentința civilă nr. 2146 din 25 septembrie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Constanța, secția I civilă a respins cererea de lămurire a hotărârii și înlăturare a dispozițiilor contradictorii ca neîntemeiată.

A admis cererea de completare a hotărârii formulată de reclamant și a respins capătul de cerere având ca obiect constatarea stingerii clauzelor și efectelor juridice ale încheierii de autentificare nr. 645 din 30 mai 2014 emisă de pârât, ca neîntemeiat.

Prin decizia nr. 21C din 4 martie 2020, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 2146 din 25 septembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2018.

Împotriva deciziei pronunțate de curtea de apel, reclamantul A. a formulat recurs, invocând nelegalitatea deciziei din apel prin raportare la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 7 C. proc. civ.

Criticile de nelegalitate aduse hotărârii instanței de apel vizează, în esență, următoarele aspecte în condițiile în care instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de apel invocate, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei.

Prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 și 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că nu este incident niciunul dintre cazurile de incompatibilitate absolută prevăzute de art. 41 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care prin decizia civilă nr. 20/C din 4 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/2018 s-a soluționat apelul declarat de reclamantul A., împotriva sentinței civile nr. 1036 din 18 aprilie 2019 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2018, având ca obiect anulare act, în contradictoriu cu intimatul pârât Biroul individual notarial B..

În litigiul pendinte, instanța de apel a soluționat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 2146 din 25 septembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2018, prin care a fost respinsă cererea de lămurire a sentinței civile nr. 1036 din 18 aprilie 2019 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2018 și a fost admisă cererea de completare a aceleiași sentințe.

În acest sens, a susținut că judecătorii din apel ar fi fost incompatibili să soluționeze cauza pentru că au pronunțat decizia nr. 20/C din 4 martie 2020 în dosarul nr. x/2018, dosar în care erau aceleași părți, și că din acest motiv instanța a respins cererea de completare a probatoriului, formulată de reclamant.

Reclamantul a solicitat administrarea de probe noi în recurs, sub forma unor adrese către diverse instituții, precum și interogatoriul intimatului-pârât B..

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că decizia instanței de apel cuprinde motive contradictorii, fiind apreciată greșit natura juridică a actului întocmit de pârât.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurentul-reclamant a invocat autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 13/2019, pronunțată de ÎCCJ în recurs în interesul legii.

În drept, recurentul-reclamant a mai invocat și dispozițiile art. 486, art. 487, art. 488 și art. 492 C. proc. civ., raportate la art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Intimatul-pârât nu a depus întâmpinare.

La 11 februarie 2021 raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost analizat în complet de filtru, iar prin încheierea din 22 aprilie 2021, recursul a fost admis în principiu, reținându-se că în cuprinsul cererii de recurs sunt dezvoltate motive de nelegalitate ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 7 C. proc. civ. și a criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., invocat de recurentul-reclamant raportat la împrejurarea că același complet de judecată a pronunțat atât decizia recurată în prezenta cauză, precum și decizia civilă nr. 20/C din 4 martie 2020 în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. reglementează trei cazuri de incompatibilitate absolută, consacrând în mod expres incompatibilitatea judecătorului nu numai în situația pronunțării unei hotărâri judecătorești prin care instanța se dezînvestește, ci și atunci când a pronunțat o încheiere interlocutorie, care lasă să se întrevadă rezultatul final al procesului în privința problemei soluționate prin încheiere, și participă la judecata cauzei în căile de atac.

Dispozițiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ. au la bază o prezumție absolută de lipsă de obiectivitate a judecătorului în situațiile expres menționate de acest text de lege, menită să asigure lipsa oricărei prejudecăți (parțialități) a instanței și protejarea încrederii în justiție.

Cum normele care reglementează incompatibilitatea absolută sunt de ordine publică, întrucât conțin o restricție de drepturi, sunt de strictă interpretare și aplicare, astfel încât cazurile de incompatibilitate absolută nu pot fi extinse prin analogie și la alte situații.

În ceea ce privește interpretarea dispozițiilor art. 41 alin. (1) C. proc. civ. este de reținut că prin Decizia nr. 24 din 19 oct 2020 pronunțată în recurs în interesul legii publicată în Monitorul Oficial nr. 144 din 11 februarie 2021, ÎCCJ a statuat cu putere obligatorie că "În cazul în care judecătorul este învestit să judece o cale extraordinară de atac de retractare împotriva unei decizii date tot într-o cale extraordinară de atac de retractare exercitată succesiv împotriva hotărârii sale din apel sau recurs, nu sunt aplicabile prevederile art. 41 alin. (1) teza întâi din C. proc. civ., dacă din circumstanțele particulare ale litigiului reiese în mod evident că acesta nu este pus în situația de a-și evalua, direct sau indirect, propria hotărâre."

Or, raportând cele expuse la aspectul învederat de recurentul-reclamant raportat la împrejurarea că același complet de judecată a pronunțat atât decizia recurată în litigiul pendinte, precum și decizia civilă nr. 20/C din 4 martie 2020 în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte reține că sunt nefondate susținerile recurentului-reclamant, întrucât "din circumstanțele particulare ale litigiului reiese în mod evident că" instanța nu a fost pusă "în situația de a-și evalua, direct sau indirect, propria hotărâre", în condițiile în care decizia civilă nr. 20/C din 4 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/2018 vizează apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 1036 din 18 aprilie 2019 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2018, având ca obiect anulare act, în contradictoriu cu intimatul-pârât Biroul individual notarial B., pe când în litigiul pendinte instanța de apel a soluționat apelul împotriva sentinței civile nr. 2146 din 25 septembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2018, prin care a fost respinsă cererea de lămurire a sentinței civile nr. 1036 din 18 aprilie 2019 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2018 și a fost admisă cererea de completare a aceleiași sentințe.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din perspectiva susținută de recurentul-reclamant în sensul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de apel și nu a cercetat fondul cauzei, Înalta Curte constată că acest motiv de casare vizează neregularități de ordin procedural care sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., ceea ce nu se verifică în cauză în condițiile în care instanța de apel a soluționat cauza în respectarea principiului tantum devolutum quantum apelatum, fiind analizate motivele de apel invocate prin prisma obiectului cererii de lămurire reținând că "solicitarea de explicitare a dispozitivului nu poate fi niciodată un substitut pentru căile ordinare de atac care pot fi exercitate sau o prelungire a căilor de atac pierdute, în care să se invoce critici pe care s-ar putea baza un apel sau un recurs", concluzionând că "situația apelantului nu se poate rezolva prin prisma art. 443 alin. (1) noul C. proc. civ. pentru că dispozitivul sentinței civile nr. 1036/2019 a Tribunalului Constanța are un înțeles, o întindere și o aplicare pe deplin inteligibile, iar criticile apelantului vizând anumite considerente ale hotărârii pot fi analizate exclusiv pe calea apelului împotriva acestei sentințe."

Nefondate sunt și susținerile recurentului-reclamant în ce privește existența unor aspecte/motive contradictorii și a unei greșite aprecieri a naturii juridice a actului întocmit de pârât, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. invocat de recurent, Înalta Curte reține că ipotezele în care se poate ajunge la o contrarietate pot fi: existența unei contrarietăți între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este fondată; contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv și considerente, cum este cazul admiterii acțiunii prin dispozitiv și justificarea în considerente a soluției de respingere a cererii de chemare în judecată; nemotivarea soluției din dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia ori prezentarea în exclusivitate a unor considerente străine de natura pricinii, ceea ce însă nu se verifică în cauză.

Cum motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar și concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situații particulare, de speță, în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi; scopul motivării fiind acela de a explica soluția adoptată de instanță, Înalta Curte reține că instanța de apel și-a argumentat atât în fapt, cât și în drept soluția adoptată, neexistând elemente contradictorii sau străine de cauză, în condițiile în care instanța a analizat raporturile juridice dintre părți în limitele învestirii și a obiectului dedus judecății.

Astfel, Înalta Curte reține că obiectul litigiului pendinte îl constituie cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 11 iunie 2019 în cadrul dosarului nr. x/2018, prin care reclamantul A. a solicitat lămurirea hotărârii și înlăturarea dispozițiilor contradictorii din sentința civilă nr. 1036 din 18 aprilie 2019.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că dorește să se constate prin cererea de lămurire dacă notarul B. a depus întâmpinare în termenul legal de 25 de zile și ca instanța să lămurească următoarea afirmație din încheierea de ședință publică din 26 martie 2019 și să o înlăture:

"Instanța, în ceea ce privește celelalte excepții invocate de reclamant retine că acestea nu sunt veritabile excepții, prin intermediul lor reclamantul aducând în discuție argument în sensul temeiniciei cererii sale".

Față de această reținere a instanței, reclamantul a susținut, prin cererea de lămurire a hotărârii, că toate excepțiile invocate în dosarul civil nr. x/2018 sunt veritabile excepții care duceau la soluționarea corectă a cauzei, că instanța avea obligația de a stărui în aflarea adevărului din dosarul civil nr. x/2018 și în același timp trebuia să se pronunțe pe fiecare excepție invocată.

Față de obiectul dedus judecații și de soluția instanței de fond în motivarea căii de atac a apelului, reclamantul a arătat că instanța a respins cererea fără a judeca fondul, nu s-a pronunțat motivat asupra tuturor chestiunilor invocate privind cererea de lămurire a hotărârii și înlăturarea dispozițiilor contradictorii din sentința civilă nr. 1036 din 18 aprilie 2019, cu toate că în motivarea cererii a invocat critici de nelegalitate și netemeinicie ale sentinței în discuție, recunoscute și reținute de instanță prin sentința civilă nr. 2146 din 25 septembrie 2019.

Înalta Curte constată că în cererea de apel reclamantul a mai învederat că, prin argumente reținute de prima instanță este recunoscut faptul că toate argumentele formulate pot fi supuse unei noi analize doar în cadrul unei căi de atac formulate împotriva hotărârii și, prin urmare, susține reclamantul că toate măsurile de respingere ale instanței de fond necesită reformare.

În susținerea căii de atac a apelului, s-a mai învederat că măsura respingerii capătului de cerere având ca obiect constatarea stingerii clauzelor și efectelor juridice a încheierii de autentificare nr. 654 din 30 mai 2014 este netemeinică și nelegală fiind încălcată autoritatea de lucru judecat.

Or, în raport de motivele de apel invocate și de obiectul dedus judecății instanța de apel a procedat la examinarea criticilor aduse hotărârii de fond reținând în mod legal și corect că apelul viza cererea de lămurire a hotărârii și înlăturarea dispozițiilor contradictorii, constatându-se că reclamantul nu indică veritabile critici ale dezlegării date de prima instanță, "ci doar pretinde că instanța nu s-a pronunțat motivat asupra solicitărilor sale ce conțineau critici de nelegalitate și netemeinicie după care apelantul reia pe larg considerentele sentinței atacate, motiv pentru care în temeiul art. 476 și 478 noul C. proc. civ., apelul a fost analizat, în principal, din perspectiva motivelor invocate în fața primei instanțe".

În acest context, instanța de apel a observat că, prin sentința civilă nr. 1036 din 18 aprilie 2019, Tribunalul Constanța, secția I civilă a respins excepția lipsei de interes invocată de pârât prin întâmpinare ca neîntemeiată, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului cu privire la capătul de cerere constând în anularea cererii de înscriere înregistrată la OCPI Constanța sub nr. x/02.06.2014 și a respins, în consecință, acest capăt de cerere, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului cu privire la capătul de cerere constând în anularea încheierii de autentificare nr. 654/30.05.2014 și a respins capătul de cerere constând în anularea încheierii de autentificare nr. 654/30.05.2014, și cel privind obligarea pârâtului, ca neîntemeiate.

Astfel, instanța de apel a constatat că după finalizarea în primă instanță a dosarului nr. x/2018, reclamantul a solicitat, în baza art. 443 C. proc. civ., lămurirea hotărârii și înlăturarea dispozițiilor contradictorii ale sentinței civile nr. 1036/2019 și a unor încheieri anterioare, în sensul de a se lămuri dacă pârâtul a depus întâmpinare în termenul legal de 25 de zile și respectiv să se lămurească și să se înlăture din încheierea de ședință din 26.03.2019, soluția tribunalului vizând calificarea unor excepții invocate de reclamant ca nefiind veritabile excepții, "deoarece, prin intermediul lor reclamantul aducea în discuție argumente în sensul temeiniciei cererii sale; de asemenea, petentul a solicitat lămurirea de către instanță a unor paragrafe din încheierile de ședință și din sentința civilă nr. 1036/18.04.2019, respectiv eliminarea unor paragrafe".

Or, față de susținerile reclamantului instanța de apel a reținut în mod legal și corect că "potrivit art. 443 alin. (1) noul C. proc. civ., în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori dacă acesta cuprinde dispoziții contradictorii, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice." Sensul art. 443 alin. (1) C. proc. civ. este dat deopotrivă de conținutul literal al termenilor folosiți de legiuitor în textul comentat, cât și de analiza paralelă a instituției "lămuririi dispozitivului" în raport de cea a îndreptării erorii materiale, "completarea hotărârii" și căile ordinare de atac.

Din această perspectivă, instanța de apel a constatat în mod corect și legal că "art. 443 alin. (1) noul C. proc. civ. este aplicabil ori de câte ori dispozitivul hotărârii este redactat într-o manieră confuză (neclar, imprecis), eliptică (cu omiterea anumitor amănunte, care totuși se subînțelegeau) sau contradictorie (conține statuări care sunt incompatibile una cu cealaltă, excluzându-se reciproc). Dintre cele două variante normative ale instituției "lămuririi dispozitivului" - explicitarea acestuia sau înlăturarea contrarietăților din conținutul acestuia -, reclamantul a înțeles să recurgă la forma solicitării unor explicații suplimentare instanței referitoare la considerentele în temeiul cărora instanța a adoptat anumite soluții. Situația premisă a "lămuririi" este existența unor aspecte neclare, nedeslușite în dispozitivul hotărârii, pentru a căror percepere sunt necesare comentarii suplimentare din partea instanței astfel încât, pe baza noilor informații formulate prin suplimentarea de motivare (și, eventual, dispozitiv) sensul hotărârii inițiale să devină limpede, neechivoc și pentru partea care, inițial, nu a putut desluși semnificația judecății instanței."

Cum instanța de apel și-a argumentat/motivat soluția adoptată în raport de obiectul dedus judecății și de dispozițiile art. 443-444 C. proc. civ., Înalta Curte reține că în condițiile în care instanța a analizat raporturile juridice dintre părți în limitele învestirii sunt nefondate susținerile recurentului-reclamant privind incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., din perspectiva învederată de recurentul-reclamant în sensul existenței autorității de lucru judecat a deciziei nr. 13/2019, pronunțată de ÎCCJ în recurs în interesul legii, sunt de reținut următoarele aspecte:

Astfel, Înalta Curte constată că obiectul recursului în interesul legii soluționat prin decizia nr. 13/2019, vizează interpretarea și aplicarea art. 492 din C. civ. din 1864, art. 579 alin. (1), art. 577 alin. (2) din C. civ., art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare și art. 37 alin. (1) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe când obiectul litigiului pendinte vizează cererea de lămurire, îndepărtarea dispozițiilor contradictorii și completarea dispozitivului sentinței civile nr. 1036/18.04.2019, întemeiată pe dispozițiile art. 443-444 C. proc. civ.

Cum prin decizia nr. 13/2019 pronunțată de ÎCCJ în recurs în interesul legii s-a statuat că: "Lipsa autorizației de construire sau nerespectarea prevederilor acesteia, precum și lipsa procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor constituie impedimente pentru recunoașterea pe cale judiciară, în cadrul acțiunii în constatare, a dreptului de proprietate asupra unei construcții realizate de către proprietarul terenului, cu materiale proprii", Înalta Curte constată că, față de obiectul litigiului pendinte, în cauză nu este incidentă problema de drept statuată prin Decizia nr. 13/2019 pronunțată în recurs în interesul legii.

În ceea ce privește susținerile recurentului-reclamant legate de excepția autorității de lucru judecat, față de obiectul litigiului pendinte ce vizează lămurirea, completarea dispozitivului sentinței civile nr. 1036/18.04.2019, raportat la soluția dată în dosarul nr. x/2019 prin care a fost soluționată acțiunea în constatarea lipsei de discernământ a defunctei C. la data semnării promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x la 20 februarie 2014, Înalta Curte reține că și aceste susțineri sunt nefondate, întrucât în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 430 și 431 alin. (2) C. proc. civ. neexistând legătură între "lucrul anterior judecat într-un alt litigiu" și soluționarea litigiului pendinte.

Din perspectiva celor expuse, cum niciunul din motivele de recurs nu se circumscrie dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 7 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 21/C din 4 martie 2020 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 21/C din 4 martie 2020 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 septembrie 2021.