ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2691/2021

Ședința publică din data de 8 decembrie 2021

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția contencios administrativ și fiscal la data de 29.05.2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Notar Public B., constatarea nulității absolute a cererii de înscriere la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța prin Biroul de Cadastru și Publicitate Medgidia nr. x/02.06.2014, depusă și semnată de pârât, în calitate de mandatar, precum și constatarea stingerii clauzelor și efectelor juridice ale încheierii de autentificare nr. 654/30.05.2014 de la data rămânerii definitive a sentinței civile nr. 73/26.01.2017, prin neapelare, respectiv 27.02.2017, prin care a fost numit tutore al numitului C.. Reclamantul a mai solicitat a se constata nulitatea absolută a actelor semnate de pârât prin încălcarea Legii nr. 18/1991 și constatarea existenței titlului de proprietate valabil pe numele C., precum și constatarea nulității actelor semnate de către C. și C. în fața notarului public pentru lipsa de discernământ în momentul semnării.

Prin sentința civilă nr. 1434/11.10.2018, Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale funcționale a secției; a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea secției I civile a Tribunalului Constanța.

Prin sentința nr. 1036/18.04.2019, Tribunalul Constanța, secția I civilă a respins excepția lipsei de interes, invocată de pârât prin întâmpinare, ca neîntemeiată; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului cu privire la capătul de cerere constând în anularea cererii înregistrată la OCPI Constanța sub nr. x/02.06.2014 și a respins acest capăt de cerere din acțiune ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului cu privire la capătul de cerere constând în anularea încheierii de autentificare nr. 634/30.05.2014; a respins acest capăt de cerere, ca neîntemeiat; a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiat.

Prin sentința nr. 2146/25.09.2019, Tribunalul Constanța, secția I civilă a respins cererea de lămurire a hotărârii nr. 1036/2019 și înlăturarea dispozițiilor contradictorii formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată; a admis cererea de completare a hotărârii formulată de reclamant; a respins capătul de cerere având ca obiect constatarea stingerii clauzelor și efectelor juridice ale încheierii de autentificare nr. 645/30.05.2014 emisă de pârât, ca neîntemeiat.

Soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, prin decizia nr. 20/C/04.03.2020, prin care s-a respins apelul reclamantului împotriva sentinței, ca nefondat.

Prin decizia nr. 145/C/30.09.2020, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a respins, ca nefondată, cererea de completare a deciziei nr. 20/C/2020; în temeiul art. 187 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. civ., a aplicat petentului o amendă judiciară de 250 RON; a respins, ca nefondată, cererea de lămurire a aceleiași decizii; în temeiul art. 187 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. civ., a aplicat petentului o amendă judiciară de 250 RON.

Împotriva acestor decizii a declarat recurs reclamantul.

Prin cererea de recurs împotriva deciziei nr. 20/C/04.03.2020, reclamantul A. a susținut că prin nedepunerea întâmpinării de către pârât în termenul prevăzut de art. 208 alin. (2) C. proc. civ., în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, acesta a decăzut din dreptul de mai propune probe și de a invoca excepții în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel, acest aspect fiind reținut prin sentința nr. 1434/2018.

În aceste condiții, recurentul a apreciat că excepțiile invocate de pârât prin întâmpinarea depusă în dosarul secției civile a tribunalului nu trebuiau judecate, inclusiv cea a lipsei calității procesuale pasive a pârâtului față de capătul întâi al cererii de chemare în judecată.

A susținut că întrucât prin judecarea apelului, instanța de control judiciar a ajuns eronat la aceeași soluție cu cea a tribunalului, atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 și 7 C. proc. civ.

A criticat decizia și sub aspectul potrivit căruia instanța de apel nu a identificat faptul că ambele secții ale tribunalului nu au comunicat completarea petitului inițial din 09.10.2018, ceea ce face incident motivul de casare prevăzut de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ.. A mai susținut că în cadrul apelului nu s-a identificat faptul că instanța de fond a amânat succesiv pronunțarea cauzei și nu s-a verificat dacă în ECRIS apare înregistrat pe data de 26.03.2019 un document intitulat încheiere - amânare inițială a pronunțării, învederând și faptul că măsura dispusă la 10.04.2019 nu îndeplinește condițiile unei încheieri de amânare a pronunțării.

A solicitat analizarea, de către instanța de recurs, a unor alineate din decizia atacată, pe care le-a considerat contradictorii, respectiv cele de la filele x, fiind contrazise de considerentele tribunalului din încheierea de ședință din 29.01.2019.

Recurentul a arătat că prin controlul efectuat asupra legalității sentinței tribunalului, curtea de apel nu a identificat faptul că prin cererea de completare a dispozitivului hotărârii, o parte din cererea de chemare în judecată (capătul 2) a găsit dezlegare pe fond la data de 25.09.2019, prin sentința civilă nr. 2146.

Prin prisma pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., recurentul a criticat considerentele deciziei privind anularea certificatului energetic nr. 122/2014, ca fiind netemeinice și nelegale, fiind contrazise de conținutul convenției în care este confirmat faptul că actul notarial are la bază respectivul certificat.

Recurentul a apreciat că norma imperativă de motivare a apelului conform art. 488 C. proc. civ. nu este interzisă, astfel încât a invocat acest temei juridic de casare a hotărârii, sens în care considerentele curții de apel potrivit cărora art. 488 este aplicabil în recurs sunt eronate, făcând incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (2) din cod.

A mai susținut că dispozitivul deciziei nu cuprinde toate motivele cererii de apel care nu au fost analizate punctual, decizia fiind dată cu încălcarea dispozițiilor H.G. nr. 890/2005 și ale Legii nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare, raportate la cererea de chemare în judecată, prin probatoriul depus și prin invocarea nulității absolute, motiv de casare prevăzut de pct. 4 al art. 488 C. proc. civ.

În continuare, recurentul a prezentat verificările pe care a solicitat a se efectua de către instanța de apel, considerând că prin respingerea pe fond a cererii de introducere forțată a Primăriei Medgidia, fără ca instanța să se pronunțe separat asupra acesteia, respectiva cerere nu a găsit dezlegare (motivul de casare prevăzut de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ.).

Prin prisma motivului de casare prevăzut de pct. 4 al art. 488 C. proc. civ., recurentul a susținut că încheierea din 10.04.2019 a fost întocmită cu încălcarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești (art. 128 și art. 129 alin. (1) și (2).

Recurentul a mai solicitat ca instanța de recurs să analizeze o serie de alineate ale deciziei atacate, cu referire la cele de la filele x.

A susținut că argumentele instanței de apel sunt contrazise de certificatul fiscal pe care 1-a depus ca mijloc de probă prin cererea de chemare în judecată, iar ca temei juridic a precizat că pârâtul nu a respectat art. 80 alin. (5) din Legea nr. 36/1995 și a solicitat a se dispune reevaluarea tuturor probelor din dosar pentru faptul că nu au fost evaluate corect sau nu au fost evaluate deloc. A mai solicitat ca în cadrul recursului să fie dispusă proba cu interogatoriul pârâtului și a depus probe noi în susținerea motivelor de casare invocate.

A invocat, de asemenea, excepția incompatibilității absolute a completului care a soluționat apelul, cu aplicarea art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., având în vedere că membrii completului au dat soluții în dosarul nr. x/2015, astfel încât se nasc îndoieli referitoare imparțialitatea acestora.

În final, recurentul a invocat autoritatea de lucru judecat prin decizia nr. 13/2019 din dosarul nr. x/2019, recurs în interesul legii.

Prin motivele de recurs împotriva deciziei nr. 145/C/30.09.2020, reclamantul a susținut că instanța de apel nu a dat dezlegare cererii conform art. 444 C. proc. civ., ceea ce atrage incidența art. 488 pct. 8 din cod.

A arătat că prin cererea de completare a deciziei civile nr. 20/C/2020 a solicitat a se analiza de către instanță probatoriul, iar curtea de apel a apreciat greșit și nu a analizat raportul de expertiză medico-legală din care reiese clar existența afecțiunilor psihiatrice (art. 488 pct. 7 C. proc. civ.).

A precizat că în dovedirea lipsei de discernământ la momentul semnării încheierii de autentificare a solicitat atașarea dosarului nr. x/2016, precum și constatarea nulității absolute a actelor semnate de pârât prin încălcarea Legii nr. 18/1991, H.G. nr. 890/2005, art. 2017 alin. (1) și art. 2015 C. civ. (art. 488 pct. 4 și 8 C. proc. civ.).

A solicitat expres, în susținerea cererii de recurs, atașarea dosarului nr. x/2019 al Judecătoriei Medgidia, urmând a fi analizată și sub aspectul autorității de lucru judecat decizia civilă nr. 1742/24.11.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019 (art. 488 pct. 6 C. proc. civ.).

A invocat și excepția incompatibilității absolute completului de judecată, motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 1 C. proc. civ., considerând că se impune și pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru lămurirea acestor aspecte conform art. 519 din cod.

Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 17.05.2021, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Completul de filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția de la aceeași dată, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin punctul de vedere la raport formulat în termen legal, recurentul a arătat că actul procedural este întocmit corect și reflectă în sinteză cererile de recurs formulate. A arătat că menține excepția autorității de lucru judecat invocată prin memoriul de recurs cu privire la lipsa de discernământ a lui C. la momentul semnării încheierii nr. 654/30.05.2014. Referitor la recursul împotriva deciziei nr. 145/C/2020 solicită reanalizarea cererii de recurs. Solicită judecata în lipsă.

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Referitor la recursul declarat împotriva deciziei nr. 20/C/04.03.2020 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, Înalta Curte reține caracterul nefondat al acestuia, pentru următoarele argumente:

Prin critica subsumată motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul pretinde că tribunalul în mod eronat a admis excepțiile invocate de pârât prin întâmpinarea depusă cu depășirea termenului legal, iar curtea de apel în mod grești a menținut această soluție. Recurentul susține că întâmpinarea a fost formulată cu depășirea termenului legal, iar excepțiile formulate în cadrul acesteia nu mai puteau fi analizate, lucru reținut chiar prin sentința de declinare nr. 1434/11.10.2018 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

Critica este nefondată.

Contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte constată că prin sentința de declinare menționată nu s-a reținut că întâmpinarea s-a formulat în afara termenului legal, ci că o asemenea ipoteză nu are relevanță în ceea ce privește invocarea excepțiilor de ordine publică cum este excepția de necompetență materială cu care instanța fusese investită.

Astfel, potrivit art. 208 alin. (2) C. proc. civ., "Nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel".

De asemenea, conform art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., necompetența este de ordine publică "în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat".

În raport de textele textele legale menționate, concluziile instanței care a pronunțat sentința de declinare nu au fost în sensul că întâmpinarea este în afara termenului, ci că excepția de necompetență materială este o excepție de ordine publică în a cărei invocare nu are relevanță momentul formulării întâmpinării.

De altminteri, contrar susținerilor recurentului, întâmpinarea formulată cu prilejul înregistrării cauzei la Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a fost formulată în termenul legal, situație față de care soluțiile pronunțate de instanțele anterioare sub acest aspect sunt legale.

În acest sens, se reține că cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Biroul Individual Notarial B. a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 29.05.2018 și a fost comunicată pârâtului la data de 05.06.2018, conform dovezii de comunicare de la dosar.

Termenul legal de 25 de zile pentru formularea întâmpinării s-a împlinit la data de 02.07.2018 (zi lucrătoare de luni), prin prorogarea prevăzută de art. 181 alin. (2) C. proc. civ., conform căruia "Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până la prima zi lucrătoare care urmează".

Termenul de depunere a întâmpinării calculat conform art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. (când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește) s-a împlinit la data de 01.07.2018 (zi liberă de duminică), dar a fost prorogat la data de 02.07.2018 (zi lucrătoare de luni), conform art. 181 alin. (2) C. proc. civ.

Față de cele arătate, întâmpinarea despre care recurentul susține că a fost formulată în afara termenului, a fost transmisă prin poștă la data de 02.07.2018 (data plicului), în termenul de 25 de zile prevăzut de art. 201 alin. (1) C. proc. civ.

Ca atare, excepțiile procesuale formulate prin actul procedural în mod corect au fost avute în vedere de către instanță, iar recursul se constată a fi nefondat.

Celelalte aspecte învederate de către recurent reprezintă chestiuni care țin de situația de fapt și de reevaluarea de probatorii și nu reprezintă critici care să poată fi încadrate în motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Referitor la recursul declarat împotriva deciziei nr. 145/C/30.09.2020 a aceleiași instanțe, Înalta Curte reține că acesta este nul, pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca aspectele deduse judecății să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate.

În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

În speță, se constată că recurentul nu expune critici care să poată fi încadrabile în textul legal menționat, întrucât prin cererea de recurs critică neanalizarea, de către instanță, a raportului de expertiză medico-legală și arată că a solicitat atașarea unor dosare. Or, prin decizia atacată s-au soluționat cereri de lămurire și completare a deciziei nr. 20/C/2020.

Nici invocarea excepției incompatibilității absolute completului de judecată, ca motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 1 C. proc. civ., nu constituie o critică subsumabilă respectivului text de lege, o atare susținere putând a face eventual a face obiectul unei cereri de recuzare a completului înainte de soluționarea cauzei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 20/C din 4 martie 2020 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă și va anula recursul declarat de același reclamant împotriva deciziei nr. 145/C din 30 septembrie 2020 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 20/C din 4 martie 2020 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 145/C din 30 septembrie 2020 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 decembrie 2021.