Decizia nr. 693/2022 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 1036/2019 a Tribunalului Constanța

Obiectul cauzei în fond și hotărârile pronunțate cu privire la cererea de completare: Prin cererea de chemare în judecată formulată la 29 mai 2018 sub nr. x/2018 și înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Notarul Public B., următoarele: constatarea nulității absolute a cererii de înscriere la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța, prin Biroul de Cadastru și Publicitate Medgidia cu nr. x din 2 iunie 2014, depusă și semnată de către pârât, în calitate de mandatar; constatarea stingerii clauzelor și efectelor juridice ale încheierii de autentificare nr. x din 30 mai 2014 de la data rămânerii definitive a sentinței civile nr. 73 din 26 ianuarie 2017 prin neapelare, respectiv 27 februarie 2017 prin care a fost numit tutore a lui C.. Reclamantul a mai solicitat a se constata nulitatea absolută a actelor semnate de pârât prin încălcarea Legii nr. 18/1991 și constatarea existenței titlului de proprietate valabil pe numele C., precum și constatarea nulității actelor semnate de către C. și D. în fața aceluiași notar public pentru lipsă de discernământ în momentul semnării. Prin sentința civilă nr. 1036 din 18 aprilie 2019, Tribunalul Constanța, secția I civilă a respins excepția lipsei de interes, invocată de pârât prin întâmpinare. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului cu privire la capătul de cerere constând în anularea cererii de înscriere înregistrate la O.C.P.L Constanța sub nr. x din 2 iunie 2014 și a respins acest capăt de cerere din acțiune ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului cu privire la capătul de cerere constând în anularea încheierii de autentificare nr. x din 30 mai 2014. A respins acest capăt de cerere, ca neîntemeiat. A respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiat. Prin sentința civilă nr. 2146 din 25 septembrie 2019, Tribunalul Constanța, secția I civilă a respins cererea de lămurire a hotărârii nr. 1036/2019 și înlăturarea dispozițiilor contradictorii formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată. A admis cererea de completare a hotărârii formulată de reclamant. A respins capătul de cerere având ca obiect constatarea stingerii clauzelor și efectelor juridice ale încheierii de autentificare nr. 645 din 30 mai 2014 emisă de pârât, ca neîntemeiat. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, la 23 octombrie 2019, în dosarul nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat completarea sentinței civile nr. 2146 din 25 septembrie 2019, în sensul de a se soluționa cererea verbală din 29 ianuarie 2019, care este echivalentă unei cereri accesorii, privind anularea încheierii de autentificare nr. x din 30 mai 2014, prin aplicarea principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului principal, cu aplicarea art. 1246 alin. (1), (12)47, 1254 alin. (2) și 1325 C. civ. Reclamantul a mai solicitat instanței pronunțarea asupra excepției caducității actului juridic civil reprezentat de Ordinul nr. 98 din 16 iunie 1994, ca efect al autorității de lucru judecat raportat la decizia civilă nr. 1157 din 11 iunie 2019 a Tribunalului Constanța. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 444 C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 1387 din 30 iunie 2020, Tribunalul Constanța, secția I civilă a respins cererea de completare a hotărârii, reținând că dispozițiile art. 444 C. proc. civ. nu își găsesc aplicarea într-o atare situație. Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat apel reclamantul.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 163/C din 14 octombrie 2020, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantului.

Recursul exercitat în cauză Împotriva deciziei nr. 163/C din 14 octombrie 2020 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, a declarat recurs reclamantul A.. În cuprinsul cererii de recurs, recurentul a susținut, în esență, următoarele critici: Primul motiv de recurs vizează faptul că instanța de fond și cea de apel nu s-au pronunțat asupra excepției autorității de lucru judecat a deciziei civile nr. 1157/11.06.2019 a Tribunalului Constanța, invocată în cadrul cererii de completare, motivul de recurs operant fiind cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. De asemenea, subsumat aceleiași ipoteze prevăzute de pct. 7, recurentul susține că prin cererea de apel a invocat, sub efectul autorității de lucru judecat, decizia nr. 13/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, iar instanța de apel nu s-a pronunțat asupra aplicabilității acesteia. Un alt motiv de recurs se referă la faptul că pentru soluționarea corectă a apelului, recurentul a cerut completarea probatoriului cu mai multe probe pertinente, însă instanța de apel le-a respins, fără a face o analiză a acestora. În acest sens, consideră că decizia recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, critică subsumată ipotezei prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Un alt motiv de recurs vizează faptul că reclamantul nu a beneficiat de un proces echitabil și în concordanță cu probatoriul propus în faza apelului, critică subsumată prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. O altă critică se referă la faptul că, în cauză, completul de judecată care a soluționat apelul la cererea de completare a dispozitivului se afla în stare de incompatibilitate, de vreme ce anterior soluționase fondul cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2018, prin decizia civilă nr. 20/C din 4 martie 2020, iar recurentului i s-a încălcat în acest caz dreptul la un proces echitabil. Or, judecătorii aveau obligația de a formula cerere de abținere în prezentul dosar, însă grefierul nu a verificat existența cazurilor de incompatibilitate prevăzute de art. 41 C. proc. civ.. Rezultă că, în speță, compunerea completului a fost stabilită cu încălcarea prevederilor legale, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Solicită analizarea de către instanța de recurs a rezoluției instanței la primirea cererii de apel, arătând că instanța de apel nu a efectuat o cercetare amănunțită a cauzei, nu a manifestat un rol activ în aflarea adevărului și nu a verificat starea de incompatibilitate absolută a judecătorilor din complet. O altă critică privește faptul că motivarea instanței de apel, în care a răspuns asupra fondului cererii de completare, nu este în concordanță cu cererea de apel, motivul de casare incident fiind cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare.

Apărările formulate în cauză Intimatul nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților și, prin încheierea din 3 februarie 2022, completul de filtru a admis în principiu recursul, reținând că motivele invocate prin cererea de recurs se pot subsuma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 1 și 6 C. proc. civ. și a fixat termen pentru judecata recursului la 31 martie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs, Înalta Curte constată următoarele: Prioritar, Înalta Curte reține că, în speță, deși criticile din recurs au fost întemeiate formal de recurent pe ipotezele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 4, 6, 7 și 8 C. proc. civ., urmează a fi analizate numai acele critici ce se subsumează cazurilor de casare de la pct. 1 și 6, astfel cum a fost stabilit prin încheierea de admitere în principiu a recursului, celelalte critici din recurs referitoare la probatoriul administrat și interpretarea acestuia neputând fi, astfel, încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și, în consecință, nu vor fi analizate, în raport și cu dispozițiile art. 493 C. proc. civ., în forma în vigoare înainte de modificarea C. proc. civ. prin Legea nr. 318/2018, față de data formulării cererii de chemare în judecată, 29 mai 2018 și prevederile art. 27 C. proc. civ. Criticile prin care se semnalează existența unui caz de incompatibilitate absolută a membrilor completului de judecată care a soluționat apelul la cererea de completare a sentinței civile nr. 2146/25.09.2019, în condițiile în care anterior același complet de judecată soluționase fondul cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018, prin decizia civilă nr. 20/C din 4 martie 2020, pot fi subsumate ipotezei prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., din perspectiva căreia urmează a fi analizate, însă sunt nefondate. În primul rând, cazurile de incompatibilitate absolută sunt doar cele descrise în cuprinsul art. 41 C. proc. civ. și, între cele care prezintă relevanță în speță de la alin. (1) al articolului, se referă, în esență, la judecarea aceleiași pricini de către judecător în diverse stadii procesuale ale cauzei, pronunțând o încheiere interlocutorie sau o hotărâre de soluționare a litigiului, împreună cu realizarea judecății dosarului și în apel, recurs, contestația în anulare sau revizuire ori în rejudecare după casare. Dispozițiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ. au la bază o prezumție absolută de lipsă de obiectivitate a judecătorului în situațiile expres menționate de acest text de lege, menită să asigure lipsa oricărei prejudecăți (parțialități) a instanței și protejarea încrederii în justiție. Cum normele care reglementează incompatibilitatea absolută sunt de ordine publică, întrucât conțin o restricție de drepturi, sunt de strictă interpretare și aplicare, astfel încât cazurile de incompatibilitate absolută nu pot fi extinse prin analogie și la alte situații. Or, ipoteza invocată de recurent nu corespunde aceleia descrise de lege, întrucât soluționând apelul împotriva sentinței prin care a fost respinsă cererea de completare a hotărârii pronunțate ea însăși într-o cerere de completare a hotărârii, nu se poate spune că judecătorul a soluționat aceeași pricină cu cea dezlegată prin decizia nr. 20/C din 4 martie 2020. În ceea ce privește interpretarea dispozițiilor art. 41 alin. (1) C. proc. civ. este de reținut că prin Decizia nr. 24 din 19 oct 2020 pronunțată în recurs în interesul legii publicată în Monitorul Oficial nr. 144 din 11 februarie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat cu putere obligatorie că "În cazul în care judecătorul este învestit să judece o cale extraordinară de atac de retractare împotriva unei decizii date tot într-o cale extraordinară de atac de retractare exercitată succesiv împotriva hotărârii sale din apel sau recurs, nu sunt aplicabile prevederile art. 41 alin. (1) teza întâi din C. proc. civ., dacă din circumstanțele particulare ale litigiului reiese în mod evident că acesta nu este pus în situația de a-și evalua, direct sau indirect, propria hotărâre." Astfel, raportând cele expuse la aspectul învederat de recurentul-reclamant raportat la împrejurarea că același complet de judecată a pronunțat atât decizia recurată în litigiul pendinte, cât și decizia civilă nr. 20/C din 4 martie 2020 în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte reține că sunt nefondate susținerile recurentului-reclamant, întrucât "din circumstanțele particulare ale litigiului reiese în mod evident" că instanța nu a fost pusă "în situația de a-și evalua, direct sau indirect, propria hotărâre", în condițiile în care decizia civilă nr. 20/C din 4 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/2018 vizează apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 1036 din 18 aprilie 2019 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2018, având ca obiect anulare act, în contradictoriu cu intimatul-pârât Biroul individual notarial B., pe când în litigiul pendinte instanța de apel a soluționat apelul împotriva sentinței civile nr. 1387 din 30 iunie 2020 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2018, prin care a fost respinsă cererea de completare a sentinței civile nr. 2146 din 25 septembrie 2019 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2018. Practic, prin decizia nr. 20/C din 4 martie 2020 în dosarul nr. x/2018 a fost soluționat, în apel, fondul cauzei, pe când, prin decizia recurată a fost soluționat apelul împotriva unei hotărâri de completare a dispozitivului sentinței pronunțate, la rândul ei, într-o cerere de completare a sentinței fondului, acest din urmă apel vizând numai interpretarea și aplicarea prevederilor art. 444 C. proc. civ. de către prima instanță, iar nu și temeinicia și legalitatea hotărârii instanței fondului din perspectiva aplicării dispozițiilor legale incidente fondului cauzei, ce a avut ca obiect constatarea nulității absolute a cererii de înscriere la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța - prin Biroul de Cadastru și Publicitate Medgidia cu nr. x/02.06.2014 depusă și semnată de către pârât în calitate de mandatar, precum și constatarea stingerii clauzelor și efectelor juridice ale încheierii de autentificare nr. x din 30.05.2014 de la data rămânerii definitive a sentinței civile nr. 73/26.01.2017 prin neapelare, respectiv 27.02.2017 prin care a fost numit tutore a lui C.. Prin urmare, C. proc. civ. nu prevede un caz de incompatibilitate pentru situația de față, situație în care Înalta Curte reține caracterul nefondat al acestui motiv de recurs. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. invocat de recurent, Înalta Curte reține că ipotezele în care se poate ajunge la o contrarietate pot fi: existența unei contrarietăți între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este fondată; contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv și considerente, cum este cazul admiterii acțiunii prin dispozitiv și justificarea în considerente a soluției de respingere a cererii de chemare în judecată; nemotivarea soluției din dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia ori prezentarea în exclusivitate a unor considerente străine de natura pricinii, ceea ce însă nu se verifică în cauză. Cum motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar și concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situații particulare, de speță, în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi, scopul motivării fiind acela de a explica soluția adoptată de instanță, Înalta Curte reține că instanța de apel și-a argumentat atât în fapt, cât și în drept soluția adoptată, neexistând elemente contradictorii sau străine de cauză, în condițiile în care instanța a analizat raporturile juridice dintre părți în limitele învestirii și al obiectului dedus judecății. Astfel, Înalta Curte reține că obiectul litigiului pendinte îl constituie cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, la 23 octombrie 2019, în dosarul nr. x/2018, prin care reclamantul A. a solicitat completarea sentinței civile nr. 2146 din 25 septembrie 2019, în sensul de a se soluționa cererea verbală din 29 ianuarie 2019, care este echivalentă unei cereri accesorii, privind anularea încheierii de autentificare nr. x din 30 mai 2014, prin aplicarea principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului principal, cu aplicarea art. 1246 alin. (1), (12)47, 1254 alin. (2) și 1325 C. civ. Reclamantul a mai solicitat instanței pronunțarea asupra excepției caducității actului juridic civil reprezentat de Ordinul nr. 98 din 16 iunie 1994, ca efect al autorității de lucru judecat raportat la decizia civilă nr. 1157 din 11 iunie 2019 a Tribunalului Constanța. În raport de motivele de apel invocate și de obiectul dedus judecății instanța de apel a procedat la examinarea criticilor aduse hotărârii de fond reținând în mod legal și corect că "nu sunt temeiuri de reformare a soluției apelate, câtă vreme Tribunalul Constanța a soluționat corect cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 2146/25.09.2019, aplicând în litera și spiritul legii prevederile incidente ale art. 444 C. proc. civ..". În acest sens, instanța de apel a reținut că reclamantul pretinde că "prin soluția dispusă la 25.09.2019 în cererea inițială de aplicare a prevederilor art. 443 și art. 444 C. proc. civ. (sentința 2146/2019) nu s-a desăvârșit judecata fondului respectivei cereri - dar cu trimitere explicită la modalitatea de soluționare pe fond a cauzei, conform sentinței nr. 1036/18.04.2019 a Tribunalului Constanța. Astfel, prin cererea depusă la data de 23.10.2019, de completare de această dată a sentinței civile nr. 2146 din 25.09.2019 pronunțate de Tribunalul Constanța în cererea de completare și de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 1036/2019 dispuse asupra fondului, reclamantul pretinde să se dea o recalificare unor cereri orale făcute mai înainte de pronunțarea sentinței de fond nr. 1036/18.04.2019." În acest context, instanța de apel a observat că reclamantul urmărește, practic, "să obțină modificarea mijlocită a sentinței civile nr. 1036/18.04.2019 a Tribunalului Constanța (menținută în controlul de legalitate prin decizia nr. 20/C din 4.03.202 a Curții de Apel Constanța, în dosarul x/2018) pe calea cererilor ulterioare judecății, reglementate prin art. 444 C. proc. civ.. Promovarea unei noi cereri de completare a hotărârii pronunțate ea însăși într-o cerere de completare a hotărârii, cu argumentul că instanța nu s-ar fi pronunțat - în judecata fondului ori în prima cerere de completare - la chestiuni care țin de însăși statuarea deja operată, dar nemulțumitoare pentru parte, constituie o modalitate nepermisă de lege pentru valorificarea exercițiului drepturilor procesuale.". Din această perspectivă, instanța de apel a constatat în mod corect și legal că "cel nemulțumit de soluția adoptată de judecători nu poate pretinde că solicitările verbale ori simplele apărări, făcute la diferite momente ale cercetării judecătorești, constituiau în fapt veritabile capete de cerere asupra cărora instanța nu s-a pronunțat, cerând o statuare distinctă asupra unor susțineri care și-au primit direct ori contextual rezolvarea odată cu judecata fondului." Cum instanța de apel și-a argumentat/motivat soluția adoptată în raport de obiectul dedus judecății și de dispozițiile art. 444 C. proc. civ., Înalta Curte reține că în condițiile în care instanța a analizat raporturile juridice dintre părți în limitele învestirii, iar nu prin raportare la susținerile reclamantului ce vizau fondul cauzei legate și de incidența, în speță, a deciziei nr. 13/2019 pronunțată în recursul în interesul legii (ce statuează asupra interpretării și aplicării art. 492 din C. civ. din 1864, art. 579 alin. (1), art. 577 alin. (2) din C. civ., art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și art. 37 alin. (1) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996), sunt nefondate susținerile recurentului-reclamant privind incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Prin urmare, Înalta Curte va înlătura și critica recurentului privind hotărârea atacată referitoare la neanalizarea criticilor petentului, deoarece soluția pronunțată este rezultatul analizei judiciare specifice prezentului litigiu, ce vizează cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 2146 din 25.09.2019, întemeiată pe dispozițiile art. 444 C. proc. civ., iar din conținutul deciziei nu se poate reține că aceasta nu este motivată, ci, dimpotrivă argumentele instanței de apel se constituie într-o înrâurire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția pronunțată, nefiind încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ. Împrejurarea că recurentul este nemulțumit de argumentele și soluția pronunțată în cauză nu determină incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Din perspectiva celor expuse, cum niciunul din motivele de recurs nu se circumscrie dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 1 și 6 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 163/C din 14 octombrie 2020 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.