ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1317/2020

Ședința publică din data de 09 iulie 2020

Deliberând asupra cererii de recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Craiova la 5 mai 2014 sub nr. x/2014, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.R.L., C., S.C. D. S.R.L. și E. SPA a solicitat instanței constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 26 ianuarie 2006 autentificat la F. dintre S.C. B. S.R.L., în calitate de vânzătoare și S.C. D. S.R.L., în calitate de cumpărătoare, a contractului de ipotecă imobiliară nr. x din 27 septembrie 2012 autentificat la G. și H. Camera Craiova și repunerea părților în situația anterioară, notarea în cartea funciară a cererii de chemare în judecată, radierea din cartea funciară a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 26 ianuarie 2006, rectificarea cărții funciare în favoarea reclamantului A., intabularea dreptului de proprietate a reclamantului A. asupra imobilului situat în județul Dolj.

Prin sentința nr. 2322 din 20 februarie 2016, Judecătoria Craiova a admis excepția necompetenței materiale a instanței invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secției a II-a Civilă a Tribunalului Dolj, sub nr. x/2015.

Prin sentința nr. 54/2016 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2015, s-a respins acțiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă și a fost obligat reclamantul A. la plata sumei de 6.765 RON către pârâta S.C. D. S.R.L. cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 54/2016 pronunțată de Tribunalul Dolj reclamantul A. a declarat apel, care a fost admis de Curtea de Apel Craiova prin decizia nr. 862/2016, sentința fiind anulată, iar cauza s-a trimis aceleiași instanțe spre rejudecare.

După trimiterea spre rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. x/2017.

Prin sentința nr. 126/2018 din 6 iulie 2018 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017 s-a admis excepția lipsei de interes a reclamantului A. în ce privește constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2006 și în ce privește nulitatea contractului de ipotecă imobiliară nr. x/2012 și excepția lipsei de obiect în ce privește nulitatea contractului de ipotecă.

S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. și s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.R.L. (fostă S.C. B. SRL), C., S.C. D. S.R.L. și E. Spa, actualmente I., fiind obligat reclamantul A. la plata către stat a sumei de 25.113 RON, ajutor public judiciar acordat de Judecătoria Craiova, sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru.

Împotriva acestei sentințe și a încheierilor din 25 aprilie 2018 și din 2 iulie 2018, reclamantul A. a declarat apel.

Prin decizia nr. 1273 din 12 decembrie 2018, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 25 aprilie 2018, împotriva încheierii din 2 iulie 2018 și împotriva sentinței nr. 126/2018 din 6 iulie 2018 pronunțate de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimații pârâți S.C. B. S.R.L., C., S.C. D. S.R.L. și I.

A schimbat în parte sentința, în sensul că a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C., a respins excepția lipsei de interes a reclamantului A. în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect constatare nulitate contract de vânzare-cumpărare nr. x/2006.

A admis în parte acțiunea și a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2006, obligând pârâții C. și S.C. D. S.R.L., în solidar, la plata către stat a sumei de 25.113 RON reprezentând ajutor public judiciar acordat reclamantului.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței, obligând intimații-pârâți C. și S.C. D. S.R.L., în solidar, la plata către stat a sumei de 12.536 RON, reprezentând ajutor public judiciar acordat apelantului, precum și la plata către apelantul-reclamant a sumei de 5.020 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei nr. 1273 din 12 decembrie 2018, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a declarat recurs pârâta S.C. D. S.R.L..

Prin memoriul de recurs, pârâta S.C. D. S.R.L., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate în sensul respingerii în totalitate a cererii de apel formulate de apelantul-reclamant A..

În argumentarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține că, în analiza excepției lipsei de interes a reclamantului A., instanța de apel a avut în vedere motive care sunt străine de cauză. Aceasta deoarece, instanța de apel, respingând excepția lipsei de interes a reclamantului de a solicita constatarea nulității contractului de vânzare autentic nr. x/26.01.2006, reține că "reclamantul și-a justificat interesul prin faptul că a invocat calitatea sa de proprietar al imobilului ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2006, arătând că a dobândit imobilul prin licitație publică de la CAP Livezi, potrivit proceselor-verbale din 26 și 29 ianuarie 1992 ...", însă afirmația instanței este contrară tuturor evidențelor întrucât: adjudecatarul menționat în cele două procese-verbale este J. și nu A., iar cele două procese-verbale de licitație invocate au fost anulate definitiv și irevocabil prin sentința nr. x/25.04.2003, astfel că, conform principiilor și regulilor ce guvernează nulitatea actelor juridice civile, se consideră, retroactiv, că acele procese-verbale nu au existat niciodată și că quod nullum est nullum producit effectum, ceea ce echivalează că nici J. nu a fost nicicând proprietară.

Prin urmare, recurenta susține că motivarea deciziei privind dobândirea de către însuși reclamantul A. a imobilului ce face obiectul contractului de vânzare autentic nr. x/2006 este străină de cauză și pentru următoarele argumente suplimentare:

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul nu a susținut că ar avea un drept de proprietate asupra imobilului urmare a dobândirii sale în nume personal de la CAP Livezi, ci că A. este succesor în drepturi al J. S.R.L. - lucru ce s-ar fi reținut (afirmă reclamantul) cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr. 2759/18.10.2011.

Această apărare este reluată și în cererea de apel - J. fiind cea care, a afirmat intimatul A., a adjudecat imobilul de la CAP Livezi. Străină de cauză este și motivarea, potrivit căreia, reclamantul a dobândit de la CAP Livezi însuși imobilul ce face obiectul contractului de vânzare nr. x/2006, în condițiile în care cele două procese-verbale din 26 și 29 ianuarie 1992 menționează, pe lângă teren, și "silozuri"; contractul de vânzare nr. x/2006 are ca obiect, pe lângă teren, o stație de carburanți (compusă din 3 construcții C1 cădire cu destinație de birouri Sc 144 mp și Su 101,89 mp. C platformă distribuție carburanți și anexe pompă și copertină Sc 1319 mp, C3 incintă rezervoare Sc 182mp) construite ulterior anului 1902 de către un dobânditor ulterior.

În analiza aceleiași excepții a lipsei de interes, recurenta susține că instanța de apel face o greșită aplicare a principiului ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

Astfel, Curtea de Apel, în dosarul nr. x/2010, a reținut că același reclamant A. a avut interes în a cere constatarea nulității contractului de vânzare nr. x/23.05.2000 (titlul de proprietate al B. care este vânzătoarea din contractul de vânzare nr. x/2006, adică titlul autoarei recurentei), astfel că, chiar dacă pârâta nu a fost parte în acel dosar și chiar dacă acel dosar avea alt obiect, referindu-se la nulitatea altui contract de vânzare, și, mai ales, chiar dacă statuarea din dosarul nr. x/2010 nu se impune cu puterea pozitivă de lucru judecat, trebuie făcută aplicarea principiului ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet, concluzia instanței fiind, că și în această cauză trebuie considerat că intimatul reclamant are interes.

Pe de altă parte, instanța, printr-un artificiu logic care, în realitate, este o argumentație falsă, înlătură de la aplicare puterea de lucru judecat, însă efectele atribuite de instanță sunt cele ale puterii de lucru judecat.

Mai exact, deși reține în mod explicit faptul că interesul aceluiași reclamant A. în a cere nulitatea contractului de vânzare nr. x/2000 reținut în dosarul x/2010 nu se impune cu putere de lucru judecat în prezentul dosar, în realitate acel interes trebuie reținut și în prezenta cauză.

Hotărârea este deci contradictorie, atât timp cât, considerând că nu există putere de lucru judecat, totuși, aplicarea principiului ubi eadem est ratio ... duce spre același rezultat: acela că interesul o dată stabilit în dosarul nr. x/2010, trebuie reținut și în prezenta cauză.

Dimpotrivă, reținând că nu există putere de lucru judecat, înseamnă că, dacă se reține interesul reclamantului A., aceasta trebuie să se facă pentru alte considerente decât faptul că interesul a fost stabilit de instanță în dosarul nr. x/2010.

Or, instanța nu aduce alte argumente (dimpotrivă, respinge apărarea pârâtei), ci afirmă că trebuie făcută aplicarea principiului ubi eadem. est ratio.., Însă, în prezenta acțiune, nu se putea reține interesul intimatuluireclamant A., ce ar fi recunoscut prin decizia nr. 58/11.04.2012, întrucât în dosarul nr. x/2000, pârâta nu a fost parte; dosarul nr. x/2000 a avut ca obiect anularea contractului de vânzare autentic nr. x/23.05.2000, spre deosebire de prezenta acțiune care vizează alte acte juridice.

La momentul formulării acțiunii în Dosarul nr. x/2000, titlul vânzătoarei K. fusese anulat definitiv de către instanță prin sentința nr. 283/28.02.2000, pe când la momentul formulării prezentei acțiuni, sentința nr. 283/2000 a fost desființată prin sentința nr. 1818/25.04.2003, pronunțată în cererea de revizuire.

De asemenea, la momentul formulării acțiunii în dosarul nr. x/2000, procesele-verbale de licitație prin care se pretinde că J. S.R.L. ar fi dobândit terenul în litigiu erau valabile, pe când la data formulării prezentei acțiuni aceste procese-verbale erau și sunt constatate false prin aceeași sentință nr. x/25.04.2003.

Rezultă că, instanța de apel trebuia în prezenta cauză să facă o analiză a interesului apelantului-reclamant existent la momentul formulării prezentei acțiuni, raportat la situația juridică a actelor juridice prin care s-a transmis proprietatea terenului de-a lungul timpului și la starea de fapt existentă la acel moment - stare de fapt și de drept care este cu totul alta decât cea de la momentul pronunțării sentinței nr. 1216/11.00.2000 și a deciziei nr. 58/11.04.2012.

Cu privire la același argument, motivarea instanței este și contradictorie (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.). Contradictorialitatea reiese din aceea că, instanța analizează pe de o parte discreționar când este cazul și când nu să aprecieze cu privire la dreptul de proprietate al părților din dosar și al autorilor acestora;

Deși înlătură apărările formulate cu privire la proprietate ca irelevante, dă eficiență apărărilor intimatului-reclamant doar pe baza unor simple susțineri ale acestuia, motivarea instanței fiind în acest sens, fără să aibă în vedere probele din dosar din care reieșea o altă stare de fapt decât cea reținută.

În speță, interesul intimatului-reclamant A. nu putea fi analizat decât prin raportare la modul în care dreptul de proprietate al transmițătorilor anteriori a fost confirmat și, respectiv infirmat de-a lungul timpului prin hotărârile judecătorești pronunțate, din această succesiune rezultând exact contrariul celor reținute de instanță, adică lipsa de interes a reclamantului A. în prezenta cauză. Mai susține recurenta că, decizia este dată cu încălcarea prevederilor art. 7 din Legea nr. 314/2001 coroborate cu art. 477 C. civ. în analiza excepției lipsei calității de interes a intimatului-reclamant (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

De fapt, instanța de apel a ignorat complet aceste prevederi și apărările formulate în acest sens, atât timp cât instanța a avut în vedere faptul că intimatul-reclamant A. a adjudecat personal de la CAP Livezi bunul imobil ce face obiectul contractului de vânzare a cărui nulitate se invocă (susțineri contrare tuturor evidențelor).

Astfel, intimatul-reclamant s-a pretins prin acțiune succesorul în drepturi al J. S.R.L., invocând în acest sens prevederile art. 231 din Legea nr. 31/1990, în forma în vigoare la data dizolvării J. (2 aprilie 2003) (conform certificatului x/25.01.2011), temeiul dizolvării constituindu-l art. 3 și 4 din Legea nr. 314/2001, respectiv pentru nemajorarea capitalului social.

În acest context, recurenta arată că la data dizolvării J. S.R.L. erau valabile procesele-verbale de licitație din 29 ianuarie 1992 - titlurile de proprietate ale acesteia. Reiese deci, pe cale de consecință, că la data radierii J., respectiv 2 aprilie 2003, toate bunurile mobile și imobile care ar fi existat în patrimoniul J., adică inclusiv terenul adjudecat de la CAP Livezi, ar fi trecut de drept în domeniul public al statului și că, așa cum a reținut și instanța de fond, intimatul-reclamant nu justifică nici un interes în a cere anularea contractului de vânzare, pentru că prin efectul hotărârii judecătorești intimatul-reclamant nu ar dobândi nici un folos patrimonial. În opinia recurentei, este important ca cele două chestiuni juridice să fie tratate distinct, întrucât pe de o parte, este vorba despre calitatea de succesor în drepturi a reclamantului față de J. conform prevederilor art. 231 din Legea nr. 31/1990, pe care o invocă intimatul-reclamant, iar pe de altă parte, trecerea de drept în domeniul public al statului a tuturor bunurilor mobile și imobile din patrimoniul J., prin efectul Legii nr. 314/2001.

Concluzia din cele două ipoteze este aceea că, având în vedere calitatea lui A. de succesor al J. invocată de acesta, A. a dobândit patrimoniul acesteia, adică drepturile și obligațiile acesteia, mai puțin orice bun mobil sau imobil care nu a fost transferat anterior dizolvării și care, aflate în patrimoniul societății la data dizolvării, ar fi intrat în patrimoniul statului, domeniul public, reclamantul nefăcând dovada că până la dizolvare terenul a trecut în proprietatea sa prin alt act juridic.

Prin urmare, cu tot refuzul instanței de a analiza dreptul de proprietate pretins de părți, analiza interesului său nu se poate face decât prin raportare la acest pretins drept de proprietate care nu putea să se extindă asupra imobilului în speță, având în vedere prevederile legale ignorate de instanță.

Într-o altă critică, recurentul arată că decizia recurată este nemotivată, cuprinde motive contradictorii și motive străine de cauză (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.) și a fost dată cu aplicarea greșită a legii în ce privește analiza făcută bunei-credințe a pârâtei la data încheierii contractului de vânzare nr. x/2006.

Hotărârea este contradictorie prin aceea, că deși se reproșează instanței de apel că în mod greșit nu a analizat dispozițiile legale în vigoare, recunoaște în același timp că de fapt nu există astfel de dispoziții legale, ci doar principii create de practica judiciară. Premisa de la care pleacă instanța de apel, în analiza bunei credințe prin trimitere la art. 1599 din C. civ. francez este cea referitoare la vânzarea bunului altuia - apărare pe care intimatul-reclamant nu a invocat-o niciodată, nici în acțiune, nici în cererea de apel, motivarea fiind deci străină de natura cauzei.

Astfel, în cuprinsul acțiunii și al cererii de apel, intimatul-reclamant nu invocă nici un motiv de nulitate al contractului, ci doar principiul resoluto iure dantis ... iar instanța de apel face o analiză a indicatului motiv de nulitate a vânzării bunului altuia, în condițiile în care nici una dintre părți nu a făcut-o.

În continuare argumentației, arată instanța de apel că potrivit concepției obiective cu privire la buna credință (apărare neinvocată nicicând de intimatul reclamant și nici de altă parte din dosar), dobânditorul are obligația "să facă toate verificările necesare cu privire la calitatea de proprietar a transmițătorului, în primul rând verificarea înregistrărilor din cartea funciară, inclusiv a documentelor care au stat la baza înregistrărilor".

Din această perspectivă, decizia recurată este nemotivată atât timp cât nu se indică prevederea legală în vigoare la data încheierii contractului de vânzare nr. x/2006 care le impunea această obligație, de a verifica și documentele care au stat la baza înregistrărilor din cartea funciară (iar instanța de apel reproșează același lucru instanței de fond), însă o asemenea obligație legală în realitate nu există.

Prin urmare, singura obligație legală la autentificare actului era aceea de a obține extras din cartea funciară, obligație îndeplinită în speță, la data încheierii contractului nr. x/2006 notarul public obținând un extras de carte funciară de autentificare care menționa că nu există sarcini notate în cartea funciară a imobilului cumpărat, intabularea dreptului nostru de proprietate făcându-se pe baza acestor mențiuni, prin urmare buna noastră credință la dobândire fiind susținută de conțintul acestui extras de autentificare.

Tot străină de cauză este și trimiterea, în motivarea deciziei recurate în analiza bunei credințe, la prevederile art. 1899 alin. (2) C. civ. de la 1864 (neinvocate nicicând de intimatul-reclamant), trimitere care este făcută prin extragerea acestui alin. (2) din întregul context al art. 1899 și al acestui articol din întreaga Secțiune III-a Cap. IV al Titlului XX din C. civ. care se referă la prescripția achizitivă.

Mai susține recurenta că, respingerea excepției calității procesuale pasive a intimatului-pârât C. este dată cu interpretarea greșită a prevederilor Legii nr. 31/1990, art. 237 alin. (1) pct. 10.

Motivarea instanței este în sensul că intimatul-pârât C. a devenit succesorul universal al B. S.R.L. după radierea acesteia de la data de 5 septembrie 2009. În primul rând, se observă că alin. (10) nu vizează o transmitere universală a patrimoniului către asociat, ci o transmitere a bunurilor, nefiind vorba deci despre un succesor universal al asociatului. În al doilea rând, prevederile alin. (10) sunt aplicabile doar în situația radierii societății conform alin. (8) și (9), adică fără numire de lichidator, prin încheierea judecătorului delegat de la ORC.

Or, în speță, radierea B. s-a făcut în urma lichidării prin procedura falimentului, cu numire de lichidator, prin hotărâre a judecătorului sindic. Reiese deci că în mod nelegal a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive.

Decizia recurată este contradictorie în analiza capătului de cerere privind repunerea părților în situația anterioară. În loc să cerceteze situația concretă a speței, instanța de apel face o analiză teoretică a efectelor nulității actului juridic civil, concluzionând sec că principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului principal privește efectele nulității față de terți, iar principiul restabilirii situației anterioare privește efectele nulității între părți, considerând deci nerelevante "alegațiile" părților referitoare la "pretinsele construcții edificate între timp pe terenul ce face obiectul contractului de vânzare cumpărare a cărei nulitate se invocă".

Or, existența altor construcții pe teren decât cele ce au făcut obiectul proceselor-verbale de licitație din anul 1992 invocate de intimatul-reclamant reprezintă o certitudine. Nu sunt simple alegații, atât timp cât în chiar cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare ce face obiectul cauzei se menționează cele trei construcții ce constituie stația de alimentare carburanți (descriere ce se regăsește și în extrasul de carte funciară), astfel că ignorarea intenționată și nepermisă de către instanța de apel a existenței acestor înscrisuri face nelegală modalitatea de soluționare a excepției lipsei interesului intimatului reclamant în a cere nulitatea, pentru că aceste construcții nu sunt ceva abstract și de ignorat (nu doar din perspectivă patrimonială - ce se află în strânsă legătură cu interesul în înțeles procesual), ci aspecte de fapt ce schimbă cu totul structura bunului imobil ce face obiectul contractului a cărui nulitate se invocă: intimatul-reclamant se pretinde, în baza calității sale de succesor al pretinsului adjudecatar J. S.R.L., proprietarul bunului imobil ce face obiectul contractului de vânzare a cărui nulitate se cere (existând afirmații în acest sens ale intimatului, inclusiv în cuprinsul capătului de cerere prin care solicită intabularea dreptului său de proprietate cu privire la acest imobil), în condițiile în care, stația de carburanți a fost construită ulterior anului 1992.

Prin încheierea din 03 iulie 2019 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

Prin încheierea din 28 noiembrie 2109, a fost respinsă excepția nulității recursului și a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L., fiind acordat termen de judecată la 4 iunie 2020.

Recursul este fondat pentru considerentele care urmează:

Reclamantul A. a investit instanța de fond cu o acțiune privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 26 ianuarie 2006 autentificat la F. dintre S.C. B. S.R.L., în calitate de vânzătoare, și S.C. D. S.R.L., în calitate de cumpărătoare, a contractului de ipotecă imobiliară nr. x din 27 septembrie 2012 autentificat la G. și H. Camera Craiova și repunerea părților în situația anterioară, notarea în cartea funciară a cererii de chemare în judecată, radierea din cartea funciară a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 26 ianuarie 2006, rectificarea cărții funciare în favoarea reclamantului A., intabularea dreptului de proprietate a reclamantului A. asupra imobilului situat în județul Dolj.

Față de soluția instanței de fond în sensul admiterii excepției lipsei de interes a reclamantului A. în ce privește constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2006 și în ce privește nulitatea contractului de ipotecă imobiliară nr. x/2012 și excepția lipsei de obiect în ce privește nulitatea contractului de ipotecă, admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. și respingerii acțiunii formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.R.L. (fostă S.C. B. SRL), C., S.C. D. S.R.L. și E. Spa, actualmente I., reclamantul A. a formulat apel formulând critici cu privire la excepțiile privind lipsa de interes și a calității procesuale pasive a pârâtului C. precum și față de fondul cauzei.

Instanța de apel a respins excepția lipsei de interes a reclamantului A. în formularea acțiunii, a admis capătul de cerere privind constatarea nulității contractului de vânzare în care reclamantul nu este parte, a respins cererea reclamantului de repunere a părților în situația anterioară și a cererii de intabulare a dreptului de proprietate al reclamantului cu privire la imobil.

Prealabil analizării recursului, Înalta Curte reține următoarele în ce privește evoluția actelor juridice încheiate cu privire la imobil.

Astfel, cu privire la imobilul ce formează obiectul litigiului începând din anul 1992 până în anul 2006 au fost încheiate patru acte translative de proprietate, subsecvente proceselor-verbale încheiate în 28.01.1992 și 03.03.1992 după cum urmează:

La 28.01.1992 și 02.03.1992 S.C. L. S.R.L. a devenit proprietarul a două silozuri de suprafață, împreună cu terenul eferent de 10.571 mp prin cumpărare/adjudecare de la CAP Livezi, iar procesele-verbale de licitație au fost transcrise la Notariatul de Stat Craiova sub nr. x/10.03.1992.

Prin contractul de vânzare-cumpărare S.C. L. S.R.L. a vândut imobilul menționat în procesele-verbale de licitație către cumpărătoarea S.C. K. S.R.L..

SC K. S.R.L. a avândut imobilul către S.C. B. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/23.05.2000, dreptul de proprietate fiind înscris în Cartea Funciară nr. x Podari.

La 26.01.2006 S.C. B. a vândut imobilul către S.C. D. S.R.L. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/26.01.2006, dreptul noul proprietar fiind înscris în Cartea Funciară la x/2006.

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a susținut în esență că este succesor și continuator în drepturi al S.C. J. S.R.L. cu privire la activele acesteia, societate dizolvată care a dobândit imobilul prin licitație publică de la CAP Livezi, potrivit proceselor-verbale din 26 și 29 ianuarie 1992.

Reclamantul susține că potrivit principiului resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis având în vedere constatarea nulității proceselor-verbale în baza cărora au avut loc vânzările succesive ale acelorași bunuri și a faptului că s-a constatat irevocabil nulitatea contractului de vânzare x/1994 încheiat între L. S.R.L. și K. S.R.L. se impune a se constata nulitatea și a ultimului contract de vânzare-cumpărare nr. x/2006.

În ceea ce privește premisa esențială a litigiului de față, referitoare la interesul reclamantului de a cere nulitatea contractului de vânzare, instanța de apel a reținut că reclamantul și-a justificat interesul prin faptul că a invocat calitatea sa de proprietar al imobilului ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2006, arătând că a dobândit imobilul prin licitație publică de la CAP Livezi, potrivit proceselor-verbale din 26 și 29 ianuarie 1992.

De asemenea, a avut în vedere faptul că, prin sentința civilă nr. 1216/11.09.2000 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2000 s-a anulat contractul de vânzare-cumpărare nr. x/23.05.2000 încheiat între S.C. K. S.R.L. în calitate de vânzător și S.C. B. S.R.L. în calitate de cumpărător, adică actul inițial care a fost urmat de actul a cărei nulitate face obiectul cauzei - contractul nr. x/2006. Această hotărâre a fost desființată ca urmare a sentinței civile nr. 86/17.12.2005 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2004, dar această ultimă hotărâre a fost desființată la rândul său prin sentința nr. 2759/18.10.2011 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2010, care a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 58/11.04.2011 a Curții de Apel Craiova și decizia civilă nr. 23/15.01.2013 a I.C.C.J.

În litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2010, reclamant a fost A. (adică reclamantul din prezenta cauză), obiectul a constat în nulitatea contractului de vânzare -cumpărare nr. x/23.05.2000, adică actul inițial față de actul a cărei nulitate se solicită în prezenta cauză - contractul nr. x/2006, iar prin hotărârile pronunțate s-a reținut definitiv interesul acestuia în respectiva cauză. Intimata pârâtă S.C. D. S.R.L. nu a avut calitatea de parte în acel dosar, iar obiectul judecății a fost diferit de cel al prezentei cauze, dar diferendul dedus judecății în acel dosar și cu privire la care s-a statuat definitiv era interesul reclamantului A. de a solicita nulitatea contractului nr. x/2000.

În raport de acestea, Curtea de Apel a apreciat că, deși statuarea din dosarul nr. x/2010 nu se impune în prezenta cauză cu puterea pozitivă a lucrului judecat întrucât vizează o situație similară, pentru identitate de rațiune, conform principiului ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet, este necesară aceeași soluție privind interesul și în prezenta cauză.

În schimb, Curtea de Apel a înlăturat susținerile intimatei pârâte S.C. D. S.R.L. potrivit cărora situația de fapt și de drept ar fi diferită de cea existentă la momentul judecății dosarului nr. x/2000, când procesele-verbale de licitație prin care se pretinde că J. S.R.L. ar fi dobândit terenul în litigiu erau valabile, pe când la momentul formulării prezentei acțiuni sunt false potrivit Sent. 1818/25.04.2003, apreciind că sunt irelevante, pe de o parte pentru că ele nu vizează obiectul prezentei cauze, ci proprietatea asupra imobilului în cauză, iar pe de altă parte că ambele hotărâri invocate sunt anterioare celor pronunțate în dosarul nr. x 63 2010.

Instanța de apel a considerat că prima instanță a analizat excepția lipsei de interes prin considerațiuni care exced obiectului cauzei, concluzionând nepermis cu privire la proprietarul imobilului, în condițiile în care nu fusese investită cu o astfel de cerere. În egală masură, s-a reținut că susținerile intimatei pârâte privind incidența disp. art. 7 din Legea nr. 314/2001 care ar face imposibilă revenirea imobilului în patrimoniul reclamantului sunt irelevante, atât timp cât instanța nu fusese investită cu tranșarea disputei privind dreptul de proprietate asupra imobilului.

Trecând la analiza criticilor din cererea de recurs, din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține interesul este o condiție de fond pentru exercitarea acțiunii în justiție, iar cerințele pe care el trebuie să le îndeplinească sunt să fie născut, actual, determinat și legitim.

Interesul reprezintă și prefigurază scopul și "profitul, demersului procesual, finalitatea acestuia care, dacă nu se identifică din punct de vedere juridic, acțiunea se consideră că nu există. Cerința interesului de a fi actual trebuie să existe în momentul în care se se exercită acțiunea civilă, în final, prin hotărârea sa instanța de judecată fiind chemată să se pronunțe în concret cu privire la valorificarea unui drept.

Fiind învestită cu analiza acestei cerințe a demersului procesual, instanța de apel a reținut ca unic aspect relevant statuările din cuprinsul considerentelor hotărârilor pronunțate în dosarul nr. x/2010, care au analizat deopotrivă interesul aceluiași reclamant în promovarea acțiunii în nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/23.05.2000 încheiat între S.C. K. S.R.L. în calitate de vânzător și S.C. B. S.R.L. în calitate de cumpărător, adică actul inițial care a fost urmat de actul a cărei nulitate face obiectul cauzei.

Deși s-a reținut în mod expres și, dealtfel corect, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., că aceste considerente nu pot fi opuse pârâtei din prezenta cauză în baza efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, aceasta nefiind parte în dosarul anterior, care privea alt raport juridic, în final, instanța de apel a dat o eficiență similară acestora în baza principiului ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet.

Transferând o regulă de interpretare a normei juridice în planul efectelor considerentelor unei hotărâri judecătorești, instanța de apel recunoaște în mod implicit precedentul judiciar. Deși acesta nu are consacrare legislativă în dreptul național (cum se recunoaște în cuprinsul considerentelor ulterioare ale instanței de apel), din perspectiva unui act de justiție previzibil și a dezideratului practicii unitare, este dezirabil ca, în situații de fapt și de drept similare, instanțele de judecată să ajungă în mod autonom la concluzii similare. Aceasta presupune însă analiza independentă a aspectelor incidente fiecărei cauze, nu preluarea automată prin analogie a concluziilor altei intanțe, cum a procedat intanța de apel în dosarul de față, înlăturând de plano toate apărările intimatei care susțineau modificarea situației de fapt și a argumentelor în drept față de cele avute în vedere în hotărârile judecătorești anterioare.

Pe de altă parte, deși Curtea de Apel reține că reclamantul își justifică interesul în promovarea prezentei acțiuni prin calitatea de proprietar anterior al imobilului arătând că a dobândit imobilul prin licitație publică de la CAP Livezi, potrivit proceselor-verbale din 26 și 29 ianuarie 1992, hotărârea pronunțată nu cuprinde o veritabilă analiză a acestor susțineri ale reclamantului, instanța apreciind că acestea exced obiectului cauzei, nefiind învestită cu o acțiune în revendicare. Din această perspectivă, este de subliniat că reclamantul nu invocă un titlu propriu, ci se declară succesor al societății S.C. J. S.R.L., invocând art. 3 și 4 din Legea nr. 314/2001, ca urmare a dizolvării societății. Or, nici efectele anulării proceselor-verbale din 26 și 29 ianuarie 1992 (prin care societatea a dobândit imobilele de la fostul CAP) și nici incidența în cauză a dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 314/2001 (în baza căreia a avut loc dizolvarea societății) nu au fost analizate de instanța de apel în considerarea limitelor declarate anterior.

În egală măsură, cu prilejul analizării criticilor referitoare la modalitatea de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C., instanța de apel nu a avut în vedere cauza care a condus la lichidarea și radierea societății B. S.R.L. și efectele pe care aceasta le-ar avea asupra legitimării cadrului procesual de față, reținând incidența unor dispoziții legale străine de cauză.

Față de cele reținute, Înalta Curte de Casație și Justiție constată întemeiate criticile recurentei privitoare la modalitatea de soluționare de către instanța de apel a excepțiilor lipsei de interes și lipsei calității procesuale pasive, urmând a admite recursul în temeiul art. 496-497 rap. la art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.. Pe cale de consecință, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare, instanța de apel urmând a reanaliza, cu prioritate, excepțiile indicate anterior.

Față de această soluție, devine inutilă analizarea în acest stadiu a criticilor recurentei referitoare la fondul cauzei, la modalitatea de soluționare a acțiunii în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1273 din 12 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. și intimații-pârâți S.C. B. S.R.L., C. și M. PRIN M. TORINO -SUCURSALA BUCUREȘTI (SUCCESOAREA ÎN DREPTURI A I.).

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 09 iulie 2020.