ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 415/2024

Ședința publică din data de 28 februarie 2024

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția I civilă la data de 25 aprilie 2019, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pârâtele C. S.R.L. și D. S.R.L., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obigarea în solidar a acestora la plata sumei de 150.000 Euro, reprezentând preț achitat conform promisiunii bilaterale de vanzare autentificată sub nr. x din 18.04.2018, cât și la plata sumei de 150.000 euro, reprezentând despăgubire pentru prejudiciu cauzat conform art. 1544 alin. (2) teza finala C. civ.. Totodată reclamanții au solicitat obligarea pârâtelor în solidar la plata dobânzii legale calculate la suma de 150.000 euro achitată la data de 18.04.2018, cât și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 02 mai 2019 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă, a fost admisă excepția necompetenței materiale specializate a secției I Civile din cadrul Tribunalului Dolj, invocată, din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a Civile a Tribunalului Dolj.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul secției a II-a Civile a Tribunalului Dolj sub nr. x/2019*.

Prin întâmpinarea formulată, D. S.R.L. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, iar pe cale reconvențională, a solicitat obligarea reclamanților, în solidar, la plata despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat de lipsa de folosință a imobilului, ca urmare a refuzului de a radia notarea din Cartea Funciară a imobilului x, privind precontractul nr. x/2018 și ipoteca legală, ceea ce a determinat imposibilitatea de a încheia contracte care să îi aducă profit. A invocat excepția lipsei calitatii procesual pasive, arătând că D. S.R.L. nu este parte contractantă în promisiunea de vanzare nr. x/2018, care este izvorul pretențiilor reclamanților, neavând nicio culpă în neexecutarea acestui precontract, care nu îi este opozabil, nedatorând vreo sumă cu titlu de preț și nici despăgubiri, pentru neobținerea de către reclamanți a proprietății.

Prin întâmpinarea formulată C. S.R.L., a solicitat respingerea cererii în principal, ca lipsită de interes, iar în subsidiar ca nefondată.

La data de 30 iulie 2019, C. S.R.L. a formulat și cerere de chemare în garanție a D. S.R.L., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, în cazul în care va fi admisă cererea de chemare în judecată și va fi obligată C. S.R.L. la plata sumelor de bani solicitate de reclamanți, să se dispună obligarea D. S.R.L. la plata acestor sume către C. S.R.L.

Prin sentința nr. 197 din 07.08.2020, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2019, a fost admisă în parte acțiunea formulată de către A. și B. împotriva pârâților C. S.R.L. și D. S.R.L. și au fost obligați pârâții, în solidar, să plătească reclamanților suma de 150.000 Euro, reprezentând preț achitat, cât și suma de 30.000 Euro reprezentând despăgubiri și dobânda legală calculată, pentru suma de 150.000 Euro, începând cu data achitării-18.04.2018 și până la plata efectivă. A fost respinsă cererea de chemare în garanție, formulată de C. S.R.L., cât și cererea reconvențională formulată de D. S.R.L. și au fost obligate pârâtele la plata către reclamanți a sumei de 17.927 RON, cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel D. S.R.L. și C. S.R.L., iar prin decizia nr. 376/2021 din 10 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă au fost admise apelurile, a fost anulată sentința, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la prima instantă.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs D. S.R.L.

Prin decizia nr. 273 din 09.02.2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a fost admis recursul, a fost casată în parte decizia atacată și cauza a fost trimisă spre rejudecare pe fond instanței de apel.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. x/2019**.

Prin încheierea de ședință din 16.06.2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, având în vedere că potrivit certificatului de înregistrare mențiuni și certificatului de constatare din 17.01.2022 emise de Oficiul Național al Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dolj, C. S.R.L. și-a schimbat denumirea în E. S.R.L., s-a dispus conceptarea acesteia sub noua denumire.

Prin decizia civilă nr. 572/2022 din 17.11.2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, s-a dispus încetarea acțiunii formulate de A. și B., împotriva societății E. S.R.L. (fostă C. S.R.L.). A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de E. S.R.L. împotriva societății D. S.R.L., a fost respinsă acțiunea formulată de A. și B. împotriva D. S.R.L., ca neîntemeiată. A fost respinsă cererea reconvențională formulată de D. S.R.L., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii, A. și B. au declarat recurs.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Prin memoriul de recurs, recurenții susțin că prezentul dosar a fost soluționat fără legala citare a intimatei E. S.R.L., asupra căreia a fost deschisă procedura generală de insolvență la data de 12.04.2022, fiind desemnat administratorul judiciar F.. Recurenții-reclamanți arată că pe parcursul soluționării apelului, intimata E. S.R.L. a fost citată la sediul social al administratorului statutar, deși conform prevederilor art. 155 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., după deschiderea procedurii insolvenței, citarea trebuie efectuată potrivit legii speciale.

În continuare, recurenții susțin că potrivit art. 41 alin. (5) din Legea nr. 85/2014, în litigiile care au fost promovate în temeiul dreptului comun, după deschiderea procedurii insolvenței, citarea debitorului se face la sediul acestuia și la sediul administratorului judiciar/lichidatorului judiciar. Or, arată recurenții, curtea de apel a procedat la soluționarea apelului cu nerespectarea dispozițiilor art. 153 C. proc. civ., aspecte sancțioate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ.

Sub un alt aspect, autorii recursului susțin că decizia atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 75 din Legea nr. 85/2014. Potrivit recurenților, este dedus judecății apelul formulat de E. S.R.L, fostă C. S.R.L., împrejurare față de care, având de soluționat o cale de atac începută înaintea deschiderii procedurii insolvenței, instanța de apel trebuia să constate aplicabilitatea prevederilor art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014. Recurenții susțin că în mod greșit a reținut instanța de apel că devin aplicabile automat prevederile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, legiuitorul oferind posibilitatea ca pentru stabilirea unor creanțe asupra debitorului, în baza unor acțiuni ale creditorilor începute anterior deschiderii procedurii, să nu intervină suspendarea de drept a cauzei.

O altă critică vizează încălcarea de către instanța de apel a prevederilor referitoare la mandat. Sub acest aspect, recurenții-reclamanți evocă situația de fapt în ceea ce privește încheierea promisiunii de vânzare-cumpărare nr. x/2018 dintre D. S.R.L. și C. S.R.L., precum și promisiunea de vînzare nr. 926/2018 dintre recurenți și C. S.R.L și arată că chiar dacă intimata D. S.R.L. nu ar fi solicitat, așa cum reiese din actele dosarului, ca plata sumei de 150.000 RON să fie făcută în contul său, acceptarea plății echivalează ofertei de mandat. Însă, arată autorii recursului, solicitarea expresă a societății D. S.R.L. care reiese din înscrisurile de la dosar, precum și notificarea trimisă către recurenți de a-i fi comunicat contul în vederea restituirii sumei de 150.000 euro, reprezintă o manifestare expresă a voinței de a mandata societatea C. S.R.L. să vândă imobilul ce face obiecul promisiunii de vânzare. În continuare recurenții indică prevederile art. 2013 C. civ. cu privire la mandat și susține că în cauza de față sunt îndeplinite cerințele acestui text de lege.

De asemenea, recurenții susțin că instanța de apel a interpretat greșit efectul pozitiv al puterii de lucru judecat prevăzut de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., în considerarea deciziei nr. 544/2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2019. Astfel, recurenții susțin că instanța de apel nu a observat că la data încheierii promisiunii de vânzare nr. 926/2018, promitenta vânzătoare nu era proprietar, așa cum a fost probabil situația dedusă judecății în dosarul nr. x/2019, apreciindu-se în acel caz că proprietarul nu poate fi împuternicit de o altă persoană pentru a transmite dreptul de proprietate. Potrivit recurenților, prin analiza corectă a situației de fapt dovedită cu probele de la dosar, nu se încalcă prezumția de lucru judecat, de vreme ce C. S.R.L. nu era proprietar atunci când a dispus prin clauzele convenite cu aceștia, în actele încheiate, ca plata prețului să se facă direct în contul proprietarului.

O ultimă critică vizează aplicarea în mod greșit de către instanța de apel a normelor de drept material ce guvernează elementele răspunderii civile delictuale pe care se întemeiază pretențiile recurenților împotriva intimatei-pârâte D. S.R.L. Sub acest aspect, recurenții susțin că instanța de apel în mod greșit a considerat că în cauză nu există faptă ilicită, ca element esențial al răspunderii civile delictuale guvernate de prevederile art. 1349 alin. (1) și (2) și art. 1357-1371 C. civ.. În continuare, autorii căii de atac redau situația de fapt cu privire la istoricul contractual dintre părți și concluzionează că instanța de apel ar fi trebuit să constate mecanismul prin care intimatele au creat aparența lipsei unui refuz nejustificat al societății C. S.R.L. de a perfecta contractul autentic cu recurenții. Totodată, este confirmată și reaua credință a intimatei D. S.R.L., având în vedere că deși în fața notarului public a afirmat că va proceda la încheierea actului autentic de vânzare, ulterior nu a mai făcut acest lucru, conchid recurenții.

Recurenții-reclamanți și-au întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă D. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Prin invocarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenții arată că instanța de apel a încălcat regulile de procedură cu privire la citare, susținând că în etapa procesuală a apelului, intimata-pârâtă E. S.R.L., în insolvență, nu a fost legal citată conform legii speciale, fiind astfel încălcate prevedrile art. 153 C. proc. civ.

Instanța supremă reține că aceste critici nu sunt întemeiate.

Potrivit prevederilor art. 153 C. proc. civ.:

"(1)Instanța poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părțile au fost citate ori s-au prezentat personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel. (2) Instanța va amâna judecarea și va dispune să se facă citarea ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege, sub sancțiunea nulității."

Conform art. 155 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.:

"Vor fi citați: cei supuși procedurii insolvenței, precum și creditorii acestora, la domiciliul sau, după caz, la sediul acestora; după deschiderea procedurii citarea va fi efectuată potrivit legii speciale."

Totodată, potrivit art. 41 alin. (5) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență:

"În litigiile care au fost promovate în temeiul dreptului comun, după deschiderea procedurii insolvenței, citarea debitorului se va face la sediul acestuia și la sediul administratorului judiciar/lichidatorului judiciar".

În raport de dispozițiile legale menționate, rezultă că după intrarea în procedura insolvenței, societățile comerciale nu mai pot sta în judecată decât prin administratorul/lichidatorul judiciar, potrivit Legii nr. 85/2014, act normativ special derogatoriu de la dreptul comun. Așadar, citarea în cauză nu este doar o chestiune de reprezentare, ci de îndeplinire a procedurii de citare cu partea aflată într-o astfel de procedură specială.

Instanța supremă constată că în cauză, potrivit încheierii din 12.04.2022 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2022, a fost deschisă procedura generală a insolvenței societății E. S.R.L., fostă C. S.R.L., fiind numit în calitate de administrator judiciar F..

De asemenea, se constată că, potrivit extrasului Buletinului procedurilor de insolvență nr. 12108/18.07.2022 (dosar curte de apel) rezultă că prin încheierea din 05 iulie 2022 pronunțată de Tribunalul Dolj s-a luat act de decizia nr. 370/29.06.2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, prin care a fost numit administrator judiciar G. și s-a dispus încetarea atribuțiilor administratorului judiciar provizoriu F..

Ca atare, Înalta Curte reține că din verificările efectuate în dosarul Curții de Apel Craiova, rezultă că societatea E. S.R.L. a fost legal citată la sediul administratorului judiciar G., astfel cum atestă procesul-verbal de înmânare aflat la dosarul de apel.

Așa fiind, instanța supremă constată că instanța de apel a pronunțat decizia recurată cu respectarea normelor procedurale aplicabile în materie, în conformitate cu prevederile art. 153 și art. 155 C. proc. civ., așa încât nu se poate reține un viciu de nelegalitate a deciziei civile recurate din această perspectivă, cu privire la încălcarea procedurii de citare.

Instanța supremă reține că susținerile prin care se critică încălcarea prevederilor art. 75 din Legea nr. 85/2014, întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu pot fi primite.

Motivul de casare prevăzut de acest art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Potrivit art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 "De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului.(…)La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acțiunea judiciară sau extrajudiciară, cât și executările silite suspendate încetează", iar potrivit alin. (2) lit. a) a aceluiași articol, " Nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. (1): a) căile de atac promovate de debitor împotriva acțiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii procedurii și nici acțiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului; (…)".

Se constată că încheierea din 12.04.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022 prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva societății E. S.R.L., a rămas definitivă la data de 29.06.2022 prin decizia nr. 370/2022 pronunțată de către Curtea de Apel Craiova, astfel cum rezultă din extrasul BPI aflat la dosarul de apel.

Contrar criticilor recurenților, instanța supremă reține că, în speță, chiar dacă apelul a fost promovat de către debitor înainte de deschiderea procedurii insolvenței, în prezenta cauză nu se aplică prevederile art. 75 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2014 care instituie un caz de excepție în ceea ce privește suspendarea de drept a acțiunilor judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului, ci sunt aplicabile dispozițiile art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora, la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acțiunea judiciară sau extrajudiciară, cât și executările silite suspendate încetează, față de faptul că hotărârea de deschidere a procedurii insolvenței împotriva societății E. S.R.L. a rămas definitivă la data de 29.06.2022.

Prin urmare, având în vedere prevederile mai sus enunțate, Înalta Curte constată că decizia recurată este legală, instanța devolutivă de prim control judiciar aplicând corect prevederile imperative ale art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Înalta Curte reține că susținerile recurenților-reclamanți referitoare la aplicarea greșită a normelor de drept material nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs, deoarece dispozițiile referitoare la mandat (art. 2013 C. civ.) sunt indicate în mod formal, fără a se arăta în concret cu ce a greșit instanța de apel și de ce norma materială nu a fost corect aplicată.

Totodată, criticile subsumate aceluiași motiv de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care se susține că instanța de apel a interpretat greșit efectul pozitiv al puterii de lucru judecat prevăzut de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., în considerarea deciziei nr. 544/2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, nu constituie critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, întrucât nu se arată în concret în ce sens acest text de lege a fost aplicat greșit de către instanța de apel. Instanța supremă constată că din expunerea argumentelor evocate sub acest aspect, respectiv susținerile referitoare la interpretarea contractelor încheiate de către părți, precum și trimiterile la situația de fapt și înscrisurile aflate la dosarul cauzei (promisiunea de vânzare), recurenții readuc în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce privește criticile formulate cu privire la aplicarea greșită a normelor de drept material care reglementează răspunderea civilă delictuală (art. 1349 C. civ.) și răspunderea pentru fapta proprie (art. 1357-1371 C. civ.), instanța supremă constată că acestea nu pot fi analizate prin prisma motivului de casare statuat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece nu sunt veritabile critici de nelegalitate, recurenta argumentează cu privire la îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, reiterând aspecte legate de existența faptei ilicite și a prejudiciului. Acestea sunt chestiuni de netemeinicie care nu pot face obiectul examenului de nelegalitate în recurs.

În acest context, Înalta Curte reține că argumentele recurenților-reclamanți cu privire la situația de fapt reținută de instanța de apel și trimiterea la înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv promisiunea de vânzare-cumpărare nr. x/2018, promisiunea de vânzare-cumpărare nr. x/2018 dintre D. S.R.L. și C. S.R.L., notificarile transmise, nu pot fi analizate în această cale extraordinară de atac. Administrarea probatoriului și stabilirea situației de fapt este atributul instanței devolutive, în recurs urmărindu-se conformitatea soluției cu normele de drept aplicabile. Se ignoră astfel caracterul extraordinar al căii de atac a recursului, în cadrul căruia nu se poate rejudeca fondul, ci se analizează exclusiv aspecte de nelegalitate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții- reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 572/2022 din 17 noiembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II - a civilă.

Față de soluția de respingere a recursului, în temeiul art. 494, raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite cererea de acordare a cheltuielilor de judecată și va obliga recurenții-reclamanți A. și B. la plata către D. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 11.900 RON, conform dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții- reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 572/2022 din 17 noiembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II - a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenții-reclamanți B. și A. la plata către intimata D. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 11.900 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 februarie 2024.