ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2275/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 350 din 21 noiembrie

2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, s-a respins acțiunea formulată de

reclamant.

Analizând actele și

lucrările dosarului, instanța a constatat că acțiunea este neîntemeiată și a

respins-o, pentru următoarele considerente:

Astfel, din actele

depuse la dosar, instanța a reținut că reclamantul a avut în proprietate

terenul situat în Craiova, în suprafață de 611 m.p. și că imobilul a fost

expropriat în temeiul Decretului nr. 401/1983, reclamantul primind drept

despăgubire pentru întregul imobil suma de 13.368,20 ROL.

S-a mai reținut că

reclamantul a formulat și depus la Primăria Craiova, notificare pentru

restituirea imobilului, în termenul și în condițiile prevăzute de Legea nr.

10/2001, iar prin Dispoziția nr. 10195 din 07 iunie 2006 emisă de Primarul mun.

Craiova s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din

Legea nr. 247/2005, cu motivația că imobilul este imposibil de restituit în

natură, întrucât este afectat de bloc de locuințe și utilitățile acestuia,

respectiv alee acces, parcare și zona verde aferentă blocului.

Din procesul-verbal

întocmit la fața locului de Primăria Craiova Serviciul Gestiunea Localității și

Teritoriului, la 08 septembrie 2004, și raportul de expertiză întocmit în cauză

de expertul S.S., instanța a reținut că terenul în suprafață de 611 m.p., ce a

aparținut reclamantului până în anul 1983, este afectat de utilitățile

blocurilor, respectiv trotuare, alei betonate în jurul blocurilor și spațiu

verde, spațiu pe care se află în prezent amplasate garajele locatarilor din

blocuri.

Prin urmare,

restituirea în natură nu este posibilă, suprafața de teren solicitată fiind

afectată unor servituți legale și amenajări de utilitate publică, situație în

care măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent [art. 10 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001].

Prin urmare, instanța

a apreciat că aleile betonate și spațiile verzi identificate de expert

constituie amenajări de utilitate publică, situație în care în mod corect s-au

stabilit măsuri reparatorii prin echivalent.

S-a reținut astfel că

este temeinică și legală dispoziția nr. 10195 din 07 iunie 2006 emisă de

Primarului mun.Craiova, în sensul că nu se poate restitui în natură terenul în suprafață

de 611 m.p. ce a aparținut reclamantului, astfel încât acesta este îndreptățit

să primească despăgubiri, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal a declarat apel reclamantul, iar prin decizia civilă

nr. 31 din 4 februarie 2010 a Curții de Apel Craiova s-a respins apelul, reținându-se

următoarele considerente:

În

cauză, dat fiind

obiectul cererii - de restituire în natură a unei suprafețe de teren

expropriată anterior anului 1989 - sunt aplicabile dispozițiile art. 11 din

Legea nr. 10/2001 republicată.

Potrivit art. 11

alin. (3) din Lege, în cazul în care construcțiile expropriate au fost integral

demolate - cum este cazul în speță - și lucrările pentru care s-a dispus

exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține

restituirea în natură a părții de teren rămase libere, pentru cea ocupată de

construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale și altor

amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile

reparatorii stabilindu-se în echivalent.

Potrivit art. 11

alin. (4) din aceeași Lege, în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus

exproprierea, ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se

stabilesc în echivalent pentru întregul imobil.

Din probele dosarului

- acte, expertiză, cercetare locală - coroborate chiar cu susținerea

apelantului, în motivarea apelului, rezultă că terenul solicitat a se restitui

în natură, este betonat, fiind folosit de locatarii blocurilor pentru

depozitarea deșeurilor menajere și pentru parcarea autoturismelor.

Din actele depuse de

Primăria mun. Craiova între care, adresa nr. 50751/2009, anexele la H.G. nr.

141/2008, P.U.Z., actele care au stat la baza exproprierii - coroborate cu

constatările instanței, cu ocazia efectuării cercetării la fața locului,

rezultă că terenul în litigiu a fost prevăzut și amenajat cu destinația de

parcare auto pentru locatarii blocurilor, fiind însă folosită în mod curent -

dată fiind și poziționarea acesteia, lângă Inspectoratul de Poliție, unde

accesul în zonă este permanent - neexistând alte posibilități de acces și

staționare a autovehiculelor.

De asemenea, pe

terenul în litigiu este amenajat și un spațiu de depozitare a gunoiului

menajer, necesar pentru locatarii blocurilor din imediata vecinătate a

terenului, neexistând alt teren disponibil, în acest scop.

În

plus, pe teren se

află și conducta de canalizare ce leagă punctul de colectare a gunoiului de un

cămin de canalizare amplasat în zona de spațiu verde aferent blocului - spațiu

verde ce este despărțit de terenul în litigiu numai de un trotuar - precum și

un cămin de vizitare, a cărui destinație nu a putut fi stabilită.

Restituirea în natură

a terenului, ar permite accesul spre intrarea din spate a blocurilor, numai cu

piciorul, împiedicând accesul oricărui autovehicul pentru orice situații de

urgență, fiind irelevant sub acest aspect faptul că intrarea în blocuri se face

și din str. A.S., în condițiile în care blocurile sunt prevăzute cu intrări și

din str. V. - unde este situat terenul în litigiu - așa încât, și din acest

punct de vedere, restituirea în natură a terenului nu se justifică.

Prin urmare, terenul

solicitat de reclamant, a fi restituit în natură, nu este liber în sensul

prevăzut de lege, ci este afectat de amenajări de utilitate publică, astfel

încât, în raport de dispozițiile legale menționate, măsurile reparatorii ce se

impun a fi acordate vor consta în despăgubiri cum de altfel s-a dispus prin dispoziția

atacată.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamantul C.S. solicitând modificarea ei în sensul

admiterii apelului, și pe cale de consecință a se dispune restituirea

suprafeței de 600 m.p., situată în intravilanul mun. Craiova pe vechiul

amplasament.

Criticile aduse

hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:

Astfel reclamantul a

susținut că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a

legii, în condițiile în care a dovedit că are calitate de persoană

îndreptățită, fiind incidente dispozițiile art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001,

cu atât mai mult cu cât exproprierea nu ocupă funcțional întregul teren, și de

altfel nu există nicio probă privind lucrările efectuate în zonă.

În

aceeași idee,

reclamantul mai arată că au fost nesocotite dispozițiile H.G. nr. 250/2007, cu

atât mai mult cu cât terenul nu constituie o parcare vizată de lucrările

aferente exproprierii și nu este folosită de locatarii blocurilor învecinate,

iar aceste blocuri au faptic ieșirea principală în str. A.S.

Se mai susține de

către reclamant că atestarea terenului său ca parcare auto amenajată în

inventarul domeniului public s-a făcut după trimiterea notificării.

O altă critică

vizează faptul că nu există amenajări subterane care să fie periclitate prin

restituirea terenului în natură, nefiind incidentă sintagma „amenajări de

utilitate publică”.

Examinând hotărârea

atacată prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte

reține următoarele:

Expertiza tehnică efectuată

în cauză de ing. S.S., ca și completarea depusă de același expert la dosarul

instanței de apel nu clarifică situația faptică reală a terenului din litigiu,

cu atât mai mult cu cât așa cum rezultă din adresa nr. 659 din 3 februarie 2010

a Regiei Autonome Termoficare Craiova pe terenul din litigiu nu s-au identificat

rețele de agent termic secundar, iar căminul de vizitare evidențiat în schița

anexă la expertiză, nu aparține Regiei Autonome Termoficare Craiova.

În

aceeași idee este de

reținut că expertiza identifică o suprafață de 630 m.p., iar în acțiune restituirea

în natură vizează 611 m.p., conform contractului de vânzare-cumpărare depus

dosarul instanței de fond.

Ca atare, expertiza

efectuată în cauză nu clarifică situația faptică a terenului solicitat de

reclamant prin notificare și acțiune, cu atât mai mult cu cât nu este

evidențiată suprafața de teren liberă, și posibilă a fi restituită în natură.

Susținerea expertului

că pentru a construi pe terenul solicitat reclamantul în viitor va avea nevoie

de avizele de la regiile autonome de apă, canal, gaze, telefonie și drum de

acces, nu fac decât să evidențieze faptul că nu a procedat la o identificare

reală, a terenului posibil a fi restituit în natură, prin raportare și la

dispozițiile H.G. nr. 250/2007.

Din perspectiva celor

expuse, recursul reclamantului urmează a fi admis, a se casa hotărârea

instanței de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare în temeiul art. 312 pct.

5 C. proc. civ., ocazie cu care instanța de apel urmează a dispune

administrarea tuturor probelor necesare pentru stabilirea adevărului obiectiv,

raportat la situația faptică și juridică a terenului solicitat de reclamant

prin notificare și acțiune, inclusiv efectuarea unei noi expertize care să

identifice fără posibilitate de echivoc suprafața de teren solicitată, precum

și natura ei juridică în raport de dispozițiile H.G. nr. 250/2007.

De asemenea, expertul

urmează a stabili în administrarea cărei regii se află căminul și conducta de

canalizare, față de adresa nr. 659 din 3 martie 2010 a Regiei Autonome Termoficare

Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul

declarat de reclamantul C.S. împotriva deciziei nr. 31 din 4 februarie 2010 a

Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 martie 2011.