ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2275/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 350 din 21 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, s-a respins acțiunea formulată de reclamant. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat că acțiunea este neîntemeiată și a respins-o, pentru următoarele considerente: Astfel, din actele depuse la dosar, instanța a reținut că reclamantul a avut în proprietate terenul situat în Craiova, în suprafață de 611 m.p. și că imobilul a fost expropriat în temeiul Decretului nr. 401/1983, reclamantul primind drept despăgubire pentru întregul imobil suma de 13.368,20 ROL. S-a mai reținut că reclamantul a formulat și depus la Primăria Craiova, notificare pentru restituirea imobilului, în termenul și în condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001, iar prin Dispoziția nr. 10195 din 07 iunie 2006 emisă de Primarul mun.

Craiova s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu motivația că imobilul este imposibil de restituit în natură, întrucât este afectat de bloc de locuințe și utilitățile acestuia, respectiv alee acces, parcare și zona verde aferentă blocului. Din procesul-verbal întocmit la fața locului de Primăria Craiova Serviciul Gestiunea Localității și Teritoriului, la 08 septembrie 2004, și raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul S.S., instanța a reținut că terenul în suprafață de 611 m.p., ce a aparținut reclamantului până în anul 1983, este afectat de utilitățile blocurilor, respectiv trotuare, alei betonate în jurul blocurilor și spațiu verde, spațiu pe care se află în prezent amplasate garajele locatarilor din blocuri.

Prin urmare, restituirea în natură nu este posibilă, suprafața de teren solicitată fiind afectată unor servituți legale și amenajări de utilitate publică, situație în care măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent [art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001]. Prin urmare, instanța a apreciat că aleile betonate și spațiile verzi identificate de expert constituie amenajări de utilitate publică, situație în care în mod corect s-au stabilit măsuri reparatorii prin echivalent. S-a reținut astfel că este temeinică și legală dispoziția nr. 10195 din 07 iunie 2006 emisă de Primarului mun.Craiova, în sensul că nu se poate restitui în natură terenul în suprafață de 611 m.p. ce a aparținut reclamantului, astfel încât acesta este îndreptățit să primească despăgubiri, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel reclamantul, iar prin decizia civilă nr. 31 din 4 februarie 2010 a Curții de Apel Craiova s-a respins apelul, reținându-se următoarele considerente: În cauză, dat fiind obiectul cererii - de restituire în natură a unei suprafețe de teren expropriată anterior anului 1989 - sunt aplicabile dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001 republicată. Potrivit art. 11 alin. (3) din Lege, în cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate - cum este cazul în speță - și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase libere, pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent.

Potrivit art. 11 alin. (4) din aceeași Lege, în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil. Din probele dosarului - acte, expertiză, cercetare locală - coroborate chiar cu susținerea apelantului, în motivarea apelului, rezultă că terenul solicitat a se restitui în natură, este betonat, fiind folosit de locatarii blocurilor pentru depozitarea deșeurilor menajere și pentru parcarea autoturismelor. Din actele depuse de Primăria mun. Craiova între care, adresa nr. 50751/2009, anexele la H.G.

nr. 141/2008, P.U.Z., actele care au stat la baza exproprierii - coroborate cu constatările instanței, cu ocazia efectuării cercetării la fața locului, rezultă că terenul în litigiu a fost prevăzut și amenajat cu destinația de parcare auto pentru locatarii blocurilor, fiind însă folosită în mod curent - dată fiind și poziționarea acesteia, lângă Inspectoratul de Poliție, unde accesul în zonă este permanent - neexistând alte posibilități de acces și staționare a autovehiculelor. De asemenea, pe terenul în litigiu este amenajat și un spațiu de depozitare a gunoiului menajer, necesar pentru locatarii blocurilor din imediata vecinătate a terenului, neexistând alt teren disponibil, în acest scop.

În plus, pe teren se află și conducta de canalizare ce leagă punctul de colectare a gunoiului de un cămin de canalizare amplasat în zona de spațiu verde aferent blocului - spațiu verde ce este despărțit de terenul în litigiu numai de un trotuar - precum și un cămin de vizitare, a cărui destinație nu a putut fi stabilită. Restituirea în natură a terenului, ar permite accesul spre intrarea din spate a blocurilor, numai cu piciorul, împiedicând accesul oricărui autovehicul pentru orice situații de urgență, fiind irelevant sub acest aspect faptul că intrarea în blocuri se face și din str. A.S., în condițiile în care blocurile sunt prevăzute cu intrări și din str. V. - unde este situat terenul în litigiu - așa încât, și din acest punct de vedere, restituirea în natură a terenului nu se justifică.

Prin urmare, terenul solicitat de reclamant, a fi restituit în natură, nu este liber în sensul prevăzut de lege, ci este afectat de amenajări de utilitate publică, astfel încât, în raport de dispozițiile legale menționate, măsurile reparatorii ce se impun a fi acordate vor consta în despăgubiri cum de altfel s-a dispus prin dispoziția atacată. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul C.S. solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului, și pe cale de consecință a se dispune restituirea suprafeței de 600 m.p., situată în intravilanul mun. Craiova pe vechiul amplasament.

Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte: Astfel reclamantul a susținut că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii, în condițiile în care a dovedit că are calitate de persoană îndreptățită, fiind incidente dispozițiile art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001, cu atât mai mult cu cât exproprierea nu ocupă funcțional întregul teren, și de altfel nu există nicio probă privind lucrările efectuate în zonă. În aceeași idee, reclamantul mai arată că au fost nesocotite dispozițiile H.G. nr. 250/2007, cu atât mai mult cu cât terenul nu constituie o parcare vizată de lucrările aferente exproprierii și nu este folosită de locatarii blocurilor învecinate, iar aceste blocuri au faptic ieșirea principală în str. A.S.

Se mai susține de către reclamant că atestarea terenului său ca parcare auto amenajată în inventarul domeniului public s-a făcut după trimiterea notificării. O altă critică vizează faptul că nu există amenajări subterane care să fie periclitate prin restituirea terenului în natură, nefiind incidentă sintagma „amenajări de utilitate publică”. Examinând hotărârea atacată prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Expertiza tehnică efectuată în cauză de ing. S.S., ca și completarea depusă de același expert la dosarul instanței de apel nu clarifică situația faptică reală a terenului din litigiu, cu atât mai mult cu cât așa cum rezultă din adresa nr. 659 din 3 februarie 2010 a Regiei Autonome Termoficare Craiova pe terenul din litigiu nu s-au identificat rețele de agent termic secundar, iar căminul de vizitare evidențiat în schița anexă la expertiză, nu aparține Regiei Autonome Termoficare Craiova.

În aceeași idee este de reținut că expertiza identifică o suprafață de 630 m.p., iar în acțiune restituirea în natură vizează 611 m.p., conform contractului de vânzare-cumpărare depus dosarul instanței de fond. Ca atare, expertiza efectuată în cauză nu clarifică situația faptică a terenului solicitat de reclamant prin notificare și acțiune, cu atât mai mult cu cât nu este evidențiată suprafața de teren liberă, și posibilă a fi restituită în natură. Susținerea expertului că pentru a construi pe terenul solicitat reclamantul în viitor va avea nevoie de avizele de la regiile autonome de apă, canal, gaze, telefonie și drum de acces, nu fac decât să evidențieze faptul că nu a procedat la o identificare reală, a terenului posibil a fi restituit în natură, prin raportare și la dispozițiile H.G.

nr. 250/2007. Din perspectiva celor expuse, recursul reclamantului urmează a fi admis, a se casa hotărârea instanței de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare în temeiul art. 312 pct. 5 C. proc. civ., ocazie cu care instanța de apel urmează a dispune administrarea tuturor probelor necesare pentru stabilirea adevărului obiectiv, raportat la situația faptică și juridică a terenului solicitat de reclamant prin notificare și acțiune, inclusiv efectuarea unei noi expertize care să identifice fără posibilitate de echivoc suprafața de teren solicitată, precum și natura ei juridică în raport de dispozițiile H.G. nr. 250/2007. De asemenea, expertul urmează a stabili în administrarea cărei regii se află căminul și conducta de canalizare, față de adresa nr. 659 din 3 martie 2010 a Regiei Autonome Termoficare Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de reclamantul C.S. împotriva deciziei nr. 31 din 4 februarie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2011.