ÎCCJ, Decizia nr. 303/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 30 noiembrie

2000, petentul col.(r) P.Ș. a solicitat cercetarea g-ral de brigadă C.M., col.

R.I., col. C.T. și lt. col. M.C., toți de la U.M. 0470 Iași, susținând că

aceștia se fac vinovați de calomnierea sa, cu referire la formularea de

acuzații de prejudiciere a avutului unității, la data de 3 aprilie 2000.

Totodată, g-ral C.M. s-ar fi făcut vinovat de falsificarea notării de serviciu,

în primăvara anului 1999, prin adăugarea unor mențiuni cu caracter defăimător.

Prin rezoluția nr. 18/P/2001

din 3 mai 2001, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția parchetelor militare, a dispus neînceperea urmăririi penale față de

persoanele reclamate de către petent, sub aspectul infracțiunilor de calomnie,

fals și uz de fals, întrucât din actele premergătoare a rezultat că faptele nu

există.

Împotriva acestei soluții,

comunicate în scris la data de 4 mai 2001, petentul a formulat două noi

plângeri împotriva g-ral C.M., la 12 septembrie 2003 și, respectiv, 7 ianuarie

2004.

Acestea au fost înregistrate

ca plângeri împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale și clasate la

datele de 29 aprilie 2003 și, respectiv, 30 ianuarie 2004.

Nemulțumit de modul de

soluționare a plângerilor în cadrul Ministerului Public, petentul a sesizat

Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin sentința nr. 61 din 20

aprilie 2004, pronunțată în dosarul nr. 1040/2004, al Înaltei Curți de Casație

și Justiție, instanța a admis plângerea și a trimis dosarul, Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare, pentru

efectuarea cercetărilor sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 289 C. pen.

Instanța de fond a reținut,

cu referire la cele două plângeri adresate procurorului, că petentul a reclamat

săvârșirea unor fapte diferite, la date diferite, chiar dacă în ansamblu între

acestea există o legătură de determinare.

Dacă în ceea ce privește

prima plângere, la propunerea organului de cercetare penală, procurorul a

dispus prin rezoluție motivată, neînceperea urmăririi penale, cu privire la cea

de a doua plângere, contravenind dispozițiilor art. 275 alin. (1) și art. 203

C. proc. pen., procurorul s-a rezumat doar la a-l înștiința pe petent că

soluția din dosarul nr. 18/P/2001 este temeinică și legală.

Or, modalitatea în care s-a

procedat, cu referire la cea de a doua plângere, constituie o nerezolvare a

plângerii petentului.

Drept urmare, în lipsa unei

rezoluții motivate, prin care să se dispună cu privire la faptele reclamate,

instanța de judecată nu poate proceda, potrivit art. 278

1

C. proc. pen.,

la controlul judecătoresc al soluției.

Prin rezoluția nr. 838/2004

din 16 august 2004, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția parchetelor militare, a dispus:

nr. 838/2004 și a plângerilor nr. 1977 din 22 septembrie 2003 și nr. 49 din 15

ianuarie 2004, formulate de petentul col.(r) P.Ș. împotriva generalului de

brigadă C.M., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 289 C. pen., cu

ocazia întocmirii raportului nr. S/1102 din 12 septembrie 1999, în registrul de

cauze penale și efectuarea cercetărilor de către secția parchetelor militare.

și legală, a soluției dispusă prin rezoluția nr. 18/P/2001 din 3 mai 2001, a

secției parchetelor militare.

către petent.

S-a reținut că, examinând

dosarul nr. 18/P/2001, lucrarea nr. 1977/2004 și lucrarea nr. 838/2004, a

secției parchetelor militare, a rezultat corectitudinea punctului de vedere al

instanței de judecată.

Astfel, dosarul nr. 18/P/2001

privea săvârșirea infracțiunilor de calomnie, fals și uz de fals, constând în

acuzații de prejudiciere a avutului unității și adăugiri la notarea de

serviciu.

Plângerea din 12 septembrie

2003 privea săvârșirea infracțiunii de fals intelectual cu prilejului

întocmirii raportului nr. S/1102 din 12 septembrie 1999.

Cu privire la această din

urmă faptă nu s-au făcut cercetări.

Efectuând cercetări sub

aspectul acestei din urmă infracțiuni cu a cărei săvârșire organul de urmărire

penală a fost sesizat, s-au constatat următoarele:

La data de 12 septembrie

1999, Comandamentului Național al Grănicerilor i-a fost înaintat de către

Brigada de Grăniceri „M.” Iași, sub semnătura comandantului brigăzii și a

șefului biroului personal, raportul nr. S 1102.

Prin raportul menționat s-a

propus eliberarea din funcție a comandantului Batalionului 189 Grăniceri

„Vasile Lupu” Iași, col. P.Ș. și punerea acestuia la dispoziția brigăzii,

pentru a fi numit într-o altă funcție.

În motivarea propunerii au

fost învederate evenimente și abateri grave săvârșite în unitatea militară

menționată, precum și modul de reacție al comandantului batalionului, coroborat

cu capacitatea diminuată de exercitare a actului de conducere.

În temeiul ordinului

rezolutiv al comandantului în funcție al Comandamentului Național al

Grănicerilor, propunerea a supusă examinării unor factori de conducere,

nominalizați în acest scop, care au fost de acord cu propunerea.

Petentul a susținut că

eliberarea sa din funcție nu s-a bazat pe fapte reale, fundamentate pe exemple

concrete.

Or, susținerile acestuia

sunt infirmate de concluziile impuse de actele premergătoare efectuate în

cauză.

Drept urmare, constatându-se

inexistența faptei reclamate de petent, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație, secția parchetelor militare, prin rezoluția nr. 23/P/2004 din 11

ianuarie 2005, a dispus neînceperea urmăririi penale față de g-ral bg. (r)

C.M., pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen.

Împotriva acestei din urmă

rezoluții, petentul P.Ș. a formulat plângere, întemeiată pe art. 278

1

C. proc. pen., criticile privind stabilirea eronată a stării de fapt.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, prin sentința nr. 335 din 25 mai 2005, a respins

plângerea, ca nefondată, cu motivarea că din actele dosarului rezultă

stabilirea corectă a situației de fapt și drept urmare, fapta reclamantă

neexistând, în mod corect s-a dispus în sensul neînceperii urmăririi penale.

Împotriva hotărârii primei

instanțe, petentul P.Ș. a declarat recurs.

Petentul a susținut că în

mod neîntemeiat și nelegal, instanța de fond a respins plângerea, ca nefondată,

în raport cu împrejurarea că în sprijinul rezoluției de neîncepere a urmăririi

penale nu s-a adus nici o probă concretă, care să o justifice.

Recursul este nefondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Din examinarea actelor

dosarului, în raport cu criticile formulate în recurs, se constată că situația

de fapt a fost corect reținută.

Este adevărat că petentul a

fost notat cu calificativul „foarte bine” în anii 1995 - 1998, însă acestuia i

se fac recomandări, cu referire la acte și fapte din activitatea acestuia

neconforme statutului și funcției deținute. Acestea nu au fost contestate de

petent.

Prin urmare, se confirmă

susținerile privitoare la un trend descrescător a activității acestuia,

împrejurare ce a justificat schimbarea din funcție.

Este de reținut că

situațiile invocate de petent și apreciate ca intrând sub incidența legii

penale, au fost examinate în instanța de contencios administrate și

neconfirmate de probatoriul administrat.

Petentul, dincolo de critici

exprimând nemulțumirea sa, generată de schimbarea funcției, nu a propus

mijloace de probă concrete care să ducă la concluzia stabilirii eronate a

situației de fapt de către organul de urmărire penală.

Ca atare, în mod întemeiat,

prima instanță a respins plângerea formulată de petent împotriva rezoluției de

netrimitere în judecată, hotărârea atacată nefiind supusă nici unuia din

cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen.

Cum nici în această etapă procesuală

nu s-au propus probe noi, îndeplinind condițiile de admisibilitate prevăzute de

legea procesual-penală, care să ducă la concluzia stabilirii eronate a

situației de fapt, nu se constată motive care să justifice admiterea

recursului.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

Totodată, în baza art. 192

alin. (2) din același cod, petentul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petentul P.Ș.

împotriva sentinței nr. 335 din 25 mai 2005, pronunțată de secția penală

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 1266/2005.

Obligă petentul P.Ș. să plătească

statului, suma de 100 lei (1.000.000 lei vechi), cu titlu de cheltuieli

judiciare în recurs.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2005.