ÎCCJ, Decizia nr. 303/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 30 noiembrie 2000, petentul col.(r) P.Ș. a solicitat cercetarea g-ral de brigadă C.M., col. R.I., col. C.T. și lt. col. M.C., toți de la U.M. 0470 Iași, susținând că aceștia se fac vinovați de calomnierea sa, cu referire la formularea de acuzații de prejudiciere a avutului unității, la data de 3 aprilie 2000. Totodată, g-ral C.M. s-ar fi făcut vinovat de falsificarea notării de serviciu, în primăvara anului 1999, prin adăugarea unor mențiuni cu caracter defăimător. Prin rezoluția nr. 18/P/2001 din 3 mai 2001, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare, a dispus neînceperea urmăririi penale față de persoanele reclamate de către petent, sub aspectul infracțiunilor de calomnie, fals și uz de fals, întrucât din actele premergătoare a rezultat că faptele nu există.

Împotriva acestei soluții, comunicate în scris la data de 4 mai 2001, petentul a formulat două noi plângeri împotriva g-ral C.M., la 12 septembrie 2003 și, respectiv, 7 ianuarie 2004. Acestea au fost înregistrate ca plângeri împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale și clasate la datele de 29 aprilie 2003 și, respectiv, 30 ianuarie 2004. Nemulțumit de modul de soluționare a plângerilor în cadrul Ministerului Public, petentul a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin sentința nr. 61 din 20 aprilie 2004, pronunțată în dosarul nr. 1040/2004, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța a admis plângerea și a trimis dosarul, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare, pentru efectuarea cercetărilor sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 289 C. pen.

Instanța de fond a reținut, cu referire la cele două plângeri adresate procurorului, că petentul a reclamat săvârșirea unor fapte diferite, la date diferite, chiar dacă în ansamblu între acestea există o legătură de determinare. Dacă în ceea ce privește prima plângere, la propunerea organului de cercetare penală, procurorul a dispus prin rezoluție motivată, neînceperea urmăririi penale, cu privire la cea de a doua plângere, contravenind dispozițiilor art. 275 alin. (1) și art. 203 C. proc. pen., procurorul s-a rezumat doar la a-l înștiința pe petent că soluția din dosarul nr. 18/P/2001 este temeinică și legală. Or, modalitatea în care s-a procedat, cu referire la cea de a doua plângere, constituie o nerezolvare a plângerii petentului.

Drept urmare, în lipsa unei rezoluții motivate, prin care să se dispună cu privire la faptele reclamate, instanța de judecată nu poate proceda, potrivit art. 278 1 C. proc. pen., la controlul judecătoresc al soluției. Prin rezoluția nr. 838/2004 din 16 august 2004, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare, a dispus: 1. Înregistrarea lucrării nr. 838/2004 și a plângerilor nr. 1977 din 22 septembrie 2003 și nr. 49 din 15 ianuarie 2004, formulate de petentul col.(r) P.Ș. împotriva generalului de brigadă C.M., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 289 C. pen., cu ocazia întocmirii raportului nr. S/1102 din 12 septembrie 1999, în registrul de cauze penale și efectuarea cercetărilor de către secția parchetelor militare.

2. Menținerea, ca temeinică și legală, a soluției dispusă prin rezoluția nr. 18/P/2001 din 3 mai 2001, a secției parchetelor militare. 3. Comunicarea modului de soluționare către petent. S-a reținut că, examinând dosarul nr. 18/P/2001, lucrarea nr. 1977/2004 și lucrarea nr. 838/2004, a secției parchetelor militare, a rezultat corectitudinea punctului de vedere al instanței de judecată. Astfel, dosarul nr. 18/P/2001 privea săvârșirea infracțiunilor de calomnie, fals și uz de fals, constând în acuzații de prejudiciere a avutului unității și adăugiri la notarea de serviciu. Plângerea din 12 septembrie 2003 privea săvârșirea infracțiunii de fals intelectual cu prilejului întocmirii raportului nr. S/1102 din 12 septembrie 1999. Cu privire la această din urmă faptă nu s-au făcut cercetări.

Efectuând cercetări sub aspectul acestei din urmă infracțiuni cu a cărei săvârșire organul de urmărire penală a fost sesizat, s-au constatat următoarele: La data de 12 septembrie 1999, Comandamentului Național al Grănicerilor i-a fost înaintat de către Brigada de Grăniceri „M.” Iași, sub semnătura comandantului brigăzii și a șefului biroului personal, raportul nr. S 1102. Prin raportul menționat s-a propus eliberarea din funcție a comandantului Batalionului 189 Grăniceri „Vasile Lupu” Iași, col. P.Ș. și punerea acestuia la dispoziția brigăzii, pentru a fi numit într-o altă funcție. În motivarea propunerii au fost învederate evenimente și abateri grave săvârșite în unitatea militară menționată, precum și modul de reacție al comandantului batalionului, coroborat cu capacitatea diminuată de exercitare a actului de conducere.

În temeiul ordinului rezolutiv al comandantului în funcție al Comandamentului Național al Grănicerilor, propunerea a supusă examinării unor factori de conducere, nominalizați în acest scop, care au fost de acord cu propunerea. Petentul a susținut că eliberarea sa din funcție nu s-a bazat pe fapte reale, fundamentate pe exemple concrete. Or, susținerile acestuia sunt infirmate de concluziile impuse de actele premergătoare efectuate în cauză. Drept urmare, constatându-se inexistența faptei reclamate de petent, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație, secția parchetelor militare, prin rezoluția nr. 23/P/2004 din 11 ianuarie 2005, a dispus neînceperea urmăririi penale față de g-ral bg. (r) C.M., pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen.

Împotriva acestei din urmă rezoluții, petentul P.Ș. a formulat plângere, întemeiată pe art. 278 1 C. proc. pen., criticile privind stabilirea eronată a stării de fapt. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin sentința nr. 335 din 25 mai 2005, a respins plângerea, ca nefondată, cu motivarea că din actele dosarului rezultă stabilirea corectă a situației de fapt și drept urmare, fapta reclamantă neexistând, în mod corect s-a dispus în sensul neînceperii urmăririi penale. Împotriva hotărârii primei instanțe, petentul P.Ș. a declarat recurs. Petentul a susținut că în mod neîntemeiat și nelegal, instanța de fond a respins plângerea, ca nefondată, în raport cu împrejurarea că în sprijinul rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nu s-a adus nici o probă concretă, care să o justifice.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Din examinarea actelor dosarului, în raport cu criticile formulate în recurs, se constată că situația de fapt a fost corect reținută. Este adevărat că petentul a fost notat cu calificativul „foarte bine” în anii 1995 - 1998, însă acestuia i se fac recomandări, cu referire la acte și fapte din activitatea acestuia neconforme statutului și funcției deținute. Acestea nu au fost contestate de petent. Prin urmare, se confirmă susținerile privitoare la un trend descrescător a activității acestuia, împrejurare ce a justificat schimbarea din funcție. Este de reținut că situațiile invocate de petent și apreciate ca intrând sub incidența legii penale, au fost examinate în instanța de contencios administrate și neconfirmate de probatoriul administrat.

Petentul, dincolo de critici exprimând nemulțumirea sa, generată de schimbarea funcției, nu a propus mijloace de probă concrete care să ducă la concluzia stabilirii eronate a situației de fapt de către organul de urmărire penală. Ca atare, în mod întemeiat, prima instanță a respins plângerea formulată de petent împotriva rezoluției de netrimitere în judecată, hotărârea atacată nefiind supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen. Cum nici în această etapă procesuală nu s-au propus probe noi, îndeplinind condițiile de admisibilitate prevăzute de legea procesual-penală, care să ducă la concluzia stabilirii eronate a situației de fapt, nu se constată motive care să justifice admiterea recursului.

În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca nefondat. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul P.Ș. împotriva sentinței nr. 335 din 25 mai 2005, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 1266/2005. Obligă petentul P.Ș. să plătească statului, suma de 100 lei (1.000.000 lei vechi), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2005.