ÎCCJ, Decizia nr. 93/2017

Decizia penală nr. 93/2017

Asupra apelului de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 879 din 20 septembrie 2016 pronunțată în camera de consiliu de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2016, printre altele, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 43 alin. (3) rap. la art. 45 C. proc. pen., s-a dispus reunirea Dosarului nr. x1/1/2016 la Dosarul nr. x/1/2016 și s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul A. împotriva Sentinței penale nr. 201 din data de 17 martie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2013, fiind, totodată, obligat revizuentul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, secția penală, a Înaltei Curți, deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de revizuire formulată de condamnatul A., a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/1/2016 la data de 11 mai 2016, condamnatul A. a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 201 din 17 martie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 74 din 15 iunie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători.

În motivarea cererii formulate în scris, a invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., susținând, în esență, că în considerentele hotărârii a cărei revizuire o cere s-a reținut, din eroare, că este cunoscut cu antecedente penale, aspect ce a fost avut în vedere la individualizarea pedepsei, deși din certificatul de cazier judiciar anexat cererii de revizuire rezultă că anterior datei de 25 noiembrie 2015, când a fost pus sub acuzare în prezenta cauză, nu a avut nicio problemă judiciară; că instanța de fond nu a dedus perioada de 290 de zile cât a fost arestat preventiv în prezenta cauză, conform certificatului de cazier judiciar, pe care instanța de fond nu l-a avut la dispoziție; că nu i-a aplicat dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, întrucât organele de urmărire penală nu au comunicat instanței că îi este aplicabilă această cauză de reducere a pedepsei; că declarația martorului B. a fost dată în condițiile constrângerii morale a acestuia, că la data la care se susține că procurorul C. a pretins și a primit de la A. sume de bani pentru a-i rezolva problemele judiciare cu care se confrunta, acest scop era inexistent, întrucât Curtea Europeană a Drepturilor Omului respinsese anterior cererea SC D. SA ca inadmisibilă.

În susținerea aspectelor prezentate în cererea de revizuire a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: comunicarea Curții Europene a Drepturilor Omului nr. 13338/10 din 30 mai 2015, rezoluția de începere a urmăririi penale în Dosarul nr. x/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Structura Centrală prin care a fost informat de începerea urmăririi penale împotriva sa, rezoluția de începere a urmăririi penale în Dosarul nr. x1/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești din 25 octombrie 2013 privind începerea urmăririi penale împotriva sa, precum și procesul verbal de aducere la cunoștință a învinuirii din 30 octombrie 2013, Încheierea nr. 931 din 30 octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a dispus arestarea sa preventivă în Dosarul nr. x/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Structura Centrală, Încheierea nr. 214 din 8 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, prin care s-a respins recursul împotriva acestei încheieri, copie de pe cazierul judiciar al revizuentului, actele privind efectuarea comisiei rogatorii în Cauza nr. x/1/2014 privind pe martorul B. și declarația acestuia, cererea din data de 04 ianuarie 2016 adresată de revizuent Direcției Naționale Anticorupție pentru a-i comunica relații cu privire la denunțul său împotriva numitul E., răspunsul Direcției Naționale Anticorupție din data de 12 ianuarie 2016 prin care se arată că revizuentul beneficiază de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, privind efectuarea comisiei rogatorii dispuse de Înalta Curte de Casație și Justiție în cauza nr. x/1/2013 privind pe martorul denunțător B. și declarația acestuia.

În cauză s-a dispus atașarea Dosarului nr. x/1/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, împreună cu Dosarul component nr. x/1/2015, privind soluționarea apelului.

Totodată, s-a constatat că pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, urmare Încheierii nr. 99 din 21 martie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, s-a înregistrat sub nr. x1/1/2016 cererea de revizuire formulată de A. la data de 26 februarie 2016, cauză ce a fost reunită la Dosarul nr. x/1/2016.

Prin Sentința penală nr. 201 din data de 17 martie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2013, printre altele, în ceea ce îl privește pe inculpatul A., s-au dispus următoarele:

În temeiul dispozițiilor art. 292 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. și art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență (15 acte materiale).

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. i s-a interzis inculpatului A., ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. i s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

S-a menținut măsura controlului judiciar luată față de inculpatul A. prin Decizia penală nr. 75 din data de 25 iunie 2014 în Dosarul nr. x/1/2014 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători.

A fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 12.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

În ceea ce privește situația de fapt și încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost cercetat și dedus judecății inculpatul A., în esență, s-a reținut că acesta a fost condamnat, întrucât în intervalul martie - septembrie 2012 și în zilele de 16 noiembrie 2012, 23 mai 2013, 31 mai 2013, 11 din 12 iunie 2013, 18 iunie 2013, 21 iunie 2013, 25 iunie 2013, 30 iunie 2013, 04 iulie 2013, 15 iulie 2013, 25 iulie 2013, 01 septembrie 2013, 11 septembrie 2013 și 08 octombrie 2013, în baza unei înțelegeri infracționale prealabile cu inculpata C., i-a promis acesteia sume de bani totalizând 111.715, 64 RON și 1500 euro din care i-a remis, în total 82.215,64 RON, în schimbul asigurărilor date de inculpată că va interveni pe lângă judecătorii din cadrul Curții Europene a Drepturilor Omului învestiți cu Dosarul nr. 13338/10 având ca obiect sesizarea formulată de SC. D. SA și pe lângă magistrații care instrumentau dosarul penal înregistrat inițial la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița sub nr. x2/P/2012 și declinat ulterior la D.N.A.- Serviciul Teritorial Ploiești (Dosar nr. x1/P/2012) și îi va determina pe aceștia să pronunțe hotărâri favorabile inculpatului și firmei sale, precum și că cererea SC D. SA înregistrată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului sub nr. 13338/10 a fost respinsă, ca inadmisibilă, la data de 30 mai 2013.

Sentința penală a cărei revizuire a solicitat-o condamnatul revizuent A. a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 74 din 15 iunie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/1/2015, prin care, printre altele, s-a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva Sentinței penale nr. 201 din 17 martie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2013 și s-a desființat, în parte, sentința penală apelată numai în ceea ce o privește de inculpata C. și s-au respins, ca nefondate, apelurile formulate de inculpații A., Nicolae Daniel și C. și împotriva aceleiași sentințe penale.

Totodată, prin aceeași decizie, s-au dedus din pedepsele aplicate celorlalți doi coinculpați perioada reținerii și arestului preventiv la zi, fiind obligați, de asemenea, la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Analizând actele și lucrările dosarului prin raportare la dispozițiile legale incidente, în vederea pronunțării asupra admisibilității în principiu a cererii de revizuire formulată de condamnatul A., secția penală, a Înaltei Curți a constatat următoarele:

S-a relevat că, dat fiind caracterul extraordinar al acestei căi de atac, motivele de revizuire se limitează doar la cele prevăzute de art. 453 C. proc. pen. - s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză; hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată; un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză; un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză; când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia; hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Celelalte motive de netemeinicie sau nelegalitate, care nu sunt prevăzute de lege drept cazuri de declarare a căilor extraordinare de atac, pot fi invocate doar prin intermediul căilor ordinare de atac, acestea fiind, potrivit noii legi, apelul și contestația.

Față de sistemul actual al căilor de atac, care prevede doar dublul grad de jurisdicție, hotărârea rămânând definitivă în apel, ca ultimă cale de atac prin care poate fi devoluat fondul cauzei, s-a constatat că nu sunt susceptibile de o interpretare extensivă cazurile de revizuire. Prin urmare, s-a apreciat că analiza efectuată în calea extraordinară de atac a revizuirii vizează exclusiv elemente de temeinicie și de legalitate, prin raportare la cazurile de revizuire prevăzute de lege.

De asemenea, prima instanță a apreciat că limitarea revizuirii doar la anumite probleme de drept, nu îngrădește accesul la justiție prin încălcarea dreptului la un recurs efectiv (art. 13 din Convenție), atâta timp cât inculpaților li s-a oferit posibilitatea de a exercita efectiv calea ordinară de atac a apelului în cadrul căreia au putut invoca apărări în fapt și în drept și a existat posibilitatea de reparație a urmărilor pe care le-ar fi putut produce o condamnare posibil eronată. Instanța europeană a subliniat că efectivitatea unei căi de atac nu depinde de certitudinea unei soluții favorabile pentru reclamant, ceea ce interesează prevederile art. 13 fiind însăși existența ei (Vilvarajah și alții c. Regatului Unit).

Cu privire la condițiile de exercitare a revizuirii, altele decât încadrarea motivelor indicate de persoana care a declarat această cale de atac în cazurile de revizuire prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte, secția penală, a reținut că acestea privesc: hotărârile ce pot fi supuse revizuirii (art. 452 C. proc. pen.), termenul de exercitare a revizuirii (art. 457 C. proc. pen.), persoanele care pot cere revizuirea (art. 455 C. proc. pen.) și conținutul cererii de revizuire (art. 456 C. proc. pen.).

Îndeplinirea cumulativă a acestor condiții determină admiterea în principiu a cererii de revizuire, rejudecarea cauzei fiind subsecventă admiterii în principiu.

Conform art. 459 alin. (4) al C. proc. pen., instanța admite în principiu cererea de revizuire atunci când constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (3) din același articol, respectiv dacă:

a) cererea a fost formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455;

b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3);

c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale;

d) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv;

e) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea;

f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerințelor instanței dispuse potrivit art. 456 alin. (4).

În acord cu apărarea revizuentului condamnat, Înalta Curte, secția penală, a constatat că cererea de revizuire a fost formulată în termenul prevăzut de lege, în condițiile în care cererea de revizuire în favoarea condamnatului se poate face oricând, chiar după ce pedeapsa a fost executată sau considerată executată, conform art. 457 alin. (1) teza I C. proc. pen., revizuentul a fost parte în cauza a cărei revizuire se cere, conform art. 455 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar prin Sentința penală nr. 201 din 17 martie 2015 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a rezolvat fondul cauzei, în sensul că a dispus condamnarea revizuentului A. pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. și art. 5 C. pen.

Totodată, s-a constatat că cererea a fost formulată și motivată în scris, fiind indicat cazul de revizuire pe care aceasta se întemeiază, respectiv art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar faptele și mijloacele de probă în baza cărora a fost formulată cererea nu au mai fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire.

În ceea ce privește existența temeiurilor legale ce permit revizuirea, Înalta Curte, secția penală, a subliniat că art. 453 lit. a) C. proc. pen., invocat de revizuent ca temei legal al cererii, este apt să determine admiterea în principiu a cererii de revizuire doar în situația în care acesta dovedește existența în cauză a unor fapte și împrejurări noi, necunoscute de instanță la data judecării cauzei și care ar putea conduce la o soluție diametral opusă celei pronunțate în primul ciclu procesual.

Înalta Curte, secția penală, a reținut că faptele și împrejurările descoperite ulterior pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere trebuie să ducă, singure sau prin coroborare cu alte probe, la dovedirea netemeiniciei sentinței prin care s-a dispus condamnarea revizuentului A., ceea ce presupune, în ceea ce îl privește, pronunțarea unei soluții diametral opuse celei care a fost dispuse prin Sentința penală nr. 201 din 17 martie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

În acest context, prima instanță a observat că motivele de revizuire invocate de A. - privind faptul că, în pofida celor reținute de către instanța de fond, din cazierul judiciar anexat cererii de revizuire rezultă că nu este cunoscut cu antecedente penale și că a fost arestat preventiv pe o perioadă de 290 de zile în Cauza nr. x/P/2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, perioadă care nu a fost dedusă din pedeapsa aplicată prin hotărârea a cărei revizuire se cere sau că ulterior soluționării cauzei i s-a transmis de către Direcția Națională Anticorupție că îi sunt aplicabile dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 din luna mai 2015 - nu sunt de natură să determine achitarea inculpatului, acestea putând avea, cel mult, incidență cu privire la individualizarea mai favorabilă a pedepsei sau la reducerea perioadei din pedeapsă pe care inculpatul o mai are de executat.

În ceea ce privește împrejurarea că scopul remiterii sumelor de bani de către revizuent procurorului C., nu era cel reținut de instanța de condamnare, deoarece, anterior perioadei de referință, Curtea Europeană a Drepturilor Omului i-a comunicat SC D. SA respingerea ca inadmisibilă a cererii formulate, astfel că Înalta Curte, secția penală, a constatat că această apărare nu poate conduce la achitarea revizuentului A. pentru infracțiunea unică continuată de cumpărare de influență prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. și art. 5 C. pen. (15 acte materiale), întrucât aceasta privește doar unele dintre actele materiale ce intră în conținutul infracțiunii continuate.

Prima instanță a relevat că, Înalta Curte de Casație și Justiție, în jurisprudența sa (Decizia nr. 303 din 14 ianuarie 2005), a stabilit că în cazul condamnării unei persoane pentru mai multe infracțiuni săvârșite în concurs sau pentru săvârșirea unei infracțiuni continuate, cererea de revizuire prin care se tinde a se dovedi împrejurarea că revizuentul nu a săvârșit mai multe dintre infracțiunile reținute ca fiind în concurs, respectiv mai multe dintre acțiunile componente ale infracțiunii continuate, nu se întemeiază pe niciunul dintre cazurile de revizuire prevăzute de lege.

Or, în speță, prima instanță, a reținut că apărarea inculpatului vizează doar o parte din activitatea infracțională reținută în sarcina sa, respectiv actele materiale comise în perioada mai 2013 - octombrie 2013, fapt ce a determinat inadmisibilitatea cererii de revizuire întemeiată pe o astfel de împrejurare, întrucât a constatat că inculpatul A. a fost condamnat pentru că în intervalul martie - septembrie 2012 și în zilele de 16 noiembrie 2012, 23 mai 2013, 31 mai 2013, 11 din 12 iunie 2013, 18 iunie 2013, 21 iunie 2013, 25 iunie 2013, 30 iunie 2013, 04 iulie 2013, 15 iulie 2013, 25 iulie 2013, 01 septembrie 2013, 11 septembrie 2013 și 08 octombrie 2013, în baza unei înțelegeri infracționale prealabile cu inculpata C., i-a promis acesteia sume de bani totalizând 111.715, 64 RON și 1500 euro din care i-a remis, în total 82.215,64 RON, în schimbul asigurărilor date de inculpată că va interveni pe lângă judecătorii din cadrul Curții Europene a Drepturilor Omului învestiți cu Dosarul nr. 13338/10 având ca obiect sesizarea formulată de SC. D. SA și pe lângă magistrații care instrumentau dosarul penal înregistrat inițial la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița sub nr. x2/P/2012 și declinat ulterior la D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploiești (Dosar nr. x1/P/2012) și îi va determina pe aceștia să pronunțe hotărâri favorabile inculpatului și firmei sale, precum și că cererea SC D. SA înregistrată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului sub nr. 13338/10 a fost respinsă, ca inadmisibilă, la data de 30 mai 2013.

Din aceleași considerente, s-a apreciat de prima instanță că nici datele noi legate de începerea urmăririi penale în Dosarul nr. x1/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești nu sunt apte să conducă la achitarea inculpatului, din moment ce, coroborate cu adresa transmisă SC D. SA de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza nr. 13338/10, nu pot avea relevanță decât cu privire la o parte din activitatea infracțională reținută în sarcina acestuia.

Totodată, s-a constatat că, în accepțiunea textului de lege invocat ca și temei al cererii de revizuire, trebuie să fie noi doar faptele și împrejurările, nu și mijloacele de probă prin care se administrează probe cu privire la fapte deja cunoscute.

Din această perspectivă, Înalta Curte, secția penală, a constatat că faptele și împrejurările expuse de revizuent cu privire la martorul B. nu sunt noi, ele au fost cunoscute instanțelor din ciclul procesual în care a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire se cere.

De asemenea, s-a relevat că probele și chiar mijloacele de probă solicitate, respectiv audierea martorului B., nu prezintă caracter de noutate în condițiile în care și cu prilejul judecății în fond revizuentul A. a solicitat audierea acestuia, probă ce inițial a fost admisă, însă, ulterior, s-a revenit asupra acestei dispoziții, dată fiind imposibilitatea de efectuare a comisiei rogatorii și având în vedere declarațiile amănunțite pe care martorul le-a dat în cursul urmăririi penale.

Secția penală a Înaltei Curți a apreciat că nu sunt probe noi nici înscrisurile prin care revizuentul tinde să dovedească că nu avea vreun interes în cumpărarea influenței inculpatei C. la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, întrucât Cererea nr. 13338/10 a fost respinsă ca inadmisibilă la data de 30 mai 2013, dovadă în acest sens fiind chiar afirmația acestuia care a învederat că aceste înscrisuri au fost depuse de apărătorul ales al SC D. SA la dosarul de urmărire penală.

De asemenea, prima instanță, reținând că revizuirea nu poate fi tratată ca un apel deghizat și, în cadrul acestei căi de atac, să se suplimenteze probatoriul administrat în cursul cercetării judecătorești pentru fapte și împrejurări ce nu prezintă niciun caracter de noutate pentru revizuent, a constatat că nu pot fi considerate probe noi nici actele procesuale efectuate de organele de urmărire penală în Cauza nr. x/P/2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție.

Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 459 alin. (3) C. proc. pen., în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., a respins ca inadmisibilă în principiu, cererea de revizuire formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 201 din data de 17 martie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2013.

Împotriva Sentinței penale nr. 879 din data de 20 septembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2016, revizuentul condamnat A. a formulat apel la 03 octombrie 2016, în termen legal, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, pentru motivele expuse de apărătorul său ales în fața instanței de control judiciar, dar și pentru cele menționate în memoriile depuse la dosar.

Cauza a fost a fost înregistrată sub nr. x1/1/2017 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, la data de 19 ianuarie 2017, fiind fixat primul termen de judecată la 13 februarie 2017.

Deși a fost legal citat, apelantul revizuent, aflat inițial în stare de deținere, nu s-a prezentat la niciunul din cele 4 termene de judecată acordate în cauză, dar a solicitat soluționarea cauzei, potrivit dispozițiilor art. 364 alin. (4) C. proc. pen. la termenele din 13 februarie 2017, 13 martie 2017.

Ulterior, la 07 aprilie 2017, Penitenciarul Jilava a comunicat la dosar că apelantul revizuent a fost liberat condiționat, astfel că la termenele de la 10 aprilie 2017 și 08 mai 2017 apelantul revizuent a lipsit, însă a fost citat la adresa de domiciliu indicat, fiind asigurată, de fiecare dată, asistența juridică și reprezentarea de apărătorul său ales, dar și prezența interpretului de limbă franceză (astfel cum rezultă din încheierile de ședință de la termenele indicate). De altfel, apărătorul ales al apelantului revizuent a precizat și la aceste termene că revizuentul dorește să fie reprezentant de apărător și solicită judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 364 alin. (4) C. proc. pen.

Inițial, la primul termen de judecată (13 februarie 2017), cauza s-a amânat pentru lipsă de apărare, ulterior, la termenul din 13 martie 2017, s-a admis solicitarea apărătorului ales al apelantului revizuent A., în sensul evaluării depoziției dată de către martorul denunțător B. în procedura comisiei rogatorii, și s-a dispus amânarea cauzei și emiterea unei adrese către Tribunalul București pentru înaintarea Dosarului nr. x2/1/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, cu dosarele componente (Dosar nr. x/1/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, și Dosar nr. x/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție).

La termenul din 10 aprilie 2017, Înalta Curte, completul de 5 judecători, a admis cererea de amânare a cauzei formulată de către apărătorul apelantului condamnat A., în vederea efectuării traducerii în limba română, de către un traducător autorizat, a înscrisurilor întocmite în cadrul comisiei rogatorii aflate la Dosarul nr. x/1/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, astfel că la 25 aprilie 2017 s-au depus la dosar înscrisurile solicitate.

La termenul de judecată de la 08 mai 2017, instanța de control judiciar a fost în prealabil sesizată de reprezentantul Ministerului Public cu excepția inadmisibilității căii de atac exercitate de revizuent, care a fost pusă în discuția părților, iar ulterior, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat ori probatorii de administrat, Înalta Curte, completul de 5 judecători, a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul părților la dezbaterea apelului declarat.

Susținerile reprezentantului Ministerului Public și ale apărătorului ales al apelantului revizuent A., atât cu privire la excepția invocată, cât și cu privire la apelul formulat, au fost în detaliu redate în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin raportare la dispozițiile legale incidente și examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac exercitate în cauză, Înalta Curte, Completul de 5 judecători constată că apelul declarat în prezenta cauză este admisibil pentru cele ce se vor releva în continuare:

Conform dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III și III

1

C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac ordinare a apelului este condiționată de exercitarea căii de atac potrivit dispozițiilor legii procesual penale, care reglementează hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, termenele de declarare a căilor de atac și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 408 alin. (1) C. proc. pen., sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar conform alin. (2) a aceluiași articol, încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.

Potrivit art. 459 alin. (5) C. proc. pen., "în cazul în care instanța constată neîndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (3), dispune prin sentință respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă".

Conform dispozițiilor art. 459 alin. (7) teza I C. proc. pen., "încheierea prin care este admisă în principiu cererea de revizuire este definitivă", per a contrario, hotărârea prin care este respinsă cererea de revizuire nu este definitivă, fiind deci susceptibilă de reformare în căile de atac, iar potrivit art. 459 alin. (7) teza a II a C. proc. pen., "sentința prin care este respinsă cererea de revizuire, după analiza admisibilității în principiu, este supusă aceleiași căi de atac ca și hotărârea la care se referă revizuirea" .

În speță, hotărârea a cărei revizuire se solicită de către condamnat - Sentința penală nr. 201 din 17 martie 2015 pronunțată de secția penală a Înaltei Curți (prin care s-a soluționat fondul cauzei și s-a dispus condamnarea inculpatului revizuent) în Dosarul nr. x/1/2013, a fost supusă căii de atac a apelului, rămânând definitivă la data de 15 iunie 2015, prin pronunțarea Deciziei penale nr. 74 de către Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/1/2015.

Așadar și hotărârea prin care s-a soluționat admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, mai concret cea prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire, Sentința penală nr. 879 din data de 20 septembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2016 este, de asemenea, susceptibilă de reformare, prin exercitarea căii de atac ordinare a apelului.

Prin urmare, instanța de control judiciar constată că este nefondată excepția inadmisibilității apelului formulat de revizuent, invocată de reprezentantul Ministerului Public, fiind respinsă ca atare.

Examinând apelul formulat de revizuentul A. sub toate aspectele, în temeiul art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, apreciază că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac prin care, de fapt, sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

Potrivit dispozițiilor art. 452 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă, prin urmare, sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești care conțin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmărește înlăturarea erorilor de fapt pe care le conțin hotărârile judecătorești. Sunt hotărâri prin care se rezolvă fondul cauzei acelea prin care instanța se pronunță asupra raportului juridic de drept substanțial și asupra raportului juridic procesual penal principal, și soluționând acțiunea penală pronunță, după caz, condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal.

Legiuitorul a procedat la reglementarea riguroasă a acestei căi extraordinare de atac în scopul evident al împiedicării introducerii unor astfel de cereri pentru erori de fapt minore, astfel încât a instituit, pentru fiecare caz în parte, condiții de fond și de formă de natură a crea convingerea asupra necesității înlăturării erorilor judiciare.

Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

În speță, referitor la cazul de revizuire invocat de revizuentul A. în susținerea cererii de revizuire, Înalta Curte, Completul de 5 judecători reține că pentru a fi incidente dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. trebuie să fie descoperite fapte sau împrejurări (fapte probatorii) noi, necunoscute de către instanță la data judecării cauzei care să conducă, prin ele însele sau prin coroborarea cu alte probe la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare, ceea ce presupune pronunțarea unei soluții diametral opuse celei care a fost dispusă prin hotărârea a cărei revizuire se cere.

Examinând cererea de apel formulată prin prisma motivelor relevate oral și în scris de apărătorul revizuentului condamnat se constată că niciunul din argumentele invocate nu sunt de natură a schimba soluția legală și temeinic motivată, pronunțată de prima instanță.

Astfel, Înalta Curte Completul de 5 judecători constată că prima instanță a procedat în mod justificat atunci când, analizând îndeplinirea cumulativă a condițiilor necesare pentru admisibilitatea cererii de revizuire, a reținut în mod judicios că: cererea de revizuire a fost formulată în termen [întrucât fiind declarată în favoarea condamnatului, cererea se poate formula oricând, chiar după ce pedeapsa a fost executată sau considerată executată, conform art. 457 alin. (1) teza I C. proc. pen.]; a fost motivată în scris, fiind indicat cazul de revizuire pe care aceasta se întemeiază, respectiv art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar faptele și mijloacele de probă în baza cărora a fost formulată cererea nu au mai fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire; revizuentul a fost parte în cauza a cărei revizuire se cere, conform art. 455 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar prin Sentința penală nr. 201 din 17 martie 2015 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a rezolvat fondul cauzei, în sensul că a dispus condamnarea revizuentului A. pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. și art. 5 C. pen.

Totodată, instanța de control judiciar constată, contrar susținerilor apelantului revizuent, că prezintă relevanță în cauză doar înscrisurile și împrejurările noi, care nu au fost cunoscute de instanța de condamnare, neputând primi aceeași valență și mijloacele de probă prin care se administrează probe cu privire la fapte deja cunoscute, la care revizuentul a făcut, de fapt trimitere.

În acest context, Înalta Curte, completul de 5 judecători, reține, în acord cu prima instanță, că faptele și împrejurările expuse de revizuent cu privire la martorul B. nu sunt noi, ele fiind anterior cunoscute instanțelor din ciclul procesual în care a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire se cere, întrucât probele și chiar mijloacele de probă solicitate, respectiv audierea martorului B., nu prezintă caracter de noutate în condițiile în care și cu prilejul judecății în fond revizuentul A. a solicitat audierea acestuia, probă ce inițial a fost admisă, însă, ulterior, s-a revenit asupra acestei dispoziții, dată fiind imposibilitatea de efectuare a comisiei rogatorii până la acel moment și având în vedere declarațiile amănunțite pe care martorul le-a dat în cursul urmăririi penale.

De altfel, deși revizuentul prin apărător a susținut că instanța de apel a pronunțat Decizia penală nr. 74 la 15 iunie 2015 (prin care sentința de condamnare nr. 201 din 17 martie 2015 a rămas definitivă în ceea ce îl privește pe revizuentul condamnat) în absența probei testimoniale solicitate prin comisie rogatorie, probă ce a fost comunicată la Dosarul nr. x/1/2015 abia la data de 29 iunie 2015, (când s-au depus la dosarul de apel înscrisurile realizate în cadrul comisiei rogatorii de către autoritățile judiciare din Liban conținând declarația de martor a numitului B. consemnată în limba arabă și atașată la dosar), ulterior, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți, la solicitarea apelantului revizuent, a admis și dispus traducerea respectivelor înscrisuri.

Or, din lecturarea "procesului verbal de audiere" a martorului mai sus-menționat, urmare răspunsurilor date de martor celor 18 întrebări formulate, se constată inexistența unor minime indicii, date ori împrejurări care să fie apte să schimbe, în tot sau în parte, concluzia/soluția la care, în mod justificat, a ajuns prima instanță.

Totodată, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți, contrar susținerilor revizuentului apelant, prin apărător, a apreciat că nu pot fi considerate probe noi nici actele procesuale efectuate de organele de urmărire penală în cauza nr. x/P/2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție și nici înscrisurile prin care revizuentul tinde să dovedească că nu avea vreun interes în cumpărarea influenței inculpatei C. la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, întrucât Cererea nr. 13338/10 a fost respinsă ca inadmisibilă la data de 30 mai 2013, dovadă în acest sens fiind chiar afirmația acestuia care a învederat că aceste înscrisuri au fost depuse de apărătorul ales al SC D. SA la dosarul de urmărire penală.

Chiar dacă în fața primei instanțe condamnatul revizuent a susținut că soluția de condamnare s-a dispus în absența fișei de cazier judiciar (prin care se făcea dovada lipsei de antecedente penale în ceea ce îl privește) și a înscrisurilor rezultate din administrarea probei testimoniale prin comisie rogatorie de către autoritățile judiciare libaneze, cu ignorarea existenței unei cauze de reducere a pedepsei și neaplicarea în prezenta cauză a prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, fără a i se deduce din pedeapsa stabilită perioada cât s-a aflat sub incidența unor măsuri preventive și fără să se țină de cont de lipsa temeiului factual și, mai ales, de lipsa scopului din conținutul laturii subiective a infracțiunii de cumpărare de influență pentru care acesta a fost cercetat și condamnat, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că prin toate aceste apărări invocate, revizuentul tinde, nejustificat, spre o soluție de achitare, însă aceste susțineri și înscrisuri nu sunt apte prin ele însele să determine redeschiderea procedurii penale în cauza penală de față și pronunțarea unei soluții diametral opuse celei a cărei revizuire s-a solicitat, ele având, cel mult, incidență în cadrul procesului de individualizare a pedepsei aplicate de instanța de condamnare.

Cât privește motivul menționat în scris de apărătorul apelantului revizuent în memoriul depus la dosar, referitor la anumite condiții în care ar fi fost luată depoziția martorului denunțător B. în cursul urmăririi penale, invocându-se existența unor elemente care ar prefigura o constrângere morală a acestuia și ar sugera o eventuală mărturie mincinoasă a acestuia, instanța de control judiciar constată că, deși formal această apărare s-ar putea circumscrie cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. b) din Codul procedură penală (neindicat însă, ca temei de drept al revizuirii), totuși în absența oricărui suport probator care să le justifice, aceste susțineri rămân niște simple alegații golite de conținut și lipsite de relevanță juridică, pentru conturarea acestui caz de revizuire, prin raportare și la înscrisurile traduse atașate la dosar apel).

Așadar, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că, în mod corect, prima instanță a apreciat că nu se poate suplimenta în cadrul acestei căi de atac probatoriul administrat în cursul cercetării judecătorești pentru fapte și împrejurări ce nu prezintă niciun caracter de noutate pentru revizuent și, mai mult decât atât, aspectele expuse de către revizuent în memoriul depus la dosarul cauzei, respectiv în cererea de revizuire formulată, nu au semnificația unor fapte sau împrejurări cu caracter de noutate, după cum nici înscrisurile la care a făcut referire nu pot primi valența unor probe noi care să fie apte a conduce la o soluție diametral opusă celei a cărei retractare se urmărește, întrucât parte din ele au fost deja analizate, cu ocazia soluționării cauzei, în ciclul ordinar, în dublul grad jurisdicțional, de către instanța de fond și de către cea de control judiciar, iar celelalte, chiar dacă au elemente de noutate, nefiind cunoscute instanței, nu au relevanță juridică și nu pot fi considerate suficiente și de natură să afecteze temeinicia hotărârii a cărei revizuire s-a tins a se obține, în sensul avut în vedere de prevederile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Față de considerentele mai sus relevate, Înalta Curte, completul de 5 judecători, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul revizuent A. împotriva Sentinței penale nr. 879 din data de 20 septembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga apelantul condamnat revizuent la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul condamnat revizuent A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 70 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit interpretului de limbă franceză desemnat pentru apelantul condamnat revizuent A. se va suporta din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de condamnatul revizuent A. împotriva Sentinței penale nr. 879 din data de 20 septembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă apelantul condamnat revizuent la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul condamnat revizuent A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 70 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit interpretului de limbă franceză desemnat pentru apelantul condamnat revizuent A. se suportă din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 08 mai 2017.

Procesat de GGC - GV