ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 1354/A din 15 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 1167/330/2015 (2966/2015), în baza art. 421 pct. l lit. b) C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile formulate de apelanții revizuenți M.M. și M.S., împotriva sentinței penale nr. 131 din 14 iulie 2015, pronunțate de Judecătoria Urziceni, în Dosarul nr. 1167/330/2015.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligați apelanții revizuenți la câte 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel a constatat următoarele:

Prin sentința penală nr. 131 din 14 iulie 2015, pronunțată de Judecătoria Urziceni, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de  revizuentii M.M. și M.S.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligați revizuenții la plata sumei de câte 100 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Instanța de fond a reținut că prin adresa din data de 13 mai 2015 a fost înaintată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, spre competentă apreciere și luare a măsurilor legale ce se impun, cererea de revizuire formulată de revizuenții M.S. și M.M. Cererea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Urziceni la data de 19 mai 2015 sub dosar nr. 1167/330/2015.

Prin cerere, s-a solicitat de către părți revizuirea următoarelor hotărâri: sentința penală nr. 612 din 28 noiembrie 2012; motive de recurs ale Parchetului Urziceni din 08 ianuarie 2002; sentința penală nr. 319 din 22 iulie 2002 a Judecătoriei Urziceni; decizia civilă nr. 139/A din 21 august 2006 a Tribunalului Ialomița; încheierea din 14 aprilie 2008 a Tribunalului Ialomița; decizia nr. 161/R din 13 mai 2008 a Tribunalului Ialomița; sentința civilă nr. 594/F din 12 iunie 2008 a Tribunalului Ialomița; decizia civilă nr. 2589 din 24 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VlII-a; sentința civilă nr. 64F din 02 februarie 2009 a Tribunalului Ialomița; decizia penală nr. 57/R din 17 martie 2009 a Tribunalului Ialomița; decizia civilă nr. 113/A din 01 aprilie 2002; decizia civilă nr. 105/A din data de 27 octombrie 2009 a Tribunalului Ialomița; decizia civilă nr. 25 din 12 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a IlI-a; sentința nr. 78/A din 09 octombrie 2010 a Tribunalului Ialomița; decizia civilă nr. 344/R din 31 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a; decizia civilă nr. 6/A din 29 ianuarie 2013 a Tribunalului Ialomița; decizia civilă nr. 590/R din 18 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a; sentința penală nr. 783 din 01 noiembrie 2006 a Judecătoriei Urziceni; decizia penală nr. 2437/R din 17 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală; Dosar nr. 27/2004 penal, depus la CEDO.

În motivarea cererii, revizuenții au arătat că se judecă de circa 14 ani cu numitul C.l., vecinul lor. Prin sentința penală nr. 612 din 28 noiembrie 2001 a Judecătoriei Urziceni li s-a dat dreptate, însă, urmare a recursului formulat de Parchet, pe motiv că nu s-ar fi pronunțat instanța și cu privire la art. 193 C. pen. s-a dispus rejudecarea dosarului. Prin sentința civilă nr. 139/A din 21 august 2006 a Tribunalului Ialomița li s-a dat dreptate, însă în apel s-au depus schițe false de către pârât, acesta mințind, spunând că sunt depuse de ei. Cu privire la schițele false, s-au pronunțat decizia penală nr. 179 din 03 mai 2004 a Judecătoriei Urziceni, respectiv decizia penală nr. 155/R din 15 iunie 2004 a Tribunalului Ialomița. Au solicitat revizuenții opisul cu actele de vânzare-cumpărare eliberate de notariat în perioada 1979-1980 de la Arhiva notarială de stat Slobozia pentru a se dovedi falsurile. Au mai învederat că nu au găsit actele la timp, iar instanța de revizuire nu trebuia să aplice art. 322 alin. (5). Totodată, prin decizia nr. 161/R din 13 mai 2008 Parchetul nu a găsit actele, motiv pentru care i-a scos de sub urmărire penală pe numiții M.A. și Ș.G. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509-513 C. proc. civ.

Prin rezoluția din data de 20 mai 2015, întrucât prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat revizuirea atât a unor hotărâri civile, cât și a unor hotărâri penale, s-a pus în vedere revizuenților să precizeze calea de urmat, respectiv revizuire întemeiată pe dispozițiile C. proc. civ.; revizuire întemeiată pe dispozițiile C. proc. pen. sau ambele; să se arate, în concret, cazurile de revizuire pe care se întemeiază cererea, precum și mijloacele de probă în dovedirea acestora.

La data de 08 iunie 2015, revizuenții au depus la dosar cereri precizatoare. Conform primei cereri, revizuenții au învederat că solicită revizuirea, întemeiată pe dispozițiile C. proc. civ., respectiv art. 509 pct. 1, 3, 5, 6, 8 - 513 C. proc. civ. (art. 322 C. proc. civ. anterior), a următoarelor hotărâri: decizia civilă nr. 113A din 01 aprilie 2002 pronunțată în Dosar nr. 333/2002; decizia civilă nr. 1680 din 18 iunie 2002 pronunțată în Dosar nr. 1766/2002; decizia civilă nr. 139/A din 21 august 2006 pronunțată în Dosar nr. 527/98/2006; decizia civilă nr. 105/A din 27 octombrie 2009 pronunțată în Dosar nr. 2758/98/2009; decizia civilă nr. 25 din 12 ianuarie 2010 pronunțată în Dosar nr. 2758/98/2009; decizia civilă nr. 455 din 07 aprilie 2010 pronunțată în Dosar nr. 1997/2/2010; decizia civilă nr. 78/A din 09 noiembrie 2010 pronunțată în Dosar nr. 3333/98/2010; decizia civilă nr. 344/R din 31 martie 2011 pronunțată în Dosar nr. 3333/98/2010; decizia civilă nr. 590/R din 18 martie 2013 pronunțată în Dosar nr. 2366/330/2012; decizia civilă nr. 6/A din 29 ianuarie 2013 pronunțată în Dosar nr. 2365/330/2012; decizia civilă nr. 2589 din 24 noiembrie 2008 pronunțată în Dosar nr. 1626/98/2008; decizia nr. 64/F din 02 februarie 2009 pronunțată în Dosar nr. 162/98/2009; sentința civilă nr. 1123 din 10 octombrie 2013 pronunțată în Dosar nr. 2012/3302013.

În motivare, au arătat că martorul care a fost la instanță a mințit, iar avocata i-a înmânat revizuentului schițe false, pe care le-a depus la dosar, în recurs, ca fiind depuse de el.

Potrivit celor cinci cereri precizatoare depuse la data de 08 iunie 2015 la dosar, revizuenții au solicitat, revizuirea, conform dispozițiilor C. proc. pen., respectiv art. 452-464 lit. a), b), c), e), f) C. proc. pen., a următoarelor hotărâri: sentința penală nr. 783 din 02 noiembrie 2006 pronunțată în Dosar nr. 1503/330/2006; rezoluția nr. A1191/P/2005 din 09 mai 2006; decizia penală nr. 2437/R din 17 decembrie 2012 pronunțată în Dosar nr. 2716/330/2012; decizia penală nr. 179 pronunțată în Dosar nr. 856/2004; decizia penală nr. 155/R din 15 iunie 2004 pronunțată în Dosar nr. 624/2004; rezoluția nr. 2070/P/2004 din data de 22 martie 2005; decizia penală nr. 57/R din 17 martie 2009 pronunțată în Dosar nr. 106/330/2009; sentința penală nr. 68 din 12 martie 2008 pronunțată în Dosar nr. 74/330/2008; decizia penală nr. 161/R din 13 mai 2008 pronunțată în Dosar nr. 74/330/2008; Dosar nr. 119/III/6/2008 din 17 decembrie 2008; sentința penală nr. 612 din 28 noiembrie 2001 pronunțată în Dosar nr. 638/2001; rezoluția nr. 2814/111/2/2001 din data de 18 ianuarie 2002; sentința penală nr. 319 din 22 iulie 2002 pronunțată în Dosar nr. 659/2002; decizia penală nr. 39/R pronunțată în Dosar nr. 90/2005 (27/2004); sentința penală nr. 557 din 28 octombrie 2004 pronunțată în Dosar nr. 27/2004; sentința penală nr. 306 din 07 noiembrie 2007 pronunțată în Dosar nr. 2011/330/2007; sentința penală nr. 248 din 04 noiembrie 2008 pronunțată în Dosar nr. ' 1910/330/2008; sentința penală nr. 14/R din 03 februarie 2009 pronunțată în Dosar nr. 1910/330/2008.

În motivare, revizuenții au arătat că martorul R.E. a mințit în ambele declarații atât la poliție, cât și în instanță, declarațiile fiind contradictorii.

Prin încheierea din data de 12 iunie 2015 s-a disjuns capătul de cerere având ca obiect revizuirea hotărârilor civile, formându-se un nou dosar. Totodată, prin aceeași încheiere, li s-a pus în vedere revizuenților să indice, în mod clar, pentru fiecare hotărâre în parte: numărul dosarului, numărul hotărârii a cărei revizuire se solicită, precum și instanța care a pronunțat-o, pentru a se putea atașa dosarele; să indice pentru fiecare hotărâre a cărei revizuire se solicită, cazul de revizuire pe care se întemeiază și mijloacele de probă în dovedirea acestuia, sub sancțiunea inadmisibilității.

La data de 30 iunie 2015 revizuenții au depus precizări, prin care au învederat că solicită revizuirea următoarelor hotărâri penale: decizia penală nr. 39R din 08 februarie 2005 pronunțată de Tribunalul Ialomița în Dosar nr. 90/2005 (27/2004); sentința penală nr. 557 din 28 octombrie 2004 pronunțată de Judecătoria Urziceni în Dosar nr. 27/2004; decizia penală nr. 155/R din 15 iunie 2004 pronunțată de Tribunalul Ialomița în Dosar nr. 624/2004; sentința penală nr. 179 din 03 mai 2004 pronunțată de Judecătoria Urziceni în Dosar nr. 856/2004; sentința penală nr. 612 din 28 noiembrie 2001 a Judecătoriei Urziceni în Dosar nr. 638/2001; sentința penală nr. 319 din 22 iulie 2002 pronunțată de Judecătoria Urziceni în Dosar nr. 659/2012; sentința penală nr. 783 din data de 02 noiembrie 2006 a Judecătoriei Urziceni în Dosar nr. 1503/330/2006; decizia penală nr. 2437/R din 17 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosar nr. 2716/330/2012; decizia penală nr. 161/R din 13 mai 2008 pronunțată în Dosar nr. 74/303/2008; rezoluția din data de 09 mai 2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni în Dosar nr. 1191/P/2009; rezoluția nr. 119/111/6/2008 din data de 17 decembrie 2008; rezoluția nr. 2236/P/2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoriei Urziceni în Dosar nr. 2236/P/2005 din data de 09 iulie 2007; rezoluția nr. 2814/III/2/2001 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni în Dosar nr. 2814/III/2/2001.

În drept, revizuenții și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 452-464 C. proc. pen., art. 453 alin. (1) lit. a), b), c), d) C. proc. pen. în dovedire, au solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanța a reținut următoarele:

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 C. proc. pen. și numai pentru cazurile prevăzute în art. 453 C. proc. pen. respectiv, art. 456 C. proc. pen., singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

Din cuprinsul art. 452 C. proc. pen. a rezultat că pot fi supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești definitive, astfel că instanța de fond a considerat această cerere ca fiind inadmisibilă.

Cererea de revizuire trebuie redactată în scris și trebuie să cuprindă indicarea cazului de revizuire pe care se întemeiază și a mijloacelor de probă în dovedirea acestuia, la cerere alăturându-se copii de pe înscrisurile de care cel care a formulat cererea de revizuire înțelege a se folosi în proces.

Judecata cererii de revizuire presupune două stadii: un filtru de admisibilitate în principiu a cererii de revizuire și rejudecarea după admiterea în principiu.

Prima etapă a soluționării cererii de revizuire, admisibilitatea în principiu presupune efectuarea de verificări cu privire la următoarele: dacă cererea a fost formulată în termen și de către o persoană din cele prevăzute de art. 455 C. proc. pen. dacă cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3) C. proc. pen., dacă au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; dacă faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea; dacă faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; dacă persoana care a formulat cererea s-a conformat cerințelor instanței.

Analizând cererea de revizuire formulată de revizuenții M.M. și M.S., astfel cum a fost precizată în repetate rânduri, s-a constatat că aceștia se rezumă în a enumera hotărârile penale a căror revizuire o solicită, și pe care le atașează cererii de revizuire, indicând temeiurile de drept, fără a prezenta însă, în concret, în ce constă motivul de revizuire pentru fiecare hotărâre în parte și fără a indica mijloacele de probă în susținerea cererii de revizuire.

Constatând că cererea de revizuire nu îndeplinește condițiile de formă prevăzute de lege, instanța a pus în vedere revizuenților să o completeze într-un termen stabilit de instanță, sub sancțiunea respingerii cererii de revizuire ca inadmisibilă.

Întrucât revizuenții nu s-au conformat în totalitate dispozițiilor instanței, neindicând în concret, motivul de revizuire pentru fiecare hotărâre în parte, mijloacele de probă pe care se întemeiază fiecare motiv de revizuire, instanța, în temeiul art. 459 alin. (5) C. proc. pen., a dispus respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe au formulat apeluri revizuenții M.S. și M.M.

Apelantul M.S., prezent la termenul de judecată, a declarat că solicitată admiterea apelului și a depus la dosar un memoriu și o adeverință medicală pentru revizuenta M.M.

Examinând actele dosarului și hotărârea atacată, conform dispozițiilor art. 417 C. proc. pen., Curtea a constatat că apelurile formulate de revizuenți sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 453 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când sunt îndeplinite anumite cazuri expres și limitativ prevăzute de lege. Apelanții nu au indicat pentru fiecare hotărâre penală atacată motivele de revizuire, astfel încât prima instanță a fost în imposibilitate de a verifica sentințele respective întrucât această verificare nu se face din oficiu, ci in limitele indicate în cererea de revizuire.

Revizuenții au arătat că martorul R.E. a mințit în ambele declarații atât la poliție, cât și în instanță, declarațiile fiind contradictorii, însă, revizuenții nu au făcut dovada printr-o hotărâre judecătorească definitivă prin care instanța s-a pronunțat asupra fondului constatând existența faptei de mărturie mincinoasă pentru a fi incident cazul de revizuire prev. de art. 453 lit. b) C. proc. pen., astfel încât, în mod corect, prima instanță a respins cererea, ca inadmisibilă.

Curtea a apreciat că respingerea revizuirii ca inadmisibilă în cazul în care nu se regăsesc motivele prev. expres de art. 453 C. proc. pen. nu constituie o ingerința nejustificată cu privire la liberul acces la justiție. Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (obligatorie pentru instanțele interne odată cu ratificarea Convenției de către România) cu privire la art. 6 din Convenție, dreptul de acces la o instanță (parte esențială a dreptului la un proces echitabil) are două trăsături fundamentale: el trebuie să fie un drept efectiv, fără a fi, însă, un drept absolut.

În hotărârea Golder c. Marii Britanii, Curtea a arătat că: pot fi aduse restricții exercițiului acestui drept întrucât dreptul de acces, chiar prin natura sa, cere o reglementare din partea statului, reglementare care poate varia în timp și spațiu în funcție de resursele comunității și de nevoile indivizilor. Limitările astfel aduse trebuie să respecte câteva principii. Ele trebuie să urmărească un scop legitim și să nu afecteze substanța însăși a dreptului. De asemenea, este necesară asigurarea unui raport rezonabil de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele alese (cauza Guerin c. Franței).

Liberul acces la justiție nu se opune existenței procedurilor extraordinare, însă necesitatea respectării principiului siguranței raporturilor juridice cere ca folosirea acestora să îmbrace un caracter excepțional atât în ceea ce privește termenul în care pot fi promovate, cât și motivele de admisibilitate.

Curtea a constatat că prin limitarea cazurilor în care pot fi desființate hotărâri definitive și obligatorii ale instanțelor judecătorești se urmărește un scop legitim: necesitatea siguranței raporturilor juridice și dreptul de punere în executare a acestor hotărâri fără a fi afectată substanța însăși a dreptului (nu este interzis de principiu accesul la instanța, ci doar cu respectarea anumitor condiții) și se respecta raportul rezonabil de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele alese (cauzele Hornsby c. Greciei, Lunari c. Italiei, Ouzoumis c. Greciei).

Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de revizuenții M.S. și M.M. soluție în raport de care au fost obligați la câte 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii penale au formulat apel revizuenții M.S. și M.M.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 2 decembrie 2015, fiind acordat termen, aleatoriu, la data de 19 ianuarie 2016.

Examinând cauza, Înalta Curte apreciază apelul declarat de revizuenții M.S. și M.M. ca fiind inadmisibil pentru următoarele considerente:

În prezenta cauză, se reține că împotriva hotărârii pronunțată de instanța de fond, respectiv sentința penală nr. 131 din 14 iulie 2015, pronunțată de Judecătoria Urziceni, M.S. și M.M. au exercitat calea de atac prevăzută de lege, respectiv apel, soluționată prin decizia penală nr. 1354/A din 15 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 1167/330/2015 (2966/2015), hotărârea fiind definitivă, potrivit dispozițiilor legale în materie.

Împotriva deciziei penale nr. 1354/A din 15 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, M.S. și M.M. au formulat apel.

În privința deciziei penale atacate, pronunțată în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. și definitivă, legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac.

Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor determinate prin art. 3 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Declarând apel împotriva unei hotărâri definitive, revizuenții M.S. și M.M. au învestit Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea unei căi de atac ce nu întrunește cerințele textelor de lege menționate mai sus și, în consecință, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.

Recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În materia apelului, inadmisibilitatea intervine, în principal, în două situații: când apelul este îndreptat împotriva unei hotărâri nesusceptibile de apel și când a fost declarat de o persoană care nu are calitatea procesuală de a apela. Acestora li se adaugă și cazurile în care titularul dreptului de apel depășește limitele în care i se recunoaște dreptul său de apel, precum și cele în care se declară apel împotriva unei hotărâri pe care aceeași parte o atacase anterior printr-un alt apel.

În speță, apelul nu este obiectiv încuviințat de lege, hotărârea atacată făcând parte din cele care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu apel sau nu sunt supuse niciunei căi de atac.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de revizuenții M.M. și M.S. împotriva deciziei nr. 1354/A din 15 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 1167/330/2015 (2966/2015).

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorii la plata sumei de câte 25 RON cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de revizuenții M.M. și M.S. împotriva deciziei nr. 1354/A din 15 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 1167/330/2015 (2966/2015).

Obligă contestatorii la plata sumei de câte 25 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19 ianuarie 2016.