ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.06.2004

ÎCCJ, Decizia nr. 196/2004

HOTĂRÂRE
07.06.2004
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 196/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 16 iulie 2002, S.D. din

comuna Ciorogârla, județul Ilfov, în calitate de administrator la SC F.C.I. SRL

București, s-a plâns împotriva generalului de brigadă Ș.M.F., susținând că

acesta l-a înșelat la data de 7 decembrie 1998, pe când era administrator la SC

L.T. SRL București, cu ocazia derulării unor contracte.

Prin rezoluția din 12 noiembrie

2003, emisă în dosarul nr. 30/P/2003, secția parchetelor militare, din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a dispus

neînceperea urmăririi penale, față de generalul de brigadă Ș.M.F., din

serviciul de protecție și pază, cu motivarea că, din verificările efectuate, nu

au rezultat elemente care să justifice concluzia că acesta ar fi comis fapte

susceptibile a fi considerate înșelăciune.

Împotriva rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale, petiționarul s-a adresat cu plângere, la Înalta Curte de

Casație și Justiție, solicitând desființarea acestei rezoluții și trimiterea

dosarului la procuror, în vederea începerii urmăririi penale, față de generalul

menționat, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, prin sentința nr. 48 din 19 martie 2004, a dispus trimiterea

plângerii la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

parchetelor militare, motivând că această soluție se impune, deoarece

petiționarul s-a adresat direct instanței de judecată, fără a parcurge toate

fazele obligatorii ale rezolvării plângerii, astfel cum, acestea sunt

reglementate, prin art. 278 C. proc. pen.

Ș.M.F. a declarat recurs, împotriva

sentinței, susținând că, în raport cu împrejurarea că dispozițiile art. 228 alin.

(6) și ale art. 278

1

, introduse în C. proc. pen. prin Legea nr. 281/2003,

au intrat în vigoare abia la 1 ianuarie 2004, petiționarul nu avea dreptul de a

se adresa cu plângere la Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și că

acesta nici nu a respectat procedura prevăzută în art. 278 C. proc. pen., referitor

la plângerea ce trebuia adresată mai întâi procurorului șef de secție din

cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În concluzie, s-a cerut admiterea

recursului și respingerea plângerii formulate de petiționar, împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale.

Recursul este fondat.

Prin art. 278

1

alin. (1),,

introdus în C. proc. pen. prin Legea nr. 281/2003, se prevede că „după

respingerea plângerii, făcute conform art. 275-278, împotriva rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de

clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale,

date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror

interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la

data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și

278, la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza

în primă instanță”.

Este adevărat că dispozițiile din

textul de lege menționat au intrat în vigoare abia la 1 ianuarie 2004, dar

atacarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale la instanță era posibilă

și anterior, ca urmare a aplicării directe a prevederilor existente în această

privință în Constituție, precum și a art. 13 din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și libertăților fundamentale.

La atacarea unei astfel de rezoluții

cu plângere, la instanță nu se poate recurge, însă, decât cu respectarea

condițiilor stabilite prin art. 278  C. proc. pen., la care se face referire,

așa cum s-a arătat, prin art. 278

1

alin. (1) din același cod.

Or, în art. 278 alin. (1) C. proc.

pen., se prevede că „plângerea, împotriva măsurilor luate sau a actelor

efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta, se

rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al

parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul șef de secție al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”.

Rezultă, deci, că, din moment ce

rezoluția de neîncepere a urmăririi penale a fost dispusă de un procuror din

cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, era

obligatoriu ca plângerea împotriva acelei rezoluții să fie adresată

procurorului șef al secției din care făcea parte acel procuror.

Cum, această etapă obligatorie nu a

fost parcursă, înainte ca petiționarul să adreseze plângerea Înaltei Curți de

Casație și Justiție, este evident că au fost încălcate dispozițiile procedurale,

referitoare la sesizarea instanței care, potrivit art. 197 alin. (2) C. proc.

pen., sunt prevăzute totdeauna sub sancțiunea nulității, care nu poate fi

înlăturată în nici un mod.

De aceea, se impunea ca prima

instanță să constate că plângerea este inadmisibilă și să o respingă, ca atare,

iar nu să dispună trimiterea acesteia la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția parchetelor militare.

Neprocedând astfel, prima instanță,

care nu a fost sesizată legal, a făcut o greșită aplicare a legii, astfel că sentința

este supusă cazurilor de casare prevăzute în art. 385

9

alin. (1) pct.

2 și pct. 17

1

În consecință, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează a se admite recursul, a se casa sentința

atacată și a se respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul S.D.,

împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale față de Ș.M.F.

Admite recursul declarat de Ș.M.F.,

împotriva sentinței nr. 48 din 19 martie 2004 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală.

Casează hotărârea atacată.

Respinge, ca inadmisibilă, plângerea

formulată de petiționarul S.D., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi

penale nr. 30/P/2003 din 12 noiembrie 2003, a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare, privind pe Ș.M.F.

Pronunțată, în ședință publică, azi,

7 iunie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-11-07
0,94
ÎCCJ, Decizia nr. 303/2005
. 1040/2004, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța a admis plângerea și a trimis dosarul, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare, pentru efectuarea cercetărilor sub aspectul infr
ÎCCJ 2007-06-27
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3469/2007
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin rezoluția nr. 431/P/2001, din 26 martie 2001, Parchetul Militar Teritorial Constanța a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4), raportat la art. 10 alin.
ÎCCJ 2004-06-07
0,93
ÎCCJ, Decizia nr. 198/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 26 iunie 2002, petiționarul N.V. s-a adresat cu un memoriu conducerii Ministerului Justiției, prin care s-a plâns în legătură cu modul cum judecătorii
ÎCCJ 2005-11-24
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6645/2005
Împotriva sentinței penale a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, la termenul din 24 noiembrie 2005, depunându-se la dosar o precizare a motivelor de recurs. Critici
ÎCCJ 2005-09-19
0,93
ÎCCJ, Decizia nr. 216/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 242 din 24 martie 2005, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.I. î
Sursă