ÎCCJ, Decizia nr. 196/2004
ÎCCJ, Decizia nr. 196/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
La data de 16 iulie 2002, S.D. din
comuna Ciorogârla, județul Ilfov, în calitate de administrator la SC F.C.I. SRL
București, s-a plâns împotriva generalului de brigadă Ș.M.F., susținând că
acesta l-a înșelat la data de 7 decembrie 1998, pe când era administrator la SC
L.T. SRL București, cu ocazia derulării unor contracte.
Prin rezoluția din 12 noiembrie
2003, emisă în dosarul nr. 30/P/2003, secția parchetelor militare, din cadrul
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a dispus
neînceperea urmăririi penale, față de generalul de brigadă Ș.M.F., din
serviciul de protecție și pază, cu motivarea că, din verificările efectuate, nu
au rezultat elemente care să justifice concluzia că acesta ar fi comis fapte
susceptibile a fi considerate înșelăciune.
Împotriva rezoluției de neîncepere a
urmăririi penale, petiționarul s-a adresat cu plângere, la Înalta Curte de
Casație și Justiție, solicitând desființarea acestei rezoluții și trimiterea
dosarului la procuror, în vederea începerii urmăririi penale, față de generalul
menționat, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215
C. pen.
Înalta Curte de Casație și Justiție,
secția penală, prin sentința nr. 48 din 19 martie 2004, a dispus trimiterea
plângerii la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
parchetelor militare, motivând că această soluție se impune, deoarece
petiționarul s-a adresat direct instanței de judecată, fără a parcurge toate
fazele obligatorii ale rezolvării plângerii, astfel cum, acestea sunt
reglementate, prin art. 278 C. proc. pen.
Ș.M.F. a declarat recurs, împotriva
sentinței, susținând că, în raport cu împrejurarea că dispozițiile art. 228 alin.
(6) și ale art. 278
1
, introduse în C. proc. pen. prin Legea nr. 281/2003,
au intrat în vigoare abia la 1 ianuarie 2004, petiționarul nu avea dreptul de a
se adresa cu plângere la Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și că
acesta nici nu a respectat procedura prevăzută în art. 278 C. proc. pen., referitor
la plângerea ce trebuia adresată mai întâi procurorului șef de secție din
cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În concluzie, s-a cerut admiterea
recursului și respingerea plângerii formulate de petiționar, împotriva
rezoluției de neîncepere a urmăririi penale.
Recursul este fondat.
Prin art. 278
1
alin. (1),,
introdus în C. proc. pen. prin Legea nr. 281/2003, se prevede că „după
respingerea plângerii, făcute conform art. 275-278, împotriva rezoluției de
neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de
clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale,
date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror
interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la
data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și
278, la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza
în primă instanță”.
Este adevărat că dispozițiile din
textul de lege menționat au intrat în vigoare abia la 1 ianuarie 2004, dar
atacarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale la instanță era posibilă
și anterior, ca urmare a aplicării directe a prevederilor existente în această
privință în Constituție, precum și a art. 13 din Convenția pentru apărarea
drepturilor omului și libertăților fundamentale.
La atacarea unei astfel de rezoluții
cu plângere, la instanță nu se poate recurge, însă, decât cu respectarea
condițiilor stabilite prin art. 278 C. proc. pen., la care se face referire,
așa cum s-a arătat, prin art. 278
1
alin. (1) din același cod.
Or, în art. 278 alin. (1) C. proc.
pen., se prevede că „plângerea, împotriva măsurilor luate sau a actelor
efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta, se
rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al
parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul șef de secție al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”.
Rezultă, deci, că, din moment ce
rezoluția de neîncepere a urmăririi penale a fost dispusă de un procuror din
cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, era
obligatoriu ca plângerea împotriva acelei rezoluții să fie adresată
procurorului șef al secției din care făcea parte acel procuror.
Cum, această etapă obligatorie nu a
fost parcursă, înainte ca petiționarul să adreseze plângerea Înaltei Curți de
Casație și Justiție, este evident că au fost încălcate dispozițiile procedurale,
referitoare la sesizarea instanței care, potrivit art. 197 alin. (2) C. proc.
pen., sunt prevăzute totdeauna sub sancțiunea nulității, care nu poate fi
înlăturată în nici un mod.
De aceea, se impunea ca prima
instanță să constate că plângerea este inadmisibilă și să o respingă, ca atare,
iar nu să dispună trimiterea acesteia la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție, secția parchetelor militare.
Neprocedând astfel, prima instanță,
care nu a fost sesizată legal, a făcut o greșită aplicare a legii, astfel că sentința
este supusă cazurilor de casare prevăzute în art. 385
9
alin. (1) pct.
2 și pct. 17
1
C. proc. pen.
În consecință, în temeiul art. 385
15
pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează a se admite recursul, a se casa sentința
atacată și a se respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul S.D.,
împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale față de Ș.M.F.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ș.M.F.,
împotriva sentinței nr. 48 din 19 martie 2004 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție, secția penală.
Casează hotărârea atacată.
Respinge, ca inadmisibilă, plângerea
formulată de petiționarul S.D., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi
penale nr. 30/P/2003 din 12 noiembrie 2003, a Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare, privind pe Ș.M.F.
Pronunțată, în ședință publică, azi,
7 iunie 2004.