ÎCCJ, Decizia nr. 209/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția nr. 907/P/2004 din 4 ianuarie 2005, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6), raportat la art. 10 lit. d) și f) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de G.B., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru infracțiunea prevăzută de art. 206 C. pen. S-a reținut că petentul A.I. s-a adresat cu plângere, Procurorului general, solicitând cercetarea procurorului G.B., pentru infracțiunea de calomnie, prevăzută de art. 206 C. pen. și obligarea făptuitorului, la plata sumei de 50.000 Euro, cu titlu de despăgubiri morale.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că, în ședința din 13 martie 2004, procurorul de ședință s-a adresat acestuia, cu apelativul „inculpat”, deși în dosarul nr. 5111/2003 al secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, acesta avea calitatea de petent. Or, din examinarea înregistrării ședinței de judecată rezultă că, referindu-se la persoana numitului A.I., în prima parte a dezbaterilor l-a numit „petiționar”, iar apoi „inculpat”. Rezultă, așadar, cu evidență, că la mijloc este o greșeală de exprimare și nicidecum o adresare cu tentă denigratoare. Totodată, exprimarea incriminată nu poate constitui conținutul infracțiunii de calomnie, faptă pentru care petentul a formulat plângerea, întrucât afirmația nu se referă la o faptă determinată.

În fine, petentul a formulat plângerea, numai la data de 11 mai 2004, cu depășirea termenului prevăzut de art. 284 alin. (1) C. pen. Împotriva soluției de netrimitere în judecată, petentul A.I. a formulat plângere, întemeiată pe art. 278 1 C. proc. pen. Prin sentința nr. 616 din 8 noiembrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins plângerea, ca nefondată, reținându-se că rezoluția atacată este temeinică și legală. Împotriva hotărârii primei instanțe, petentul A.I. a declarat recurs, fără a invoca nici unul din cazurile de casare prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Din actele dosarului rezultă că, la data de 9 octombrie 2004, petentul a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la o faptă comisă în data de 11 martie 2004, întrunind, în opinia acestuia, elementele constitutive ale infracțiunii de calomnie.

Prin urmare, cu referire la termenul prevăzut de art. 284 alin. (1) C. pen., în care plângerea poate fi formulată, în mod legal organul de urmărire penală a reținut cazul prevăzut de art. 10 lit. f) C. proc. pen., în care punerea în mișcare a acțiunii penale este împiedicată. Pe de altă parte, din examinarea transcrierii susținerilor din ședința de judecată din 11 martie 2004 nu rezultă că afirmația se referea la o faptă determinată. Prin urmare, cu referire la infracțiunea prevăzută de art. 206 C. pen., în mod legal organul de urmărire penală a reținut cazul prevăzut art. 10 lit. d) C. proc. pen., în care punerea în mișcare a acțiunii penale este împiedicată. Ca atare, respingând plângerea și menținând rezoluția atacată, prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, nesupusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute în art. 385 9 C. proc.

pen. În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul menționat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinței nr. 616 din 8 noiembrie 2005, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 2186/2005. Obligă recurentul menționat, să plătească statului, suma de 260 lei (2.600.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2006.