ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii penale de

față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată

pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 21 decembrie 2004,

petiționarul C.G. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 278

1

C.

proc. pen., desființarea rezoluției de neînceperea urmăririi penale cu nr.

223/P/2004, dată la 5 mai 2004 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, față de

A.R.T., directorul Serviciului Român de Informații, cercetat pentru

infracțiunea de calomnie prevăzută de art. 206 C. pen.

Din examinarea actelor

dosarului rezultă că, la data de 30 mai 2001, persoana vătămată C.G. s-a

adresat Judecătoriei sectorului 3 București cu o plângere penală, prin care a

solicitat cercetarea și condamnarea numitului T.R.A., pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 206 C. pen. și obligarea acestuia la plata sumei

de un miliard lei cu titlu de daune morale.

Persoana vătămată a susținut

că, la data de 29 martie 2001, în cadrul emisiunii S. difuzată pe T.V.R.,

T.R.A. i-ar fi adus grave prejudicii, acuzând-o de furtul unor dosare din

arhiva C.N. S.A.S., de trădare și infidelitate față de C.N. S.A.S.; că toate

aceste afirmații i-au afectat grav onoarea, demnitatea, imaginea personală și

viața intimă, punându-i în pericol „însăși procurarea mijloacelor minime de trai”.

A mai susținut persoana

vătămată că urmare acestor afirmații ale făptuitorului, C.N. S.A.S. i-a

desfăcut contractul de muncă, iar ulterior presa scrisă a preluat informațiile

date de făptuitor și le-a comentat în mai multe articole.

Cauza a fost înregistrată la

Judecătoria sectorului 3 București sub nr. 7352/2001, fiind pronunțată sentința

penală nr. 2080 din 20 noiembrie 2001, sentință ce a fost casată prin decizia

penală nr. 1160 din 24 iunie 2004 a Tribunalului București, cu trimiterea

cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

În rejudecare, cauza a fost

înregistrată la Judecătoria sectorului 3 București sub nr. 8722/2002, iar prin

sentința penală nr. 1524 din 2 decembrie 2002, în baza art. 11 pct. 2 lit. a)

C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost

achitat inculpatul T.R.A., pentru infracțiunea prevăzută de art. 206 C. pen.

Ulterior, prin decizia

penală nr. 170/ R din 13 februarie 2004, pronunțată de Tribunalul București,

secția a II-a penală, în dosarul nr. 356/2003 a fost casată sentința penală nr.

1524 din 2 decembrie 2002 a Judecătoriei sectorului 3 București și, în raport

de calitatea făptuitorului, de director al S.R.I., cu rang de ministru, cauza a

fost trimisă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

pentru efectuarea de cercetări sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 206

C. pen.

Analizând actele

premergătoare efectuate în cauză, procurorul a dispus neînceperea urmăririi

penale față de T.R.A., prin rezoluția nr. 223/ P din 5 mai 2004, rezoluție care

ulterior a fost menținută de Procurorul șef al secției de urmărire penală și

criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție care, prin rezoluția nr. 32069/2788 din 22 decembrie 2004, a respins,

ca neîntemeiată, plângerea formulată, în temeiul art. 278 C. proc. pen., de

persoana vătămată C.G.

Împotriva acestor rezoluții

de netrimitere în judecată, persoana vătămată C.G. a introdus, în temeiul art.

278

1

C. proc. pen., plângere la Înalta Curte de Casație și Justiție,

apreciind că soluțiile date de parchet sunt nelegale, în cauză fiind întrunite

toate elementele constitutive ale infracțiunii de calomnie.

Plângerea este nefondată.

Potrivit art. 206 C. pen.,

constituie infracțiunea de calomnie „afirmarea sau imputarea în public, prin

orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă

ar fi adevărată ar expune acea persoană la o sancțiune penală, administrativă

sau disciplinară, ori disprețului public”.

Rezultă deci că, pentru

realizarea conținutului infracțiunii de calomnie, se impun, printre altele, a

fi îndeplinite următoarele cerințe:

- făptuitorul să afirme ori

să impute ceva persoanei vătămate;

- persoana vătămată să fie

determinată, prin indicarea numelui acesteia ori prin arătarea unei împrejurări

de natură a dezvălui, fără echivoc, despre cine este vorba;

- fapta afirmată ori

imputată să fie determinată, individualizată și nicidecum generică;

- făptuitorul să fi acționat

cu intenție, respectiv să cunoască împrejurarea că acțiunea sa este de natură

să expună pe cel condamnat la o sancțiune penală, administrativă, disciplinară

sau disprețului public.

Sunt excluse, potrivit

dispozițiilor art. 207 C. pen., faptele cu privire la care se poate face proba

verității, iar afirmarea sau imputarea au fost săvârșite pentru apărarea unui

interes legitim.

Din plângerea inițială

formulată de C.G. rezultă că acesta se consideră vătămat în interesele sale

legitime și afectat sub aspectul onoarei și demnității, suferind chiar o

sancțiune disciplinară, constând în desfacerea contractului de muncă, datorită

afirmațiilor făcute de făptuitorul T.R.A. într-o emisiune T.V. din data de 29

martie 2991, difuzată pe postul public R.

Din actele administrate în

cursul judecății plângerii inițiale și invocate de C.G. și în fața Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție rezultă că acesta, anterior

angajării în cadrul C.N. S.A.S. București a primit, în calitate de istoric, o

aprobare cu nr. 21802 din 3 februarie 1999 de acces la documentele aflate în

arhiva S.R.I., timp în care a studiat, așa cum rezultă și din declarația

martorului O.M.G. (solicitat în apărare), din dosarul nr. 356/2003 al

Tribunalului București, secția a II-a penală, dosare conținând informații și

documente despre T.A., actualul Patriarh al României.

Ulterior, aceste informații,

neconfirmate de vreo altă sursă, au apărut într-un cotidian de mare circulație

(L.), unde s-a consemnat expres că provin de la persoana vătămată C.G.

Mai exact, în cotidianul L.

cu numărul 3236 din 22 martie 2001 a apărut articolul intitulat P.T.,

homosexual ?, în articol făcându-se mențiunea că „documentele ne-au fost puse

la dispoziție de către cercetătorul G.C.”

Aceste dezvăluiri au

determinat atât conducerea C.N. S.A.S., unde între timp se angajase persoana

vătămată C.G., în calitate de consilier, cât și conducerea S.R.I. să efectueze

verificări proprii privind scurgerea de informații din arhive, în afara

cadrului legal.

Conducerea C.N. S.A.S. a

hotărât desfacerea contractului de muncă a consilierului, persoană vătămată

C.G. la data de 26 martie 2001, iar conducerea S.R.I. nu a făcut încă publice

rezultatele anchetei interne.

În legătură cu acest

subiect, postul național de televiziune R. a considerat necesară inițierea unei

dezbateri și televizate, deoarece articolul la care s-a făcut referire

anterior, conținea afirmații grave la adresa capului bisericii ortodoxe române.

Această dezbatere a avut loc

la 29 martie 2001, cu participarea făptuitorului T.R.A. și a ziaristului C.T.P.

din partea ziarului A.

Din conținutul transcrierii

casetei video, menționat de altfel în concluziile scrise depuse de persoana

vătămată C.G. la Tribunalul București (dosar nr. 356/2003, termen 9 ianuarie

2004) rezultă, fără echivoc, că nu făptuitorul T.R.A. a făcut vreo referire determinată

la adresa persoanei vătămate, ci generic acesta s-a referit la suspiciunea

instituției pe care o conduce, privind corectitudinea personalului angajat al

C.N. S.A.S., evitând chiar să se exprime tranșant la întrebarea directă

adresată de moderator.

Cel care a făcut însă o

referire concretă la persoana vătămată C.G. a fost ziaristul prezent la

dezbateri, afirmația acestuia nefiind însușită și nici măcar comentate de

făptuitorul T.R.A.

Din analiza celor menționate

mai sus rezultă, fără echivoc că făptuitorul T.R.A., în cadrul emisiunii

difuzată la 29 martie 2001 nu a făcut nici o afirmație ori imputare, vreunei

persoane determinate, în speță persoana vătămată C.G. și nici nu a indicat vreo

faptă determinată pe care acesta ar fi săvârșit-o, exprimând doar punctul de

vedere al instituției pe care o conducea, cu privire la necesitatea stopării

scurgerilor de informații neautorizate din dosarele aflate în arhivele S.R.I.,

respectiv C.N. S.A.S.

Diversele comentarii apărute

ulterior în presă constituie puncte de vedere ale ziariștilor care au tratat

subiectul și care răspund personal pentru cele înserate în articolele de presă.

Pe cale de consecință, în

cauză nefiind motive care să justifice desființarea rezoluției procurorului,

Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 278

1

alin. (8)

lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de

petiționarul C.G.

Potrivit art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., va obliga petiționarul la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată,

plângerea formulată de petiționarul C.G. împotriva rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale dată în dosarul nr. 223/P/2004 al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și

criminalistică, privind pe intimatul T.A.R.

Obligă petiționarul la plata

sumei de 600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință

publică, azi 4 aprilie 2005.