ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii penale de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 21 decembrie 2004, petiționarul C.G. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., desființarea rezoluției de neînceperea urmăririi penale cu nr. 223/P/2004, dată la 5 mai 2004 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, față de A.R.T., directorul Serviciului Român de Informații, cercetat pentru infracțiunea de calomnie prevăzută de art. 206 C. pen. Din examinarea actelor dosarului rezultă că, la data de 30 mai 2001, persoana vătămată C.G.

s-a adresat Judecătoriei sectorului 3 București cu o plângere penală, prin care a solicitat cercetarea și condamnarea numitului T.R.A., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 206 C. pen. și obligarea acestuia la plata sumei de un miliard lei cu titlu de daune morale. Persoana vătămată a susținut că, la data de 29 martie 2001, în cadrul emisiunii S. difuzată pe T.V.R., T.R.A. i-ar fi adus grave prejudicii, acuzând-o de furtul unor dosare din arhiva C.N. S.A.S., de trădare și infidelitate față de C.N. S.A.S.; că toate aceste afirmații i-au afectat grav onoarea, demnitatea, imaginea personală și viața intimă, punându-i în pericol „însăși procurarea mijloacelor minime de trai”. A mai susținut persoana vătămată că urmare acestor afirmații ale făptuitorului, C.N.

S.A.S. i-a desfăcut contractul de muncă, iar ulterior presa scrisă a preluat informațiile date de făptuitor și le-a comentat în mai multe articole. Cauza a fost înregistrată la Judecătoria sectorului 3 București sub nr. 7352/2001, fiind pronunțată sentința penală nr. 2080 din 20 noiembrie 2001, sentință ce a fost casată prin decizia penală nr. 1160 din 24 iunie 2004 a Tribunalului București, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. În rejudecare, cauza a fost înregistrată la Judecătoria sectorului 3 București sub nr. 8722/2002, iar prin sentința penală nr. 1524 din 2 decembrie 2002, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul T.R.A., pentru infracțiunea prevăzută de art. 206 C. pen.

Ulterior, prin decizia penală nr. 170/ R din 13 februarie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 356/2003 a fost casată sentința penală nr. 1524 din 2 decembrie 2002 a Judecătoriei sectorului 3 București și, în raport de calitatea făptuitorului, de director al S.R.I., cu rang de ministru, cauza a fost trimisă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru efectuarea de cercetări sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 206 C. pen. Analizând actele premergătoare efectuate în cauză, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale față de T.R.A., prin rezoluția nr. 223/ P din 5 mai 2004, rezoluție care ulterior a fost menținută de Procurorul șef al secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție care, prin rezoluția nr. 32069/2788 din 22 decembrie 2004, a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată, în temeiul art. 278 C. proc.

pen., de persoana vătămată C.G. Împotriva acestor rezoluții de netrimitere în judecată, persoana vătămată C.G. a introdus, în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., plângere la Înalta Curte de Casație și Justiție, apreciind că soluțiile date de parchet sunt nelegale, în cauză fiind întrunite toate elementele constitutive ale infracțiunii de calomnie. Plângerea este nefondată. Potrivit art. 206 C. pen., constituie infracțiunea de calomnie „afirmarea sau imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevărată ar expune acea persoană la o sancțiune penală, administrativă sau disciplinară, ori disprețului public”.

Rezultă deci că, pentru realizarea conținutului infracțiunii de calomnie, se impun, printre altele, a fi îndeplinite următoarele cerințe: - făptuitorul să afirme ori să impute ceva persoanei vătămate; - persoana vătămată să fie determinată, prin indicarea numelui acesteia ori prin arătarea unei împrejurări de natură a dezvălui, fără echivoc, despre cine este vorba; - fapta afirmată ori imputată să fie determinată, individualizată și nicidecum generică; - făptuitorul să fi acționat cu intenție, respectiv să cunoască împrejurarea că acțiunea sa este de natură să expună pe cel condamnat la o sancțiune penală, administrativă, disciplinară sau disprețului public. Sunt excluse, potrivit dispozițiilor art. 207 C. pen., faptele cu privire la care se poate face proba verității, iar afirmarea sau imputarea au fost săvârșite pentru apărarea unui interes legitim.

Din plângerea inițială formulată de C.G. rezultă că acesta se consideră vătămat în interesele sale legitime și afectat sub aspectul onoarei și demnității, suferind chiar o sancțiune disciplinară, constând în desfacerea contractului de muncă, datorită afirmațiilor făcute de făptuitorul T.R.A. într-o emisiune T.V. din data de 29 martie 2991, difuzată pe postul public R. Din actele administrate în cursul judecății plângerii inițiale și invocate de C.G. și în fața Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție rezultă că acesta, anterior angajării în cadrul C.N. S.A.S. București a primit, în calitate de istoric, o aprobare cu nr. 21802 din 3 februarie 1999 de acces la documentele aflate în arhiva S.R.I., timp în care a studiat, așa cum rezultă și din declarația martorului O.M.G.

(solicitat în apărare), din dosarul nr. 356/2003 al Tribunalului București, secția a II-a penală, dosare conținând informații și documente despre T.A., actualul Patriarh al României. Ulterior, aceste informații, neconfirmate de vreo altă sursă, au apărut într-un cotidian de mare circulație (L.), unde s-a consemnat expres că provin de la persoana vătămată C.G. Mai exact, în cotidianul L. cu numărul 3236 din 22 martie 2001 a apărut articolul intitulat P.T., homosexual ?, în articol făcându-se mențiunea că „documentele ne-au fost puse la dispoziție de către cercetătorul G.C.” Aceste dezvăluiri au determinat atât conducerea C.N. S.A.S., unde între timp se angajase persoana vătămată C.G., în calitate de consilier, cât și conducerea S.R.I.

să efectueze verificări proprii privind scurgerea de informații din arhive, în afara cadrului legal. Conducerea C.N. S.A.S. a hotărât desfacerea contractului de muncă a consilierului, persoană vătămată C.G. la data de 26 martie 2001, iar conducerea S.R.I. nu a făcut încă publice rezultatele anchetei interne. În legătură cu acest subiect, postul național de televiziune R. a considerat necesară inițierea unei dezbateri și televizate, deoarece articolul la care s-a făcut referire anterior, conținea afirmații grave la adresa capului bisericii ortodoxe române. Această dezbatere a avut loc la 29 martie 2001, cu participarea făptuitorului T.R.A. și a ziaristului C.T.P. din partea ziarului A. Din conținutul transcrierii casetei video, menționat de altfel în concluziile scrise depuse de persoana vătămată C.G.

la Tribunalul București (dosar nr. 356/2003, termen 9 ianuarie 2004) rezultă, fără echivoc, că nu făptuitorul T.R.A. a făcut vreo referire determinată la adresa persoanei vătămate, ci generic acesta s-a referit la suspiciunea instituției pe care o conduce, privind corectitudinea personalului angajat al C.N. S.A.S., evitând chiar să se exprime tranșant la întrebarea directă adresată de moderator. Cel care a făcut însă o referire concretă la persoana vătămată C.G. a fost ziaristul prezent la dezbateri, afirmația acestuia nefiind însușită și nici măcar comentate de făptuitorul T.R.A. Din analiza celor menționate mai sus rezultă, fără echivoc că făptuitorul T.R.A., în cadrul emisiunii difuzată la 29 martie 2001 nu a făcut nici o afirmație ori imputare, vreunei persoane determinate, în speță persoana vătămată C.G.

și nici nu a indicat vreo faptă determinată pe care acesta ar fi săvârșit-o, exprimând doar punctul de vedere al instituției pe care o conducea, cu privire la necesitatea stopării scurgerilor de informații neautorizate din dosarele aflate în arhivele S.R.I., respectiv C.N. S.A.S. Diversele comentarii apărute ulterior în presă constituie puncte de vedere ale ziariștilor care au tratat subiectul și care răspund personal pentru cele înserate în articolele de presă. Pe cale de consecință, în cauză nefiind motive care să justifice desființarea rezoluției procurorului, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul C.G.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga petiționarul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul C.G. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată în dosarul nr. 223/P/2004 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, privind pe intimatul T.A.R. Obligă petiționarul la plata sumei de 600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 4 aprilie 2005.