ÎCCJ, Decizia nr. 189/2005

Asupra recursului de față ;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

La data de 1 octombrie 2004,

partea vătămată V.M. a solicitat judecarea și condamnarea făptuitorului B.I.,

ministru delegat pentru coordonarea A.N.C., pentru săvârșirea infracțiunii de

calomnie, prevăzută de art. 206 C. pen.

În motivarea plângerii,

partea vătămată a arătat că, în Z.V.

din data de 21 iulie 2004, în

articolul „E.f.”

s-a arătat că „B.I. l-a prezentat pe V.M.,

reprezentantul sindicatului vamal, ca pe un exponent al unei rețele care se

ocupă cu practici mafiote. Ministrul a spus că acesta este cercetat pentru trafic

de influență și operațiuni frauduloase”.

De asemenea, în cotidianul

M.

din data de 21 iulie 2004

,

în articolul P.F.

este

reprodus în parte discursul ministrului, acesta fiind citat cu următoarele

afirmații: „Vom sesiza forul superior european în legătură cu activitatea lui

V.M. Este un personaj care face parte din structuri dubioase (...)”, „Avem

informații neoficiale conform cărora V.M. a devenit coproprietar la ziarul C.,

portavoce a intereselor de clan. Există suspiciuni că ar fi implicat și în spălare

de bani. Vrem să continuăm lupta și să-l aducem în fața justiției”.

Pe de altă parte, în

cotidianul A.

din 22 iulie 2004,

ministrul B.I. a făcut mai multe

afirmații calomnioase, cu referire la faptul că partea vătămată ar fi deranjată

de lupta A.N.C., că sindicaliștii se plâng de tratament ilegal și de

pretinderea unei „taxe de protecție” din partea acesteia. Totodată, ministrul a

afirmat că partea vătămată desfășoară activități subversive și că a săvârșit

mai multe infracțiuni de trafic de influență și spălare de bani.

În fine, în ziarul N.

din

22 iulie 2004, ministrul B.I. a reluat afirmațiile calomnioase apărute în presa

vrânceană, conform cărora partea vătămată ar face parte din structuri dubioase,

că aceasta a pus în unele vămi, prieteni care să o susțină, că vameșii solicită

plecarea din sindicat, datorită activităților ilegale a părții vătămate, că

aceasta a devenit coproprietar la ziarul C. și că este implicată în spălare de

bani. În final, ministrul B.I. a făcut afirmații calomnioase la adresa familiei

părții vătămate.

Partea vătămată a susținut

că aceste afirmații calomnioase i-au adus un grav prejudiciu moral, de imagine,

atât în fața autorităților publice române, cât și a membrilor de sindicat pe

care îi reprezintă.

În concluzie, partea

vătămată a solicitat condamnarea inculpatului B.I., în temeiul art. 206 C.

pen., precum și obligarea acestuia la plata sumei de 1 miliard lei cu titlu de

daune morale.

Prin sentința nr. 77 din 20

ianuarie 2005, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a dispus în

sensul trimiterii cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, pentru efectuarea urmăririi penale, referitor la infracțiunea

prevăzută de art. 206 C. pen., potrivit art. 279 alin. (2) lit. c), raportat la

art. 29 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

S-a reținut că în raport cu

conținutul afirmațiilor făcute în conferința de presă de către fostul ministru

B.I., se desprinde concluzia că acestea au legătură cu atribuțiile de serviciu

ale făptuitorului, în calitatea pe care o avea la data când se pretinde că a

fost săvârșită fapta.

În consecință, în cauză sunt

incidente dispozițiile art. 209 alin. (3) și (4) C. proc. pen., potrivit

cărora, în cazul infracțiunilor prevăzute de art. 29 pct. 1 din același cod,

săvârșite, între alții, de membrii Guvernului, este obligatorie efectuarea

urmăririi penale de către procurorul corespunzător instanței competente a

judeca în fond cauza penală.

Împotriva hotărârii primei

instanțe, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs,

susținând că instanța a încălcat dispozițiile art. 40 alin. (1) C. proc. pen.

și a făcut o greșită aplicare a legii, cu referire la art. 285 din același cod.

S-a susținut că faptele

imputate lui B.I., prin plângerea prealabilă, constau în aceea că, în cuprinsul

unor declarații de presă, preluate de publicații locale și centrale, a afirmat

despre partea vătămată, că ar fi exponent al unei rețele care se ocupă de

practici mafiote, face parte din structuri dubioase, pretinde taxe de protecție

și este implicată în spălarea de bani.

Săvârșite în aceste

condiții, în cadrul unei conferințe de presă și prin declarații făcute

cotidianului A.

,

faptele imputate lui B.I. nu au legătură cu atribuțiile

sale de serviciu, în sensul art. 40 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Simpla împrejurare că

făptuitorul, în afara cadrului exercitării autorității cu care a fost învestit,

a exprimat opinii despre persoana vătămată cu privire la unele aspecte de care

a luat cunoștință în exercitarea funcției sale, nu atrage incidența art. 40 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen., faptele menționate neavând, în sens juridic,

legătură cu atribuțiile sale de serviciu, atribuții în cadrul cărora nu

figurează susținerea de conferințe de presă ori acordarea de declarații și

interviuri în mass media.

Față de cele de mai sus și

având în vedere că B.I. a pierdut calitatea de ministru, în mod greșit secția

penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a considerat competentă după

calitatea persoanei, să soluționeze cauza.

Pe cale de consecință, tot

în mod greșit instanța, procedând la verificarea legalei sesizări sub aspectul

naturii actului de învestire, a făcut aplicarea art. 285 C. proc. pen. și a

trimis cauza, procurorului, pentru efectuarea urmăririi penale.

În concluzie, procurorul a

solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate, admiterea excepției

de necompetență după calitatea persoanei și declinarea competenței soluționării

în fond a cauzei, în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București.

Recursul este fondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin art. I pct. 1 din Legea

nr. 90/2005 privind aprobarea O.U.G. nr. 3/2005, pentru modificarea și

completarea Legii nr. 115/1999, privind responsabilitatea ministerială, s-a

stabilit că:

„La art. I pct. 5, alin. (2)

al art. 24 va avea următorul cuprins:

„(2) Urmărirea penală și

judecarea foștilor membri ai Guvernului, pentru infracțiunile săvârșite în

exercițiul funcției lor, astfel cum acestea sunt prevăzute de art. 7-11, se

efectuează potrivit normelor de procedură penală de drept comun”.

Se constată, așadar, existența unei

succesiuni de legi conținând dispoziții procesuale, pe parcursul soluționării

cauzei penale, care pun în discuție aplicarea acestora în timp.

Este adevărat că, spre

deosebire de Codul penal, Codul de procedură penală nu cuprinde dispoziții

privind aplicarea legii în timp.

În atare situație, devine

operant principiul de drept penal al „activității”

normelor de drept

procesual-penal, în raport cu care judecata se desfășoară cu respectarea

dispozițiilor legii de procedură penală în vigoare, conform principiului

consacrat al aplicării imediate a normelor de procedură penală.

Este de reținut în acest

sens, că prin Legea nr. 31/1968, pentru punerea în aplicare a Codului de

procedură penală, s-au adoptat principii unanim admise în practica legislativă

ulterioară, în sensul celor menționate mai sus, care au fost respectate

constant de legiuitor, inclusiv în cazul adoptării ultimelor acte normative de

modificare și completare a codului menționat.

Aceste principii, în număr

de trei, privesc neaplicarea normelor de drept procesual-penal ieșite din

vigoare, actelor ce se vor efectua după această dată, chiar dacă se referă la o

cauză începută sub imperiul legii vechi, neaplicarea legii procesuale noi,

actelor și lucrărilor efectuate potrivit legii vechi și aplicarea legii noi de

procedură, tuturor actelor și lucrărilor efectuate în domeniul procesual, după

intrarea ei în vigoare, fără a se distinge după cum procesul a fost început sub

imperiul normei vechi sau a normei noi.

Examinând cauza, în raport

cu principiile enunțate, se constată că soluționarea în fond a prezentei cauze

este de competența judecătoriei.

În consecință, Curtea va

admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite dosarul, Judecătoriei

sectorului 5 București, spre competentă soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva

sentinței nr. 77 din 20 ianuarie 2005, pronunțată de secția penală a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 5508/2004.

Casează sentința atacată

și trimite dosarul, spre competenta soluționare, Judecătoriei sectorului 5

București.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 iulie 2005.