ÎCCJ, Decizia nr. 189/2005

Asupra recursului de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 1 octombrie 2004, partea vătămată V.M. a solicitat judecarea și condamnarea făptuitorului B.I., ministru delegat pentru coordonarea A.N.C., pentru săvârșirea infracțiunii de calomnie, prevăzută de art. 206 C. pen. În motivarea plângerii, partea vătămată a arătat că, în Z.V. din data de 21 iulie 2004, în articolul „E.f.” s-a arătat că „B.I. l-a prezentat pe V.M., reprezentantul sindicatului vamal, ca pe un exponent al unei rețele care se ocupă cu practici mafiote. Ministrul a spus că acesta este cercetat pentru trafic de influență și operațiuni frauduloase”. De asemenea, în cotidianul M. din data de 21 iulie 2004 , în articolul P.F.

este reprodus în parte discursul ministrului, acesta fiind citat cu următoarele afirmații: „Vom sesiza forul superior european în legătură cu activitatea lui V.M. Este un personaj care face parte din structuri dubioase (...)”, „Avem informații neoficiale conform cărora V.M. a devenit coproprietar la ziarul C., portavoce a intereselor de clan. Există suspiciuni că ar fi implicat și în spălare de bani. Vrem să continuăm lupta și să-l aducem în fața justiției”. Pe de altă parte, în cotidianul A. din 22 iulie 2004, ministrul B.I. a făcut mai multe afirmații calomnioase, cu referire la faptul că partea vătămată ar fi deranjată de lupta A.N.C., că sindicaliștii se plâng de tratament ilegal și de pretinderea unei „taxe de protecție” din partea acesteia.

Totodată, ministrul a afirmat că partea vătămată desfășoară activități subversive și că a săvârșit mai multe infracțiuni de trafic de influență și spălare de bani. În fine, în ziarul N. din 22 iulie 2004, ministrul B.I. a reluat afirmațiile calomnioase apărute în presa vrânceană, conform cărora partea vătămată ar face parte din structuri dubioase, că aceasta a pus în unele vămi, prieteni care să o susțină, că vameșii solicită plecarea din sindicat, datorită activităților ilegale a părții vătămate, că aceasta a devenit coproprietar la ziarul C. și că este implicată în spălare de bani. În final, ministrul B.I. a făcut afirmații calomnioase la adresa familiei părții vătămate. Partea vătămată a susținut că aceste afirmații calomnioase i-au adus un grav prejudiciu moral, de imagine, atât în fața autorităților publice române, cât și a membrilor de sindicat pe care îi reprezintă.

În concluzie, partea vătămată a solicitat condamnarea inculpatului B.I., în temeiul art. 206 C. pen., precum și obligarea acestuia la plata sumei de 1 miliard lei cu titlu de daune morale. Prin sentința nr. 77 din 20 ianuarie 2005, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a dispus în sensul trimiterii cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru efectuarea urmăririi penale, referitor la infracțiunea prevăzută de art. 206 C. pen., potrivit art. 279 alin. (2) lit. c), raportat la art. 29 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. S-a reținut că în raport cu conținutul afirmațiilor făcute în conferința de presă de către fostul ministru B.I., se desprinde concluzia că acestea au legătură cu atribuțiile de serviciu ale făptuitorului, în calitatea pe care o avea la data când se pretinde că a fost săvârșită fapta.

În consecință, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 209 alin. (3) și (4) C. proc. pen., potrivit cărora, în cazul infracțiunilor prevăzute de art. 29 pct. 1 din același cod, săvârșite, între alții, de membrii Guvernului, este obligatorie efectuarea urmăririi penale de către procurorul corespunzător instanței competente a judeca în fond cauza penală. Împotriva hotărârii primei instanțe, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs, susținând că instanța a încălcat dispozițiile art. 40 alin. (1) C. proc. pen. și a făcut o greșită aplicare a legii, cu referire la art. 285 din același cod.

S-a susținut că faptele imputate lui B.I., prin plângerea prealabilă, constau în aceea că, în cuprinsul unor declarații de presă, preluate de publicații locale și centrale, a afirmat despre partea vătămată, că ar fi exponent al unei rețele care se ocupă de practici mafiote, face parte din structuri dubioase, pretinde taxe de protecție și este implicată în spălarea de bani. Săvârșite în aceste condiții, în cadrul unei conferințe de presă și prin declarații făcute cotidianului A. , faptele imputate lui B.I. nu au legătură cu atribuțiile sale de serviciu, în sensul art. 40 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Simpla împrejurare că făptuitorul, în afara cadrului exercitării autorității cu care a fost învestit, a exprimat opinii despre persoana vătămată cu privire la unele aspecte de care a luat cunoștință în exercitarea funcției sale, nu atrage incidența art. 40 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., faptele menționate neavând, în sens juridic, legătură cu atribuțiile sale de serviciu, atribuții în cadrul cărora nu figurează susținerea de conferințe de presă ori acordarea de declarații și interviuri în mass media. Față de cele de mai sus și având în vedere că B.I. a pierdut calitatea de ministru, în mod greșit secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a considerat competentă după calitatea persoanei, să soluționeze cauza. Pe cale de consecință, tot în mod greșit instanța, procedând la verificarea legalei sesizări sub aspectul naturii actului de învestire, a făcut aplicarea art. 285 C. proc. pen. și a trimis cauza, procurorului, pentru efectuarea urmăririi penale. În concluzie, procurorul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate, admiterea excepției de necompetență după calitatea persoanei și declinarea competenței soluționării în fond a cauzei, în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București.

Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Prin art. I pct. 1 din Legea nr. 90/2005 privind aprobarea O.U.G. nr. 3/2005, pentru modificarea și completarea Legii nr. 115/1999, privind responsabilitatea ministerială, s-a stabilit că: „La art. I pct. 5, alin. (2) al art. 24 va avea următorul cuprins: „(2) Urmărirea penală și judecarea foștilor membri ai Guvernului, pentru infracțiunile săvârșite în exercițiul funcției lor, astfel cum acestea sunt prevăzute de art. 7-11, se efectuează potrivit normelor de procedură penală de drept comun”. Se constată, așadar, existența unei succesiuni de legi conținând dispoziții procesuale, pe parcursul soluționării cauzei penale, care pun în discuție aplicarea acestora în timp.

Este adevărat că, spre deosebire de Codul penal, Codul de procedură penală nu cuprinde dispoziții privind aplicarea legii în timp. În atare situație, devine operant principiul de drept penal al „activității” normelor de drept procesual-penal, în raport cu care judecata se desfășoară cu respectarea dispozițiilor legii de procedură penală în vigoare, conform principiului consacrat al aplicării imediate a normelor de procedură penală. Este de reținut în acest sens, că prin Legea nr. 31/1968, pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală, s-au adoptat principii unanim admise în practica legislativă ulterioară, în sensul celor menționate mai sus, care au fost respectate constant de legiuitor, inclusiv în cazul adoptării ultimelor acte normative de modificare și completare a codului menționat.

Aceste principii, în număr de trei, privesc neaplicarea normelor de drept procesual-penal ieșite din vigoare, actelor ce se vor efectua după această dată, chiar dacă se referă la o cauză începută sub imperiul legii vechi, neaplicarea legii procesuale noi, actelor și lucrărilor efectuate potrivit legii vechi și aplicarea legii noi de procedură, tuturor actelor și lucrărilor efectuate în domeniul procesual, după intrarea ei în vigoare, fără a se distinge după cum procesul a fost început sub imperiul normei vechi sau a normei noi. Examinând cauza, în raport cu principiile enunțate, se constată că soluționarea în fond a prezentei cauze este de competența judecătoriei. În consecință, Curtea va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite dosarul, Judecătoriei sectorului 5 București, spre competentă soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței nr. 77 din 20 ianuarie 2005, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 5508/2004. Casează sentința atacată și trimite dosarul, spre competenta soluționare, Judecătoriei sectorului 5 București. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iulie 2005.