ÎCCJ, Decizia nr. 194/2004

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată la data

de 5 mai 2003 la Judecătoria Onești, partea vătămată P.L. a chemat în judecată

pe inculpatul T.C.V., solicitând condamnarea acestuia, pentru săvârșirea

infracțiunii de calomnie prevăzută de art. 206 C. pen. și să fie obligat,

solidar cu partea responsabilă civilmente, revista R.M.N., să-i plătească suma

de 100.000 euro, cu titlu de daune morale.

În motivarea plângerii, partea

vătămată a susținut că, prin articolele publicate în revista R.M.N. din 27

decembrie 2002 și 21 martie 2003, i s-a imputat că a săvârșit mai multe

infracțiuni pentru care ar fi fost condamnat și îndepărtat din Ministerul de

Interne, unde era ofițer.

Prin sentința penală nr. 463 din 19

mai 2003, Judecătoria Onești și-a declinat competența de a soluționa cauza în

favoarea Curții Supreme de Justiție, motivând că acesteia îi revine competența

de a judeca, deoarece, inculpatul avea calitatea de senator, în perioada când i

se impută săvârșirea faptei.

Curtea Supremă de Justiție, secția

penală, prin încheierea nr. 85 din 10 septembrie 2003, a trimis plângerea la

Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, în vederea efectuării

urmăririi penale.

Prin rezoluția nr. 646/P/2003 din 16

octombrie 2003, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, secția de

urmărire penală și criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penale, față

de senatorul T.C.V., pentru săvârșirea infracțiunii de calomnie prevăzută de art.

206 C. pen.

Împotriva acestei soluții,

petiționarul P.L. a formulat plângere adresată procurorului ierarhic superior.

Procurorul șef al secției de

urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, prin rezoluția din 12 ianuarie 2004, a respins

plângerea, constatând că rezoluția atacată este legală și temeinică.

Întemeindu-se pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., petiționarul P.L. a formulat plângere cu care s-a adresat, la

data de 28 ianuarie 2004, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În motivarea plângerii, partea

vătămată a susținut că soluția de neîncepere a urmăririi penale, față de

senatorul T.C.V., este nedreaptă.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, prin sentința nr. 28 din 20 februarie 2004, a respins plângerea,

ca nefondată, cu motivarea că din probatoriul administrat nu se poate reține că

senatorul T.C.V. a săvârșit vreo faptă proprie susceptibilă a fi considerată

calomnie, în sensul prevederilor art. 206 C. pen.

Petiționarul P.L. a declarat recurs,

împotriva sentinței, susținând, în esență, că soluția de respingere a plângerii

este nedreaptă.

Recursul nu este fondat.

Este adevărat că, prin art. 278

1

alin. (1), introdus în C. proc. pen. prin Legea nr. 281/2003, se prevede că

„după respingerea plângerii făcute, conform art. 275-278, împotriva rezoluției

de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției

de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi

penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale

căror interese legitime sunt vătămate, pot face plângere, în termen de 20 de

zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art.

277 și 278, la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să

judece cauza în primă instanță”.

De asemenea, este de observat că petiționarul

P.L. a făcut plângere la instanță, respectând condițiile stabilite prin art. 278

C. proc. pen., la care se face referire prin art. 278

1

alin. (1) din

același cod.

Dar, din examinarea actelor

dosarului de urmărire penală format de procurorul căruia i s-a repartizat

plângerea, se constată că, în adevăr, au existat temeiuri care justifică

rezoluția prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de senatorul T.C.V.

Sub acest aspect, aprecierea primei

instanțe, că persoana vizată de petiționar nu este autorul articolelor la care

se face referire prin plângere, se justifică, iar răspunderea acelei persoane,

în calitate de redactor șef la revista R.M.N., pentru publicarea lor, nu poate

fi de natură penală.

În consecință, constatându-se că

soluția dată de prima instanță este temeinică și conformă cu cerințele legii,

urmează ca recursul declarat de petiționar să fie respins, ca nefondat, cu

obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare efectuate de către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul P.L., împotriva sentinței nr. 28 din 20 februarie 2004

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Obligă pe petiționar să plătească

statului suma de 600.000 lei, cheltuieli judiciare în recurs.

Pronunțată, în ședință publică, azi,

7 iunie 2004.