ÎCCJ, Decizia nr. 208/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 669 din 28 noiembrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul G.H. împotriva rezoluției nr. 132/P/2005 din 11 mai 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. S-a reținut că în raport cu data comiterii faptei de denunțare calomnioasă, în luna ianuarie 1999, în mod legal s-a reținut de către organul de urmărire penală, că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale. Împotriva hotărârii primei instanțe, petentul G.H. a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris la data exercitării căii de atac.

Prin memoriul depus ulterior la dosarul cauzei, petentul a susținut, în esență, că în raport cu probatoriul administrat în cauză, care relevă cert săvârșirea faptei și vinovăția făptuitorului, în mod nelegal s-a dispus în sensul neînceperii urmăririi penale. În concluzie, petentul a solicitat admiterea recursului și trimiterea dosarului, primei instanței, în vederea rejudecării plângerii formulate împotriva soluției de netrimitere în judecată. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Prin art. 200 C. proc. pen., s-a stabilit că „urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată”.

În vederea realizării obiectului urmăririi penale, astfel cum acesta a fost definit prin textul menționat, legea procesual-penală a determinat precis și coerent regulile de desfășurare a acestei faze a procesului penal. Sesizat în unul din modurile reglementate în art. 221 C. proc. pen., organul competent efectuează acte premergătoare și de urmărire penală, în succesiunea prevăzută de lege. În anumite situații, actele premergătoare având ca scop clarificarea datelor care confirmă sau infirmă existența infracțiunii cu a cărei săvârșire organul de urmărire penală a fost sesizat, pot duce la constatarea unora din cazurile, reglementate în art. 10 C. proc. pen., în care punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată.

În raport cu această împrejurare, nejustificându-se începerea urmăririi penale și, respectiv, declanșarea procesului penal, se confirmă referatul de urmărire penală sau, după caz, când urmărirea penală este de competența procurorului, se dispune neînceperea acesteia. În cauză, constându-se împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale, în mod întemeiat organul de urmărire penală a dispus în sensul neînceperii urmăririi penale. Astfel, cu referire la fapta de denunțare calomnioasă pretins a fi fost comisă în luna ianuarie 1999, termenul de prescripție de 5 ani, prevăzut de art. 122 alin. (1) lit. d), cu referire la art. 121 C. pen., raportat la art. 259 din același cod, s-a împlinit în ianuarie 2004. Petentul a sesizat organul de urmărire penală, la data de 27 ianuarie 2005, ulterior împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale.

Prin urmare, respingând plângerea și menținând rezoluția atacată, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică. În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca nefondat. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul G.H. împotriva sentinței nr. 669 din 28 noiembrie 2005, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 4833/2005. Obligă recurentul menționat, să plătească statului, suma de 260 lei (2.600.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2006.