ÎCCJ, Decizia nr. 16/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 574 din 21

octombrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 4787/2005, Înalta Curte de Casație și

Justiție a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul N.G.

împotriva rezoluției nr. 561/P/2004 din 22 martie 2005 și împotriva rezoluției

nr. 9267/202/N/2005 din 6 iulie 2005, ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție.

S-a reținut că prin rezoluția nr.

561/P/2004 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații G.A.,

C.Ș., P.C. și M.P., pentru faptele prevăzute de art. 246 și 264 C. pen.

Rezoluția a fost confirmată de

procurorul ierarhic superior.

Examinând rezoluția, prin prisma

criticilor formulate de petent, prin plângerea întemeiată pe art. 278

1

C. proc. pen., instanța de fond a constatat că au fost respectate dispozițiile

art. 224 din același cod, că în mod judicios s-a reținut impedimentul prevăzut

de art. 10 lit. a) și că simpla nemulțumire a petentului cu privire la soluția

pronunțată în cauza civilă ce îl privește, nu justifică concluzia acestuia, că

magistrații menționați se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor reclamate.

Împotriva hotărârii primei instanțe,

petentul a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris.

Examinând cauza, în raport cu

dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se constată următoarele:

În conformitate cu art. 200 C. proc.

pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la

existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea

răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu, cazul să se

dispună trimiterea în judecată.

Din felul cum legea procesual-penală

a determinat obiectul urmăririi penale, rezultă că aceasta se efectuează având

în vedere mai multe sarcini.

Una dintre acestea privește

constatarea „existenței infracțiunilor”.

Sub acest aspect, din însăși

plângerea cu a cărei soluționare organul de urmărire penală a fost sesizat sau,

când este cazul, din actele premergătoare efectuate în cauză, rezultă date și

împrejurări care nu lasă îndoială fie cu privire la existența infracțiunii și

inexistența unuia din cazurile reglementate în art. 10 C. proc. pen., caz în

care punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale nu este împiedicată și

se dispune ca atare, fie cu privire la inexistența acesteia ori existența unuia

din cazurile prevăzute în textul legal menționat.

În această din urmă situație,

organul sesizat pe această cale dispune neînceperea urmăririi penale.

În cauză, organul de urmărire

penală, sesizat cu plângerea formulată de petentul menționat, a constatat îndeplinirea

legală a atribuțiilor de serviciu de către magistrații reclamați, împrejurare

ce justifică rezoluția de neîncepere a urmăririi penale.

Soluția de netrimitere în judecată,

confirmată de procurorul ierarhic superior, a fost contestată de petentul menționat,

și sub aspectul de completitudine al urmăririi penale.

Or, examinând cauza, sub acest

aspect, prima instanță a constatat că, în raport cu împrejurările cauzei, acest

caracter al urmăririi penale este îndeplinit, în sensul că nu se constată

împrejurări ce trebuiau stabilite sau lămurite și acestea nu au fost elucidate.

Nici în această etapă procesuală nu

se constată o altă situație de fapt, așa încât hotărârea primei instanțe este

nesusceptibilă de critică sub acest aspect.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea

va respinge recursul, ca nefondat.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2)

din același cod, petentul N.G. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul N.G.

împotriva sentinței nr. 574 din 21 octombrie 2005, pronunțată de secția penală

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 4787/2005.

Obligă recurentul menționat să

plătească statului, suma de 200 lei (2.000.000 ROL) cu titlu de cheltuieli

judiciare în recurs.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2006.