ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 19.05.2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3163/2005

HOTĂRÂRE

19.05.2005

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3163/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1 din 10 februarie 2004 a Curții de Apel Iași, pronunțată în dosarul nr. 5154/2003, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.C., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 1524/ P din 11 noiembrie 2002 dată de procurorul militar din cadrul Parchetului Militar Teritorial București, privind pe inculpații C.I., comisar șef la secția din cadrul Poliției municipiului Iași; P.C., inspector principal la Poliția municipiului Iași și S.M., agent șef adjunct la Secția IV Poliția municipiului Iași, rezoluție pe care a menținut-o.

A fost obligat petentul la 200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Petentul C.C. a investit Tribunalul Militar Iași cu plângerea înregistrată sub nr. 66/2003 prin care a solicitat infirmarea rezoluției procurorului militar nr. 1524/P/2002 privind pe făptuitorii lt. P.C., plt. S.M. și lt. Col. C.I., iar prin sentința penală nr. 74 din 5 septembrie 2003 s-a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Militar Teritorial București.

Această instanță, la rândul ei și-a declinat competența Curții de Apel Iași, sentința penală nr. 159 din 3 noiembrie 2003 cu motivarea că prin Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, lucrătorii de poliție au devenit funcționari publici; gradele militare de locotenent-colonel, locotenent și plutonier, au devenit comisar de poliție și agent principal de poliție.

Prin plângerea formulată petentul C.C. a solicitat în temeiul art. 333 C. proc. pen., restituirea cauzei procurorului pentru efectuarea de cercetări privind pe făptuitorii C.I., P.C. și S.M., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 263 și art. 264 C. pen., constând în aceea că în mod nelegal prin referatul din 14 februarie 2002 dat în dosarul nr. 3778/P/2001, l-au scos de sub urmărire penală pe făptuitorul R.A. vinovat de încălcarea prevederilor art. 19 și art. 20 din Legea nr. 130/1999. De asemenea, cu rea-credință au fost ignorate declarațiile unor martori în detrimentul altora, trebuia suplimentat probatoriul cu alți 9 martori indicați din care rezulta vinovăția făptuitorului. În condițiile în care instanța constată că cercetările sunt complete a solicitat pronunțarea unei hotărâri.

Examinând rezoluția atacată, în baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, instanța de fond a constatat plângerea ca fiind nefondată.

Astfel, prin rezoluția procurorului din cadrul Parchetului Militar Teritorial din 11 noiembrie 2002, dată în dosarul nr. 1524/P/2002 în temeiul dispoziției art. 228 alin. 6 (devenit alin. 7 conform modificărilor prin Legea nr. 281/2003 ) și art. 10 alin. (1) lit. a) și d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de lt. col. C.I., lt. P.C. și plt. S.M., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen.

Prin rezoluție s-a reținut că petentul C.C. a depus o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași împotriva numitului R.A., directorul trustului de P. 24 ore din municipiul Iași prin care a arătat că acesta s-a folosit de munca prestată de mai multe persoane fără a fi încheiate contracte de muncă sau convenții, fiind încălcate astfel prevederile legale.

Plângerea a fost trimisă secției a IV-a Poliția municipiului Iași și a fost repartizată plt. S.M., subofițerul a efectuat cercetări stabilind că petentul a desfășurat activități în cadrul S.C. T.P. pe postul de redactor de serviciu în perioada mai 2000 - ianuarie 2001, fiind retribuit lunar cu un salariu de 600.000 lei. La data de 9 ianuarie 2001 a renunțat la locul de muncă și a acționat în judecată societatea cu motivația că a refuzat să-i încheie contract de muncă.

La 25 iulie 2001, în baza dispoziției art. 228 alin. (4) și art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., s-a propus neînceperea urmăririi penale față de R.A. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 19 și art. 20 din Legea nr. 130/1999.

Petentul a formulat plângere și a propus audierea de martori, iar procurorul a infirmat rezoluția, iar dosarul a fost restituit pentru completare de cercetări.

Prin procesul-verbal din 14 decembrie 2001 plt. S.M. a dispus începerea urmăririi penale, iar la 14 februarie 2002 a întocmit referatul cu propunere de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, soluție confirmată de procuror (adeverința nr. 3778/P/2001).

Plângerea formulată de petent împotriva acestei ordonanțe a fost respinsă de primul procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.

S-a constatat de procurorul militar că plt. S.M. a efectuat acte de cercetare față de R.A. și în conformitate cu prevederile legale a propus o soluție temeinică și legală ce a fost confirmată de procuror, situație în care nu se poate considera că lucrătorul de poliție și a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, lipsind unul din elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. Din aceleași considerente s-a constatat că nu există infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen., avându-se în vedere că numitul R.A. a fost cercetat și sancționat.

Cu privire la activitatea lt. col. C.I. rezumată la semnarea adreselor și a corespondenței la Parchetul de pe lângă judecătoria Iași, în calitate de șef al secției a IV-a Poliția municipiului Iași nu s-a putut aprecia că există infracțiunile pentru care a fost reclamat, iar referitor la lt. P.C. s-a constatat că acesta nu a efectuat cercetări în cauza reclamată de C.C., situație în care față de acesta nu s-a putut reține existența infracțiunilor menționate.

Respectiva rezoluție a fost confirmată de Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care, prin rezoluția nr. 3485/2002 din 19 iunie 2003, a respins plângerea și a menținut ca fiind legală și temeinică soluția dată.

Motivul invocat de petent prin plângerea adresată instanței prin care a solicitat restituirea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi, nu a putut fi primit.

Potrivit alin. (7) al art. 278

C. proc. pen., introdus prin Legea nr. 281/2003, instanța competentă investită cu judecarea unei astfel de plângeri verifică rezoluția sau ordonanța atacată pe baza lucrărilor și a materialului cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate.

A rezultat din actele dosarului, că agentul șef adjunct, S.M. din cadrul secției a IV-a Poliția municipiului Iași cu referatul nr. 254294 din 14 februarie 2002 a propus scoaterea de sub urmărire penală a numitului R.A. conform art. 249 și art. 10 alin. (1) lit. b

), raportat la art. 11 lit. b) C. proc. pen.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași prin ordonanța din 19 aprilie 2002 a dispus scoaterea de sub urmărire penală și a aplicat făptuitorului, în baza art. 91 lit. c) C. proc. pen., amenda administrativă în sumă de 3.000.000 lei.

Pe de altă parte comisarul șef C.I., în calitate de șef secție poliție a semnat adresele și corespondențele primite de la procuror iar inspectorul-principal P.C. nu a efectuat acte de cercetări în respectiva cauză.

Raportat actelor existente și situației de fapt, intimații C.I., P.C. și S.M. nu se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., ori acea de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen.

S-a apreciat că nu se impune nici soluția de reluare și redeschiderea urmăririi penale, după cum a solicitat petentul.

Potrivit dispoziției art. 273 C. proc. pen., redeschiderea urmăririi penale are loc dacă, ulterior, se constată că nu a existat în fapt cazul care a determinat încetarea sau scoaterea de sub urmărire penală sau că a dispărut împrejurarea pe care se întemeia încetarea sau scoaterea de sub urmărire.

Or, în speță temeiul avut în vedere de procuror este cel prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. a C. proc. pen., respectiv că faptele prevăzute de art. 246 și art. 264 C. pen., nu există, situație ce împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale.

De asemenea, s-a constatat în cauză că nu există fapte sau împrejurări noi apărute după momentul emiterii ordonanței de scoatere de sub urmărire penală, spre a se concluziona că se impune conform art. 333 alin. (1) și art. 278

alin. (8) lit. b), trimiterea la procuror a cauzei pentru redeschiderea urmăririi penale.

Împotriva acestei sentințe a declarat, în termen legal, recurs petiționarul C.C., criticând-o, invocând dispozițiile art. 385

pct. 17

C. proc. pen., considerând că hotărârea este lovită de nulitate absolută, fiind contrară legii, arătând că a solicitat desființarea celor două ordonanțe ale procurorului P.M.T.B și P.C.S.J. și deschiderea urmăririi penale ale celor trei intimați, precum și condamnarea acestora în cazul în care nu sunt aplicabile prevederile art. 333 C. proc. pen.

De asemenea, recurentul petiționar a mai invocat și dispozițiile art. 385

pct. 18 C. proc. pen., considerând că hotărârea este lovită de nulitate absolută, urmare a faptului că instanța a comis o eroare gravă de fapt, completul de judecată refuzând atașarea dosarului nr. 3778/P/2001 din care se putea vedea cu claritate modul de operare al celor trei intimați, dovedind lipsa de interes a președintelui completului pentru aflarea adevărului, iar ulterior casării integrale a solicitat din nou desființarea celor două ordonanțe și dacă se consideră că nu este aplicabil art. 333 C. proc. pen., condamnarea celor trei intimați pentru comiterea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 246 și art. 264 C. pen.

Totodată declarației de recurs i-a mai fost atașată și o altă cerere a recurentului petiționar ulterioară comunicării hotărârii în care a menționat că pronunțarea a fost dată numai față de plângerea la ordonanța procurorului Parchetului Militar Teritorial București nr. 1524/ P din 11 noiembrie 2002 deși la primul terme președintele completului a dispus conexarea acestei plângeri cu plângerea la ordonanța procurorului P.C.S.J., dispunându-se tot la primul termen efectuarea adresei către Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție pentru a fi atașat la dosar conținutul rezoluției procurorului P.C.S.J, și pentru că nu s-au anulat cele două ordonanțe și nu au fost condamnați cei trei intimați soluția dată este lovită de nulitate absolută.

La dosarul cauzei au mai fost depuse precizări de către recurentul petiționar, în sensul că se impune atașarea dosarului nr. 3778/P/2001, precum și considerații privind soluțiile dispuse la parchet și la instanță.

În recurs a fost solicitat dosarul nr. 3778/P/2001 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, având în vedere că pentru justa soluționare a recursului declarat este necesară studierea dosarului menționat de recurent.

Astfel, la termenul de astăzi s-a menționat că a fost atașat dosarul nr. 19893/2004 al Judecătoriei Iași, ce a fost înregistrat la Tribunalul Iași sub nr. 9723/2004 la care se află atașat dosarul nr. 3778/P/2001 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.

Examinând recursul declarat de petiționarul C.C. împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

pct. 17

, 18 C. proc. pen., cât și din oficiu potrivit art. 385

alin. (3) din același cod, Înalta Curte apreciază recursul petiționarului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios și temeinic motivat prima instanță a respins, ca nefondată, plângerea petiționarului C.C.

Înalta Curte consideră că a fost făcută o evaluare justă asupra actelor efectuate de procuror care au condus la soluția de neîncepere a urmăririi penale față de lt. col. C.I., lt. P.C. și plt. S.M. pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen.

Așa cum rezultă din cauză au fost examinate criticile formulate de petiționar, în raport cu persoanele și faptele pretins a fi săvârșite de către acestea, constatându-se că plt. S.M. a efectuat acte de cercetare față de R.A. în conformitate cu prevederile legale, propunând o soluție ce a fost confirmată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, astfel că nu se putea reține că acesta și-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, lipsind unul din elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. și nici a infracțiunii prevăzută de art. 264 C. pen., numitul R.A. fiind cercetat și sancționat.

În ceea ce privește activitatea lt. col. C.I. s-a rezumat la semnarea adreselor și a corespondenței cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, în calitate de șef al Secției a IV-a Poliția municipiului Iași, neputându-se aprecia că există infracțiunile pentru care a fost reclamat, iar referitor la lt. P.C. s-a constatat că acesta nu a efectuat cercetări în cauza reclamată de petiționar, situație față de care nu s-a putut reține existența infracțiunilor menționate.

Înalta Curte apreciază că instanța de fond a făcut o corectă și obiectivă evaluare a materialului probator administrat, înlăturând motivat critica petiționarului referitoare la restituirea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale față de condițiile impuse de art. 278

alin. (7) C. proc. pen.

Totodată prima instanță a considerat că nici soluția redeschiderii urmăririi penale nu se impune față de conținutul art. 273 C. proc. pen. și temeiul avut în vedere de procuror, respectiv art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., inexistența faptelor prevăzute de art. 246 și art. 264 C. pen., situație ce împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale, iar în cauză nu există fapte sau împrejurări noi apărute momentului emiterii ordonanței de scoatere de sub urmărire penală, care să conducă la soluția invocată.

Astfel, Înalta Curte consideră că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385

pct. 17

C. proc. pen., deoarece instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legii, prin examinarea condițiilor impuse de legiuitor pentru soluțiile invocate de petiționar în contextul actelor și materialului din dosar, constatând că solicitările petiționarului nu pot fi reținute.

De asemenea, nu este aplicabil nici cazul de casare prevăzut la art. 385

pct. 18 din același cod, deoarece între percepția lucrărilor dosarului și soluția pronunțată de prima instanță există o deplină concordanță.

Înalta Curte nu poate avea în vedere nici critica recurentului petiționar că instanța de fond a comis o gravă eroare de fapt prin respingerea cererii de atașare a dosarului nr. 3778/P/2001 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, împrejurare care ar fi condus la clarificarea modului de operare al intimaților, deoarece aceasta nu se poate analiza prin prisma cazului de casare stipulat la art. 385

pct. 18 C. proc. pen.

Această critică nu s-ar fi putut circumscrie nici cazului de casare prevăzut de art. 385

pct. 10 C. proc. pen., deoarece instanța de fond s-a pronunțat pe cererea petiționarului și a respins-o motivat, în sensul că face obiectul altei cauze, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la 13 ianuarie 2004 în dosarul nr. 5154/2003 al Curții de Apel Iași.

În recurs, Înalta Curte a solicitat dosarul nr. 3778/P/2001 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, apreciind că pentru justa soluționare a recursului declarat este necesară studierea dosarului menționat de recurent, astfel, fiind atașat dosarul nr. 19893/2004 al Judecătoriei Iași, ce a fost înregistrat la Tribunalul Iași sub nr. 9723/2004 la care se află atașat dosarul nr. 3778/P/2001 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.

Din studiul asupra cauzei menționate rezultă că prin ordonanța din 14 noiembrie 2003 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași dată în dosarul nr. 3778/P/2001 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului R.A. cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 19 Legea nr. 130/1999 [(art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.)] și art. 20 Legea nr. 130/1999 [(art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.)] ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Împotriva acestei ordonanțe a formulat plângere petiționarul C.C. la procurorul ierarhic superior care prin rezoluția din 25 mai 2004 a respins-o.

Petiționarul C.C. a formulat la Judecătoria Iași plângere împotriva ordonanței procurorului dispusă la data de 14 noiembrie 2003 în dosarul nr. 3778/P/2001 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, care a fost soluționată prin sentința penală nr. 1502 din 25 martie 2004 a Judecătoriei Iași, în sensul că a fost respinsă, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petiționarul, iar prin decizia penală nr. 959 din 16 septembrie 2004 Tribunalul Iași a admis recursul declarat de petiționarul C.C. împotriva sentinței penale nr. 1502 din 25 martie 2004 a Judecătoriei Iași, pe care a casat-o în totalitate și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr. 19893/2004 și soluționată prin sentința penală nr. 4843 din 4 noiembrie 2004 prin respingerea plângerea formulată de petiționarul C.C. împotriva ordonanței procurorului dispusă în dosarul de urmărire penală nr. 3778/P/2001 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași la data de 14 noiembrie 2003 și menținută această soluție.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petiționarul C.C. ce face obiectul dosarului nr. 9723/2004 aflat în prezent pe rolul Tribunalului Iași.

Astfel, Înalta Curte consideră, ca urmare a studiului dosarului nr. 3778/P/2001 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași solicitat de petiționar, că acesta are un obiect diferit de prezenta cauză, deoarece prin plângerea petiționarului se atacă o altă ordonanță dată de procuror ce vizează un alt intimat, infracțiuni diferite, aflându-se într-un alt stadiu procesual, ceea ce exclude existența vreunei conexități între cele două cauze, neavând relevanță cu privire prezentul recurs.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră că instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică, neconstatând nici existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu potrivit art. 385

alin. (3) C. proc. pen.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul C.C. împotriva sentinței penale nr. 1 din 10 februarie 2004 a Curții de Apel Iași.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat.