ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5255/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 70 din 25

martie 2003, pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București a fost

respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.I., prin care s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de col. B.M., col. I.L., cpt. G.J. și

plt. C.G., toți din cadrul I.P.J. Galați pentru infracțiunea de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut că rezoluția procurorului atacată cu plângere de către

petentul B.I. este temeinică și legală, întrucât lucrătorii de poliție nu au

obligația și nici atribuțiuni legale de a pune în executare hotărârile

judecătorești definitive; aceste atribuțiuni aparțin exclusiv executorilor

judecătorești, care iau măsuri de punere în executare a hotărârilor

judecătorești numai la cererea persoanelor interesate și îndreptățite.

Împotriva sentinței sus-menționate a

declarat apel petentul B.I., solicitând desființarea hotărârii judecătorești

atacate, tragerea la răspundere penală a făptuitorilor, obligarea acestora la

plata prejudiciului produs părții vătămate și a cheltuielilor judiciare.

Prin decizia nr. 62 din 4 decembrie

2003 a Curții Militare de Apel, pronunțată în dosarul nr. 16/2003, a fost

respins, ca nefondat, apelul declarat de petentul B.I. împotriva sentinței nr.

70 din 25 martie 2003, pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București,

fiind obligat apelantul la 800.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut că la 7 iunie 1999, B.I. a formulat plângere împotriva col.

B.M., col. L.I., cpt. G.J. și plt. C.G., toți din cadrul Inspectoratului de

Poliție al Județului Galați pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.

Prin rezoluția din 13 august 1999,

Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel a dispus neînceperea

urmăririi penale față de cei reclamați pentru că faptele arătate în plângere nu

există, lucrătorii de poliție nefiind abilitați de lege să pună în executare

hotărâri judecătorești definitive.

Petentul a formulat plângere

împotriva rezoluției, adresându-se Curții Militare de Apel, iar această

instanță, prin încheierea din 6 noiembrie 2001 a respins plângerea ca

nefondată.

Prin decizia nr. 1227 din 6 martie

2002, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul declarat de petent, a casat

încheierea pronunțată de Curtea Militară de Apel și a dispus ca plângerea să

fie soluționată de Tribunalul Militar Teritorial București.

Această din urmă instanță, prin

sentința nr. 115 din 24 iunie 2002, a respins plângerea formulată de petent

împotriva aceleiași rezoluții.

Curtea Militară de Apel admițând

apelul petentului a desființat sentința Tribunalului Militar Teritorial

București și a dispus rejudecarea cauzei de către aceeași instanță, întrucât

judecarea cauzei a avut loc în lipsa unei părți nelegal citate.

Petentul a formulat și numeroase

petiții la diferite organe despre care a considerat că pot să ia măsuri pentru

punerea în executare a unor hotărâri judecătorești definitive și, astfel,

petentului să-i fie restituite diferite sume de bani de unele societăți

comerciale cu conturi deschise la B., sucursala Galați și B.A. Galați.

În concret, petiționarul a arătat că

lucrătorii de poliție nu și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu sau le-au

îndeplinit cu rea-credință și, pentru că nu au luat măsurile legale de punere

în executare a hotărârilor judecătorești rămase definitive, aceștia i-au cauzat

prejudicii importante.

În esență, petentul i-a reclamat pe

comisarul șef B.M., comisar șef I.L., inspector principal G.J. și agent

principal C.G., întrucât nu au luat măsuri de punere în executare a hotărârilor

judecătorești rămase definitive și datorită atitudinii acestora, ei au săvârșit

infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de

art. 246 C. pen.

Atribuțiile la care se referă

petentul, care i-ar fi generat prejudicii importante datorită relei-credințe

sau neîndeplinirii lor, nu intră în sfera acelor atribuții legale pe care le au

lucrătorii de poliție, punerea în executare a hotărârilor judecătorești, fiind

de competența executorilor judecătorești.

Prin sentința nr. 109 din 30

octombrie 2003 a Curții Supreme de Justiție a fost respinsă cererea de recuzare

formulată de petentul B.I. împotriva tuturor judecătorilor Curții Militare de

Apel în dosarul nr. 4861/2003.

Împotriva acestei decizii a

declarat, în termen legal, recurs petiționarul B.I., criticând-o, arătând în

scris că prin cele cinci sentințe executorii este prejudiciat material cu suma

de 600.000.000 lei și daune morale de 400.000.000 lei, ca urmare a afectării

sale psihice și a soției sale, intimații fiind vinovați de infracțiunile

arătate în plângerea pe care a formulat-o, solicitând și obligarea acestora la

plata cheltuielilor de judecată.

Petiționarul în concluziile orale,

în dezbateri a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat,

susținând nelegalitățile și nedreptățile suferite, cerând a fi despăgubit cu 50

milioane de lei.

Examinând recursul declarat de

petiționarul B.I. împotriva deciziei instanței de apel în raport cu motivele

invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare, prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen., Înalta Curte consideră recursul

petiționarului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza cauzei rezultă că în mod

judicios și temeinic motivat instanța de apel și-a însușit argumentele primei

instanțe, apreciind că rezoluția procurorului împotriva căreia petiționarul a

formulat plângere este temeinică și legală, menținând rezoluția atacată.

Înalta Curte consideră că în cauză a fost făcută o

evaluare justă asupra actelor efectuate de procuror care au condus la soluția

de neîncepere a urmăririi penale față de col. B.M., col. I.L., cpt. G.J. și

plt. C.G. din cadrul I.P.J. Galați pentru infracțiunea de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., deoarece

lucrătorii de poliție nu au atribuții legale de a pune în executare hotărâri

judecătorești, competența exclusivă referitoare la punerea în executare a

hotărârilor judecătorești aparținând executorilor judecătorești la cererea

persoanelor interesate.

Înalta Curte nu poate reține

criticile formulate de petiționarul B.I. în recurs, deoarece consideră că

instanța de apel în mod obiectiv a evaluat materialul probator administrat, în

raport cu dispozițiile legale invocate, astfel că rezoluția dată de către

parchet este legală și temeinică, în cauză fiind făcută o corectă aplicare a

legii, nefiind incidente dispozițiile art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.

În consecință, Înalta Curte

apreciază că hotărârea instanței de apel este legală și temeinică sub toate

aspectele, neconstatându-se nici existența vreunui caz de casare ce s-ar fi

putut invoca din oficiu potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de petiționarul B.I. împotriva deciziei nr. 62

din 4 decembrie 2003 a Curții Militare de Apel.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., se va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul B.I. împotriva deciziei nr. 62 din 4 decembrie 2003 a

Curții Militare de Apel.

Obligă pe recurent la plata sumei de

600.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

14 octombrie 2004.