ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5255/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 70 din 25 martie 2003, pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.I., prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de col. B.M., col. I.L., cpt. G.J. și plt. C.G., toți din cadrul I.P.J. Galați pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că rezoluția procurorului atacată cu plângere de către petentul B.I. este temeinică și legală, întrucât lucrătorii de poliție nu au obligația și nici atribuțiuni legale de a pune în executare hotărârile judecătorești definitive; aceste atribuțiuni aparțin exclusiv executorilor judecătorești, care iau măsuri de punere în executare a hotărârilor judecătorești numai la cererea persoanelor interesate și îndreptățite.

Împotriva sentinței sus-menționate a declarat apel petentul B.I., solicitând desființarea hotărârii judecătorești atacate, tragerea la răspundere penală a făptuitorilor, obligarea acestora la plata prejudiciului produs părții vătămate și a cheltuielilor judiciare. Prin decizia nr. 62 din 4 decembrie 2003 a Curții Militare de Apel, pronunțată în dosarul nr. 16/2003, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de petentul B.I. împotriva sentinței nr. 70 din 25 martie 2003, pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București, fiind obligat apelantul la 800.000 lei cheltuieli judiciare statului. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că la 7 iunie 1999, B.I. a formulat plângere împotriva col.

B.M., col. L.I., cpt. G.J. și plt. C.G., toți din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Galați pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. Prin rezoluția din 13 august 1999, Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei reclamați pentru că faptele arătate în plângere nu există, lucrătorii de poliție nefiind abilitați de lege să pună în executare hotărâri judecătorești definitive. Petentul a formulat plângere împotriva rezoluției, adresându-se Curții Militare de Apel, iar această instanță, prin încheierea din 6 noiembrie 2001 a respins plângerea ca nefondată.

Prin decizia nr. 1227 din 6 martie 2002, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul declarat de petent, a casat încheierea pronunțată de Curtea Militară de Apel și a dispus ca plângerea să fie soluționată de Tribunalul Militar Teritorial București. Această din urmă instanță, prin sentința nr. 115 din 24 iunie 2002, a respins plângerea formulată de petent împotriva aceleiași rezoluții. Curtea Militară de Apel admițând apelul petentului a desființat sentința Tribunalului Militar Teritorial București și a dispus rejudecarea cauzei de către aceeași instanță, întrucât judecarea cauzei a avut loc în lipsa unei părți nelegal citate. Petentul a formulat și numeroase petiții la diferite organe despre care a considerat că pot să ia măsuri pentru punerea în executare a unor hotărâri judecătorești definitive și, astfel, petentului să-i fie restituite diferite sume de bani de unele societăți comerciale cu conturi deschise la B., sucursala Galați și B.A.

Galați. În concret, petiționarul a arătat că lucrătorii de poliție nu și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu sau le-au îndeplinit cu rea-credință și, pentru că nu au luat măsurile legale de punere în executare a hotărârilor judecătorești rămase definitive, aceștia i-au cauzat prejudicii importante. În esență, petentul i-a reclamat pe comisarul șef B.M., comisar șef I.L., inspector principal G.J. și agent principal C.G., întrucât nu au luat măsuri de punere în executare a hotărârilor judecătorești rămase definitive și datorită atitudinii acestora, ei au săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. Atribuțiile la care se referă petentul, care i-ar fi generat prejudicii importante datorită relei-credințe sau neîndeplinirii lor, nu intră în sfera acelor atribuții legale pe care le au lucrătorii de poliție, punerea în executare a hotărârilor judecătorești, fiind de competența executorilor judecătorești.

Prin sentința nr. 109 din 30 octombrie 2003 a Curții Supreme de Justiție a fost respinsă cererea de recuzare formulată de petentul B.I. împotriva tuturor judecătorilor Curții Militare de Apel în dosarul nr. 4861/2003. Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs petiționarul B.I., criticând-o, arătând în scris că prin cele cinci sentințe executorii este prejudiciat material cu suma de 600.000.000 lei și daune morale de 400.000.000 lei, ca urmare a afectării sale psihice și a soției sale, intimații fiind vinovați de infracțiunile arătate în plângerea pe care a formulat-o, solicitând și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată. Petiționarul în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, susținând nelegalitățile și nedreptățile suferite, cerând a fi despăgubit cu 50 milioane de lei.

Examinând recursul declarat de petiționarul B.I. împotriva deciziei instanței de apel în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare, prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen., Înalta Curte consideră recursul petiționarului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta. Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios și temeinic motivat instanța de apel și-a însușit argumentele primei instanțe, apreciind că rezoluția procurorului împotriva căreia petiționarul a formulat plângere este temeinică și legală, menținând rezoluția atacată. Înalta Curte consideră că în cauză a fost făcută o evaluare justă asupra actelor efectuate de procuror care au condus la soluția de neîncepere a urmăririi penale față de col.

B.M., col. I.L., cpt. G.J. și plt. C.G. din cadrul I.P.J. Galați pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., deoarece lucrătorii de poliție nu au atribuții legale de a pune în executare hotărâri judecătorești, competența exclusivă referitoare la punerea în executare a hotărârilor judecătorești aparținând executorilor judecătorești la cererea persoanelor interesate. Înalta Curte nu poate reține criticile formulate de petiționarul B.I. în recurs, deoarece consideră că instanța de apel în mod obiectiv a evaluat materialul probator administrat, în raport cu dispozițiile legale invocate, astfel că rezoluția dată de către parchet este legală și temeinică, în cauză fiind făcută o corectă aplicare a legii, nefiind incidente dispozițiile art. 385 9 pct. 17 1 C. proc.

pen. În consecință, Înalta Curte apreciază că hotărârea instanței de apel este legală și temeinică sub toate aspectele, neconstatându-se nici existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul B.I. împotriva deciziei nr. 62 din 4 decembrie 2003 a Curții Militare de Apel. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul B.I. împotriva deciziei nr. 62 din 4 decembrie 2003 a Curții Militare de Apel. Obligă pe recurent la plata sumei de 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 octombrie 2004.